Pregâtirea pentru Domnia Dreptâţii

„Neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să distrugi pe cei care distrug pământul!” Apocalipsa 11:18.

R5563a W. T. 1 noiembrie 1914 (pag. 323-332)

Poate că mulţi din poporul Domnului s-au aşteptat să se întâmple mai mult decât ar fi trebuit să aştepte, odată cu începutul anului evreiesc 1915, care a început în 21 septembrie. Mintea omenească pare să aibă o tendinţă naturală, şi una faţă de care ar trebui să avem înţelegere, să aştepte ca lucrurile să se împlinească mai repede, împlinirile să vină mai brusc decât vin în realitate. De exemplu, Scripturile ne spun că pe la timpul sunării din Trâmbiţa a Şaptea, anumite evenimente importante, enumerate în textul nostru, vor începe să aibă loc. Mulţi creştini, uitându-se la această declaraţie, se aşteaptă ca toate acestea să se întâmple în câteva minute, sau în câteva ore, sau cel mult în câteva săptămâni. Dar ajungând să înţelegem această scriptură, ne dăm seama că ea acoperă mia de ani a Domniei lui Cristos.

„Neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi.” Biserica este prima care să-şi primească judecata, decizia în cazul ei; pentru lume Dumnezeu a stabilit o Zi de o mie de ani (Fapte 17:31, 2 Petru 3:8). „Şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci îVrednicii din Vechimeş, pe sfinţi îtoţi cei puşi deoparteş şi pe cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari.” Toată această clasă din urmă — întreaga omenire — va fi judecată, se va lua o decizie în cazul lor, potrivit felului în care se vor purta sub condiţiile Milenare. Şi vei „distruge pe cei care distrug pământul”. Dacă acest verset cuprinde atât de mult încât va fi nevoie o mie de ani pentru împlinirea lui, acelaşi lucru poate fi adevărat şi despre alte scripturi.

O altă scriptură (Daniel 12:1), care descrie perioada de tranziţie de la supremaţia neamurilor la Împărăţia lui Mesia, declară: „Căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Domnul nostru a vorbit despre această declaraţie în marea Sa profeţie şi a adăugat: „şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21). După ce a vorbit despre strâmtorarea care urma să vină peste evrei la încheierea Veacului lor, Învăţătorul a spus: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor” (Luca 21:24). Credem că este raţional să susţinem că dacă există Timpuri ale Neamurilor care trebuie să se împlinească, acestea trebuie să fi fost prezise; şi dacă au fost prezise, atunci ele au fost rânduite dinainte, sau plănuite de Dumnezeu, care a ştiut dinainte cât de lungi vor fi aceste Timpuri ale Neamurilor şi când vor fi împlinite.

Cuvintele Domnului nostru deci, par să ne sugereze că este potrivit a căuta să vedem ce putem descoperi cu privire la Timpurile sau anii Neamurilor. Uitându-ne în Bibliile noastre şi în istoriile noastre, am găsit că a existat o dată anumită când Dumnezeu a luat Împărăţia de la poporul Său tipic, Israel; şi că atunci El a predat Neamurilor domnia lumii, cu un anumit grad de concesionare a puterii. Am aflat de asemenea că, după cât putem vedea din Biblie, această dată când Împărăţia a fost luată de la ultimul împărat din linia lui David, Împăratul Zedechia, a fost anul 606 î. Cr. (Nu vom spune că n-a fost 605 sau 607, dar după câte ştim a fost anul 606 î. Cr.) Apoi am cugetat că dacă 606 î. Cr. a fost anul când Dumnezeu a luat împărăţia tipică, fără îndoială că El a avut atunci scopul de a face o anumită concesionare a puterii neamurilor; şi noi am căutat să vedem ce au de spus istoria şi Biblia cu privire la acest subiect.

Chipul supremaţiei neamurilor

Repetând numai ceea ce am studiat în seria de cărţi numită Studii În Scripturi, punând doar informaţia într-o altă formă, am găsit că atunci când Dumnezeu a luat împărăţia de la împăratul Zedechia, El a dat domnia Neamurilor, împăratul Nebucadneţar fiind primul dintre aceşti conducători ai lumii. Am învăţat din Scripturi că Dumnezeu i-a trimis lui Nebucadneţar un vis. Până dimineaţa împăratul a uitat visul, dar mai pe urmă i-a fost explicat de către profetul Daniel. În visul său Nebucadneţar a văzut un chip mare, al cărui cap era făcut din aur, pieptul şi braţele din argint, pântecele şi coapsele din aramă, fluierele picioarelor din fier, iar picioarele din fier amestecat cu lut.

Profetul Daniel a explicat că acest chip mare care a stat în faţa lui Nebucadneţar a reprezentat toate împărăţiile Neamurilor. Babilonul, împărăţia lui Nebucadneţar, a fost reprezentat prin capul de aur; apoi a venit cea medo-persană, reprezentată prin pieptul şi braţele de argint; apoi Grecia, reprezentată prin pântecele şi coapsele de aramă; apoi a venit Roma, reprezentată prin fluierele picioarelor de fier; apoi a urmat aşa-numitul Sfântul Imperiu Roman, reprezentat prin picioarele de fier amestecat cu lut; şi la urmă guvernele actuale ale Europei, reprezentate prin cele zece degete de la picioare, de asemenea din fier amestecat cu lut.

Potrivit acestei viziuni date împăratului Nebucadneţar şi interpretate de profetul Daniel, Dumnezeu a desemnat acea ilustraţie, chipul, să reprezinte toate guvernele Neamurilor care urmau să aibă vreodată stăpânire peste tot pământul.

Când ni s-a clarificat această problemă, atunci am spus: Perioada de timp în care aceste imperii universale au stăpânit lumea trebuie să fi fost Timpurile Neamurilor. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Dumnezeu a menţionat Timpurile Neamurilor (Luca 21:24), şi acum aflăm în ((774)) Vechiul Testament câte Timpuri sunt — câţi ani, pentru că în utilizarea scripturală un Timp înseamnă un an.

Studiind subiectul mai departe, am aflat că Dumnezeu le-a spus israeliţilor că ei vor ajunge în dizgraţia Sa pentru Şapte Timpuri (Leviticul 26:14-28). Aceştia n-ar putea fi ani literali; pentru că israeliţii au trecut prin multe strâmtorări timp de şapte ani sau mai mult de şapte ani. Întrebarea a fost atunci: Ce fel de ani trebuiau să fie aceste Timpuri? Am tras concluzia că dacă nau fost ani literali, trebuie să fie simbolici. Deoarece un an literal, după calculul evreilor, are 360 de zile, şi deoarece în profeţii o zi reprezintă un an de timp real (Ezechiel 4:6), fiecare „Timp” simbolic ar fi 360 de ani. Aşa deci, această perioadă de Şapte Timpuri trebuie să însemne 7 x 360 de ani, sau 2520 de ani.

Astfel am găsit că aceasta trebuia să fie perioada de timp în care Israel urma să fie răsturnat (Ezechiel 21:25-27) — împărăţia şi guvernul lor să fie supuse neamurilor. În timp ce împărăţia Sa tipică era pusă deoparte, Dumnezeu le-a spus neamurilor: Nu voi fi gata să stabilesc Împărăţia Mea pentru câtva timp încă. Între timp voi aveţi ocazia să demonstraţi ce puteţi face pentru lume. Instituiţi cel mai bun guvern de care sunteţi în stare. Daţi-vă toată silinţa să conduceţi lumea în mod drept şi înţelept.

Marile imperii universale ale pâmântului

Plini de încredere că ei vor conduce lumea în cel mai bun mod posibil, babilonienii au încercat să îndeplinească aceasta, dar curând au ajuns la un trist punct culminant. A urmat apoi un plan general prin care drepturile oamenilor au fost nesocotite, cei bogaţi căştigând totul, iar cei săraci practic nimic. Apoi au venit la putere mezii şi perşii, care de asemenea au început foarte bine, cu scopuri drepte şi cu toate străduinţele de a face drept. Ne amintim că Cirus, primul împărat medo-persian, i-a eliberat pe evrei şi le-a dat permisiunea să se întoarcă în Ierusalim; şi de asemenea că el a trimis înapoi vasele sfinte din Templu, care erau foarte valoroase, dar pe care el nu le-a păstrat pentru că aparţineau lui Dumnezeu. Cirus a încercat să menţină un guvern drept şi echitabil; şi totuşi, nu peste mult, imperiul medo-persan na reuşit să aducă satisfacţie poporului sau să se dovedească a fi o mare binecuvântare pentru lume.

Apoi a venit rândul Greciei. Alexandru cel Mare, înainte de a împlini vârsta de 21 de ani cucerise lumea. Un timp destul de lung Grecia a stăpânit lumea. Civilizaţia greacă şi diferitele sisteme de filosofie greacă s-au răspândit în toată lumea. Teoriile greceşti cu privire la tot felul de subiecte au pătruns mai mult sau mai puţin în toate ţările mari ale pământului; chiar şi în zilele noastre influenţa care a plecat din Grecia este simţită în fiecare formă de religie din întreaga lume, religia creştinătăţii fiind ea însăşi un amestec de mitologie greacă şi creştinism, împreună cu învăţăturile Legii Mozaice şi ale profeţilor evrei. Dar Greciei i-a trecut timpul şi a trebuit să-şi ia rămas bun de la sceptrul puterii ei.

