MANA 1 MARTIE
Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Filip. 4:7
Nu despre pacea noastră este vorba aici, ci despre pacea lui Dumnezeu despre acea pace care coboară asupra noastră din înțelegerea puterii și bunătății lui Dumnezeu și a bunăvoinței Sale de a ne ține cu mâna Lui dreaptă ca pe copii ai Săi. Această pace este ca o santinelă care păzește într-una ca să îndepărteze orice gând potrivnic sau îngrijorător și orice frică. Ea apără mintea creștinului astfel ca el să-și păstreze în inimă pacea, prietenia și comuniunea cu Domnul; păzește mintea și facultățile lui de gândire -- învățându-l și asigurân-du-l cu privire la puterea, înțelepciunea și iubirea divină. Z. '03-8