APĂRAREA SF. PAVEL ÎN FAŢA REGELUI AGRIPA

Fapte 26:1; 26:32

Propovăduind pe Cristos conducătorilor — Sf. Pavel ţine o cuvântare mişcătoare asupra propriilor experienţe — Sunt accentuate trăsăturile caracteristice ale Evangheliei — Speranţa lui Israel — Alegerea seminţei spirituale a lui Avraam — Împărăţia Mesianică de mult promisă — Israel va fi primul binecuvântat — Apoi toată omenirea — Regele Agripa adânc impresionat — Sf. Pavel, prizonierul, mai fericit decât oricare din cei care l-au auzit.

„N-am fost neascultător viziunii cereşti”. Fapte 26:19.

W.T. 15 Sept. 1916 (pag. 283-284)

Ultimul nostru studiu ne-a arătat că apelul Sf. Pavel la curtea Cezarului i-a oferit apostolului o posibilitate de a propovădui Evanghelia înaintea oamenilor importanţi, la care altfel niciodată nu s-ar fi putut aştepta să ajungă. Pare să fi apreciat profund ocazia, deoarece a ţinut o cuvântare mişcătoare, a cărei temă era împrejurările convertirii lui, relatate aici pentru a treia oară. Nu ne putem îndoi că în această problemă a fost îndrumat de Domnul. Astfel Dumnezeu înfăptuieşte tainic sfatul voii Sale şi face ca mânia oamenilor să-L laude, şi în acest fel pune în faţa servilor Săi credincioşi posibilităţi noi de a-I servi cauza. Ce mult trebuie fiecare urmaş al lui Isus să se încurajeze prin aceasta la credincioşie continuă, la unitate de inimă, la folosirea fiecărei posibilităţi, dându-şi seama de supravegherea de către Domnul a lucrării Sale!

Ca un adevărat domn, Sf. Pavel şi-a deschis vorbirea complimentând pe regele Agripa, pe cât a putut s-o facă în mod realist, asupra faptului că el ar fi ascultat de către unul care era expert în toate chestiunile evreieşti. El a arătat faptul că mersul vieţii lui din tinereţe era bine cunoscut în Ierusalim şi peste tot în naţiunea evreiască. Dacă ar vrea, mulţi dintre concetăţenii săi ar putea mărturisi pentru stricteţea lui ca religios. „Şi acum”, a declarat el, „sunt aici ca să fiu judecat pentru nădejdea făgăduinţei pe care Dumnezeu a făcut-o părinţilor noştri şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt acuzat de iudei”.

Speranţa lui Israel

Speranţa lui Israel se centra în Legământul întărit prin jurământ făcut de Dumnezeu cu Avraam: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:3; 22:15-18). Sf. Pavel propovăduia că această promisiune era în proces de împlinire, că Isus din Nazaret, ca Fiul lui Dumnezeu, prin ascultare de lege şi prin jertfirea drepturilor Sale pământeşti, devenise Capul acestei Seminţe făgăduite a lui Avraam prin învierea Sa pe planul spiritual de glorie, onoare şi nemurire. Mai mult, apostolul învăţa că de la Rusalii Domnul alegea, atât dintre evrei cât şi dintre neamuri, o „turmă mică” pentru a fi Mireasa lui Mesia şi co-moştenitori, membri ai Seminţei Spirituale a lui Avraam; şi că atunci când această alegere va fi fost împlinită, Mesia, Cap şi corp, în glorie, va stabili de mult promisa Împărăţie a lui Dumnezeu, prin care vor veni binecuvântări întâi la Israel natural pentru ridicarea lor prin restabilire, iar prin Israel se vor extinde după aceea la toate familiile pământului. Gal. 3:8, 16, 29; Rom. 11:7-15.

Cu siguranţă că Sf. Pavel a indicat profeţiile care spun despre suferinţele lui Mesia şi despre gloriile care vor urma! Toţi evreii ştiau despre suferinţele lui Isus şi ale urmaşilor Săi, dar ei puneau în discuţie învierea Lui la glorie şi speranţa că urmaşii Lui vor avea parte curând de schimbarea învierii Lui. Toată disputa între el şi evrei era în legătură cu faptul dacă Isus a înviat sau nu din morţi. Dacă n-a înviat, evreii aveau dreptate. Nici o speranţă întemeiată nu se putea zidi pe un om mort, ori cât de bun ar fi fost. Dacă a înviat, Sf. Pavel şi urmaşii lui Isus aveau dreptate, deoarece învierea Lui la glorie trebuia con-siderată ca o demonstraţie a aprobării Divine şi a calităţii Lui de Mesia, ceea ce El pretinsese, şi a Împărăţiei Lui care va veni la timpul hotărât.

Sf. Pavel a explicat cum odată şi el se opusese lui Isus şi-I persecutase urmaşii, punându-i în închisoare şi dându-şi votul împreună cu alţii pentru moartea lor. Chiar le impusese să hulească pe Isus pentru a scăpa de suferinţe; şi în turbarea lui, el îşi extinsese forţele de la Ierusalim şi la cetăţile din afară. El a descris descoperirea făcută lui de către Domnul lângă Damasc — lumina mai presus de strălucirea soarelui şi vocea care a spus: „Saul, Saul, pentru ce mă prigoneşti?. . . Eu sunt Isus pe care tu Îl prigoneşti”.

