0 / 0
1 TU Mireasă a Mielului
Pentru ce ai plânge?
Cristos e-al tău, nu-ţi ia nimeni
Această nădejde.
2 Trăia în întunericul
Nopţii sufletul tău,
Şi oftai tot cu credinţă
Pentru Mirele tău.
3 Dar vezi, acum noaptea trece,
Aproape-s zorile,
Vine Isus iubitorul
Ca să te mângâie.
4 Vine că Duhul Său cel sfânt
Nu poate suporta,
Să nu cheme-n bucurie
Şi pe Mireasa Sa.
5 Valea ast-a plângerilor
E grea pentru tine,
Dar nu peste mult pe tronu-I
Te ia şi pe tine.
6 Va şterge El lacrimile
Din ochii tuturor,
Şi va pune capăt morţii
Şi suferinţelor.