A urmat apoi Imperiul Roman, cu diferitele lui forme de guvernare, fiecare din ele fiind încercată în străduinţa sa de a conduce lumea în mod înţelept şi drept. Rezultatul tuturor acestora a fost centralizarea puterii până la un grad mai mare sau mai mic, bogăţia readunată în mâinile câtorva, iar masele oamenilor n-au fost nici binecuvântate nici satisfăcute. Apoi sistemul roman a început să cadă.

Curând a intrat acel amestec de creştinism şi putere romană civilă care a fost reprezentat prin picioarele de fier ale chipului, amestecat cu lut; spoiala creştinismului acoperind puterea civilă aşa cum lutul a acoperit picioarele chipului. Această spoială nu le-a făcut pe naţiuni cu adevărat creştine, ci numai a făcut aceste împărăţii şi guverne să se privească pe ele însele ca şi cum ar fi creştine; şi aşa se numesc — Germania creştină, Marea Britanie creştină, Franţa creştină, Rusia creştină, Italia creştină şi Austro-Ungaria creştină.

O falsificare a Împârâţiei lui Cristos

Lutul arată tare mult ca piatra; şi Dumnezeu a folosit piatra ca să simbolizeze Împărăţia Sa în aceeaşi imagine simbolică în care a folosit lutul din picioarele de fier ca să reprezinte pe creştinii nominali. Împărăţia lui Cristos n-a fost stabilită încă; dar va fi construită pe ruinele acestor instituţii actuale, care pe dinafară se aseamănă cu Împărăţia lui Cristos, numindu-se ele însele naţiuni creştine pe toate monezile lor şi declarând că Dumnezeu domneşte în aceste împărăţii. În mod colectiv ele se cheamă creştinătate, care înseamnă Împărăţia lui Cristos; şi ele au fost conduse spre aceasta prin învăţăturile Bisericii de-a lungul Evului Mediu — nu ale Bisericii Adevărate, ci ale oamenilor care fiind înşelaţi au gândit că ei erau Biserica lui Cristos şi care au persecutat Biserica adevărată.

Noi includem ca biserici sectare pe toate care nu sunt Biserica adevărată. Există multe biserici false; nu toate pot avea dreptate. Întrebarea este: Care este cea adevărată? Niciuna nu va recunoaşte pe celelalte că sunt cele adevărate, toate pretinzând a fi cea adevărată. Nici una dintre ele nu este cea adevărată, după cum am tras concluzia din descrierea biblică a Bisericii lui Cristos. Dumnezeu recunoaşte numai pe cea compusă din cei care sunt consacraţi Lui — găsiţi în bisericile greceşti, engleze, germane, suedeze, printre baptişti, metodişti, luterani, presbiterieni şi printre oamenii care nu frecventează deloc nici o biserică. Toţi cei care sunt sfinţi ai lui Dumnezeu sunt membri ai Bisericii Sale; toţi ceilalţi sunt numai imitaţii de creştini. Aceste mari sisteme care se numesc ele însele bisericile Sale sunt fără autoritate de la Dumnezeu, fără recunoaştere scripturală. Ele sunt numai instituţii umane şi numai cei evlavioşi din ele sunt recunoscuţi de Dumnezeu ca poporul Său.

Biblia declară că aceste biserici false formează ((775)) Babilonul, un termen care înseamnă confuzie. Ele sunt un amestec confuz, nu numai din toate clasele de oameni, ci şi din toate clasele de învăţături, şi cu totul contrare, prin urmare, cu tot ce susţine Dumnezeu şi Cuvântul Său. Din această masă confuză de oameni, Dumnezeu Îşi cheamă afară poporul Său spunând: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!” (Apocalipsa 18:4), şi spunându-le că peste această mare instituţie numită creştinătate va veni foarte brusc o nenorocire, care va dărâma complet acest sistem în fiecare sens al cuvântului.

Sfârşitul Timpurilor Neamurilor

Studiind Cuvântul lui Dumnezeu, am măsurat cei 2520 de ani, cele Şapte timpuri simbolice, de la acel an 606 î. Cr., şi am aflat că s-a ajuns până în Octombrie 1914, după câte am putut noi socoti. Noi n-am spus în mod hotărât că acesta va fi anul. Numai am lăsat ca fiecare să privească faptele istoriei şi să socotească pentru sine. Aceasta este data corectă sau va fi o altă dată, am întrebat. Mulţi dintre noi am tras concluzia că după câte putem vedea, luna octombrie a acestui an va arăta sfârşitul concesionării puterii neamurilor; pentru că atunci când vine octombrie ne apropiem de sfârşitul anului evreiesc. Anul 1914 s-a sfârşit de fapt în 20 septembrie 1914, după calculul evreilor.

Acum vine întrebarea: S-au sfârşit Timpurile Neamurilor sau nu? Unii poate că ar fi înclinaţi să spună: „Nu; nu s-au sfârşit”. Alţii ar spune: „Când Timpurile Neamurilor se vor fi sfârşit, ne aşteptăm ca neamurile să fie în totalitate îndepărtate de la orice putere şi control şi ca Împărăţia lui Cristos să fie stabilită. Nu ne-am aşteptat noi să se întâmple foarte multe lucruri când se vor sfârşi Timpurile Neamurilor?”

Aflăm că unii au o idee, iar alţii au alta. Unii gândesc că exact în ceasul următor după miezul nopţii vor vedea o schimbare mare, importantă peste tot — răul şters complet în şaizeci de minute sau în şaizeci de secunde. Dar ar fi o aşteptare raţională ca împărăţiile neamurilor să fie scoase afară într-o oră sau într-o zi? Dacă Dumnezeu ar fi spus aşa, ar fi ceva diferit; ştim că Dumnezeu are toată puterea să-Şi facă voia Sa peste tot. Dar trebuie noi în vreun sens al cuvântului să aşteptăm o aşa tranziţie subită — ca mergând la culcare în noaptea de 20 septembrie să găsim în dimineaţa de 21 septembrie toate împărăţiile lumii distruse şi Împărăţia lui Cristos stabilită, sfinţii în glorie etc? Aceasta ar fi o schimbare fulgerătoare! Nu credem că cineva ar fi justificat să gândească în felul acesta. Dacă cineva a avut o astfel de aşteptare, aceasta a fost nejustificată.

Cei doi martori ai lui Dumnezeu

Acum să privim înapoi şi să vedem ce s-a întâmplat imediat după expirarea diferitelor perioade de timp. De exemplu, există mari perioade-zile menţionate în Biblie, şi anume, cele 1260 de zile simbolice, cele 1290, 1335 şi de asemenea cele 2300 de zile (Daniel 12:7, 11, 12; 8:13, 14). Nu avem timp să intrăm în amănunte în privinţa tuturor acestor perioade de timp. Ele ne sunt familiare şi sunt tratate în amănunţime în volumele de Studii În Scripturi. De aceea doar vă vom reîmprospăta memoria.

Cei 1260 de ani s-au sfârşit în 1799. De la început şi până la încheierea lor, puterea persecuţiei a menţinut stăpânirea. Când cei 1260 de ani s-au sfârşit, s-a făcut ceva într-o oră, într-o zi ori într-un an pentru a opri persecuţia? Nu! Unul dintre rezultate a fost că cei doi Martori ai lui Dumnezeu au fost înălţaţi la cer. Aceşti doi Martori ai lui Dumnezeu, Vechiul şi Noul Testament, au fost înălţaţi la cer, au fost ridicaţi în ochii poporului, ridicaţi la o poziţie de mare influenţă şi demnitate de care nu se bucuraseră niciodată înainte.

Înâlţaţi la cer

Înainte de acel timp Biserica a susţinut că Biblia a mers mână în mână cu vocea Bisericii; că vocea Bisericii a fost vocea episcopilor şi a papilor, şi că Biblia trebuia numai să confirme vocea Bisericii. Dar după expirarea celor 1260 de zile profetice, Biblia a început să ia o poziţie nouă.

Vă reamintim că între anii 1803 şi 1813 au fost organizate multe dintre marile noastre Societăţi Biblice. Numai atunci a început tipărirea Bibliei în fiecare limbă şi într-un format ieftin, şi Biblia a început să ajungă la toate naţiunile. Biblia a fost ridicată în faţa oamenilor — a fost înălţată la cer, în sensul în care a vrut să spună Domnul nostru când a zis: „Şi tu Capernaum, care ai fost înălţat până la cer ...”. Biblia a fost mult înălţată în contrast cu poziţia degradată pe care a ocupat-o în timpul Evului Mediu. Dar câţiva ani au fost cheltuiţi în ridicarea ei la această poziţie înălţată.

