„PĂMÎNTUL S-A CUTREMURAT” ŞI A CĂZUT

„Fulgerele Lui a luminat lumea; pămîntul a văzut şi s-a cutremurat” Ps. 97:4

W.T. 1916 (pag. 339-341)

Profeţii sfinţi ai lui Dumnezeu ai Vechiului şi Noului Testament ne dau numeroase ima-gini ale zilelor noastre şi ale evenimentelor care au loc acum în lume. Psalmistul David, luînd un punct de vedere profetic de observare a viitorului, a declarat: „Domnul împărăţeşte; să se veselească pămîntul şi să se bucure ostroavele cele multe” (Psalmul 97:1). După cum am arătat în Volumul 3 cap. 9, aceasta a început să se împlinească de cînd Domnul, întorcîndu-se spre pămînt să-şi stabilească împărăţia, şi-a luat marea putere. Totuşi, domnia Lui glorioasă nu va fi clar recunoscută pînă cînd împărăţia nu va fi fost pe deplin stabilită pe pămînt.

Faptul că profetul Daniel se referă în mod special la timpul prezent, de la 1878 pînă la completa inaugurare a împărăţiei, este clar din declaraţia următoare: „Norii şi negura îl înconjoară, dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie. Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui.” Cît este de adevărat că norii de furtună sînt peste tot în jurul nostru, în această zi de prezenţă Regală a marelui Reprezentant a lui Iehova, Executorul marilor Lui scopuri! Zilnic întune-ricul şi dezorientarea se adîncesc în toate părţile, pentru cei ce nu cunosc scopurile lui Iehova.

„Un foc merge înaintea Lui”

Dacă întrebăm: de ce este această zi a prezenţei Lui aşa un timp de strîmtorare şi necaz pentru popoare? Răspunsul vine: pentru că dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie; şi El judecă popoarele şi le pune în balanţă. Judecata este pusă în linie şi dreptatea în cumpănă, (Isaia 28:17), cu scopul ca în curînd principiile echitabile ale guvernării Lui să fie stabilite pe tot pămîntul. Nu numai că se va descoperi toată nedreptatea, dar şi „un foc merge înaintea Lui şi arde pe potrivnicii Lui” (Psa. 97:3). Cei care se opun cu voia şi persistă vor fi înlăturaţi „nimiciţi” „arşi” „mistuiţi de focul geloziei Lui” Ţefania 3:8.

Această lucrare de judecată, şi timpul de strîmtorare care rezultă, fiind o pregătire necesară pentru domnia ((16)) glorioasă a Dreptăţii care-i va urma imediat, totul fiind condus cu înţelepciune de către Cel Preaînalt şi Sfînt care este „prea înţelept să greşească şi prea bun să fie neîndurător”. Profetul ne îndeamnă să vedem în ea o cauză bogată de veselie şi fericire (Psa. 96:9-13; 98:1-9). Într-adevăr exis-tă mare pricină de bucurie, nu numai între sfinţi, dar şi pe tot pămîntul; şi este privilegiul sfinţilor să spună veştile bune tuturor care vreau să audă.

Dar, fie că ascultă fie că nu, noi să spunem; şi curînd, cînd marile tulburări ale acestui ceas al judecăţii vor începe să confirme învăţătura în inimile oamenilor, atunci binecuvîntata mărturie va fi ca balsamul vindecător. Vor vedea că Cel care i-a lovit în mînia Lui şi i-a biciuit în supărarea Lui aprinsă este şi milos şi îndurător şi nu vrea ca ei să piară ci, mai curînd, dornic să se întoarcă la El, să-I asculte sfaturile şi să trăiască.

