Pagina 39
DAVID UNS DE SAMUEL
Istoria alegerii lui David, copilul păstor, pentru a fi împăratul lui Israel, este plină de interes atât pentru bătrâni cât și pentru tineri. Profetul Samuel care l-a uns a fost îndrumat în mod special de Domnul. Samuel însuși fusese dedicat Domnului din tinerețea sa. Când a venit timpul să ungă un succesor al împăratului Saul, toți fiii lui Isai au trecut prin fața lui. Ei alcătuiau o familie frumoasă; și lăsându-i să treacă unul după altul, credea că următorul va fi cel potrivit, dar Dumnezeu l-a îndrumat altfel. David, băiețandrul care era la oi, n-a fost luat în considerare până după ce toți ceilalți au fost examinați fără rezultat; atunci a fost adus David și Domnul a indicat că acesta trebuia uns. 1 Sam. 16:1-13.
Istoria lui David prezintă un interes special pentru noi, fiindcă numele lui înseamnă „preaiubit” și fiindcă el simbolizează pe Cristosul - Isus și frații Săi credincioși, Biserica, iubiți de Dumnezeu în mod deosebit, Aleșii, care vor moșteni Împărăția Mesianică.
David a fost uns cu mulți ani înainte de a deveni împărat. Tot așa și Cristos, a primit ungerea Spiritului sfânt la botezul Său, iar Biserica a primit ungerea la Cincizecime - cu mulți ani înainte de stabilirea Împărăției Mesianice. Încercările și suferințele lui David urmau să-l pregătească pentru funcția sa de împărat. Tot astfel încercările și greutățile Cristosului, Cap și Corp, îi potrivesc și-i pregătesc pentru Împărăție.
În Israelul tipic, funcția preoțească era cu totul separată de cea împărătească, dar în Cristos aceste două funcții se combină. Acest lucru a fost ilustrat prin funcția dublă a lui Melhisedec, preot pe tronul său, sau preot-împărat. Tot așa Cristosul, Cap și Corp, va fi o Preoțime Împărătească antitipică, domnind o mie de ani. Aceasta este în armonie cu ceea ce spune Sf. Petru: „Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor . ca să fie al Lui”. Este în armonie și cu declarația că aceia care au parte de Întâia Înviere vor fi împărați și preoți ai lui Dumnezeu și vor domni cu Cristos o mie de ani. Apoc. 20:6; 5:10; 1 Pet. 2:9.