„Timpul Sfârşitului”

Desigur, eroarea a combătut tot timpul Adevărul într-o măsură mai mare sau mai mică, dar cu toate acestea Adevărul a înaintat pas cu pas. Anul 1799 a marcat începutul „Timpului Sfârşitului”, când trebuiau să aibă loc diferite evenimente. Potrivit profeţiei — „cunoştinţa va creşte”; „cei înţelepţi vor înţelege” şi „va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1-10). Aceste diferite preziceri, a căror împlinire urma să aibă loc după 1799, au fost în proces de împlinire în tot secolul trecut. Alergarea încoace şi încolo n-a atins nici o dezvoltare specifică o perioadă după ce a început Timpul Sfârşitului. Progresul în folosirea puterii aburului a fost treptat. Mai întâi a apărut vaporul cu aburi; apoi a apărut primul tren pe şine. Aceste invenţii trebuiau în mod necesar să preceadă prezisa „alergare încoace şi încolo”.

Numai în ultimii câţiva ani am atins un maxim al vitezei pe căile ferate şi la vapoarele cu aburi. Se pare că viteza a început să scadă. ((776)) Foarte puţine trenuri merg astăzi mai repede decât 38 km pe oră; şi tot aşa este cu marile vapoare cu aburi, Mauritania şi Lusitania, care sunt tipuri ale celor mai rapide vapoare cu aburi. Într-adevăr, se poate ca aceste vase să nu fi fost construite dacă n-ar fi fost dorinţa guvernului britanic de a avea nişte crucişătoare foarte rapide în caz de război.

Aceste minunate invenţii care caracterizează zilele noastre au apărut treptat începând cu anul 1799. După prima parte a acestei perioade a venit creşterea cunoştinţei, care atinge acum punctul culminant. Suntem acum la punctul în care în ţările civilizate învăţământul obligatoriu face cam tot ce poate pentru popor; iar unele naţiuni încearcă să restrângă educaţia. Un om de stat proeminent din Rusia a spus recent că educaţia stă la baza întregului spirit revoluţionar printre oameni, şi că dacă oamenii ar avea mai puţină educaţie ar fi mai puţină tulburare. La timpul potrivit toate celelalte naţiuni vor învăţa lecţia că fără anumite restricţii, educaţia este un lucru periculos. Pentru o inimă neregenerată ea înseamnă putere într-o mână nereformată — lucru care nu este întotdeauna lipsit de pericol.

Timpul potrivit pentru înţelegerea cronologiei

Declaraţia profetului Daniel că „cei înţelepţi vor înţelege” pare că se referă la sfârşitul celor 1290 de zile menţionate în acelaşi capitol. Această perioadă s-a sfârşit în 1829. Curând după 1829 mesajul apropierii Venirii a Doua a lui Cristos a început să fie promulgat în special de către William Miller. Ca un rezultat al înălţării Cuvântului lui Dumnezeu, anumite doctrine au fost prezentate într-un mod foarte proeminent.

Cu toţii am citit despre marea Mişcare a lui Miller care a început în această ţară. (Vezi Studii În Scripturi, vol. III, pagina 84.) Noi nu susţinem învăţăturile fratelui Miller. În timp ce el a avut unele idei corecte cu privire la Scripturi, a avut şi unele idei incorecte — întocmai cum au avut fratele Calvin şi alţi fraţi de la el încoace. Dar sosise timpul pentru anunţarea Celei de-a Doua Veniri a lui Cristos; şi în timp ce Venirea a Doua na avut loc în 1844, aşa cum anticipaseră urmaşii fratelui Miller, totuşi în mod treptat, începând cu anul 1829, au fost aduse în atenţia Bisericii anumite doctrine care nu fuseseră observate niciodată înainte — anumite doctrine cu privire la nemurirea omului, la natura spirituală şi umană etc. Aceste subiecte au dus la o cercetare atentă a Scripturilor şi la încredere în Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de tradiţiile omeneşti.

Creşterea luminii a progresat treptat şi încetul cu încetul a risipit întunericul erorii atât în învăţătură cât şi în practică, până când astăzi poporul Domnului are multă binecuvântare. Noi suntem acum la mai bine de 100 de ani de la începutul Timpului Sfârşitului; şi această dezvoltare a cunoştinţei creştine progresează constant, cu împotriviri în diferite moduri, dar cu toate acestea înaintând în lupta spre victorie.

O altă perioadă profetică menţionată de profetul Daniel au fost cele 2300 de zile. Această perioadă trebuia să marcheze anumite lucruri, iar la sfârşitul acestor zile Sanctuarul trebuia să fie curăţat. Această lucrare de curăţire a Bisericii adevărate, a clasei Sanctuarului, de contaminările Veacurilor Întunecate, a ajuns la culme, credem noi, în 1846, timpul împlinirii celor 2300 de zile. Dar lucrarea de curăţire n-a fost împlinită într-un moment sau într-o zi, nici chiar într-un an; iar curăţirea a fost numai limitată.

Ajungem acum la cele 1335 de zile, care au culminat în 1875. Despre aceste zile profetul spusese: „Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” (ani)! (Daniel 12:12). La timpul acela mari binecuvântări au venit pentru poporul lui Dumnezeu; pentru că atunci Învăţătorul nostru S-a întors, ca pregătire pentru a-Şi lua marea putere şi a-Şi începe mult promisa domnie de o mie de ani. Timpul Parousiei Sale venise, şi El era aici! Natura acelor binecuvântări nu trebuie repetată; de fapt ele n-ar putea fi explicate în câteva cuvinte. Dar de la Prezenţa Învăţătorului am avut dovezi ale marilor binecuvântări care ne-au venit, aşa cum a fost prezis de către profetul Daniel.

Dovezi ale parousiei Domnului nostru

În ce fel Îşi va lua Domnul marea Sa putere şi va domni? Scripturile ne arată foarte clar. În acord cu aceeaşi cronologie, Scripturile ne învaţă că există un timp pentru Parousia sau Prezenţa Domnului. Timpul acela, după cum putem noi calcula, a început în 1874. Începând cu acea dată noi trăim în timpul Parousiei Fiului Omului. Există ceva să confirme acest lucru? Da. Mai întâi, căutăm procedurile Domnului cu poporul Său, Biserica. Ar trebui să aşteptăm ca la timpul Venirii Domnului nostru poporul Său să audă „bătaia la uşă” a Sa — bătaia profeţiilor, şi oricine îşi va deschide inima şi va primi lucrurile într-o atitudine mentală consacrată, Domnul Se va încinge ca un Servitor şi Se va prezenta să-l servească. Apoc. 3:20.

Toate binecuvântările speciale pe care noi, ca grupă de studenţi ai Bibliei, le-am primit în ultimii 40 de ani, au fost ca rezultat al Prezenţei Domnului. El a fost Servitorul nostru şi ne-a adus lucruri noi şi vechi din magazia Sa. Aceste lucruri vechi au fost prezentate într-un fel nou — nu datorită abilităţii şi capacităţii umane, ci datorită faptului că a sosit timpul potrivit al Domnului ca aceste lucruri să devină clare — doctrina Răscumpărării, a Preţului de Răscumpărare, semnificaţia termenului Corpul lui Cristos, explicarea felului în care moartea lui Cristos este îndreptăţire pentru păcatele noastre, atribuirea meritului Său pentru Biserică, acordarea meritului Său pentru lume, ce înseamnă cu adevărat sfinţirea Bisericii, conceperea Spiritului sfânt, cum cei concepuţi ((777)) devin Creaturi Noi în Cristos şi ce înseamnă acest termen Nouă Creatură, cum se deosebeşte Noua Creatură de vechea creatură, cum Prima Înviere va aduce acestei Noi Creaturi privilegii glorioase şi binecuvântări divine — glorie, onoare şi nemurire. Studii În Scripturi, Vol. II, pag. 103; Vol V. pag. 421; Vol VI, pag. 59-84.

Domnul nostru, prezent dar invizibil, ne-a adus lumină asupra fiecărei trăsături a Planului Divin, nu numai în ceea ce priveşte lucrurile vechi — îndreptăţirea, sfinţirea şi răscumpărarea — dar şi în ceea ce priveşte filosofia procedurilor lui Dumnezeu — cum Domnul nostru a devenit trup de carne şi a locuit printre noi, cum a fost El sfânt, nevinovat şi fără pată, şi totuşi a fost născut dintr-o mamă pământească. Toate aceste lucruri care odată au fost de neînţeles pentru noi, dar care acum sunt aduse la lumină, sunt dovezi că Domnul este aici, servind pe poporul Său. Ştim că am primit aceste lucruri. Nu credem că le-am primit de la vreo gură sau pană omenească, ci de la Domnul, care ne dă „hrană la timpul potrivit”. Rezultatul primirii acestei hrane spirituale este că mulţi oameni au fost sfinţiţi — au avut experinţa unei transformări a minţii lor care-i face să se bucure în a-şi da viaţa pentru fraţi şi în a umbla în urmele lui Isus.

