CÂNTÃRI ÎN NOAPTE 10 DECEMBRIE

Domnul este ajutorul meu, nu mã voi teme: ce mi-ar putea face omul? Evrei 13:6

Lumea s-a mirat adesea de calmul celor micuþi, umiliþi ai Domnului în situaþii care ar face ºi cea mai curajoasã inimã sã tremure. Dar pentru a urma cursul în viaþã care Îl va glorifica pe Dumnezeul nostru ºi-I va preamãri harul, pentru a fi în stare sã înfruntãm cu înþelepciune ºi curaj încercãrile ºi dificultãþile care vin asupra noastrã ca creºtini, reprezentanþi ai Împãratului cerurilor, ºi pentru a le întâmpina în spiritul bucuriei, socotind toate necazurile noastre ca o bucurie, este necesar ca inimile noastre sã fie în acord cu Domnul, sã nu avem altã voinþã decât a Lui, iar frica de om, care aduce o cursã, sã fie înfrântã. Nu putem realiza aceasta prin puterea noastrã, ci numai prin puterea lui Dumnezeu. Suntem învãþaþi sã ne fie fricã de Iehova, ºi nu de un muritor slab. Cel drept este curajos ca un leu, paºnic ca un porumbel ºi blând ca un miel. Aceastã combinaþie specialã de curaj, spirit paºnic ºi blândeþe ar trebui sã caracterizeze pe orice creºtin. W. T. 1914-283 (R 5540:5) (Cântarea 38) V. D. M. 826:5