„CEASUL ÎNCERCĂRII”

W. T. 1916 (pag. 327-331)

Este oare în zadar faptul că Domnul şi-a instruit poporul, că timpul din urmă al acestei vîrste Evanghelice va fi un „ceas al încercării” asupra întregii lumi? (Apoc. 3:10). Cu si-guranţă că n-am fost învăţaţi de Domnul în zadar. Astfel, toţi cei loiali Lui îşi pun platoşa, coiful şi încălţămintea şi-şi iau sabia şi scutul. Dacă n-am intrat în încercări severe, ştim că trebuie să le aşteptăm şi să ne pregătim ca să avem experienţă şi practică în măsură să ne putem apăra vitejeşte în „ceasul încercării”.

Deoarece sîntem învăţaţi că acest „ceas al încercării” vine peste întreaga lume, ca şi peste biserică, înţelegem că trebuie să fie ceva în aer, ca să spunem aşa, care va afecta pe toţi. Noi credem că această încercare este ceva ce se răspîndeşte treptat, în toate direcţiile; şi Invaţătorul ne-a asigurat că, dacă aceste zile n-ar fi scurtate prin stabilirea împărăţiei Sale în mîinile aleşilor, nimeni n-ar supravieţui.

Cum înţelegem, aceasta înseamnă că spi-ritul egoismului şi ambiţiei, care deja operează între neamuri, le duce nebuneşte la război pentru supremaţie comercială, un spirit care va creşte tot mai mult, şi va cuprinde totul, pretutindeni. Acest spirit se vede în ţara noastră în greve, etc., fiecare îşi caută propriile interese şi este dornic să se lupte pentru poziţii, privilegii, onoruri etc.

Dar pe noi ne interesează mai mult biserica şi să vedem cum acest „ceas al încercării” va cuprinde poporul Domnului. Ceea ce scriem este departe de ceea ce am dori, dar este datoria noastră faţă de cauza şi faţă de poporul Domnului. Noi credem că o mare criză este asupra studenţilor Bibliei şi că, cu cît aceasta se poate discerne mai curînd, cu atît se poate trece mai bine peste ea. Aceasta poate însemna dezbinare dar, după cum declară apostolul, dezbinările sînt necesare uneori pentru ca să se poată distinge învăţăturile, cursul şi metodele aprobate, şi pentru ca să fie mai bine apreciaţi învăţătorii adevăraţi — 1 Cor. 11:18, 19.

Înainte de a menţiona partea tristă, menţionăm una pentru încurajare generală: adică, după cîte ne dăm seama din relaţiile cu prietenii la convenţii, etc., n-a existat niciodată un timp cînd în rîndurile studenţilor Bibliei să fi existat un astfel de spirit de supunere, blîndeţe, răbdare, iubire, inteligenţă, credinţă şi bucurie, ca şi acum.

„Fii atent la tine însuţi”

Cu trisţeţe trebuie să spunem, că multe necazuri şi pericole în biserică vin din partea bătrînilor şi diaconilor — nu a tuturor, mulţumim lui Dumnezeu, ci a unei mici minorităţi dintre ei, judecînd după întrebările care ne vin din cînd în cînd de la oile nedumerite care caută sfaturi cu privire la cursul potrivit pentru ele. Adevăraţii, loialii servi în biserică trebuie să fie cu atît mai apreciaţi, cu cît poporul Domnului îşi dă seama de diferenţa între aceştia şi cei neadevăraţi. Nu scriem acestea pentru descurajarea necredincioşilor, ci mai degrabă pentru a le deschide ochii asupra adevăratei situaţii, pentru ca ei să se elibereze de capcana adversarului şi să devină ajutoare ale turmei Domnului, în loc de piedici.

După cît ne putem da seama, aceleaşi condiţii predomină astăzi printre studenţii Bibliei, ca şi cele asupra cărora apostolul a atras atenţia bătrînilor Bisericii din Efes, cînd i-a însărcinat: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Fiului Său” (Fapte 20:28). Profeţia Sfîntului Pavel a devenit realitate: „După plecarea mea se vor vîrî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de 3 ani n-am încetat zi şi noapte să sfătuiesc cu lacrimi, pe fiecare din voi. Şi acum fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său” — Fapte 20:29-32.

