„CEASUL ÎNCERCĂRII”

W. T. 1916 (pag. 327-331)

Este oare în zadar faptul că Domnul și-a instruit poporul, că timpul din urmă al acestei vîrste Evanghelice va fi un „ceas al încercării” asupra întregii lumi? (Apoc. 3:10). Cu si-guranță că n-am fost învățați de Domnul în zadar. Astfel, toți cei loiali Lui își pun platoșa, coiful și încălțămintea și-și iau sabia și scutul. Dacă n-am intrat în încercări severe, știm că trebuie să le așteptăm și să ne pregătim ca să avem experiență și practică în măsură să ne putem apăra vitejește în „ceasul încercării”.

Deoarece sîntem învățați că acest „ceas al încercării” vine peste întreaga lume, ca și peste biserică, înțelegem că trebuie să fie ceva în aer, ca să spunem așa, care va afecta pe toți. Noi credem că această încercare este ceva ce se răspîndește treptat, în toate direcțiile; și Invațătorul ne-a asigurat că, dacă aceste zile n-ar fi scurtate prin stabilirea împărăției Sale în mîinile aleșilor, nimeni n-ar supraviețui.

Cum înțelegem, aceasta înseamnă că spi-ritul egoismului și ambiției, care deja operează între neamuri, le duce nebunește la război pentru supremație comercială, un spirit care va crește tot mai mult, și va cuprinde totul, pretutindeni. Acest spirit se vede în țara noastră în greve, etc., fiecare își caută propriile interese și este dornic să se lupte pentru poziții, privilegii, onoruri etc.

Dar pe noi ne interesează mai mult biserica și să vedem cum acest „ceas al încercării” va cuprinde poporul Domnului. Ceea ce scriem este departe de ceea ce am dori, dar este datoria noastră față de cauza și față de poporul Domnului. Noi credem că o mare criză este asupra studenților Bibliei și că, cu cît aceasta se poate discerne mai curînd, cu atît se poate trece mai bine peste ea. Aceasta poate însemna dezbinare dar, după cum declară apostolul, dezbinările sînt necesare uneori pentru ca să se poată distinge învățăturile, cursul și metodele aprobate, și pentru ca să fie mai bine apreciați învățătorii adevărați — 1 Cor. 11:18, 19.

Înainte de a menționa partea tristă, menționăm una pentru încurajare generală: adică, după cîte ne dăm seama din relațiile cu prietenii la convenții, etc., n-a existat niciodată un timp cînd în rîndurile studenților Bibliei să fi existat un astfel de spirit de supunere, blîndețe, răbdare, iubire, inteligență, credință și bucurie, ca și acum.

„Fii atent la tine însuți”

Cu trisțețe trebuie să spunem, că multe necazuri și pericole în biserică vin din partea bătrînilor și diaconilor — nu a tuturor, mulțumim lui Dumnezeu, ci a unei mici minorități dintre ei, judecînd după întrebările care ne vin din cînd în cînd de la oile nedumerite care caută sfaturi cu privire la cursul potrivit pentru ele. Adevărații, loialii servi în biserică trebuie să fie cu atît mai apreciați, cu cît poporul Domnului își dă seama de diferența între aceștia și cei neadevărați. Nu scriem acestea pentru descurajarea necredincioșilor, ci mai degrabă pentru a le deschide ochii asupra adevăratei situații, pentru ca ei să se elibereze de capcana adversarului și să devină ajutoare ale turmei Domnului, în loc de piedici.

După cît ne putem da seama, aceleași condiții predomină astăzi printre studenții Bibliei, ca și cele asupra cărora apostolul a atras atenția bătrînilor Bisericii din Efes, cînd i-a însărcinat: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi ca să păstoriți Biserica Domnului pe care a cîștigat-o cu însuși sîngele Fiului Său” (Fapte 20:28). Profeția Sfîntului Pavel a devenit realitate: „După plecarea mea se vor vîrî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheați, și aduceți-vă aminte că, timp de 3 ani n-am încetat zi și noapte să sfătuiesc cu lacrimi, pe fiecare din voi. Și acum fraților, vă încredințez în mîna lui Dumnezeu și a Cuvîntului harului Său” — Fapte 20:29-32.

