Isus judecat de Pilat
„Pilat le-a zis: «Dar ce să fac cu Isus, care Se numește Hristos?»” Versetul 22.
R5570 W. T. 1 noiembrie 1914 (332-333)
Pilat era guvernatorul roman al Iudeii, reprezentantul guvernului Cezarului. Noi nu suntem înclinați să-l învinuim grav pentru moartea lui Isus. El a acționat cum s-a așteptat de la el să acționeze. Era în Iudeea, nu pentru a rezolva teoriile sau disputele religioase ale evreilor, ci pentru a păstra liniștea, ordinea, supunerea la guvernul Romei printre poporul iudeu. Politica lui era să conducă cu dreptate, pe cât era compatibil cu pacea și cu liniștea țării; dar dreptatea trebuia sacrificată oricând pentru interesele Imperiului Roman. Tradiția spune că Pilat auzise înainte despre Isus și chiar Îl întâlnise, prin fixarea unei întrevederi particulare, întrebând despre învățăturile Sale.
Ultima noastră lecție L-a prezentat pe Isus înaintea Sinedriului evreiesc, dimineața cât s-a putut de devreme, înainte ca oamenii în general să se pună în mișcare, înainte prin urmare de a putea fi vreo cooperare din partea prietenilor lui Isus, prin popor, în privința arestării Sale etc. Cât s-a putut de repede marele preot și reprezentanții Sinedriului L-au dus în grabă la Pretoriu, cerându-i lui Pilat să-L condamne. Pilat i-a întrebat ce acuzație aveau împotriva lui Isus. Ei au răspuns evaziv că desigur El era un om rău, vrednic de pedeapsă; altfel ei nu sar afla acolo acuzându-L.
Pilat le-a amintit că după obiceiul roman ei aveau mare libertate în rezolvarea tuturor disputelor religioase, că el nu era informat în iudaism și de aceea ei trebuiau să se ocupe de caz. Preoții au răspuns că ei știau aceasta, dar n-aveau nici o putere să aplice pedeapsa cu moartea. Astfel și-au descoperit adâncimea răutății — că ei complotau intenționat să-l facă ((771)) pe Pilat să aplice pedeapsa cu moartea asupra unei persoane nevinovate. Apoi au început să-L acuze pe Isus, pretinzând că strica poporul, îndepărtându-l de la loialitate și supunere față de guvernul roman — că le spunea oamenilor să nu plătească taxe Cezarului și că Se pretindea a fi Mesia, Împăratul evreilor.
Acestea erau acuzații grave pentru guvernatorul roman, pe care el era obligat să le analizeze; și observăm că acestea erau acuzații complet diferite de cele aduse împotriva lui Isus la procesul Sinedriului. Deși acuzațiile erau false, Isus nu S-a apărat. Știa că venise timpul să moară. El n-a încercat să înlăture ceea ce știa că este o parte din Programul Divin pentru El.
Isus înaintea lui Pilat
Pilat s-a uitat la Isus, fără îndoială gândinduse că nu era deloc posibil ca unul cu o înfățișare atât de blândă să stârnească o răscoală care ar fi dăunătoare intereselor Imperiului Roman. Altă relatare ne spune că Pilat și-a dat seama că preoții cei mai de seamă și cărturarii au fost împinși de invidie să facă acuzațiile acelea. Pilat a înțeles că ceva din învățăturile lui Isus atrăgea poporul mai mult decât învățăturile acestor conducători religioși, și că lui i se ceruse să facă o faptă josnică și nedreaptă pentru niște persoane care evitau propria lor responsabilitate.
Totuși, Pilat nu trebuia să pară a fi compătimitor cu Nazarineanul. Nu trebuia să pară că tratează cu ușurință acuzațiile aduse împotriva unui alt împărat decât Cezarul. De aceea I-a cerut lui Isus: „N-auzi câte lucruri aduc ei mărturie împotriva Ta? De ce nu răspunzi, recunoscându-ți vinovăția sau nevinovăția?” Isus n-a zis nimic.
Pilat a ieșit afară la cărturari și la farisei, care se abținuseră să intre în Pretoriu fiindcă ziua aceea era începutul Paștilor. După ce a discutat cu preoții cei mai de seamă și a auzit ce au de zis, Pilat, evident, a pus întrebarea: „Ești Tu Împăratul iudeilor? Recunoști aceasta?” Isus i-a răspuns zicând: „Pui întrebarea din pricina a ceva ce vezi și cunoști din învățăturile Mele, sau întrebarea ta este bazată numai pe ceea ce susțin inamicii Mei?” Pilat I-a răspuns că bărbați de seamă din poporul Lui Îl predaseră, iar acum ar vrea să știe ce făcuse de cauzase acea împotrivire.