Cursul opus a doi din servii lui Dumnezeu

Precum la început ambiţia a condus pe Lucifer, făcînd dintr-un serv glorios al lui Dumnezeu un adversar, tot aşa spiritul lui a rămas de atunci primejdios toată vremea. Spiritul Învăţătorului nostru a fost exact opusul acestuia „El s-a umilit pînă la moarte”, în a face voia Tatălui. Nu vedem nimic din spiritul mîndriei, ambiţiei sau egoismului de nici un fel, la Învăţătorul nostru. Sîntem preveniţi de apostol să ne umilim după exemplul Lui, dacă vrem să fim înălţaţi împreună cu El în împărăţia Lui.

Dar cîţi par să uite cu totul aceste Scripturi, pe care le aducem în atenţia poporului Domnului, ca esenţiale în ajungerea la vreo poziţie în împărăţie. Din rapoartele prezentate nouă, se vede că o stare îngrozitoare domneşte în unele adunări în preajma alegerilor. Servii bisericii încearcă să fie conducători, dictatori — uneori conducînd adunarea spre obiectivul evident, alegerea lor şi a prietenilor lor ca bătrîni şi diaconi. Am auzit de cazuri în care un bătrîn a refuzat să vorbească unuia din adunare pentru că acesta nu votase pentru el. Şi totuşi, fără îndoială că tocmai acel bătrîn se credea personificarea modestiei, umilinţei şi blîndeţei.

O, este o ruşine ca un astfel de spirit să aibă loc printre aceia care au cunoştinţa învăţăturilor Cuvîntului lui Dumnezeu şi a condiţiilor pe care putem avea vreo speranţă la co-moştenire cu Domnul. Desigur că există diferite grade de neruşinare în aceste lucruri. Unii, pe tăcute încearcă să profite de adunare fixînd alegerea la o dată favorabilă lor şi prietenilor lor. Alţii, caută să împînzească adunarea cu prietenii lor, aducînd persoane relativ stăine, care n-au nici gînd să frecventeze regulat adunarea, ci vin numai ca un act de prietenie, pentru a vota pentru unul din prietenii lor.

În plus, se poate aştepta în general ca unii care manifestă o ambiţie de acest fel, de a fi conducători şi învăţători ((26)) şi de a ignora principiile regulii de aur ca şi instrucţiunile speciale ale noii creaturi, să fie cei care aduc învăţături false. Acelaşi spirit ambiţios al adversarului, care-i face să se străduie după onoare în adunare, pare să-i ducă în a poza ca mari învăţători-aducători de lumină nouă. Aceasta deasemenea, explică apostolul, este o caracteristică a lui Satan. El spune, „Nu-i de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” — se face să apară conducător printre copiii luminii — 2 Cor. 11:14.

În multe cazuri, numai adunările sînt de vină, după propria lor declaraţie. În unele cazuri, au fost alese în funcţia de bătrîni, persoane care nici nu făcuseră o declaraţie de consacrare Domnului, sau care nu-şi simbolizaseră consacrarea. De ce? Pentru că s-a întîmplat ca adunarea să fie fără talente deosebite, iar cel care nu era frate, nouă creatură în Christos, a fost ales pentru că avea darul vorbirii. Ce s-ar putea aştepta de la un astfel, ridicat ca învăţător printre studenţii Bibliei? Numai pagubă pentru cauza şi persoana astfel promovată, contrar directivelor cuvîntului Domnului. Dacă omul natural nu poate primi lucrurile spiritului, cum ar putea el comunica lucrurile spiritului, celor consacraţi Domnului? Cum am putea aştepta ca Domnul să conducă pe unul care nu şi-a predat viaţa să-i fie urmaş Domnului şi să fie învăţat de Cuvîntul Lui?

