MANA 21 IANUARIE
„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lapede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Mat. 16:24
Purtarea crucii este în strânsă legătură cu negarea de sine și totuși este o deosebire între cele două. Negarea de sine se referă în special la supunere și răbdare pasivă pentru cauza Domnului. Purtarea crucii se referă mai ales la activități în serviciul Domnului, ceea ce găsim că este contrar înclinațiilor noastre naturale. Credincioșie în negare de sine înseamnă zel și curaj, dar purtarea crucii este victorie, învingere. Negările noastre de sine pot fi victorii în inimile noastre, despre care alții pot să nu știe nimic și nici nu trebuie să știe dacă dorim binecuvântarea deplină a Domnului. Purtarea crucii, însă, poate fi văzută, într-o oarecare măsură cel puțin, de către cei cu care suntem în relații apropiate și în special de către cei care umblă pe aceeași „cale îngustă”. Z. '00-118