Isus i-a răspuns că Împărăția Sa nu era din lumea aceasta — din acest Veac sau această ordine de lucruri. El nu era prin urmare în conflict cu împărăția Cezarului. Aceasta explica pentru Pilat faptul că nici Isus nici prietenii Săi nu făcuseră nici o manifestare de răscoală împotriva guvernului civil, așa cum s-ar fi întâmplat dacă guvernul Său ar fi fost pământesc. Împărăția Lui, a spus El, era a viitorului. Pilat a răspuns: „Atunci pretinzi că ești Împărat și că odată, undeva, vei exercita stăpânire?” Isus a răspuns că El era Împărat și că pentru aceasta Se născuse și pentru aceasta venise în lume. El trebuia să mărturisească despre Adevăr; și toți care erau din Adevăr, și numai aceia, vor putea să aprecieze mărturia Sa.
„O”, a zis Pilat, „aceasta este întrebarea pentru toți: Ce este Adevărul? Nimeni nu pare să știe”. Apoi a mers la evrei și a zis: „Eu nu găsesc nici o vină în El. Nu este deloc un răufăcător împotriva Cezarului sau a legilor lui. N-a făcut vreun lucru care să mă facă să mă amestec pe drept în libertatea sau drepturile Lui”.
Preoții cei mai de seamă și învățații Legii au fost alarmați. Era posibil ca tocmai în momentul când speraseră să-L răstignească pe Isus, Acesta să le scape! Apoi au acuzat cu vehemență că Isus întărâta poporul propovăduind peste tot, și că propovădirea Lui începuse departe în Galileea. Când Pilat a auzit cuvântul Galileea, a întrebat: „Este galileean?” Spunându-i-se că era, Pilat a zis: „Atunci pot transfera cu ușurință această chestiune care crează tulburări la Irod, Împăratul Galileii”, acesta din urmă avându-și pe vremea aceea palatul de asemenea în Ierusalim.
Isus a fost trimis la Irod, care era curios în privința Lui. Auzise multe lucruri despre Isus și i-ar fi plăcut să-L vadă făcând o minune. Irod I-a pus întrebări Domnului nostru, dar El n-a răspuns. Preoții cei mai de seamă și cărturarii Lau acuzat cu violență pe Isus în fața împăratului. Irod și soldații lui și-au bătut joc de El și L-au trimis înapoi la Pilat îmbrăcat cu o robă splendidă, un Împărat batjocorit. Această faptă de considerație din partea lui Pilat și întoarcerea amabilității de către Irod, au rezolvat o inamiciție care existase un timp între cei doi.
Nici Pilat, nici Irod n-au condamnat
Adresându-li-se iarăși acuzatorilor lui Isus, Pilat a spus: „Mi-ați adus înainte pe Omul Acesta ca pe unul care abate poporul. Și iată, după ce L-am cercetat amănunțit înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-L acuzați. Și nici Irod nu L-a găsit vinovat, căci L-am trimis la el (iar el mi La trimis înapoi); și iată, El n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu, deci, după ce-L voi pedepsi, Îi voi da drumul”. Evident, pedepsirea sau biciuirea lui Isus a fost făcută pentru a-I salva viața — cu gândul că evreii aveau să fie împăcați dacă Isus va suferi în acea măsură.
În timpul acela al anului, cu câteva ocazii, Pilat eliberase întemnițați în cinstea Paștilor. Acum mulțimea l-a aplaudat pe Pilat și l-a întrebat dacă va elibera sau nu vreun întemnițat. Gândind că aceasta era o ocazie favorabilă să scape de Isus și să-L scoată din mâinile preoților celor mai de seamă și a conducătorilor poporului, Pilat a zis poporului: „Să vi-L eliberez pe Acesta care este în închisoare pretinzând că este Împăratul iudeilor?” Mulțimea a privit spre conducătorii lor religioși și a fost îndemnată să-i ceară guvernatorului să-l elibereze pe Baraba, tâlharul de drumul ((772)) mare. Pilat a zis mulțimii: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numește Mesia?” Iar mulțimea, influențată de clerul lor, a strigat: „Să fie răstignit!” Pilat a întrebat: „Dar Acesta ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Așa că, după ce-L voi pedepsi, Îi voi da drumul”. Isus a fost prin urmare predat mulțimii, care era foarte doritoare să-și bată joc de El, precum și să-L biciuiască. Pilat le-a spus evreilor care așteptau: „Îl voi aduce curând biciuit, și veți ști că eu nu găsesc nici o vină în El”.
