MANA 21 DECEMBRIE
„... Cine este vrednic ...?” Apoc. 5:2.
Preaiubiților, deoarece ne dăm seama că până acum Dumnezeu ne-a socotit vrednici să privim în sulul planului Său, care a fost deschis pentru noi de către binecuvântatul nostru Domn Isus, Leul din seminția lui Iuda, să ne dovedim vrednicia de a continua să privim în el și să citim minunatele lucruri ale legii Sale, printr-o credincioasă ascultare și loialitate față de ea în toate lucrurile. Să nu subapreciem marele nostru privilegiu de-a fi socotiți vrednici să avem parte în serviciul binecuvântat de reflectare a luminii Adevărului divin. Să dovedim că suntem giuvaere de cea mai rară valoare, adevărate diamante, primind cu toată inima și transmițând frumos altora lumina Adevărului, și să îndurăm cu credincioșie cea mai aspră apăsare pe care Dumnezeu le poate permite asupra noastră, pentru că dacă suntem credincioși în aceste lucruri mici, vom fi, la timpul potrivit, socotiți vrednici și să domnim cu Hristos în putere și glorie mare. Z. '02-333