Cursul opus a doi din servii lui Dumnezeu

Precum la început ambiția a condus pe Lucifer, făcînd dintr-un serv glorios al lui Dumnezeu un adversar, tot așa spiritul lui a rămas de atunci primejdios toată vremea. Spiritul Învățătorului nostru a fost exact opusul acestuia „El s-a umilit pînă la moarte”, în a face voia Tatălui. Nu vedem nimic din spiritul mîndriei, ambiției sau egoismului de nici un fel, la Învățătorul nostru. Sîntem preveniți de apostol să ne umilim după exemplul Lui, dacă vrem să fim înălțați împreună cu El în împărăția Lui.

Dar cîți par să uite cu totul aceste Scripturi, pe care le aducem în atenția poporului Domnului, ca esențiale în ajungerea la vreo poziție în împărăție. Din rapoartele prezentate nouă, se vede că o stare îngrozitoare domnește în unele adunări în preajma alegerilor. Servii bisericii încearcă să fie conducători, dictatori — uneori conducînd adunarea spre obiectivul evident, alegerea lor și a prietenilor lor ca bătrîni și diaconi. Am auzit de cazuri în care un bătrîn a refuzat să vorbească unuia din adunare pentru că acesta nu votase pentru el. Și totuși, fără îndoială că tocmai acel bătrîn se credea personificarea modestiei, umilinței și blîndeței.

O, este o rușine ca un astfel de spirit să aibă loc printre aceia care au cunoștința învățăturilor Cuvîntului lui Dumnezeu și a condițiilor pe care putem avea vreo speranță la co-moștenire cu Domnul. Desigur că există diferite grade de nerușinare în aceste lucruri. Unii, pe tăcute încearcă să profite de adunare fixînd alegerea la o dată favorabilă lor și prietenilor lor. Alții, caută să împînzească adunarea cu prietenii lor, aducînd persoane relativ stăine, care n-au nici gînd să frecventeze regulat adunarea, ci vin numai ca un act de prietenie, pentru a vota pentru unul din prietenii lor.

În plus, se poate aștepta în general ca unii care manifestă o ambiție de acest fel, de a fi conducători și învățători ((26)) și de a ignora principiile regulii de aur ca și instrucțiunile speciale ale noii creaturi, să fie cei care aduc învățături false. Același spirit ambițios al adversarului, care-i face să se străduie după onoare în adunare, pare să-i ducă în a poza ca mari învățători-aducători de lumină nouă. Aceasta deasemenea, explică apostolul, este o caracteristică a lui Satan. El spune, „Nu-i de mirare căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” — se face să apară conducător printre copiii luminii — 2 Cor. 11:14.

În multe cazuri, numai adunările sînt de vină, după propria lor declarație. În unele cazuri, au fost alese în funcția de bătrîni, persoane care nici nu făcuseră o declarație de consacrare Domnului, sau care nu-și simbolizaseră consacrarea. De ce? Pentru că s-a întîmplat ca adunarea să fie fără talente deosebite, iar cel care nu era frate, nouă creatură în Christos, a fost ales pentru că avea darul vorbirii. Ce s-ar putea aștepta de la un astfel, ridicat ca învățător printre studenții Bibliei? Numai pagubă pentru cauza și persoana astfel promovată, contrar directivelor cuvîntului Domnului. Dacă omul natural nu poate primi lucrurile spiritului, cum ar putea el comunica lucrurile spiritului, celor consacrați Domnului? Cum am putea aștepta ca Domnul să conducă pe unul care nu și-a predat viața să-i fie urmaș Domnului și să fie învățat de Cuvîntul Lui?