Fulgere de la scaunul de domnie

În mijlocul norilor şi întunericului acestei zile de strîmtorare, legată de stabilirea împărăţiei lui Mesia, se verifică declaraţia profetului: „Fulgerele Lui luminează lumea; pămîntul a văzut şi s-a cutremurat”. Cît de potrivită este imaginea aceasta? Întocmai cum fulgerele strălucesc în întunericul şi confuzia acestei zile noroase, ajung la oameni remarcabilele sclipiri ale marilor principii ale adevărului şi dreptăţii care contrastează atît de vizibil cu dezordinea prezentă a lumii. O sclipire de fulger venit de la tronul ascuns descoperă aici o eroare, dincolo alta şi alta.

Curînd toată lumea va fi trezită. Deja, în mare parte este aşa. Cu fiecare zi se adaugă la intensitatea strîmtorării şi toată lumea tremură de frică, neştiind care va fi rezultatul, dar temîndu-se de cel mai rău. Editorialele unora din cele mai mari ziare ale noastre spun ca şi cînd ar fi scrise din punct de vedere al adevărului prezent, aşa de remarcabil prezic ceeace declară a fi aproape sigur că urmează acestui război prezent îngrozitor. Revoluţia şi anarhia sînt prezise liber ca precedînd unei mari perioade de reconstrucţie. Marea Revoluţie Franceză, la care se face referire prin contrast, este ca o ploaie de aprilie comparată cu un uragan distrugător de la tropice. Cît de adevărate sînt cuvintele Domnului cu privire la timpul acesta, ca fiind îndeplinit — „oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care vin pe pămînt” — Luca 21:26.

Este remarcabil că aceste luciri de fulgere în mod continuu atrag atenţia asupra Cuvîntului lui Dumnezeu, asupra regulii de aur, asupra drepturilor şi privilegiilor fraternităţii umane, asupra caracterului fără pată şi asupra dispoziţiei iubitoare şi sacrificatoare de sine a lui Isus Christos, asupra legii iubirii, în contrast cu legea egoismului care predomină peste tot. Pare remarcabil deasemenea, cît de adesea în aceste zile de război şi încordare, oamenii din lume atrag atenţia asupra profeţiilor Scripturilor şi se întreabă dacă condiţiile actuale şi strîmtorările pe care toţi oamenii inteligenţi le văd în faţă, nu sînt împliniri ale acestor profeţii Biblice. Toate acestea îi conduc pe oameni să cugete la dreptatea şi judecăţile viitoare, (Fapte 24:25), cînd ei speră şi cred că, într-un fel, răul prezent va fi îndreptat şi dreptatea va fi stabilită.

Prin fulgerele de lumină neaşteptate, şi acum tot mai dese, care ies din norii de furtună ce înconjoară prezenţa spirituală invizibilă a Regelui nostru glorios, aceste principii ale Cuvîntului lui Dumnezeu sînt puse în lumină şi aduse în faţa tuturor oamenilor pentru a fi examinate. Ele sînt discutate, nu numai în presa zilnică, dar şi în periodicele noastre populare, în organizaţiile de muncă, în magazine şi fabrici, în birouri, în pieţe şi în adunări publice. Chiar şi naţiunile păgîne le discută; şi pun în comparaţie atît viaţa zilnică a creştinilor declaraţi cît şi cursul prezent al naţiunilor declarat creştine, cu învăţăturile şi caracterul marelui Fondator al religiei creştine, proslăvind pe Cel din urmă şi ridiculizînd pe cei dintîi.

„Pămîntul a văzut — şi s-a cutremurat”

Ca rezultat al fulgerelor lui Dumnezeu care luminează lumea, un mare cutremur se vede peste tot. Niciodată n-au mai predominat astfel de situaţii. Sînt murmure prevestitoare de nemulţumire, de nelinişte, şi întreaga tendinţă de gîndire a poporului, peste tot pămîntul, este îndreptată într-o direcţie revoluţionară. Fulgerele scot în evidenţă corupţia din lume, necinstea în locurile înalte şi arată oamenilor că trăiesc mult sub demnitatea de om. Dar nu pot vedea cum să îndrepte lucrurile; şi ideile contradictorii, vocile, teoriile şi ameninţările, demonstrează faptele prezise de profeţi: „popoarele s-au mîniat”, „păgînii (neamurile, naţiunile) mu-gesc” şi întreg pămîntul se cutremură de larma conflictului de cuvinte şi de loviturile care chiar acum încep să trezească lumea.