Un domn ne-a contactat nu de mult şi a menţionat că după ce a văzut Fotodrama Creaţiei a primit prima idee despre caracterul lui Dumnezeu şi a învăţat cum să-L iubească pe Dumnezeu. El fusese episcopal, apoi creştin ştiinţific, iar apoi necredincios timp de 15 ani; dar acum a căpătat o vedere mai clară despre Dumnezeu şi despre planul Său. Cu toate că este un om foarte talentat, el face tot ce găseşte ca săL servească pe Domnul — ajutând la împăturirea literaturii gratuite. Primul indiciu pe care l-am avut cu privire la interesul lui a fost când a donat cincizeci de dolari pentru lucrare. După ce a văzut Fotodrama, a primit atât de mult bine de la ea încât a dorit să ajute la lucrare.

Menţionăm aceasta ca o dovadă a puterii Adevărului în contrast cu influenţa opusă a erorii. În timp ce nu putem spune că numărul nostru este de ordinul milioanelor, totuşi putem spune că aproape patrusprezece mii şi-au luat un Angajament foarte special care implică consacrarea lor deplină Domnului; mulţi alţii ne scriu să ne spună că şi ei şi-au luat acel Angajament — unii dintre ei cu câţiva ani în urmă; şi sunt unii despre care nu vom auzi niciodată — iar alţii care n-au luat Angajamentul niciodată, dar care sunt consacraţi pe deplin, după câte ştim.

Când îi întrebăm pe creştini dacă ei au dat sau nu tot ce au Domnului, majoritatea dintre ei vor spune: „Nu. Eu vreau să trăiesc o viaţă creştină bună; dar n-am făcut niciodată o deplină consacrare Domnului”. Toate aceste binecuvântări enumerate sunt rezultatul Adevărului foarte preţios care a ajuns la noi şi la alţii cu miile. Aceştia au fost foarte mult binecuvântaţi şi ajutaţi chiar dacă nau făcut o deplină consacrare Domnului. Aceasta este o bună dovadă că ceva neobişnuit s-a întâmplat în perioada Secerişului. Mai mult, această lucrare este în creştere. Este susţinută într-un fel minunat pentru noi şi pentru duşmanii noştri. Probabil că mulţi dintre prietenii noştri dragi se întreabă dacă nu se face o minune. Dar n-a fost nici o minune, ci este minunat în ochii noştri că atât de mult s-a realizat cu o sumă de bani relativ mică; căci printre poporul Domnului nu sunt mulţi bogaţi, nu sunt mulţi învăţaţi. 1 Cor. 1:26-29.

Timpul Secerişului

Domnul nostru a indicat că la a Doua Venire a Sa, toţi servitorii Săi care vor fi într-o condiţie de inimă potrivită vor auzi bătaia Sa la uşă; şi dacă Îi vor deschide imediat, El va intra şi va cina cu ei. Ce înseamnă această declaraţie? Înseamnă că bătaia Sa la uşă a arătat că a sosit timpul ca marele Reprezentant al lui Dumnezeu — Domnul nostru glorificat — să fie aici; şi că toţi cei care au fost gata vor auzi bătaia, bătaia profetică, atrăgând atenţia asupra mărturiei profetice că de atunci încoace ne puteam aştepta ca Mesia să-Şi înceapă Parousia, Munca Sa de Seceriş, în acelaşi timp în toate denominaţiile.

Când a venit anul 1875, s-a împlinit totul în decurs de 24 de ore? Cu siguranţă, nu! S-au trezit toţi în acelaşi minut? N-au fost ei treziţi de-a lungul întregului Timp de Seceriş? Iar unii dintre noi nu ne-am trezit foarte demult. Unii dintre noi n-am auzit bătaia la uşă imediat când Domnul nostru S-a întors; dar imediat ce am auzit şi ne-am deschis inimile, am primit binecuvântarea; pentru că am fost în atitudinea de inimă potrivită să o primim. Aceasta este adevărat în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Africa, Australia; este adevărat peste tot.

Ce s-a întâmplat în acest timp? Am avut o perioadă de Seceriş, şi lucrarea Secerişului a înaintat în linişte, treptat. Domnul a făcut judecată printre poporul Său, exact cum a spus că va face. El a spus că Îşi va chema întâi servitorii şi se va socoti cu ei. Desigur, nimic din aceasta n-am văzut cu propriii noştri ochi, ci din dezvăluirea Cuvântul lui Dumnezeu.

Învierea sfinţilor

Prin mărturia Cuvântului lui Dumnezeu înţelegem că Învierea a început în 1878; nu pentru că noi am văzut ceva cu ochii naturali, ci prin ochii înţelegerii am recunoscut că a sosit timpul pentru acea mare lucrare, Întâia Înviere, în ceea ce îi priveşte pe sfinţii adormiţi; şi înţelegem că atunci a început timpul menţionat de către scriitorul Apocalipsei, când a declarat: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul...”, marcând un timp specific, înaintea căruia nu era o binecuvântare să mori, dar după care va fi o binecuvântare. „De acum încolo ... ŤDať, zice Duhul, Ťei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează.ť” Apoc. 14:13.

Acel timp specific a sosit, credem noi, în 1878; ((778)) atunci nu numai apostolii au fost treziţi, ci şi toţi cei credincioşi în Isus Cristos, toţi membrii adormiţi ai Corpului lui Cristos. Acela a fost începutul Învierii Corpului lui Cristos — Domnul judecând mai întâi printre poporul Său, înainte de a judeca lumea. El a prezis că atunci când va veni, va chema pe servitorii Săi şi Se va socoti cu ei — nu cu lumea — dând răsplată celor din Biserica Sa care plecaseră înainte, dându-le o parte în Întâia Înviere, şi după aceea ocupânduSe de noi, „cei vii, care rămân”, astfel ca, fiecare dintre noi care suntem din poporul Domnului, la moarte să poată fi „schimbat întrun moment, într-o clipeală de ochi”, în timpul sunetului trâmbiţei din urmă — a Şaptea.

Noi trăim acum în timpul sunării acestei glorioase Trâmbiţe a lui Dumnezeu; nu înseamnă că auzim ceva cu urechile naturale, ci auzim cu urechile înţelegerii noastre că timpul lui Dumnezeu a sosit şi că marea instituţie pe care El o aranjează pentru viitor este acum în proces de inaugurare.

Următoarea perioadă profetică este Timpul de Strâmtorare. Într-un sens, poate, acesta a început chiar, cam prin 1872. Acela a fost timpul când a început să fie pus în discuţie din nou comunismul, când a început să se răspândească socialismul. Credem că mulţi oameni care sunt consideraţi socialişti nu sunt de fapt socialişti, dar care ar putea deveni astfel în împrejurări şi condiţii favorabile — care se pare că se vor dezvolta înainte de anul 1916 d. Cr. Această dezvoltare a socialismului este legată de anarhie. Speranţele şi metodele socialiştilor se vor dovedi eşecuri şi apoi ei vor fi atât de agitaţi încât vor provoca marele Timp de Strâmtorare. Între timp, de asemenea, s-au făcut treptat pregătiri pentru războiul actual. În timp ce pe faţă au proclamat (în 1872 d. Cr.), la Conferinţa de Pace din Geneva, că toate naţiunile se vor alia împreună şi vor susţine aplanarea paşnică a conflictelor, şi în timp ce încă strigă „Pace! Pace!”, cu toate acestea, contrar acestor manifestări, naţiunile lumii au progresat în construirea marilor nave de război şi în antrenarea trupelor.

Nu vom intra mai adânc în amănunte; vrem numai să imprimăm gândul că aceste împliniri ale profeţiei n-au venit dintr-o dată, ci treptat — că ele au avut un timp specific de începere şi era sigur că se vor împlini. În vederea acestor lecţii din trecut, ce să gândim despre viitor? Să nu tragem concluzia că totul va fi transformat întrun minut, sau într-o oră sau într-o zi, ci treptat.

Inaugurarea Împârâţiei lui Mesia, treptatâ

Aceasta ne face să ne aşteptăm ca perioadele profetice care au rămas să aibă o împlinire asemănătoare, şi că 20 septembrie a acestui an, 1914, a marcat probabil sfârşitul Timpurilor Neamurilor. Dacă este aşa, ceea ce vedem printre neamuri este un conflict pentru sfârşitul lor. Aceasta este exact ceea ce trebuie să aşteptăm. Evident că Domnul este în spatele acestei situaţii; Împărăţia Domnului se va manifesta din ce în ce mai mult. Nu se va arăta pe deplin însă până când Biserica va fi cu Domnul ei în glorie. „Când Se va arăta Hristos ... atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.”

Să ne aşteptăm ca Domnul să Se descopere chiar în momentul când se sfârşesc Timpurile Neamurilor? Nu. Declaraţia Bibliei este că El Se va descoperi „într-o flacără de foc”. Exact la cât timp după încheierea Timpurilor Neamurilor Se va descoperi în „flacără de foc” nu ştim. După cât se pare, după acest mare război va veni cel mai mare „cutremur de pământ” care a avut loc vreodată — o revoluţie care va cuprinde toate naţiunile civilizate (Apoc. 16:18). Apoi se poate ivi socialismul, dar va avea o viaţă scurtă şi va duce la anarhie. Acea anarhie va fi „flacăra de foc” ce va descoperi noua Împărăţie, aducând răzbunare, aducând pedeapsă retributivă peste lume — precedând binecuvântările ei.

