CÂNTÃRI ÎN NOAPTE 04 AUGUST
El I-a pus totul sub picioare, ºi L-a dat sã fie Cap peste toate lucrurile Bisericii. Efeseni 1:22
Preaiubiþilor, timpul este scurt, marele premiu pe care îl cãutãm este aproape, „þinta", sau standardul caracterului, care trebuie atinsã este clar pusã înaintea noastrã, ºi Scripturile strãlucesc de exemple în privinþa necesitãþii consacrãrii complete Domnului, arãtându-ne cã aceasta înseamnã moarte faþã de sine. Nu vom cãuta noi oare ca prin harul lui Dumnezeu, orice alt cap ºi autoritate sã fie complet tãiate ºi date la o parte, ºi în continuare, aºa cum a exprimat apostolul, „Pentru mine a trãi este Cristos" ca membru al trupului lui Cristos, îndrumat de voia Sa aºa cum este discernutã prin Cuvântul, providenþa ºi exemplul Sãu? Aceasta este o altã imagine a unei depline completãri a asemãnãrii de caracter cu Domnul nostru. Oare n-a renunþat El total la propria Sa conducere, la propria Sa voinþã, pentru voinþa Tatãlui? Cu siguranþã cã da; ºi dupã cum acea consacrare deplinã a fost rãsplãtitã de Tatãl, tot aºa ºi noi avem asigurarea cã deplina noastrã consacrare (ºi nimic mai puþin decât aceasta) va fi deplin rãsplãtitã de Domnul ºi Capul nostru în împãrãþie. W. T. 1901-229 (R 2846:1) (Cântarea 344)