> || - +   0 / 0

1 LUCRURI mari se spun de Tine,
Cetatea Lui Dumnezeu.
Cel ce Cuvântul Îşi ţine,
Te-a făcut locaşul Său.
Pe “stânca vârstelor zidit,
Nimic nu te va clinti.
Cu zidul salvării-ngrădit,
Iar duşmanii-ţi vor pieri.

2 Clădit pe această Temelie,
Te vei scula-n mărire;
Te vei numi “Mântuire,
Porţile tale “Laudă.
În Tine cei răscumpăraţi,
Vor umbla-n bucurie,
Şi de suferinţă scăpaţi,
Vor cânta-n veselie.

3 Atunci râuri mari de apă,
Din iubirea cea de veci,
Vor ieşi, setea s-adape,
Pe-ai Tăi fii din râuri reci.
Cine poate avea frică,
Când râuri curg cu-aşa leac?
Har, ce-i ca Domnul, care-L dă,
Izvorând din veac în veac.

4 Nu dispera cu-aşa prospect,
Ce-ndeamnă la credinţă;
Deşi acum ai trist aspect,
Eşti înspre biruinţă.
Nu privi cele trecute,
Căci n-au nici o valoare,
Nădejdea inima-ţi umple,
Ca mirtul în splendoare.