Dacă lucrarea de seceriş a prezenţei (parousiei) Domnului nostru a fost o lucrare treptată timp de 40 de ani, ducând la timpul prezent, şi dacă Timpul Sfârşitului este o perioadă înceată, cât de lungă va fi această perioadă în care aceste instituţii prezente vor fi scoase afară şi ordinea prezentă de lucruri va fi condamnată şi terminată, pentru a face loc Domniei Dreptăţii? Noi răspundem că potrivit unor astfel de imagini ne putem aştepta ca tranziţia să se desfăşoare destul de mulţi ani. Ne putem aştepta la cinci, zece sau douăzeci de ani. Dar mai există ceva, pe de altă parte, care ne face să anticipăm că nu va fi foarte mult. Domnul ne-a spus că El „o va scurta”. Exact cât de scurtă va fi această lucrare, ar fi o presupunere. Fiecare poate avea părerea sa proprie. Odată Domnul vorbeşte despre ea că va fi „într-un ceas”; altă dată că va fi „într-o singură zi”; iar apostolul vorbeşte despre ea că va veni ca durerile naşterii peste femeia însărcinată — pe neaşteptate.

Ne amintim de asemenea că există o anumită paralelă între Veacul Iudeu şi Veacul Evanghelic. Cei patruzeci de ani de seceriş ai Veacului Iudeu, care au început cu slujirea lui Isus, în anul 29 d. Cr., s-au sfârşit în anul 69 d. Cr. — întocmai cum credem că secerişul acestui veac a început în 1874 şi s-a sfârşit în această toamnă, 1914. În anul care a urmat expirării celor 40 de ani ai Secerişului Iudeu a luat sfârşit statul naţional iudeu — la distrugerea cetăţii lor. Şi astfel paralelele ne conduc să presupunem că peste un an se va sfârşi această perioadă paralelă scurtă, această mare lucrare de dezastru asupra lumii, răsturnarea naţiunilor, adică, încercarea diferitelor naţiuni de a dobândi supremaţie — eşecul eforturilor lor — apoi focul mâniei lui Dumnezeu, anarhia, distrugerea care se va extinde peste întreaga lume şi va introduce Împărăţia lui Mesia.

Învăţătorul ne spune că dacă acele zile n-ar fi ((779)) scurtate nimeni n-ar scăpa (Matei 24:22). O parte din lucrarea Împărăţiei lui Mesia va fi nu numai să zdrobească acele naţiuni în bucăţi, ci şi să oprească anarhia când aceasta îşi va fi sfârşit lucrarea, când va fi fost demonstrat minţii umane faptul că nimic din ceea ce poate face omul nu va putea ajuta omenirea. Atunci, când omul îşi va fi atins limita, Împărăţia lui Mesia va prelua controlul; iar marele dezastru va fi înăbuşit, binecuvântările Împărăţiei vor începe, iar omenirea le va primi în măsura în care inimile lor vor fi într-o atitudine potrivită să răspundă.

Preludiul timpului de strâmtorare

Am văzut că Dumnezeu a concesionat neamurilor stăpânirea. Cuvintele profeţiei au fost că coroana lui Zedechia va fi răsturnată, răsturnată, răsturnată, până când va veni Acela care are dreptul la ea, şi Dumnezeu I-o va da Lui. A început Împărăţia în vreun sens al cuvântului? Noi aşa credem. Credem că lumina care este în progres acum se află sub îndrumarea Căpeteniei Mântuirii noastre. Credem că necazul actual printre popoare este numai începutul acestui Timp de Strâmtorare. Ele n-au aşteptat să vină timpul când să fie lovite. În „mânia” lor au intrat în strâmtorare înainte de a le expira contractul.

În prezent naţiunile arată o asemenea amărăciune una împotriva alteia, o asemenea dorinţă de a se cuceri şi a se distruge una pe alta, încât ele sunt hotărâte să continue războiul, chiar dacă duce la pierderea propriei lor bogăţii, la distrugerea propriilor lor case şi la distrugerea lor reciprocă. Spiritul de concurenţă, care se presupunea că a murit, a fost doar ascuns o perioadă scurtă de timp; iar spiritul Adversarului este încă prezent. Cu toate că sunt numite naţiuni creştine, ele n-au primit Spiritul Domnului, nau primit spiritul umilinţei, blândeţii, îndelungii răbdări, bunătăţii şi iubirii frăţeşti, roadele Spiritului sfânt, ci din contră, spiritul despre care sf. Pavel spune că este compus din ură, mânie, ceartă, ucidere — lucrări ale cărnii şi ale Diavolului. Pentru acest motiv ele sunt mânioase şi s-au implicat în tulburarea actuală.

Naţiunile nici măcar n-au aşteptat să vină mânia lui Dumnezeu, ci au început s-o aducă ele însele asupra lor cu aproape două luni mai repede. Ele au devenit atât de mânioase încât au început să se distrugă unele pe altele încă înainte de a le expira concesiunea puterii. Mânia lui Dumnezeu va continua în acest mare Timp de Strâmtorare până la completarea ei — „focul”. Marile cuirasate şi super-cuirasate, armele uriaşe şi armele mici, ţarii şi împăraţii, curând se vor zdrobi unii pe alţii în bucăţi. Anarhia care va urma acestui război va fi adevăratul Timp de Strâmtorare.

Bâtâlia Armaghedonului

Gândul nostru este că războiul va slăbi naţiunile atât de mult, încât după el va exista o încercare de a introduce ideile socialiste, şi că guvernele se vor opune la aceasta — cei bogaţi şi toate clasele interesate în actuala ordine de lucruri, „lumea de acum”, „cerurile” actuale sau sistemul eclesiastic, şi „pământul”, ordinea socială. Ordinea actuală va fi sprijinită de către cei bogaţi, de către oamenii finanţelor, politicieni, magnaţii industriei şi regii de pe tronuri. Toţi aceştia vor face tot ce vor putea să menţină condiţiile prezente şi vor solicita clerul în sprijinul lor. Apoi va urma o ridicare generală peste tot; de o parte cei ce sunt beneficiarii instituţiilor prezente vor fi împotriva oricărei schimbări. Împotriva lor, de cealaltă parte, vor fi masele, care se străduiesc să-şi îmbunătăţească starea, fiindcă în Planul lui Dumnezeu a sosit timpul unei schimbări.

Să ia poporul Domnului parte în această luptă? Nu! Să avem întotdeauna în minte că noi suntem făcători de pace. Nu numai că suntem noi înşine paşnici şi căutăm să trăim în pace cu toţi oamenii, dar trebuie să fim şi promotori ai păcii şi să ajutăm pe alţii să vadă lucrurile drept şi corect. Acest curs ar favoriza îndepărtarea anarhiei şi a certei; dar anarhia va veni cu siguranţă, în ciuda tuturor eforturilor contrare.

Cu toate acestea, Domnul ne arată prin Cuvântul Său că trebuie să fie o victorie de partea Noii Ordini de lucruri care intră acum. Socialiştii nu vor anarhie; dar ei nu sunt departe de ea. Anarhia este cel mai rău lucru care poate exista — lipsa de guvernare, de oricare fel, fiind lucrul cel mai rău pe care lumea îl poate avea. Elementul războinic va lupta această luptă până la capăt; şi aceasta va fi calea prin care Dumnezeu va promova schimbarea, care este reprezentată în Biblie ca un „foc” mare, care va mistui „cerurile” actuale sau puterile eclesiastice conducătoare şi „pământul” sau instituţiile sociale.

După acel mare „foc” deci, se vor arăta „noile ceruri şi noul pământ”. Noile ceruri, noua putere eclesiastică conducătoare, vor fi Biserica viitorului în Glorie, Mireasa lui Cristos, pe tron cu El. Noul pământ va fi noua ordine de lucruri pe pământ, care va fi în mâinile Vrednicilor din Vechime, pe care Domnul îi va face „prinţi în toată ţara”, când Împărăţia Sa va fi stabilită pe deplin.

„Vie Împârâţia Ta”

Textul nostru continuă spunând: „Şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi”, ca ei să-şi primească răsplăţile şi pedepsele cuvenite, şi să fie trataţi cu dreptate, este strâns legat de acest timp al mâniei neamurilor. Cu întreaga lume care este moartă se va lucra în timpul acestei mii de ani ai Domniei lui Cristos. Obiectivul acelei lucrări este ca El să răsplătească „pe robii Tăi proroci”, începând la timpul potrivit. Răsplata lor este că ei vor fi Prinţii pământeşti în Împărăţie, peste tot pământul. Şi „pe sfinţi”. Sfinţii vor fi schimbaţi prin Întâia Înviere, „în revărsatul zorilor” (Psalmul 46:5). „Cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari” arată răsplata tuturor care vor veni în armonie cu Domnul în timpul miei de ani — aceasta ilustrează binecuvântările Restabilirii care vor veni pentru întreaga omenire. Ei vor ((780)) primi aceste binecuvântări pe măsură ce îşi vor arăta ascultarea faţă de El în toate lucrurile.

