MANA 21 AUGUST

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui. — Mat. 6:33

Poporul Domnului, Israelul spiritual, face bine dacă ține tot timpul în minte acest gând, că intereselor spirituale să li se dea întâietatea, că afacerile pământești să fie conduse și controlate din punctul de vedere al binelui veșnic, al creșterii, dezvoltării și prosperității spirituale, din punctul de vedere al celor mai bune interese și influențe asupra copiilor lor. Ei trebuie nu numai să ezite de-a urma orice sugestie ce i-ar putea aduce, pe ei și familiile lor, în împrejurări nefavorabile și fără Dumnezeu, ci să hotărască faptul că sub nici un motiv nu vor urma astfel de sugestii. Dimpotrivă, poporul Domnului să fie poporul lor, chiar dacă aceasta înseamnă mai puțin lux și confort în viața prezentă. — Z. '02-350