Apoi a explicat însărcinarea pe care o primise de la Domnul cu acea ocazie: că avea să propovăduiască, atât neamurilor, cât şi evreilor, învierea lui Isus, adunarea membrilor Lui aleşi, şi, la timpul cuvenit, stabilirea Împărăţiei Lui; şi că avea să vestească faptul că toţi trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Pentru aceste lucruri a fost el în lanţuri şi viaţa i-a fost în primejdie, până când a fost obligat să apeleze la tribunalul lui Cezar. El a arătat că suferinţele lui Cristos fuseseră prezise de profeţi şi că Isus recunoştea persecuţia urmaşilor Săi ca fiind persecuţia Sa proprie, a membrelor Sale.

„Eşti nebun”

Guvernatorul Festus a ascultat cu uimire expunerea apostolului. Apoi, întrerupând pe vorbitor, a spus: „Eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie”. Dar Sf. Pavel a replicat: „Nu sunt nebun, prea alesule ((77)) Festus, dimpotrivă, rostesc cuvinte ale adevărului şi ale înţelepciunii. Împăratul ştie aceste lucruri”.

Tot aşa este încă. Din punct de vedere lumesc, adevăratul urmaş al Domnului nostru Isus este înfierat ca fanatic, nechibzuit, neechilibrat. Dar din punct de vedere al creştinului, vederea este inversată: cei lumeşti sunt neînţelepţi şi înnebuniţi după bani. Cei lumeşti văd numai lucrurile pământeşti, cele trecătoare. Creştinul vede cu ochiul credinţei, vede glorie, onoare şi nemurire şi o parte cu Răscumpărătorul la privilegiile Împărăţiei Milenare, care în curând va binecuvânta lumea cu o domnie de dreptate, în împlinirea rugăciunii Domnului: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta pe pământ ca şi în cer”.

Sf. Pavel a apelat la Agripa: Nu crede împăratul profeţiile citate? Răspunsul regelui este o chestiune de dispută, dacă a spus: „Cu încă puţin timp şi elocvenţă m-ai putea convinge să devin creştin”, sau dacă a spus: „Gândeşti că m-ai putea face creştin cu o argu- mentare aşa de scurtă, cu toată dezonoarea pe care acel cuvânt o implică?” Răspunsul Sf. Pavel favorizează prima interpretare: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei care mă ascultaţi astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea”.

Un sentiment mai nobil, un spirit de caritate mai larg, fals acuzat şi pe nedrept închis, nu poate fi imaginat. Numai cei care au fost cu Isus şi au învăţat de la El ar putea exemplifica astfel compătimirea şi moderaţia pe care El le-a arătat. O, dacă toţi ucenicii lui Cristos ar putea învăţa de-asemenea să fie blânzi şi smeriţi în inimă şi astfel să găsească odihnă pentru sufletele lor! Pentru că, cine se poate îndoi că Sf. Pavel, prizonierul, cu speranţele lui glorioase, n-a fost în toate privinţele mai fericit decât oricare din cei care l-au auzit?

Mulţi vor fi uimiţi de posibilităţile neglijate

Va veni timpul, şi nu este departe acum, când mulţi care acum sunt mult apreciaţi printre oameni pentru înţelepciunea lor, se va vedea că au fost nechibzuiţi; şi mulţi care sunt consideraţi acum ca nechibzuiţi pentru Cristos şi pentru Evanghelie, se va vedea că au fost cu adevărat înţelepţi alegând lucrurile cereşti şi fiind dispuşi să predea cele pământeşti pentru realizarea celor cereşti, deoarece este imposibil a servi pe Dumnezeu şi pe Mamon.

Pentru motive rezonabile se presupune că deşi regele Agripa n-a devenit creştin, această cunoştinţă a principiilor care stau la baza creştinismului i-au rămas şi l-au influenţat tot restul vieţii. Istoria ne spune că în persecuţiile ulterioare, care s-au stârnit în legătură cu strâmtorarea care a venit peste naţiunea evreiască, regele Agripa a primit şi a tratat cu bunăvoinţă pe creştinii care au fugit la el pentru protecţie.

Ce mulţi sunt în ţările creştine, care au auzit mesajul Evanghelic mai mult sau mai puţin distinct şi au fost „aproape convinşi” să apuce harul lui Dumnezeu, dar care au neglijat posibilităţile de acţiune şi au pierdut aprecierea privilegiului lor! Aceştia, ca şi regele Agripa, vor avea comparativ o mică idee despre minunatele lucruri pe care au fost atât de aproape să le apuce şi pe care totuşi le-au pierdut. Când vor veni afară din mormânt şi se vor bucura de marile privilegii ale Împărăţiei Milenare, vor fi uimiţi să afle ce mari posibilităţi au avut de a deveni membri ai Turmei Mici, asociaţi ai Domnului pe Tron.