MANA 23 FEBRUARIE
„Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Ps. 32:8
Una din lecțiile cele mai însemnate pentru israeliții spirituali este ca, în toate lucrurile vieții, să caute conducerea Domnului. Niciodată să nu încerce să facă ceva, fie lucruri ale vieții acesteia, fie lucruri spirituale, fără să caute să observe voia Domnului cu privire la aceasta ... Noi înaintăm spre Canaan și știm că noi experiențe ne așteaptă, prin care trebuie să trecem înainte de-a putea ajunge la moștenirea făgăduințelor. Lecția pentru noi este ca imediat și cu totul să ne supunem conducerii Domnului, fără murmur cu bucurie. Aceasta însă numai de la aceia se poate aștepta care au învățat lecțiile dăruite lor mai înainte și mai ales lecțiile credinței ale încrederii în puterea, bunătatea și credincioșia Domnului. Z. '02-251,249