Strâduințele lui Pilat de a-L elibera pe Isus
Isus, prin urmare, a ieșit afară purtând coroana de spini și haina de purpură. Pilat le-a spus: „Ecce homo!” — Iată Omul! Priviți pe Acela pe care voi încercați să mă faceți să-L dau la moarte. Vedeți că El este unul din cele mai nobile specimene ale neamului vostru sau ale omenirii. Priviți-L în tristețea și în umilința Sa. Priviți frumoasa demnitate a caracterului Său. Orice ați avea împotriva Lui, vă veți simți împăcați acum că-I vedeți umilința. Dar ei au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Pilat a răspuns: Puteți să-L răstigniți dacă vreți, dar eu nu găsesc nici o greșeală în El — nu găsesc nici o vină în El. Atunci evreii au ajuns la punctul real al chestiunii, la motivul real al împotrivirii lor, și anume că Isus Se declarase a fi Fiul lui Dumnezeu și că ei considerau aceasta o hulă. Când Pilat a auzit aceasta, i-a fost și mai mare frică și L-a întrebat pe Isus: De unde ești? Dar n-a primit nici un răspuns. „Deci Pilat I-a zis: «Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și am putere să Te răstignesc?» «N-ai avea nici o putere împotriva Mea» i-a răspuns Isus «dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat»”. Atunci Pilat s-a gândit din nou să-L elibereze pe Isus, dar aceasta putea stârni tumult în cetate, pe care funcția sa îl obliga s-o păstreze în pace și liniște. Dar evreii au strigat: Dacă eliberezi pe Omul Acesta nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat se opune Cezarului. Aceasta îl punea pe Pilat într-o poziție neplăcută. Eliberarea lui Isus părea să-l facă pe el un susținător al împotrivitorului Cezarului — cu atât mai straniu cu cât Isus era acuzat de propriii Săi concetățeni și de fapt n-avea pe nimeni să-L apere în afară de Pilat însuși.
Pentru a-i crește nedumerirea, în timpul acesta Pilat primise un mesaj de la soția sa, îndemnându-l să n-aibă nimic de-a face cu împotrivirea față de Isus și informându-l că avusese un vis deosebit în privința acestei chestiuni. Pilat a recurs iarăși la popor, mai degrabă decât la conducătorii lor. Prezentând în fața lor persoana nobilă a lui Isus, a exclamat: „Iată Împăratul vostru!” Dar aceasta n-a făcut decât să ațâțe mulțimea, care a strigat cu atât mai vehement: „Ia-L, ia-L, răstignește-L! N-avem împărat decât pe Cezarul”.
În disperare Pilat a cerut să i se toarne apă să-și spele mâinile în fața poporului zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om drept. Treaba voastră!” Poporul a strigat: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!”
Și n-a fost oare așa? Timp de mai bine de o mie opt sute de ani evreii au suferit — străini de Dumnezeu, fără profet, fără preot, fără jertfă pentru păcat, fără Zilele Ispășirii! (Osea 3:4,5). O, dar acum se apropie timpul când, nelegiuirea lor fiind iertată, Domnul va turna peste Israel spiritul rugăciunii și cererii; ochii înțelegerii lor vor fi deschiși și ei vor privi spre Cel pe care Lau străpuns și-L vor lăuda cu atât mai mult! Zah. 12:10.
Satisfăcând cererile poporului în toate lucrurile care nu erau contrare intereselor Imperiului Roman, cum era această datorie obligatorie, Pilat sa supus cererii și L-a dat pe Isus la moarte, iar pe Baraba, tâlharul, l-a eliberat.
Același spirit predominâ
Să nu gândim că natura umană s-a schimbat în cei o mie opt sute de ani trecuți. Mai degrabă să credem că, împrejurările fiind aceleași și astăzi, Isus sau ucenicii Lui ar putea fi executați în orice țară, dacă magistrații civili ar dori moartea lor și ar considera că este folositoare în interesul păcii, și în special dacă conducătorii și învățătorii religioși ar cere astfel de sacrificare a celor nevinovați, considerând că este necesar pentru stăpânirea lor asupra credulității poporului.
Să nu fim surprinși dacă astfel de experiențe ar veni peste unii din oamenii evlavioși ai lui Dumnezeu în viitorul apropiat. Paginile istoriei arată că așa-zisele interese ale religiei, exprimate prin conducătorii religioși, au avut putere la conducătorii civili pentru subminarea justiției și moartea celor nevinovați de-a lungul veacului. Cursul poporului lui Dumnezeu întotdeauna să fie acela marcat de către Învățătorul nostru — deplină supunere la voința lui Dumnezeu — deplină înțelegere a supravegherii de către Dumnezeu a tuturor intereselor Cauzei Sale — și deplină încredere că rezultatele vor produce o mult mai mare și veșnică greutate de slavă.
„Chiar dacă lumea râde de ceea ce-am ales,
A mea parte va fi totuși Isus;
Cu nimeni altul alături nu sunt mulțumit
Decât cu El, cel mai frumos dintre cei frumoși.
Suferințele Tale le primesc,
Sărăcia și crucea rușinoasă;
Fug de-ale lumii plăceri
Și comorile ei gunoaie le socotesc.”