Alegerea unora nepotriviţi este evident un păcat şi un blam pentru adunările care au conducători nepotriviţi. Cum poate ajunge un astfel, într-o poziţie de a reprezenta poporul Domnului, dacă nu este votat de popor? Cînd va învăţa poporul Domnului că abilitatea de a vorbi în public este numai una din calităţile unui bătrîn? Am atras mereu atenţia cum a fost împiedicată cauza Domnului şi cum a fost înăbuşită spiritualitatea printre fraţi, prin încercările de a imita biserica nominală, promovînd persoanele bune la vorbit dar cărora le lipsea spiritualitatea.

În asemenea cazuri, nu este oare mîndrie din partea adunării — o dorinţă de a apărea bine în trup în faţa lumii? Dacă nu este aşa, de ce se aleg astfel de persoane? Dacă au făcut o greşeală, de ce nu o corectează, într-o manieră liniştită şi hotărîtă? Cînd bătrînii caută să aducă adunarea sub puterea şi controlul lor, şi reuşesc, nu dovedeşte asta că adunării îi lipseşte tocmai calitatea pe care Domnul doreşte s-o vadă: curajul, învingerea? Şi nu aduce adunarea prejudicii atît unui astfel de conducător închipuit, cît şi sieşi, permiţîndu-i să reuşească în metodele lui nescripturale?

„Înşelînd şi fiind înşelaţi”

Ne-am referit deja la spiritul ambiţios şi egoist din lume care duce la anarhie, şi tocmai am arătat cum acelaşi spirit egoist, ambiţios, duce la anarhie în biserică. Prevedem un timp de strîmtorare pentru lume, din acestă cauză, şi un timp de strîmtorare şi pentru biserică. Lumea nu se poate curăţa ea însăşi de această clasă; pentru că şi conducătorii şi conduşii au spiritul lumii care, sigur, creşte din ce în ce. Dar nu este aşa în biserica lui Christos. Al nostru este spiritul Învăţătorului, spiritul loialităţii faţă de adevăr, spiritul regulii de aur, spiritul iubirii frăţeşti, spiritul libertăţii şi întrajutorării, spiritul fidelităţii faţă de ceea ce considerăm a fi adevărul. Este de neiertat pentru biserica posedată de acest spirit, să continue sub dominaţia bărbaţilor ambiţioşi (şi uneori a femeilor ambiţioase). Dacă n-au condus afacerile adunărilor lor cum se cuvine, nu trebuie ei să înceapă imediat? Credem că este timpul să se pună în ordine casa Domnului.

Dar cineva va spune: „Am avea mari neca-zuri dacă am încerca ceva contrar dorinţelor celor care ei înşişi s-au fixat de noi, ca şi conducători şi stăpînitori ai noştri. Orice mişcare ar însemna pericolul unei dezbinări a adunării; şi cum ne-am putea gîndi la ceva ce ar rezulta în aşa catastrofă?”

Dar, întrebăm: ce ar fi mai bine? Să fie o adunare mai mică, ce se conduce după principiile Domnului, sau una mai mare, care susţine principii contrare prevederilor Domnului, făcîndu-şi lor rău, împiedicîndu-şi influenţa şi încurajînd un conducător care este fie „lup”, fie „oaie” indusă greşit într-un spirit de lup? Încurajăm pe toţi fraţii care sînt în asemenea situaţie să se comporte eroic, să nu facă nimic din spirit de ceartă şi mîndrie, ci totul din blîndeţe şi iubire, ca să ajungă iarăşi la libertatea cu care Christos ne-a făcut liberi şi să nu fie iarăşi în sclavie omenească.

Să nu uităm şi încercările doctrinale

În mod repetat, studenţii Bibliei ne scriu că bătrînii lor încearcă să-i împiedice de a folosi publicaţiile Societăţii Turnul de Veghere, ca manuale în studiul lor Biblic. Unii din aceşti bătrîni merg pînă acolo încît spun adunării că ei nu sînt de acord cu multe din lucrurile scrise în aceste manuale. Uneori, ca şi conducători, interzic folosirea lor în adunări. Sîntem întrebaţi ce ar fi de făcut în aceste împrejurări.