Alegerea unora nepotriviți este evident un păcat și un blam pentru adunările care au conducători nepotriviți. Cum poate ajunge un astfel, într-o poziție de a reprezenta poporul Domnului, dacă nu este votat de popor? Cînd va învăța poporul Domnului că abilitatea de a vorbi în public este numai una din calitățile unui bătrîn? Am atras mereu atenția cum a fost împiedicată cauza Domnului și cum a fost înăbușită spiritualitatea printre frați, prin încercările de a imita biserica nominală, promovînd persoanele bune la vorbit dar cărora le lipsea spiritualitatea.

În asemenea cazuri, nu este oare mîndrie din partea adunării — o dorință de a apărea bine în trup în fața lumii? Dacă nu este așa, de ce se aleg astfel de persoane? Dacă au făcut o greșeală, de ce nu o corectează, într-o manieră liniștită și hotărîtă? Cînd bătrînii caută să aducă adunarea sub puterea și controlul lor, și reușesc, nu dovedește asta că adunării îi lipsește tocmai calitatea pe care Domnul dorește s-o vadă: curajul, învingerea? Și nu aduce adunarea prejudicii atît unui astfel de conducător închipuit, cît și sieși, permițîndu-i să reușească în metodele lui nescripturale?

„Înșelînd și fiind înșelați”

Ne-am referit deja la spiritul ambițios și egoist din lume care duce la anarhie, și tocmai am arătat cum același spirit egoist, ambițios, duce la anarhie în biserică. Prevedem un timp de strîmtorare pentru lume, din acestă cauză, și un timp de strîmtorare și pentru biserică. Lumea nu se poate curăța ea însăși de această clasă; pentru că și conducătorii și condușii au spiritul lumii care, sigur, crește din ce în ce. Dar nu este așa în biserica lui Christos. Al nostru este spiritul Învățătorului, spiritul loialității față de adevăr, spiritul regulii de aur, spiritul iubirii frățești, spiritul libertății și întrajutorării, spiritul fidelității față de ceea ce considerăm a fi adevărul. Este de neiertat pentru biserica posedată de acest spirit, să continue sub dominația bărbaților ambițioși (și uneori a femeilor ambițioase). Dacă n-au condus afacerile adunărilor lor cum se cuvine, nu trebuie ei să înceapă imediat? Credem că este timpul să se pună în ordine casa Domnului.

Dar cineva va spune: „Am avea mari neca-zuri dacă am încerca ceva contrar dorințelor celor care ei înșiși s-au fixat de noi, ca și conducători și stăpînitori ai noștri. Orice mișcare ar însemna pericolul unei dezbinări a adunării; și cum ne-am putea gîndi la ceva ce ar rezulta în așa catastrofă?”

Dar, întrebăm: ce ar fi mai bine? Să fie o adunare mai mică, ce se conduce după principiile Domnului, sau una mai mare, care susține principii contrare prevederilor Domnului, făcîndu-și lor rău, împiedicîndu-și influența și încurajînd un conducător care este fie „lup”, fie „oaie” indusă greșit într-un spirit de lup? Încurajăm pe toți frații care sînt în asemenea situație să se comporte eroic, să nu facă nimic din spirit de ceartă și mîndrie, ci totul din blîndețe și iubire, ca să ajungă iarăși la libertatea cu care Christos ne-a făcut liberi și să nu fie iarăși în sclavie omenească.

Să nu uităm și încercările doctrinale

În mod repetat, studenții Bibliei ne scriu că bătrînii lor încearcă să-i împiedice de a folosi publicațiile Societății Turnul de Veghere, ca manuale în studiul lor Biblic. Unii din acești bătrîni merg pînă acolo încît spun adunării că ei nu sînt de acord cu multe din lucrurile scrise în aceste manuale. Uneori, ca și conducători, interzic folosirea lor în adunări. Sîntem întrebați ce ar fi de făcut în aceste împrejurări.