Care va fi încheierea? „Şi să distrugi pe cei care distrug (strică) pământul!” Cei care vor avea o influenţă corupătoare şi care vor refuza să vină în armonie cu dreptatea în timpul miei de ani vor fi nimiciţi dintre oameni. Nimic nu va rămânea de ei. Tot ce este rău va fi distrus, rădăcină şi ramuri; numai cei drepţi vor rămânea de-a lungul întregii eternităţi. Toţi cei care vor simpatiza cu nedreptatea vor fi distruşi. Vedem deci că întregul Veac Milenar va fi necesar pentru a împlini lucrarea schiţată în textul nostru. Nu va fi împlinită dintr-o dată; nu trebuie să ne aşteptăm la o împlinire subită a acestei lucrări.

Împlinirea Timpurilor Neamurilor va aduce Împărăţia printr-o schimbare foarte înceată, sau cum se va face? Data de 21 septembrie n-a adus nici o schimbare mare, dar a văzut această mânie şi această febră a războiului deja începută printre naţiuni. Spiritul mâniei fierbea în ele în ultimii patruzeci de ani. Ele au fost în pregătire în tot acest timp, necheltuind banii pentru distracţii, ci pentru războiul anticipat. Ele au construit uriaşe flote ştiind că majoritatea acestor vase vor merge la grămada de fier vechi de îndată ce vor apărea noile tipuri de vase de război, făcându-le depăşite pe cele vechi. Ele nu şi-au irosit banii. Au recunoscut că această mare luptă se apropia. În marina germană este obiceiul să se insufle oamenilor gândirea că ei vor fi cuceritorii lumii şi ei se aşteaptă ca acest mare război să decidă această chestiune.

Noi călcăm pe ceea ce ar putea fi numit teren periculos, când presupunem chiar posibilitatea că în acest an care a început va fi o asemenea agitaţie a naţiunilor, o asemenea încercare din partea regilor, a stăpânitorilor, a prinţilor politici şi ai comerţului, de a menţine lucrurile aşa cum sunt; şi pentru a face aceasta, probabil vor ridica bisericile la putere mare, pentru ca, dacă este posibil, prin ele să poată reţine noua ordine de lucruri. Dacă aceasta va veni în acest an sau întro perioadă mai lungă, nu contează; credem că în acest mod indică Biblia că va veni. Când sistemele bisericeşti vor fi astfel ridicate, toţi cei care susţin Planul lui Dumnezeu vor fi vorbiţi de rău, priviţi rău, cu toate că ei sunt cei mai buni prieteni ai lumii, cei mai adevăraţi — întocmai cum Domnul este cel mai adevărat prieten al întregii familii umane. Dar dacă Isus a fost răstignit, tot aşa şi aceştia, vor avea experienţe grele, şi chiar dacă ofensatorii ar putea fi din Casa Credinţei, noi trebuie să avem sentimente blânde faţă de ei. După cum sf. Petru le-a spus fraţilor săi evrei: „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri”. Fapte 3:17.

Problema evreiascâ

Cineva ar putea spune: Nu-i vedem încă pe evrei înapoi în Ierusalim. Este Ierusalimul încă călcat în picioare de către neamuri? Ca răspuns, noi întrebăm: Ce credeţi că a vrut să spună Domnul nostru atunci când a spus că Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până când se vor împlini Timpurile Neamurilor? Credeţi că prin călcarea Ierusalimului în picioare Domnul nostru a vrut să spună călcarea pe pietrele şi străzile Ierusalimului? Dacă aşa credeţi, atunci aţi fost foarte nechibzuiţi în gândire. Ierusalimul reprezintă statul naţional iudeu, guvernul, instituţiile, poporul. Evreii fuseseră deja călcaţi în picioare timp de secole înainte de remarca Domnului nostru — de fapt ei erau sub călcâiul romanilor pe vremea când Isus a rostit aceste cuvinte; şi ei au continuat să fie sub dominaţia acelor guverne ale neamurilor „până se vor împlini Timpurile Neamurilor”.

Treptat evreii au început să iasă de sub starea lor de călcaţi-în-picioare — de persecutaţi timp de optsprezece secole. A sosit timpul când li s-a dat şi încă li se dă Mesajul, aşa cum este scris în Isaia 40:1, 2: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi inimii Ierusalimului şi strigaţi-i că timpul lui de suferinţă s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este iertată; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui”. Isaia 40:1, 2.

Această profeţie a fost împlinită, aşa cum este arătat în Studii În Scripturi, în anul 1878; şi de atunci încoace steaua iudaismului se ridică; evreii au prosperat tot mai mult de atunci încoace, după cum ei înşişi îşi dau seama. Nicăieri n-au prosperat atât de mult ca şi aici în Statele Unite, unde au primit cea mai mare binecuvântare; pe când în Rusia şi Germania au fost persecutaţi într-o anumită măsură, dar nu în acelaşi grad ca înainte.

Ierusalimul nu mai este câlcat în picioare

Călcarea în picioare a evreilor a încetat. Peste tot în lume, evreii sunt acum liberi _ chiar şi în Rusia. În data de 5 septembrie, ţarul Rusiei a emis o proclamaţie către toţi evreii din Imperiul Rus; şi aceasta a fost înainte ca Timpurile Neamurilor să fi expirat. Se declara că evreii pot avea acces la cele mai înalte grade în armata rusă şi că religia evreiască urma să aibă aceeaşi libertate ca şi orice altă religie din Rusia. Unde sunt evreii călcaţi în picioare acum? Unde sunt supuşi dispreţului? În prezent nu au nici o persecuţie. Noi credem că a încetat călcarea în picioare a Ierusalimului, pentru că timpul în care Neamurile să calce în picioare Israelul s-a sfârşit.

În ceea ce priveşte un guvern în Palestina, evreii au tot aşa guvern acolo ca şi oricare alţi oameni de acolo. Oficial, guvernul turc are stăpânirea. Când vom avea ocazia, intenţionăm să atragem atenţia prietenilor noştri evrei asupra faptului că timpul dizgraţiei lor şi Timpurile Neamurilor au expirat şi că ei îşi pot restabili împărăţia în Palestina; pentru că acum nu mai există nimic ce să intervină. Cu câţiva ani în urmă le-am atras atenţia asupra faptului că ((781)) Timpurile Neamurilor se încheiau cu repeziciune; şi Mesajul a mers de fapt peste tot în diferitele ţări ale lumii unde trăiesc evrei, fiind tipărit în limbile idiş şi germană. Acel Mesaj le-a dus pace, spunându-le despre restabilirea lor şi indicândule tocmai acest timp. Acum putem să le spunem că Timpurile Neamurilor au expirat şi că ei se pot duce şi lua în posesie ţara. Nu ştim cât de curând o vor lua în posesie. Le va fi potrivit credinţei lor.

O concepţie adecvată despre Planul şi aranjamentele divine arată că acum este timpul ca evreii să ia ţara Palestinei de la guvernul turc. Turcii sunt nerăbdători să primească nişte bani, şi, deoarece n-au foarte mulţi în prezent, sar părea că ar fi dispuşi să scape de ceva ce nu le aduce nici un bine anume. Acum ar fi o bună ocazie pentru evrei să se ofere să cumpere Palestina; şi probabil că ei şi-ar primi ţara pentru câteva milioane de dolari.

Turcii îşi dau seama că dacă ei pierd în războiul actual, vor pierde Palestina; în acest timp favorabil vinderea acelei ţări le-ar aduce ceva profit. Nu există nimic în declaraţia Domnului nostru „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor” care să militeze împotriva acestui gând. Pe de altă parte, totul este în favoarea lui; deoarece călcarea în picioare a evreilor a încetat. Acum depinde numai de ei să meargă şi să-şi ia în stăpânire ţara.

Aşteptârile Bisericii

Cineva ar putea zice: Deoarece împlinirea diferitelor profeţii referitoare la timp demonstrează că metodele lui Dumnezeu de lucru sunt încete, nu s-ar putea ca Împărăţia să nu fie introdusă încă cinci, zece, sau chiar douăzeci şi cinci de ani de acum? Răspunsul nostru este: noi nu suntem profet; doar credem că am ajuns la punctul în care Timpurile Neamurilor s-au încheiat. Dacă Domnul mai are încă cinci ani pentru noi aici, să fim foarte bucuroşi să ne găsim de această parte a vălului; şi ne simţim siguri că toţi copiii Domnului cu adevărat consacraţi vor fi de asemenea bucuroşi să se găsească de această parte a vălului dacă este voia Domnului. Dacă Domnul are chiar încă un an pentru noi aşa de bun cum a fost anul trecut, ce am putea cere mai mult?