Răspundem că cei ce vor să urmeze pe aceşti conducători, s-o facă; este dreptul lor. Le dorim bine. Dar noi să nu mergem cu ei şi să nu ne supunem acestor fel de aranjamente, nici un moment. Este culmea impertinenţei din partea unui conducător, să se impună în aşa o manieră şi să încerce să spună Bisericii ce să facă şi ce să nu facă. Aşa cum puterea de alegere este în mîinile bisericii, tot aşa este şi puterea de destituire în mîinile lor. Recomandăm adunărilor să voteze scoaterea din funcţie a acestora, spunîndu-le amabil că serviciul lor nu mai este dorit. Poate pe un scaun din spate pentru un timp, şi avînd posibilitatea de a reflecta asupra problemei, măsura luată va fi spre binele lui, şi adunarea poate fi ajutată de asemenea, chiar dacă nu este nimeni în adunare capabil să vorbească pu-blic, sau obişnuit să conducă adunarea. Ar fi cu mult mai bine să fie numit unul dintre voi care să îndeplinească funcţia de conducător, sau să se procedeze cu rîndul pentru deschi-derea şi încheierea adunărilor — astfel ca să vi se păstreze libertatea şi să se continue activitatea de adorare şi studiu după preceptele cuvenite.

Să facem o deosebire între învăţăturile hotărîte de Biblie — doctrinele lui Christos — şi variantele uşor diferite de exprimare a acestor doctrine. Nu putem aştepta ca două persoane să folosească exact aceleaşi cuvinte, ((27)) dar există anumite doctrine fixe, neclintite din punct de vedere al majorităţii studenţilor Bibliei. Oricine nu este în armonie cu aceste pretenţii, să nu fie încurajat nici în cel mai mic grad, ci dimpotrivă, descurajat. Dacă are păreri diferite, să nu-l persecutaţi — nu urmaţi modelul Evului Mediu, ci urmaţi cursul cuvenit, de a-l lăsa să „se adune cu sine”, sau cu atîţia cîţi preferă să vadă problemele ca şi el.

Pînă acuma n-am sfătuit atît de hotărît la aceasta, dar ne dăm seama că multe oi dragi sînt tulburate, împiedicate în dezvoltarea lor şi constrînse. Vedem că, proporţional, acei bătrîni şi diaconi devin mai îndrăzneţi; de unde şi nevoia ca toţi cei care au spiritul corect şi-şi dau seama că sub conducerea Domnului, în studiul nostru al planului divin al vîrstelor, n-am urmat „basme meşteşugit alcătuite” să ia acum o poziţie hotărîtă, pentru binele lor, pentru binele conducătorilor care manifestă un spirit greşit şi pentru binele publicului, care acuma se interesează de calea Domnului ca niciodată înainte.

Deşi încurajăm hotărîrea şi curajul, nu încurajăm spiritul de ceartă, sau de pisălogeală şi de găsire de greşeli printre servii credincioşi ai Domnului, care arată spirit umilit şi acordă adunării drepturile şi libertăţile ei şi care caută să „servească bine”. Repetăm: „Nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau mîndrie deşartă ci toate spre gloria lui Dumnezeu” şi cu singurul obiectiv de a curăţa biserica de influenţa acelora care n-ar fi trebuit să fie aleşi, sau fiind aleşi într-o stare potrivită, au dovedit după aceea un spirit corupt şi ambiţios. Iarăşi sfătuim în legătură cu aceştia hotărîre, dar blîndeţe; şi dacă se căiesc, milă, pentru ca mai tîrziu, dacă este posibil, să li se redea încrederea. Apostolul a scris: „Aud că sînt dezbinări între voi, şi în parte cred. Pentru că trebuie să fie şi partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiţi buni” (1 Cor. 11:18, 19). Evident, şi aici trebuie să vină dezbinarea, şi cu cît mai repede, cu atît mai bine pentru adevăr şi pentru cei ce-l iubesc.

