CÂNTÃRI ÎN NOAPTE 07 DECEMBRIE

Nu voi sunteþi cei care veþi vorbi, ci Duhul Tatãlui vostru va vorbi în voi. Matei 10:20

Numai cei pe care Dumnezeu i-a rânduit în sensul cã le-a dat Spiritul sfânt al stãrii de fii sunt împuterniciþi sau autorizaþi sã predice în numele Domnului. Toate ceremoniile de pe Pãmânt ºi toate mâinile tuturor episcopilor nu pot da autoritate nimãnui sã vorbeascã în numele lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus nu ªi-a început lucrarea de slujire pânã când a primit rânduirea lui Dumnezeu. La timpul consacrãrii ºi a botezului Sãu, Spiritul sfânt a venit peste El, ungându-L, consacrându-L, autorizându-L sã predice veºtile bune celor blânzi, sã panseze inimile zdrobite, sã vesteascã libertate captivilor, sã vesteascã anul de îndurare al Domnului, sã mângâie pe cei care plâng. Isa. 61:1, 2.

Acelaºi Spirit sfânt este autoritate pentru oricine l-a primit, sã spunã tot ce înþelege privitor la planul lui Dumnezeu, tuturor celor care au ureche de auzit — în special celor blânzi, celor cu inima zdrobitã, celor care cautã pe Dumnezeu. Deºi apostolul Pavel sugereazã cã femeile membri ai bisericii nu trebuie sã predice în public, aceasta nu se interpune faptului cã toþi cei care au primit Spiritul sfânt au ungerea de a propovãdui ºi a învãþa conform limitelor ºi ocaziilor condiþiei lor legate de sex. ªi uneori învãþarea privatã este la fel de eficientã ca aceea publicã. W. T. 1913-364 (R 5363:2) (Cântarea 350) V. D. M. 1126:1-2