0 / 0
1 O, ce milă mare
Ne-a dăruit Domnul,
Ne-a primit pe noi cei căzuţi,
De iubiţi fii ai Lui.
2 De Fiul mântuiţi,
Prin graţie curăţiţi,
Şi-apoi Mireasa Lui Cristos
Va fi numele nost'.
3 Dar nu se poate şti
Ce noi vom deveni,
Dar când El Se va arăta,
Lui vom fi-asemenea.
4 Speranţa cerească
Mă ajută-n luptă,
Mă curăţeşte de păcat
Cum Domnul e curat.
5 Iubiţi de Dumnezeu,
Parte bună avem,
Apoi Spiritul Său va da
Peste toată lumea.
6 Mai mult robi nu suntem,
Nici lanţuri nu purtăm,
Ci strigăm Aba, Părinte
Şi suntem fiii Lui.