Prin spiritul Meu, spune Domnul

Să nu uităm niciodată instrucţiunea apostolului „Omul natural nu primeşte lucrurile spiritului lui Dumnezeu şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se recunosc spiritual” (1 Cor. 2:14). În plus, experienţa ne demonstrează că, chiar după ce am fost concepuţi de spirit sfînt, capacitatea noastră de a înţelege lucrurile spirituale depinde nu numai de studierea Scripturii, care ne poate face înţelepţi, ci şi de măsura de spirit sfînt ce-l posedăm. De unde îndemnul apostolului „Fiţi plini de spirit” — Efes. 5:18.

Aceasta înseamnă că numai cei concepuţi de spirit pot înţelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu şi că înţelegerea lor va fi în măsura în care ajung tot mai mult la o umplere, la o îmbibare cu spiritul sfinţeniei, spiritul lui Dumnezeu, spiritul lui Christos, spiritul adevărului. Fiecare student al Bibliei trebuie să-şi dea seama că dacă, ca nouă creatură, umblă după carne şi nu după spirit, mintea lui se va întuneca, mai mult sau mai puţin, şi nu numai că va descreşte capacitatea lui de a înţelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, dar şi ceea ce a ştiut din cuvînt va scădea; şi că, dimpotrivă, dacă trăieşte aproape de Domnul — umblînd după spirit, nu după trup — ţinerea de minte a Cuvîntului divin şi capacitatea de a-i aprecia spiritul, cresc.

În plus, să ţinem minte că nu toţi cei educaţi şi talentaţi se bucură de înţelegerea corectă a Cuvîntului Domnului, ci aceasta vine la cei cu inima supusă şi înclinată spre învăţătură, care studiază cuvîntul Domnului, îl trăiesc şi-i absorb spiritul. Astfel am explicat pentru noi declaraţia divină: „Nu prin tărie (mărime), nu prin putere ci prin Spiritul Meu, spune Domnul oştirilor” — Zah. 4:6.

Lecţia pentru noi este că nu are importanţă cît de mare, cît de capabil este un frate sau o soră; aceasta nu-l va face potrivit pentru a fi conducător al poporului Domnului, dacă nu are în plus atotimportantele caracteristici — întîi, cunoaşterea Cuvîntului lui Dumnezeu; şi al doilea, posesiunea în bună măsură a spiritului adevărului — unul căruia cu îndrăzneală să i se încredinţeze slujba de ambasador al Domnului. Nimeni altul să nu fie recunoscut ca învăţător sau conducător printre poporul Domnului. Ideea creştinătăţii este că numai cei mari, învăţaţi, talentaţi trebuie să fie ispravnici ai Cuvîntului lui Dumnezeu, dar prezentarea Bibliei este contrară acestei idei. „Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că El m-a uns să vestesc veştile bune celor umiliţi” — Isa. 61:1.

În vederea acestor lucruri, ne simţim îndreptăţiţi să îndemnăm adunările de studenţi ai Bibliei de pretutindeni, să preţuiască mult pe astfel de fraţi bătrîni care arată spiritul Domnului, al blîndeţii, amabilităţii, răbdării, iubirii frăţeşti, îndelungii răbdări, iubirii, — pe cei care au o bună cunoştinţă a cuvîntului lui Dumnezeu şi a planului divin şi manifestă aprecierea spiritului adevărului, spiritului sfinţeniei şi au capacitatea de a învăţa; dar, dimpotrivă, toţi alţii să fie refuzaţi.

Întrebările V. D. M.

Demult, am atras atenţia asupra faptului că unele din titlurile date de biserica nominală slujitorilor ei, sînt cu totul nescripturale: reverend, reverendissim, doctor în teologie, etc. Acestea nu numai că sînt opuse spiritului dar şi literei Scripturilor. Am atras atenţia că, cuvintele bătrîn, diacon, pastor sînt Scripturale. Deasemenea am atras atenţia asupra denumirii latine Verbi Dei Minister (Slujitor al Cuvîntului lui Dumnezeu), şi am declarat că aceasta exprimă exact gîndul Biblic, şi anume, orice reprezentant al lui Christos care vorbeşte public, este un slujitor al Cuvîntului divin — nu un slujitor al crezurilor omeneşti. Toţi studenţii Bibliei, aprobaţi de Dumnezeu şi de poporul Său, sînt în mod necesar slujitori ai Cuvîntului divin — fiecare după talentele, ocaziile şi restricţiile lui, aşa cum sînt prezentate în Biblie.