Nimic nu ne-ar putea convinge să ne despărţim de acea cunoştinţă a lui Dumnezeu şi a Planului Său în care ne bucurăm astăzi. Peste tot în lume, ceea cei face pe copiii lui Dumnezeu să arate fericiţi nu este o frumuseţe exterioară deosebită, ci Lumina dinăuntru, Lumina Cunoştinţei slavei lui Dumnezeu, Lumina Cunoştinţei Adevărului divin în inimile noastre. Această lumină care străluceşte prin aceste vase de pământ înveseleşte inima şi aduce mângâiere. Nu ne putem imagina nimic mai bun. Cum spune poetul:

„Dorinţele îmi mulţumeşte, cum altceva nimic n-o poate face”.

Suntem fericiţi să fim conlucrători cu Dumnezeu; şi în curând vom fi conlucrători cu El de partea cealaltă a vălului.

Priviţi acum înapoi şi vedeţi cum s-au împlinit promisiunile Domnului — cum acest timp de Seceriş a fost, aşa cum a spus El că va fi, un timp binecuvântat. Ascultaţi cuvintele profetului în privinţa timpului de la 1875 încoace şi observaţi cum s-a împlinit profeţia: „Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” — fericirea celor care au trăit de la 1875 încoace.

Ce binecuvântări am primit? Întocmai cum ne spune Biblia, aşa a fost. Cei care-şi deschid Domnului inimile află că El nu numai că intră şi cinează cu ei, dar şi că devine Servitorul lor, îi mângâie şi-i serveşte cu „hrană la timpul cuvenit”. Aşa se explică toate aceste adevăruri binecuvântate din care ne-am ospătat de când am intrat în lumina Adevărului Prezent; şi dovedeşte că acest Plan Divin al Veacurilor nu este de la vreo fiinţă umană şi nici nu este vreun plan sau proiect omenesc; pentru că nici o fiinţă umană nu este capabilă să scoată lucruri aşa de glorioase din Cuvântul lui Dumnezeu.

Uitându-ne înapoi peste cei mai bine de o mie opt sute de ani, la eforturile zadarnice ale bărbaţilor şi femeilor capabili de a scoate ceva raţional şi armonios din Biblie, nu găsim nimic satisfăcător. Din contră, suntem ruşinaţi de toate crezurile trecutului. Chiar şi cele făcute în ultimul secol nu satisfac dorinţele nimănui. Cei care sunt plătiţi să le predice sunt ruşinaţi s-o facă şi le ascund cât se poate de mult.

Domnul nostru a spus că la a Doua Venire a Sa, El va servi lucruri „noi şi vechi”; şi aşa este. Ne vin în atenţie nu numai lucruri noi cu privire la gloria Împărăţiei viitoare şi la lucrarea din timpul miei de ani de Domnie a lui Cristos, ci în acelaşi timp şi lucruri vechi ajung la noi într-o lumină mai clară, mai bună. Printre acestea este învăţătura Îndreptăţirii prin Credinţă, despre care fratele Luther a predicat cu secole în urmă şi despre care noi am crezut că fusese definită corect şi înţeleasă în amănunţime. Acum ne dăm seama că n-am înţeles de loc Îndreptăţirea prin Credinţă. De asemenea Sfinţirea a fost propovăduită de către oameni buni. Când am ajuns la o înţelegere biblică a subiectului Sfinţirii, tot ceea ce am ştiut înainte părea copilăresc şi contradictoriu. Cât de frumoase şi armonioase au devenit aceste învăţături! Apoi sunt tipurile din Leviticul, care ilustrează toate trăsăturile glorioase ale Planului Divin. Toate aceste subiecte familiare strălucesc acum ca noi, fiind scoase în faţă de către marele nostru Stăpân, care ne serveşte, care ne dă „hrană la timpul potrivit”, „lucruri noi şi vechi”.

Să luăm învăţătura despre Botez, care a fost propovăduită în toate aceste secole trecute. Acum aflăm că ceea ce noi n-am ştiut despre ea era foarte mult! Când ajungem la o înţelegere a subiectului Botezului, este frumos, măreţ! ((782)) Niciodată nu ne-am gândit că are atâta însemnătate. Motivul acestei creşteri a cunoştinţei este că trăim în timpul binecuvântat menţionat de profetul Daniel: „Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile” — cu alte cuvinte, cum am spus mai înainte, ferice de cei care sunt în viaţă după expirarea celor 1335 de zile. Trăim în timpul în care Dumnezeu revarsă peste inimile şi minţile noastre toată această bucurie, pace şi binecuvântare menţionate de către profet; dar nu s-a întâmplat într-o oră, într-o zi sau într-un an. A fost o desfăşurare treptată a Adevărului Divin. Cărarea celui drept străluceşte tot mai mult.

„Prudenţi ca şerpii — fârâ râutate ca porumbeii”

Suntem cu toţii de acord că la sfârşitul diferitelor perioade profetice ale trecutului, evident n-a fost o explozie bruscă de lucruri noi, ci dimpotrivă, noile condiţii au intrat treptat. Acum însă, în privinţa acestui timp în care trăim, pare să fie o mică diferenţă; pentru că, vorbind despre acest mare Timp de Strâmtorare care vine peste lume şi despre schimbările care vor avea loc în prezent, Domnul îl prezintă peste tot că vine pe neaşteptate. „Într-un ceas” este o expresie frecventă; nu însemnând în mod obligatoriu o oră literală, ci un interval de timp foarte scurt. „Într-o singură zi” este o altă expresie, indicând o scurtă perioadă de timp. Domnul spune că El va face o „lucrare scurtă pe pământ”. Noi credem aceasta. Ne amintim iarăşi că Învăţătorul a spus: „Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din cauza celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate”.

Ce a vrut El să spună? Credem că acest spirit de turbare care se manifestă acum pe Bătrânul Continent sigur că se va răspândi, şi că această mânie naţională, ură, răutate a unei naţiuni împotriva alteia, se vor extinde la persoane. Credem că este foarte înţelept deci, că presa publică şi diferitele persoane oficiale ale acestei ţări caută să-i facă pe toţi să recunoască faptul că noi suntem un popor amestecat, şi că simpatiile noastre naturale sunt cu cei de peste ocean care sunt de aceeaşi origine cu noi, şi orice activitate specială în căutarea de a apăra vreo naţiune anume care este acum în război ar cauza răutate şi ură, ar contribui la condiţia despre care se vorbeşte în Biblie când „se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten”.

Credem că este foarte înţelept din partea oficialilor din guvern să pledeze ca noi să nu susţinem nici una dintre părţile în războiul actual, pentru că a face aceasta ar alimenta spiritul de anarhie; şi credem că în ceea ce îi priveşte pe toţi oamenii cu înclinaţii religioase, ei ar trebui să facă tot ce le stă în putere să prevină răspândirea acestui spirit al anarhiei, chiar dacă acesta va veni cu siguranţă. În felul acesta noi ne vom face datoria, chiar dacă străduinţele noastre de a aduce lumii pace sunt cu totul fără efect. Ar trebui să avem totdeauna în minte că suntem reprezentanţii Domnului Dreptăţii şi ai marelui Rege al Păcii, care în final Îşi va lua Tronul Puterii.

În legâturâ cu eliberarea Bisericii

Ce ar trebui noi să aşteptăm dacă această mare schimbare va veni anul viitor? Ni se pare posibil că un an ar putea realiza toată această schimbare mare pe care o aşteptăm. Dar poate că nu va fi aşa. Trebuie să aşteptăm şi să vedem. Noi numai sugerăm posibilitatea ca într-un an să vină toate aceste lucruri mari. Aceasta va fi foarte neaşteptat, precum durerile naşterii peste femeia însărcinată — fără prevenire. Acest război a venit fără prevenire, şi foarte grabnic naţiunile erau în luptă una împotriva alteia; pentru că a sosit timpul.

Deoarece aceste lucruri au fost înainte ţinute în frâu mai mult sau mai puţin, acum Domnul le lasă libere treptat; şi El le va lăsa tot mai libere până când va veni marea anarhie care ar distruge toată omenirea dacă n-ar fi oprită. Între timp, clasa Împărăţiei va fi fost glorificată, iar marele nostru Rege Îşi va fi luat marea Sa putere, şi cu Aleşii, Corpul lui Cristos, Biserica, El va aduce pace şi binecuvântare omenirii, imediat ce lumea va fi fost trecut prin focul anarhiei, iar ordinea de lucruri actuală va fi fost dizolvată de căldura cea mare — nici un moment mai repede. Atunci Aleşii Domnului vor interveni pentru ca lumea să nu fie distrusă, pentru ca umanitatea să nu se autodistrugă; şi atunci va fi începutul binecuvântărilor care vor veni peste toţi oamenii prin Cristos, prin meritul sacrificiului Său, prin intermediul Cristosului glorificat — Isus şi comoştenitorii Săi în Împărăţie.

Privind aceste lucruri, ne dăm seama că avem toate motivele să facem tot ce ne stă în putere să ne pregătim pentru această lucrare glorioasă. Ne amintim de asemenea ce ne-a spus dragul nostru Răscumpărător să facem: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri îLe vedem? Credem că da!ş ... să vă ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. Exact cât de aproape, Domnul n-a spus. Prin urmare, noi nu putem încerca să spunem.