Răspundem că cei ce vor să urmeze pe acești conducători, s-o facă; este dreptul lor. Le dorim bine. Dar noi să nu mergem cu ei și să nu ne supunem acestor fel de aranjamente, nici un moment. Este culmea impertinenței din partea unui conducător, să se impună în așa o manieră și să încerce să spună Bisericii ce să facă și ce să nu facă. Așa cum puterea de alegere este în mîinile bisericii, tot așa este și puterea de destituire în mîinile lor. Recomandăm adunărilor să voteze scoaterea din funcție a acestora, spunîndu-le amabil că serviciul lor nu mai este dorit. Poate pe un scaun din spate pentru un timp, și avînd posibilitatea de a reflecta asupra problemei, măsura luată va fi spre binele lui, și adunarea poate fi ajutată de asemenea, chiar dacă nu este nimeni în adunare capabil să vorbească pu-blic, sau obișnuit să conducă adunarea. Ar fi cu mult mai bine să fie numit unul dintre voi care să îndeplinească funcția de conducător, sau să se procedeze cu rîndul pentru deschi-derea și încheierea adunărilor — astfel ca să vi se păstreze libertatea și să se continue activitatea de adorare și studiu după preceptele cuvenite.

Să facem o deosebire între învățăturile hotărîte de Biblie — doctrinele lui Christos — și variantele ușor diferite de exprimare a acestor doctrine. Nu putem aștepta ca două persoane să folosească exact aceleași cuvinte, ((27)) dar există anumite doctrine fixe, neclintite din punct de vedere al majorității studenților Bibliei. Oricine nu este în armonie cu aceste pretenții, să nu fie încurajat nici în cel mai mic grad, ci dimpotrivă, descurajat. Dacă are păreri diferite, să nu-l persecutați — nu urmați modelul Evului Mediu, ci urmați cursul cuvenit, de a-l lăsa să „se adune cu sine”, sau cu atîția cîți preferă să vadă problemele ca și el.

Pînă acuma n-am sfătuit atît de hotărît la aceasta, dar ne dăm seama că multe oi dragi sînt tulburate, împiedicate în dezvoltarea lor și constrînse. Vedem că, proporțional, acei bătrîni și diaconi devin mai îndrăzneți; de unde și nevoia ca toți cei care au spiritul corect și-și dau seama că sub conducerea Domnului, în studiul nostru al planului divin al vîrstelor, n-am urmat „basme meșteșugit alcătuite” să ia acum o poziție hotărîtă, pentru binele lor, pentru binele conducătorilor care manifestă un spirit greșit și pentru binele publicului, care acuma se interesează de calea Domnului ca niciodată înainte.

Deși încurajăm hotărîrea și curajul, nu încurajăm spiritul de ceartă, sau de pisălogeală și de găsire de greșeli printre servii credincioși ai Domnului, care arată spirit umilit și acordă adunării drepturile și libertățile ei și care caută să „servească bine”. Repetăm: „Nu faceți nimic din spirit de ceartă sau mîndrie deșartă ci toate spre gloria lui Dumnezeu” și cu singurul obiectiv de a curăța biserica de influența acelora care n-ar fi trebuit să fie aleși, sau fiind aleși într-o stare potrivită, au dovedit după aceea un spirit corupt și ambițios. Iarăși sfătuim în legătură cu aceștia hotărîre, dar blîndețe; și dacă se căiesc, milă, pentru ca mai tîrziu, dacă este posibil, să li se redea încrederea. Apostolul a scris: „Aud că sînt dezbinări între voi, și în parte cred. Pentru că trebuie să fie și partide între voi ca să iasă la lumină cei găsiți buni” (1 Cor. 11:18, 19). Evident, și aici trebuie să vină dezbinarea, și cu cît mai repede, cu atît mai bine pentru adevăr și pentru cei ce-l iubesc.