„Sionul a auzit — şi a fost fericit”

În mijlocul acestui tumult şi strîmtorare din lume, care este atitudinea poporului cu adevărat consacrat şi credincios al Domnului? Le este şi lor frică? Cînd judecăţile Domnului cad greu peste neascultători şi nesupuşi, aşa încît întreg pămîntul se clatină şi se împleticeşte ca un om beat (Psalm 107:27), sînt şi sfinţii în necaz şi nefericire? O, nu; pentru că este scris: „Sionul a auzit şi a fost fericit şi fiicele lui Iuda s-au bucurat de judecăţile Tale, Doamne”! „Păcătoşilor Sionului” le este „frică”. Psalmii 91 şi 46 arată de ce sfinţii se bucură şi au liniştea inimii, în timp ce alţii plîng şi se tînguie. Din cauză că ei „locuiesc în locul ascuns al Celui Preaînalt (reprezentat prin Sfînta din Tabernacolul tipic) şi stau la umbra Celui Atotputernic” (după cum Tabernacolul tipic era acoperit de un stîlp de nor ziua şi de un stîlp de foc noaptea). Pentru că Dumnezeu este „Adăpostul şi Puterea” lor. „Taina Domnului este pentru cei ce-L respectă şi El le va arăta Legămîntul Lui” Psalm 25:14.

Aceşti locuitori ai locului tainic al Celui Preaînalt sînt aprovizionaţi în aceste timpuri primejdioase cu o cunoştinţă clară a planului divin cu timpurile şi sezoanele lui, care le permite să vadă atît necesitatea metodei prezente a disciplinei divine asupra lumii, cît şi roadele paşnice ale dreptăţii care vor rezulta din ea. În mijlocul furtunii şi bătăliei acestei zile mari a Domnului, ei aud vocea poruncitoare a Domnului oştirilor şi inimile lor se ((17)) bucură, pentru că ei au deplină încredere în capacitatea Lui de a scoate ordine din haos. Ei îşi dau seama că, în judecăţile acestei zile, Domnul este Cel care vorbeşte din ceruri — din locul înalt de autoritate şi control; de aceea, ei aduc mulţumiri la amintirea sfinţeniei, (Psalm 30:4), dreptăţii, înţelepciunii, iubirii şi puterii Lui, care asigură să se facă toate lucrurile bine.

Cei care nu dau atenţie nu vor auzi

Psalmistul spune că în timp ce lumea va fi în necunoştinţă de adevăratul sens al evenimentelor prezente, şi de aceea în frică, şi în timp ce sfinţii, avînd o cunoştinţă clară, se vor bucura şi-şi vor ridica capetele, pentru că ei văd rezultatul; unii — fără să dea atenţie nici necazurilor lumii şi nici vocii care vorbeşte din ceruri — se vor lăuda totuşi cu idolii lor. El spune: „Sînt ruşinaţi toţi cei ce servesc icoane-lor şi care se fălesc cu idolii”. Aceste cuvinte ne aduc aminte avertismentul apostolului Pavel: „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte din ceruri” (Evrei 12:25). Sf. Pavel adresează aceste cuvinte celor care cunosc vocea Domnului şi o recu-nosc, avertizîndu-i ca nu cumva să nu-i dea atenţie cînd vorbeşte în mînie şi judecată.

Dar vai! Sînt unii care nu dau atenţie avertismentului şi care, deşi cunosc vocea Domnului, refuză în continuare s-o asculte. Ei se întorc de la Cel ce le vorbeşte din ceruri, către idolii pe care inima lor nesupusă i-a pus în locul lui Dumnezeu. Aceste „icoane” sînt lucrul mîinilor lor — filosofie şi ştiinţă omenească — fals numită aşa — din această zi rea. Şi cei care resping mărturia lui Dumnezeu, cînd odată au auzit-o, invariabil cad într-una din multele forme de idolatrie, atît de răspîndite acum, sau se rătăcesc neîncetat de la una la alta din acestea.

