MANA 7 AUGUST

Și cine luptă la jocuri, nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli. — 2 Tim. 2:5

Isus a observat timpurile, perioadele și metodele lui Dumnezeu. El niciodată nu și-a pus cu nesocotință viața în pericol, până când a recunoscut din profeții că Îi sosise ceasul să fie dat în mâna vrăjmașilor. El n-a făcut rugăciuni lungi pe la colțurile străzilor ca să-L audă oamenii, nici n-a îndemnat lumea cu vorbiri înflăcărate; după cum arată profetul, El nu și-a ridicat glasul și nici n-a strigat pe străzi (Isa. 42:2). El a ales metodele lui Dumnezeu, care sunt raționale și înțelepte și care sunt eficace pentru alegerea dintre oameni a unei clase pe care El voiește s-o facă moștenitoarea Împărăției promise. Cei care vreau să alerge în așa fel încât să obțină premiul să urmeze aceste urme ale Învățătorului și să se umple din ce în ce mai mult cu Spiritul Său. — Z. '02-265