Prin spiritul Meu, spune Domnul

Să nu uităm niciodată instrucțiunea apostolului „Omul natural nu primește lucrurile spiritului lui Dumnezeu și nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se recunosc spiritual” (1 Cor. 2:14). În plus, experiența ne demonstrează că, chiar după ce am fost concepuți de spirit sfînt, capacitatea noastră de a înțelege lucrurile spirituale depinde nu numai de studierea Scripturii, care ne poate face înțelepți, ci și de măsura de spirit sfînt ce-l posedăm. De unde îndemnul apostolului „Fiți plini de spirit” — Efes. 5:18.

Aceasta înseamnă că numai cei concepuți de spirit pot înțelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu și că înțelegerea lor va fi în măsura în care ajung tot mai mult la o umplere, la o îmbibare cu spiritul sfințeniei, spiritul lui Dumnezeu, spiritul lui Christos, spiritul adevărului. Fiecare student al Bibliei trebuie să-și dea seama că dacă, ca nouă creatură, umblă după carne și nu după spirit, mintea lui se va întuneca, mai mult sau mai puțin, și nu numai că va descrește capacitatea lui de a înțelege lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, dar și ceea ce a știut din cuvînt va scădea; și că, dimpotrivă, dacă trăiește aproape de Domnul — umblînd după spirit, nu după trup — ținerea de minte a Cuvîntului divin și capacitatea de a-i aprecia spiritul, cresc.

În plus, să ținem minte că nu toți cei educați și talentați se bucură de înțelegerea corectă a Cuvîntului Domnului, ci aceasta vine la cei cu inima supusă și înclinată spre învățătură, care studiază cuvîntul Domnului, îl trăiesc și-i absorb spiritul. Astfel am explicat pentru noi declarația divină: „Nu prin tărie (mărime), nu prin putere ci prin Spiritul Meu, spune Domnul oștirilor” — Zah. 4:6.

Lecția pentru noi este că nu are importanță cît de mare, cît de capabil este un frate sau o soră; aceasta nu-l va face potrivit pentru a fi conducător al poporului Domnului, dacă nu are în plus atotimportantele caracteristici — întîi, cunoașterea Cuvîntului lui Dumnezeu; și al doilea, posesiunea în bună măsură a spiritului adevărului — unul căruia cu îndrăzneală să i se încredințeze slujba de ambasador al Domnului. Nimeni altul să nu fie recunoscut ca învățător sau conducător printre poporul Domnului. Ideea creștinătății este că numai cei mari, învățați, talentați trebuie să fie ispravnici ai Cuvîntului lui Dumnezeu, dar prezentarea Bibliei este contrară acestei idei. „Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că El m-a uns să vestesc veștile bune celor umiliți” — Isa. 61:1.

În vederea acestor lucruri, ne simțim îndreptățiți să îndemnăm adunările de studenți ai Bibliei de pretutindeni, să prețuiască mult pe astfel de frați bătrîni care arată spiritul Domnului, al blîndeții, amabilității, răbdării, iubirii frățești, îndelungii răbdări, iubirii, — pe cei care au o bună cunoștință a cuvîntului lui Dumnezeu și a planului divin și manifestă aprecierea spiritului adevărului, spiritului sfințeniei și au capacitatea de a învăța; dar, dimpotrivă, toți alții să fie refuzați.

Întrebările V. D. M.

Demult, am atras atenția asupra faptului că unele din titlurile date de biserica nominală slujitorilor ei, sînt cu totul nescripturale: reverend, reverendissim, doctor în teologie, etc. Acestea nu numai că sînt opuse spiritului dar și literei Scripturilor. Am atras atenția că, cuvintele bătrîn, diacon, pastor sînt Scripturale. Deasemenea am atras atenția asupra denumirii latine Verbi Dei Minister (Slujitor al Cuvîntului lui Dumnezeu), și am declarat că aceasta exprimă exact gîndul Biblic, și anume, orice reprezentant al lui Christos care vorbește public, este un slujitor al Cuvîntului divin — nu un slujitor al crezurilor omenești. Toți studenții Bibliei, aprobați de Dumnezeu și de poporul Său, sînt în mod necesar slujitori ai Cuvîntului divin — fiecare după talentele, ocaziile și restricțiile lui, așa cum sînt prezentate în Biblie.