Dar nu putem fi departe de schimbarea noastră; şi sfătuim ca toţi cei care sunt ai Domnului să trăiască zi de zi exact ca şi cum aceasta ar fi ultima zi de partea aceasta de Văl, şi ca şi cum noaptea aceasta sau ziua de mâine ne va introduce în lucrurile glorioase de dincolo de Văl. Trăind în felul acesta va fi desigur cel puţin o bună experienţă pentru noi, aducând binecuvântări şi coacere a caracterului. Ce mod de a trăi binecuvântat! — fiecare zi în anticiparea întâlnirii cu Răscumpărătorul nostru şi a împărtăşirii de lucrarea Sa minunată! Lucrurile legate de acest timp ni se par tot mai puţin importante, din această cauză numele noastre ((783)) sunt respinse ca fiind rele de către cei care trăiesc pentru tot ceea ce pot scoate din această viaţă de acum.

„Beţi toţi din el”

Ce li se poate face corpurilor noastre muritoare? Nimeni nu are puterea de a ne răni ca Noi Creaturi. Noi aşteptăm schimbarea noastră, care va veni la unii într-un fel, iar la alţii într-altul. Dumnezeu să fie lăudat! Facă-se voia Lui! Domnul nostru a avut un pahar la încheierea experienţelor Sale şi a fost unul deosebit de amar, suferinţa Sa ca răufăcător şi ca hulitor fiind în mod special severă. Sub legea evreiască, hulirea numelui lui Dumnezeu era una dintre cele mai grave nelegiuiri şi era pedepsită în mod special printr-o moarte înjositoare. Nu Isus a fost hulitorul, ci cărturarii şi fariseii au fost hulitorii. Cu toate acestea, Isus a trebuit să moară ca un hulitor, în timp ce aceia care huleau de fapt erau cei care L-au dat la moarte!

Să nu ne mirăm dacă în aranjamentul divin Dumnezeu ar avea un pahar amar pentru membrele picioare ale Corpului lui Cristos. De ce să gândim aşa? Pentru diferite motive. Noi avem atât de multă favoare de la Dumnezeu, încât ar părea că merităm să avem încercări mai severe şi un pahar mai plin şi mai amar decât alţii. Mai mult, Scripturile par să implice că aşa va fi.

Ilie a fost un tip al Bisericii şi ne amintim că la plecarea sa a fost luat într-un car de foc; şi noi credem că acesta reprezintă simbolic timpul de strâmtorare asupra Bisericii când va veni timpul plecării noastre. Apoi, iarăşi, Ioan Botezătorul a fost un semi-tip, semi-antitipul lui Ilie. Experienţele lui Ioan au fost foarte amare. El a fost închis pentru o vreme şi nu i-a fost permis să predice deloc; şi fără îndoială că el s-a întrebat în timpul şederii sale în închisoare dacă nu cumva a greşit în glorioasele sale aşteptări cu privire la Mesia. Şi apoi a venit hotărârea neaşteptată de a fi decapitat. Irodiada şi Salomeea erau nerăbdătoare să scape de el, dar împăratul Irod nu era. Ne amintim că în interpretarea dată de noi acestui tip împăratul reprezintă puterea civilă, Irodiada reprezintă biserica Romano-catolică, iar Salomeea, fiica, reprezintă bisericile protestante unite. Acestea sunt mai mult sau mai puţin unite cu puterile civile, mai ales „Mama”. Ne amintim că a fost un dans special din partea Salomeii în faţa împăratului, care a fost atât de încântat de ea încât i-a spus că putea să primească tot ce-şi dorea, chiar şi jumătate din împărăţie. După ce s-a sfătuit cu mama ei, ele au decis că lucrul cel mai bun care se putea întâmpla era moartea lui Ioan Botezătorul.

Tot aşa a fost şi în cazul Învăţătorului. Conducătorii religioşi au decis că lucrul cel mai bun care se putea face era ca El să piară. Ne amintim că ultimul mare preot al naţiunii evreieşti, Caiafa, a fost cel care a profeţit cu privire la Isus că era mai util ca un om să moară pentru popor decât să piară întreaga naţiune. La fel a fost şi în cazul lui Ioan. Irodiada şi Salomeea au hotărât ca Ioan Botezătorul să moară, şi în acest fel va înceta să fie o continuă aducere aminte a căii lor rele; şi de aceea ele au cerut să i se taie capul.

Dacă aceasta este sau nu o parte din antitip rămâne de văzut. Nu ne-ar surprinde dacă ar fi aşa. Nu vorbim hotărât; dar dorim să fim „prudenţi ca şerpii”. Să nu fim surprinşi de niciunul dintre lucrurile pe care Domnul le-ar permite să vină. Să ne amintim că Învăţătorului nostru I-a fost dat un pahar amar de suferinţă în ceasurile Sale finale şi că Tatăl n-a încercat săl îndepărteze de la El. Ci Isus l-a acceptat cu umilinţă spunând: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. La fel şi noi, să fim bine pregătiţi pentru orice pahar de experienţe amare şi înjosire pe care Domnul l-ar avea pentru noi. În acelaşi timp să avem în minte gândul înviorător dat nouă prin promisiunea din Scripturi, că Domnul nu va permite să fim ispitiţi, sau încercaţi, mai mult decât suntem în stare să suportăm, ci odată cu ispita El va pregăti o cale de scăpare. Asigurarea mai departe este că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său”. Romani 8:28.

Cuvinte de încurajare

Am auzit noi Chemarea să devenim Mireasă, Soţia Mielului, să ieşim din lume, să fim morţi faţă de lume, să ne predăm Lui voinţa, să ne sacrificăm comorile pământeşti? Am devenit noi urmaşi în urmele lui Isus? „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (să renunţe la voinţa sa proprie), să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Îl urmăm noi pe Domnul, şi vom continua să-L urmăm? În inimile noastre trebuie să spunem: Da.

Învăţătorul a spus că la Regenerare cei care Îl urmează acum vor avea corpuri glorioase, ca şi al Său. „Vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” — împărtăşindu-ne de gloria Sa. Fie ca aceasta să fie partea noastră a tuturor! Să ne bucurăm împreună în lucrurile glorioase pe care Dumnezeul nostru le-a pregătit pentru cei care sunt Biserica Sa — mai întâi pentru marele Cap al acelei Biserici, Domnul nostru Isus, şi mai târziu pentru noi, urmaşii Săi umili, care căutăm să devenim comoştenitori cu El în Împărăţia Sa.

Să ne amintim că nu doar cunoştinţa singură sfinţeşte. Cunoştinţa este valoroasă pentru sfinţirea spiritului numai când ne conformăm condiţiilor că ne vom omorî voinţa proprie a cărnii şi vom cultiva tot mai mult din Spiritul Domnului, despre care ne spune Sf. Petru. Noi suntem îndemnaţi să ne dezbrăcăm de toate acestea: răutate, ură, mânie, ceartă etc.; şi să ne îmbrăcăm cu toate acestea: bucurie, pace, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate, credincioşie, umilinţă, dragoste frăţească şi ((784)) iubire. Apostolul Petru spune: „Dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru, Isus Hristos”; „căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:5-11). Fie ca ambiţia şi ţelul nostru să fie să avem parte în acea Împărăţie!

„Cine va sta?”

Să ne amintim că suntem într-o perioadă de încercare. Apostolii au avut o perioadă similară în intervalul de timp dintre moartea Domnului nostru şi Cincizecime. După învierea Domnului nostru, El li S-a arătat ucenicilor Săi de câteva ori, iar apoi ei nu L-au mai văzut multe zile. După aceea s-au descurajat şi au spus: „Nu are rost să mai aşteptăm”; „Mă duc la pescuit” a spus unul. Încă doi au spus: „Vom merge cu tine”. Erau gata să se întoarcă la pescuit şi să lase lucrarea de pescuire a oamenilor. Acesta a fost un timp de încercare pentru ucenici. Tot aşa este şi acum. Dacă există vreun motiv care i-ar face pe unii să se lase de Domnul şi de Adevărul Său şi să înceteze a sacrifica pentru Cauza Domnului, atunci nu numai dragostea de Dumnezeu în inimă le-a stârnit interesul pentru Domnul, ci altceva; probabil o speranţă că timpul este scurt; consacrarea a fost doar pentru un anumit timp. Dacă este aşa, acesta este un timp potrivit să se lase.

Foarte probabil, acum este aşa cum a fost când Isus le-a spus ucenicilor Săi cu o anumită ocazie: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” Răspunsul a fost: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Noi am flămânzi spiritual dacă am merge în altă parte decât la masa Domnului. Nu ştim unde să mergem în altă parte. Să stăm numai la masa Domnului. El ne hrăneşte cu Mesajul Adevărului şi Vieţii, şi noi credem că El va pune pe masă tot ce este necesar pentru cei care flămânzesc şi însetează după Adevăr; şi că Adevărul asupra fiecărui subiect necesar pentru noi va fi dat pe măsură ce Domnul binevoieşte să-l descopere; pentru că El a promis: „căci ei vor fi săturaţi”.