În vederea faptului că un bun număr de adunări de studenţi ai Bibliei par să nu fie destul de pretenţioşi cu privire la calităţile celor pe care-i aleg ca reprezentanţi ai lor, noi am formulat un număr de întrebări pe care le-am ((28)) numit întrebări V.D.M. gîndind că studierea acestor întrebări va fi folositoare pentru toţi, şi că răspunsurile la ele vor ajuta să se selecţioneze aceia care au o cunoştinţă rezonabilă a Cuvîntului divin, şi a căror misiune, prin urmare, se poate spera să fie profitabilă şi nu dăunătoare. Aceste întrebări nu sînt sectare, dar sînt potrivite pentru orice slujitor, din orice denominaţiune. Nici nu sînt intenţionate să prindă sau să poticnească neştiutorii. Ele sînt întrebări absolut de bună credinţă, răspunsurile cărora să fie folositoare fiecărui individ şi în special folositoare în desemnarea celor potriviţi să fie învăţători şi conducători printre poporul Domnului.

Acestea au fost pregătite şi trimise peregrinilor — predicatorilor care călătoresc trimişi sub auspiciile Societăţii Turnul de Veghere şi tuturor reprezentanţilor Societăţii, în orice calitate s-ar afla. Apoi au venit cereri de la bătrîni şi diaconi din diferite părţi, precum şi de la alţi studenţi ai Bibliei. Noi am sfătuit ca întrebările să fie studiate şi să se răspundă la ele, aşa cum sînt formulate, de către toţi studenţii Bibliei. Am primit multe cereri; şi multe din acestea au fost completate şi returnate. Recomandăm tuturor adunărilor, ca orice frate care nu poate răspunde la întrebări în mod rezonabil, să nu fie considerat reprezentant potrivit.

Pentru ca toţi studenţii Bibliei să aibă aceste întrebări şi să remarce simplitatea lor, le publicăm în cele ce urmează. Fraţii Sturgeon, Burgess şi Stephenson au numit un comitet pentru examinarea răspunsurilor trimise de peregrini. N-avem nici o îndoială că fiecare răspuns va fi găsit, în mare, satisfăcător. Nimeni nu va fi respins fără o pricină serioasă; şi aceasta va fi comunicat la timp. Prin vot, adunarea din New York a hotărit că nimeni nu-i poate servi ca bătrîn sau diacon, dacă nu poate da răspunsuri satisfăcătoare. Reco-mandăm acest lucru tuturor. Examinatorii răspunsurilor ar putea fi, ori un comitet din adunare, ori reprezentanţii Societăţii, după dorinţă.

Întrebări pentru avansaţi

1. Care a fost primul act creator al lui Dumnezeu?

2. Care este înţelesul cuvîntului „Logos” în asociere cu Fiul lui Dumnezeu şi ce înseamnă cuvintele Tată şi Fiu?

3. Cînd şi cum a intrat păcatul în lume?

4. Care este pedeapsa divină pentru păcat? Cine sînt păcătoşii?

5. De ce a fost necesar pentru „Logos” să devină trup? şi a fost El „încarnat”?

6. Ce natură a avut Omul Isus Christos de la naştere la moarte?

7. Ce natură are Isus de la înviere şi care este legătura Lui oficială cu Iehova?

8. Care este munca lui Isus în timpul acestei vîrste evanghelice de la Rusalii pînă acum?

9. Ce a făcut Iehova pentru lume pînă acum şi ce a făcut Isus?

10. Care este scopul divin cu privire la biserica completă?

11. Care este scopul divin cu privire la lume?

12. Care va fi soarta celor care nu se pot corecta pînă la sfîrşit?

13. Care vor fi binecuvîntările sau răsplăţile pentru lume prin ascultare, în împărăţia mesianică?

14. Prin ce paşi poate veni un păcătos în legătură vitală cu Christos şi cu Tatăl ceresc?

15. După ce un creştin a fost conceput de spirit sfînt, care este cursul său, aşa cum e îndrumat în Cuvîntul lui Dumnezeu?