În vederea faptului că un bun număr de adunări de studenți ai Bibliei par să nu fie destul de pretențioși cu privire la calitățile celor pe care-i aleg ca reprezentanți ai lor, noi am formulat un număr de întrebări pe care le-am ((28)) numit întrebări V.D.M. gîndind că studierea acestor întrebări va fi folositoare pentru toți, și că răspunsurile la ele vor ajuta să se selecționeze aceia care au o cunoștință rezonabilă a Cuvîntului divin, și a căror misiune, prin urmare, se poate spera să fie profitabilă și nu dăunătoare. Aceste întrebări nu sînt sectare, dar sînt potrivite pentru orice slujitor, din orice denominațiune. Nici nu sînt intenționate să prindă sau să poticnească neștiutorii. Ele sînt întrebări absolut de bună credință, răspunsurile cărora să fie folositoare fiecărui individ și în special folositoare în desemnarea celor potriviți să fie învățători și conducători printre poporul Domnului.

Acestea au fost pregătite și trimise peregrinilor — predicatorilor care călătoresc trimiși sub auspiciile Societății Turnul de Veghere și tuturor reprezentanților Societății, în orice calitate s-ar afla. Apoi au venit cereri de la bătrîni și diaconi din diferite părți, precum și de la alți studenți ai Bibliei. Noi am sfătuit ca întrebările să fie studiate și să se răspundă la ele, așa cum sînt formulate, de către toți studenții Bibliei. Am primit multe cereri; și multe din acestea au fost completate și returnate. Recomandăm tuturor adunărilor, ca orice frate care nu poate răspunde la întrebări în mod rezonabil, să nu fie considerat reprezentant potrivit.

Pentru ca toți studenții Bibliei să aibă aceste întrebări și să remarce simplitatea lor, le publicăm în cele ce urmează. Frații Sturgeon, Burgess și Stephenson au numit un comitet pentru examinarea răspunsurilor trimise de peregrini. N-avem nici o îndoială că fiecare răspuns va fi găsit, în mare, satisfăcător. Nimeni nu va fi respins fără o pricină serioasă; și aceasta va fi comunicat la timp. Prin vot, adunarea din New York a hotărit că nimeni nu-i poate servi ca bătrîn sau diacon, dacă nu poate da răspunsuri satisfăcătoare. Reco-mandăm acest lucru tuturor. Examinatorii răspunsurilor ar putea fi, ori un comitet din adunare, ori reprezentanții Societății, după dorință.

Întrebări pentru avansați

1. Care a fost primul act creator al lui Dumnezeu?

2. Care este înțelesul cuvîntului „Logos” în asociere cu Fiul lui Dumnezeu și ce înseamnă cuvintele Tată și Fiu?

3. Cînd și cum a intrat păcatul în lume?

4. Care este pedeapsa divină pentru păcat? Cine sînt păcătoșii?

5. De ce a fost necesar pentru „Logos” să devină trup? și a fost El „încarnat”?

6. Ce natură a avut Omul Isus Christos de la naștere la moarte?

7. Ce natură are Isus de la înviere și care este legătura Lui oficială cu Iehova?

8. Care este munca lui Isus în timpul acestei vîrste evanghelice de la Rusalii pînă acum?

9. Ce a făcut Iehova pentru lume pînă acum și ce a făcut Isus?

10. Care este scopul divin cu privire la biserica completă?

11. Care este scopul divin cu privire la lume?

12. Care va fi soarta celor care nu se pot corecta pînă la sfîrșit?

13. Care vor fi binecuvîntările sau răsplățile pentru lume prin ascultare, în împărăția mesianică?

14. Prin ce pași poate veni un păcătos în legătură vitală cu Christos și cu Tatăl ceresc?

15. După ce un creștin a fost conceput de spirit sfînt, care este cursul său, așa cum e îndrumat în Cuvîntul lui Dumnezeu?

