MANA 22 IULIE
Iehova este aproape de cei cu inima zdrobită și mântuiește pe cei cu spiritul înfrânt. Multe sunt necazurile celui drept, dar Iehova îl scapă din toate. Ps. 34:18,19
Căci cel drept de șapte ori cade și se ridică ... Prov. 24:16
Oricând, dacă aflăm că am apucat o direcție greșită, pe care noi nu o putem îndrepta, trebuie să așteptăm ca aceasta să aducă cu sine dezamăgiri, așa cum Domnul a prezis. Însă, El poate permite ca această cale să ne aducă, de asemenea, binecuvântări, prin căința inimii, prin umilință față de Domnul, printr-un zel, o veghere și o credincioșie mai mari în viitor. În acest fel chiar și greșelile vieții pot să devină pietre de pășire spre trepte mai înalte de har și adevăr. Z '03-217