16. V-aţi întors de la păcat pentru a servi viului Dumnezeu?

17. Aţi făcut o deplină consacrare Domnului şi serviciului Său, a vieţii, a tuturor puterilor şi talentelor voastre?

18. Aţi simbolizat această consacrare prin scufundarea în apă?

19. Aţi făcut juruinţa de sfinţenie a vieţii publicată de Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei?

20. Aţi citit amănunţit şi cu grijă cele 6 vol. de studii în Scripturi?

21. Aţi căpătat lumină şi folos din ele?

22. Credeţi că aveţi o cunoştinţă bună şi permanentă a Bibliei care vă va face mai eficienţi ca servi ai Domnului, tot restul vieţii?

NOTA: Desigur, se aşteaptă că fiecare persoană care completează unul din aceste rapoarte, o va face din propriile cunoştinţe şi nu întrebînd sau copiind răspunsurile de la alţii. Pot fi însă consultate — Biblia, Studiile, Tabernacolul, şi pot fi date citate din ele.

Răspuns la obiecţiuni presupuse

La cele precedente s-a ridicat o singură obiecţiune: teama că este babilonic, sectar. O, este uimitor cum marele adversar se străduieşte întotdeauna să facă din bun rău, din lumină întuneric. Metoda Babilonului este să ia toată puterea şi autoritatea din mîinile poporului lui Dumnezeu şi să o pună în mîinile unei persoane sau a unui grup de predicatori, episcopi sau bătrîni. Scopul nostru continuu este să păstrăm libertatea fiecărei eclesii şi fiecare să-şi recunoască autoritatea şi responsabilitatea.

Răspunsul nostru la obiecţiunea fratelui poate fi interesant pentru toţi cititorii, aşa că-l prezentăm:

Dragă frate, sînt bucuros să constat că eşti plin de griji faţă de toate drepturile şi libertăţile bisericii lui Dumnezeu, precum şi grijuliu să te opui la tot ce ar părea sectar.

((29))

Îţi aduc aminte că este sectară orice încercare, din partea multor grupuri sau adunări, de a avea controlul în materie de doctrină şi practică. Noi nu sugerăm nimic de felul acesta, ci ne opunem tot atît de mult ca şi tine. Nu încercăm să stabilim nici o lege sau regulă care trebuie să guverneze toate adunările poporului Domnului, ci sugerăm doar ca ele să-şi stabilească ordinea în mijlocul lor.

De exemplu: fiecare membru, al fiecărei adunări, în votarea bătrînilor şi diaconilor, înainte de a vota să ia în considerare calităţile acelora pe care-i votează: 1. Care sînt declaraţiile lui cu privire la credinţa în învăţăturile Bibliei asupra punctelor fundamentale. 2. Dacă cel propus are sau nu o înţelegere clară a adevărului, aşa ca să poată învăţa pe alţii. 3. Dacă a făcut sau nu o consacrare deplină Domnului şi a simbolizat această consacrare. 4. Dacă manifestă sau nu o viaţă morală superioară şi dacă este sau nu în acord cu idealurile înalte, aşa cum sînt prezentate în juruinţă.

Pînă acum, adunările au fost obligate să facă doar presupuneri asupra acestor puncte, dar propunerea noastră este să nu facă doar presupuneri, ci să ceară fraţilor setul nostru de întrebări V. D. M. sau alte întrebări fixate de adunare şi să ceară răspunsurile la ele înainte de a decide dacă cei propuşi sînt reprezentanţi potriviţi ai adunării, ca servi onoraţi ai ei. Aceasta menţine autoritatea adunării, bisericii, cum nu o face nici un sistem sectar şi face din adunare judecătorul aptitudinilor reprezentanţilor ei, aşa cum Biblia îndrumă să fie arătat prin punerea mîinilor şi orînduirea sau autorizarea unuia să servească drept reprezentant al adunării.

Scrisoarea ta mai lasă să se înţeleagă o întrebare cu privire la numirea a trei fraţi pentru examinarea răspunsurilor.