16. V-ați întors de la păcat pentru a servi viului Dumnezeu?

17. Ați făcut o deplină consacrare Domnului și serviciului Său, a vieții, a tuturor puterilor și talentelor voastre?

18. Ați simbolizat această consacrare prin scufundarea în apă?

19. Ați făcut juruința de sfințenie a vieții publicată de Asociația Internațională a Studenților Bibliei?

20. Ați citit amănunțit și cu grijă cele 6 vol. de studii în Scripturi?

21. Ați căpătat lumină și folos din ele?

22. Credeți că aveți o cunoștință bună și permanentă a Bibliei care vă va face mai eficienți ca servi ai Domnului, tot restul vieții?

NOTA: Desigur, se așteaptă că fiecare persoană care completează unul din aceste rapoarte, o va face din propriile cunoștințe și nu întrebînd sau copiind răspunsurile de la alții. Pot fi însă consultate — Biblia, Studiile, Tabernacolul, și pot fi date citate din ele.

Răspuns la obiecțiuni presupuse

La cele precedente s-a ridicat o singură obiecțiune: teama că este babilonic, sectar. O, este uimitor cum marele adversar se străduiește întotdeauna să facă din bun rău, din lumină întuneric. Metoda Babilonului este să ia toată puterea și autoritatea din mîinile poporului lui Dumnezeu și să o pună în mîinile unei persoane sau a unui grup de predicatori, episcopi sau bătrîni. Scopul nostru continuu este să păstrăm libertatea fiecărei eclesii și fiecare să-și recunoască autoritatea și responsabilitatea.

Răspunsul nostru la obiecțiunea fratelui poate fi interesant pentru toți cititorii, așa că-l prezentăm:

Dragă frate, sînt bucuros să constat că ești plin de griji față de toate drepturile și libertățile bisericii lui Dumnezeu, precum și grijuliu să te opui la tot ce ar părea sectar.

((29))

Îți aduc aminte că este sectară orice încercare, din partea multor grupuri sau adunări, de a avea controlul în materie de doctrină și practică. Noi nu sugerăm nimic de felul acesta, ci ne opunem tot atît de mult ca și tine. Nu încercăm să stabilim nici o lege sau regulă care trebuie să guverneze toate adunările poporului Domnului, ci sugerăm doar ca ele să-și stabilească ordinea în mijlocul lor.

De exemplu: fiecare membru, al fiecărei adunări, în votarea bătrînilor și diaconilor, înainte de a vota să ia în considerare calitățile acelora pe care-i votează: 1. Care sînt declarațiile lui cu privire la credința în învățăturile Bibliei asupra punctelor fundamentale. 2. Dacă cel propus are sau nu o înțelegere clară a adevărului, așa ca să poată învăța pe alții. 3. Dacă a făcut sau nu o consacrare deplină Domnului și a simbolizat această consacrare. 4. Dacă manifestă sau nu o viață morală superioară și dacă este sau nu în acord cu idealurile înalte, așa cum sînt prezentate în juruință.

Pînă acum, adunările au fost obligate să facă doar presupuneri asupra acestor puncte, dar propunerea noastră este să nu facă doar presupuneri, ci să ceară fraților setul nostru de întrebări V. D. M. sau alte întrebări fixate de adunare și să ceară răspunsurile la ele înainte de a decide dacă cei propuși sînt reprezentanți potriviți ai adunării, ca servi onorați ai ei. Aceasta menține autoritatea adunării, bisericii, cum nu o face nici un sistem sectar și face din adunare judecătorul aptitudinilor reprezentanților ei, așa cum Biblia îndrumă să fie arătat prin punerea mîinilor și orînduirea sau autorizarea unuia să servească drept reprezentant al adunării.