Toţi aceştia, sigur vor fi zăpăciţi, făcuţi de ruşine şi puşi în încurcătură, idolii lor vor fi nimiciţi. Păcătosul cu voia, odată luminat şi binecuvîntat cu influenţa sfinţitoare a Spiritului Sfînt şi a Adevărului, nu va scăpa, declară apostolul, de pedeapsa dreaptă pentru faptele sale. Evrei 12:14-19 subliniază acest pericol pentru copiii lui Dumnezeu şi le atrage atenţia asupra pedepselor teribile pentru că se îndepărtează de la porunca sfîntă dată lor. Apostolul Pavel descrie aici scenele care au însoţit inaugurarea vechiului Legămînt al Legii şi arată că sînt o ilustraţie a evenimentelor care vor însoţi stabilirea Noului Legămînt al Legii, la sfîrşitul acestei vîrste, sub Cel mai mare decît Moise — Domnul nostru Isus Christos.

Muntele (împărăţia) casei Domnului se stabileşte acum pe vîrful munţilor, depăşind marile împărăţii ale acestei lumi şi este înălţat deasupra dealurilor — guvernăminte mai mici (Isaia 2:2). Norii şi întunericul, strîmtorarea, confuzia şi suferinţa popoarelor sînt prezente peste tot în jur; şi tunetele şi fulgerele fac tot pămîntul să se cutremure cum a fost cu Israel pe Muntele Sinai (Exod 19:1-25). Şi acum, din primăvara lui 1878 — Dumnezeu şi-a „uns Împăratul pe Muntele Său cel Sfînt al Sionului” (Psalm 2:6). Deci, dacă cei care n-au ascultat pe Moise, şi cu îngîmfare au dispreţuit ceremoniile cu acea ocazie la Sinai, au fost loviţi cu moartea momentană, cum am putea noi scăpa dacă nu ţinem seama de vocea Marelui Mijlocitor al Legămîntului Nou şi de remarcabilele împrejurări care-i însoţesc stabilirea acum?

Gînduri de încheiere

Noi vedem norii strîmtorării adîncindu-se. Auzim tunetele judecăţii care „cheamă pămîntul de la răsăritul soarelui pînă la apus” (Psalm 50:1) de la est pînă la vest. Vedem fulgerele adevărului şi dreptăţii şi vedem cum întreg pămîntul este acum în proces de clătinare, care se va sfîrşi în completa răsturnare a tuturor instituţiilor, sistemelor şi guvernămintelor existente. Evenimentele prezente vorbesc într-adevăr în sunete de trîmbiţă. Cum să privim noi aceste lucruri? Sigur, dragi fraţi, cu inimă serioasă şi respectuoasă! Sigur, vom veghea şi ne vom ruga pentru ca „atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nimeni din noi să nu se pomenească lipsit de ea” (Evrei 4:1). Ne vom conduce cursul cu cea mai mare grijă, ca să ne putem face chemarea şi alegerea sigură.

În această perioadă plină de evenimente, tot ce poate fi clătinat va fi clătinat, pentru ca numai lucrurile care nu se clatină, ale adevărului şi dreptăţii, să rămînă (Evrei 12:25-29). Fiecare chemat de a fi părtaş la împărăţia care vine trebuie să fie un iubitor al dreptăţii, unul care să stea cu iubire şi curaj pentru Adevăr, oricît de mult s-ar vorbi împotriva lui. Toţi alţii vor fi scoşi afară din această grupă. Capcanele şi ispitele acestei „zile rele” împlinesc tocmai această lucrare. La sfîrşit, numai cei adevăraţi vor rămîne. „Aşteptînd aceste lucruri, să fim harnici, ca să putem fi găsiţi de El fără prihană, fără vină şi în pace” (2 Petru 3:14), gata de intrare în odihna care încă rămîne.