Eu răspund că fiecare adunare are dreptul să recunoască sau să numească anumiţi fraţi, în a căror judecată are încredere adunarea, pentru a examina răspunsurile la întrebări şi pentru a raporta dacă, după judecata lor, s-a răspuns nesatisfăcător la unele, aşa încît adunarea să poată lua hotărîrea finală. Aceasta pare mai uşor decît ca fiecare membru al adunării să citească răspunsurile înainte de a vota. Totuşi rămîne să hotărască adunarea acest lucru. În adunarea din New York City s-a votat în unanimitate să aibă încredere într-un comitet de examinare format din trei fraţi capabili.

Cu privire la juruinţă: Scrisoarea ta pare să spună că ai ceva împotriva ei şi gîndeşti că nu trebuie cerută o recunoaştere a principiilor ei. În loc să spui ce este în juruinţa, la care obiectezi te ascunzi în spatele motivului că expresiile din juruinţă nu se găsesc în forma aceea în Scripturi. Îţi amintesc faptul că nimic din limba engleză nu se află în Scripturi, pentru că au fost scrise într-o altă limbă; şi mai mult, cîntările noastre nu se găsesc în Scripturi; şi ceeace noi credem a fi declaraţiile clare ale credinţei noastre, nu se găsesc în Scripturi chiar în termenii în care le-am exprima astăzi. Scripturile aşează pentru noi principiile ge-nerale ale vieţii drepte şi baza adevărată a credinţei dată odată sfinţilor. Noi trebuie ca tot ce cîntăm, tot ce predicăm, ne rugăm, scriem şi facem, să căutăm să fie conform principiilor prezentate în Scripturi. Marea masă a cititorilor Turnului de Veghere ne-au informat că ei cred că felul de exprimare al juruinţei este în deplină armonie cu esenţa şi spiritul Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă aşa este, şi vreun frate este în opoziţie cu ea, nu este oare fratele acela în opoziţie cu spiritul Cunvîntului lui Dumnezeu? Şi dacă este aşa, poate el fi reprezentant al unei adunări de studenţi ai Bibliei, ca bătrîn sau diacon al ei? Gîndim că nu. Dacă se află vreo greşeală în juruinţă — dacă se poate arăta că este, în vreun sens sau grad, antagonist, sau nu este în armonie cu litera şi esenţa Cuvîntului lui Dumnezeu noi vrem s-o ştim clar — toţi studenţii Bibliei ar vrea s-o ştie. Dar nimeni n-a arătat nici un antagonism şi nici o abatere de la litera şi spiritul Bibliei, în litera şi spiritul juruinţei. De aceea, sfătuim pe toţi şi credem că oricine nu voieşte să primească juruinţa, să şi-o însuşească, are ceva probleme cu sine — fie capul, fie inima nu este în armonie cu litera şi spiritul Cuvîntului lui Dumnezeu; şi nu este potrivit de bătrîn sau diacon.

Am încredere, dragă frate, că citind aceasta, cumpănind şi rugîndu-te, îţi vei da seama că ai greşit în judecata ta dintîi. Sau, dacă crezi că sînt puncte pe care nu le-am luat în consi-derare şi nu ţi-am răspuns la ele amănunţit, îmi va face plăcere să-mi declari acele puncte.

Îţi amintesc aici, că această juruinţă este făcută Domnului, şi nu fraţilor. De aceea, oricine declară că şi-a însuşit juruinţa, nu s-a făcut sclav fraţilor; el doar a declarat fraţilor obligaţia pe care şi-a recunoscut-o şi pe care a declarat-o faţă de Domnul şi deci n-ar fi treaba fraţilor să cerceteze afacerile fratelui care declară că şi-a însuşit juruinţa, nici înainte nici după declaraţia sa. Respectarea juruinţei este între el şi Domnul. Nici nu-i scad şi nici nu-i cresc responsabilităţile faţă de adunare şi faţă de fraţi. Declaraţia că a primit juruinţa este doar o informare a fraţilor că el recunoaşte şi caută să urmeze un standard înalt de viaţă morală.