Pagina 84


SFÂNTA (?) INCHIZIȚIE



Catolicii și protestanții sunt înclinați să considere faptele inchiziției ca foarte indecente. Privind caritabil faptele, ne amintim că aceasta a fost într-un timp mai puțin favorabil. Mulțumim lui Dumnezeu că odată cu iluminarea a venit și un simț mai ascuțit al dreptății și iubirii, insuflat de Isus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei care vă insultă și vă prigonesc”. Mat. 5:44; Marcu 13:13; Luca 6:27.

Legea dată Israelului la Muntele Sinai a exprimat numai dreptatea în porunca, „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Cât de grav au fost trecute cu vederea părți din Cuvântul lui Dumnezeu prin persecuțiile inchiziției! Nu numai că n-a existat nici o iubire sau compătimire, ci dreptatea a fost încălcată în toate sensurile cuvântului. Mulțumim lui Dumnezeu pentru lumina unei zile mai bune!

Există în inima omului o dispoziție înșelătoare de a face rău, dacă se poate găsi o scuză pentru el. După cum evreii au găsit o scuză când L-au răstignit pe Isus, când l-au ucis pe Ștefan etc., tot așa a găsit o scuză și inchiziția. Asemenea lui Saul din Tars, ei gândeau că fac un serviciu pentru Dumnezeu. Lucrurile s-au schimbat mult, dar persecuția se practică încă pe diferite linii - exilul, calomnia, boicotul. Biblia se referă la aceasta zicând: „Iată ce zic frații voștri care vă urăsc și vă izgonesc . «DOMNUL să fie slăvit și să vă vedem bucuria!» Dar ei vor rămâne de rușine!” Isa. 66:5.

Spiritul de gloată, de linșaj, nu sunt decât forme mai puțin legale ale „sfintei inchiziții”. Indianapolis News și New York Tribune citează pe un slujitor metodist episcopal din Chicago, care, mânios pe profesorul Farson, a spus: „Dacă aș avea putere, l-aș jupui pe omul ăsta, l-aș săra și l-aș atârna de ușa hambarului”. Editorul necredincios de la News a spus: „Dacă o izbucnire așa de violentă poate veni de la un slujitor al Evangheliei Păcii, la ce ne putem aștepta de la fiii lui Belial?”

Se înmulțesc dovezile că spiritul de gloată, spiritul inchiziției, sunt în creștere. Toți ar trebui să fie veghetori.