Scrisoarea ta mai lasă să se înțeleagă o întrebare cu privire la numirea a trei frați pentru examinarea răspunsurilor.

Eu răspund că fiecare adunare are dreptul să recunoască sau să numească anumiți frați, în a căror judecată are încredere adunarea, pentru a examina răspunsurile la întrebări și pentru a raporta dacă, după judecata lor, s-a răspuns nesatisfăcător la unele, așa încît adunarea să poată lua hotărîrea finală. Aceasta pare mai ușor decît ca fiecare membru al adunării să citească răspunsurile înainte de a vota. Totuși rămîne să hotărască adunarea acest lucru. În adunarea din New York City s-a votat în unanimitate să aibă încredere într-un comitet de examinare format din trei frați capabili.

Cu privire la juruință: Scrisoarea ta pare să spună că ai ceva împotriva ei și gîndești că nu trebuie cerută o recunoaștere a principiilor ei. În loc să spui ce este în juruința, la care obiectezi te ascunzi în spatele motivului că expresiile din juruință nu se găsesc în forma aceea în Scripturi. Îți amintesc faptul că nimic din limba engleză nu se află în Scripturi, pentru că au fost scrise într-o altă limbă; și mai mult, cîntările noastre nu se găsesc în Scripturi; și ceeace noi credem a fi declarațiile clare ale credinței noastre, nu se găsesc în Scripturi chiar în termenii în care le-am exprima astăzi. Scripturile așează pentru noi principiile ge-nerale ale vieții drepte și baza adevărată a credinței dată odată sfinților. Noi trebuie ca tot ce cîntăm, tot ce predicăm, ne rugăm, scriem și facem, să căutăm să fie conform principiilor prezentate în Scripturi. Marea masă a cititorilor Turnului de Veghere ne-au informat că ei cred că felul de exprimare al juruinței este în deplină armonie cu esența și spiritul Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă așa este, și vreun frate este în opoziție cu ea, nu este oare fratele acela în opoziție cu spiritul Cunvîntului lui Dumnezeu? Și dacă este așa, poate el fi reprezentant al unei adunări de studenți ai Bibliei, ca bătrîn sau diacon al ei? Gîndim că nu. Dacă se află vreo greșeală în juruință — dacă se poate arăta că este, în vreun sens sau grad, antagonist, sau nu este în armonie cu litera și esența Cuvîntului lui Dumnezeu noi vrem s-o știm clar — toți studenții Bibliei ar vrea s-o știe. Dar nimeni n-a arătat nici un antagonism și nici o abatere de la litera și spiritul Bibliei, în litera și spiritul juruinței. De aceea, sfătuim pe toți și credem că oricine nu voiește să primească juruința, să și-o însușească, are ceva probleme cu sine — fie capul, fie inima nu este în armonie cu litera și spiritul Cuvîntului lui Dumnezeu; și nu este potrivit de bătrîn sau diacon.

Am încredere, dragă frate, că citind aceasta, cumpănind și rugîndu-te, îți vei da seama că ai greșit în judecata ta dintîi. Sau, dacă crezi că sînt puncte pe care nu le-am luat în consi-derare și nu ți-am răspuns la ele amănunțit, îmi va face plăcere să-mi declari acele puncte.

Îți amintesc aici, că această juruință este făcută Domnului, și nu fraților. De aceea, oricine declară că și-a însușit juruința, nu s-a făcut sclav fraților; el doar a declarat fraților obligația pe care și-a recunoscut-o și pe care a declarat-o față de Domnul și deci n-ar fi treaba fraților să cerceteze afacerile fratelui care declară că și-a însușit juruința, nici înainte nici după declarația sa. Respectarea juruinței este între el și Domnul. Nici nu-i scad și nici nu-i cresc responsabilitățile față de adunare și față de frați. Declarația că a primit juruința este doar o informare a fraților că el recunoaște și caută să urmeze un standard înalt de viață morală.