Vol. 11 Iulie-August 2004 Nr. 5
Sf. Petru cernut ca grâul
„Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” 1 Cor. 10:12.
R5563 W. T. 1 noiembrie 1914 (pag. 319)
În mod recunoscut, sf. Petru a fost un om cu un caracter tare, foarte curajos, dar prea impetuos. El a fost unul din cei doi ucenici despre care este scris că se „știa că erau oameni fără carte și simpli” (Fapte 4:13). Prin urmare, în unele privințe se poate spune despre sf. Petru că a avut avantaj mai mic decât Iuda. Ambii au avut oportunități egale în Școala lui Cristos; totuși ce diferite au fost rezultatele în privința celor doi bărbați! Unul a mers în Moartea a Doua disprețuit; celălalt, după urcușuri și coborâșuri de încercare și disciplinare, a trecut într-o răsplată de glorie, onoare și nemurire cu Învățătorul său, clasificându-se printre cei mai mari dintre apostoli.
Lecția noastră de astăzi se ocupă de „cernerea” specială care a venit pentru sf. Petru la moartea Domnului nostru și de care a fost prevenit de către Isus, spunând: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ți se micșoreze credința”. Curajul sf. Petru, manifestat în atâtea ocazii, a fost de fapt punctul său slab. În pofida a tot ce-i spusese Isus ca săl prevină în privința experiențelor de cernere care erau tocmai în fața lui, sf. Petru n-a avut nici o groază, nici o frică. Ca atare el a vegheat și s-a rugat puțin în comparație cu ceea ce ar fi trebuit să facă, și încrederea în sine a dus la slăbiciunea lui pentru o vreme.
Același sf. Petru a fost cel care, când i s-a spus că se va lepăda de Domnul nostru înainte de a cânta cocoșul în dimineața următoare, a declarat că sigur era o greșeală, căci el era gata să moară cu Învățătorul său. Același sf. Petru a scos sabia și a tăiat urechea slujitorului marelui preot, vindecată după aceea de către Isus. Același impulsiv sf. Petru a fost primul care a recunoscut calitatea de Mesia a lui Isus.
Isus întrebase ce spun oamenii despre El — cine ziceau ei că este El — și în final a întrebat: „Voi cine ziceți că sunt?” Atunci Petru a spus: „Tu ești Mesia, Fiul Dumnezeului celui viu”. Isus a replicat că acest răspuns arăta că sf. Petru era într-o binecuvântată stare de relație cu Dumnezeu, altfel n-ar fi avut cunoștința ca să facă această declarație. El a spus: „Nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Cine se putea gândi că același caracter nobil va fi atât de biruit de frică încât se va lepăda de Învățătorul său, și chiar cu jurăminte!
Un lucru care se impune repede și cu forță minții noastre este gândul că scriitorii Noului Testament au fost desigur foarte diferiți de majoritatea scriitorilor prin aceea că ei au spus adevărul absolut fără modificare sau înfrumusețare. Desigur că nici o altă carte nu este ca Biblia în această privință. Fondatorii marilor sisteme religioase ale lumii și ale diferitelor sisteme sectare au manifestat un spirit foarte diferit. Toți eroii lor sunt mari, nobili, educați, eroici. Niciodată nu s-ar gândi să arate astfel de slăbiciuni ca cele manifestate de sf. Petru în noaptea când a fost vândut Domnul nostru, când s-a lepădat de Învățătorul său.
Desigur că aceasta ne dă o încredere mai mare în Biblie — în onestia ei, în adevărul ei. Ne putem baza pe faptul că oamenii care atât de deschis spun despre eșecurile lor și care vorbesc despre lipsa lor de învățătură, trebuie să fi fost oameni cu mare curaj, mare sinceritate, mare ((786)) iubire pentru adevăr. Desigur că mărturia lor este vrednică de acceptare completă.
Încercarea sf. Petru, neașteptată
Ispitele vor veni într-o formă șireată. Nu ne putem imagina că la vremea când i-a tăiat urechea slujitorului marelui preot sf. Petru era în armonie cu gândul de a se lepăda de Domnul nostru. Dar împrejurările și condițiile s-au schimbat. Învățătorul a fost luat prizonier. Oricare a fost puterea exercitată înainte, prin care a ieșit din mijlocul vrăjmașilor și ei nu Lau putut prinde fiindcă „nu-I venise ceasul”, acea putere evident n-o exercita acum — ceasul Lui venise. Să-L vadă pe Învățătorul Său, aparent fără prieteni în cer, predat vrăjmașilor și dus de la un tribunal la altul, a avut un efect paralizant asupra sf. Petru.
Sf. Ioan a avut o astfel de cunoștință cu cineva de la palat, încât i s-a permis să intre în curte și să-l ia pe sf. Petru cu el; dar ei s-au separat. Sf. Petru era în curte. Era frig și s-a apropiat de focul deschis din curte ca să se încălzească. În lumina din curte, înconjurat de slujitorii palatului care pălăvrăgeau, el a fost atent examinat de către o slujitoare care a zis: „Și tu ești un ucenic al Nazarineanului”.
Năucit de această recunoaștere și întrebânduse la ce ar putea duce, sf. Petru a negat prompt că avea vreo cunoștință despre Isus. Atunci s-a mutat în altă parte a curții, unde era mai întunecos și oameni mai puțini. Dar din nou a fost recunoscut ca galileean și acuzat că era unul dintre ucenicii lui Isus. Din nou a negat acuzația. A treia oară a fost abordat cu aceeași acuzație, că era unul dintre ucenicii lui Isus și galileean și că vorbirea lui îl trăda. Din nou, cu blesteme, a negat că-L cunoștea pe Învățătorul său.
Groaznic! am spune noi. Și desigur că sf. Petru a simțit după aceea că a fost groaznic; căci chiar atunci, dimineața devreme, a început să cânte cocoșul și el și-a amintit cuvintele Învățătorului că Satan dorise să-l cearnă ca pe grâu și că înainte de a cânta cocoșul el se va fi lepădat de Învățătorul său de trei ori. Toată chestiunea a venit asupra lui cu o forță zdrobitoare; și înfășurându-și capul cu mantaua, s-a îndepărat în întuneric plângând cu amar; căci, chiar pe la timpul când cânta cocoșul, Isus era dus nu departe de unde era el, și pe când se uita la Isus, Învățătorul Și-a ridicat ochii și l-a privit pe sf. Petru. A fost o privire compătimitoare, nu mânioasă; dar i-a mers drept în inimă.
Crima sf. Petru n-a fost deloc ca aceea a lui Iuda; el a căutat numai să se apere. N-a căutat să lezeze sau nici măcar să riște lezarea Învățătorului său. Căința completă a sf. Petru este dovedită cu prisosință prin loialitatea sa ulterioară chiar până la moarte. Tradiția spune că a fost condamnat să fie răstignit, și că, amintindu-și cum odată se lepădase de Învățătorul său, a simțit că era prea mare onoare pentru el să aibă parte exact de aceeași moarte ca Domnul său, și că, la cererea sa, a fost răstignit cu capul în jos.
Lecția pentru toți creștinii
Textul nostru de bază le spune tuturor creștinilor lecția din experiențele sf. Petru: „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă”. Când suntem slabi în aprecierea noastră și ne ținem strâns de Brațul Domnului plini de credință, atunci suntem cu adevărat tari în puterea pe care Dumnezeu o dă prin Fiul Său Etern. O altă lecție este că oricât de diferite sunt experiențele poporului Domnului, toți cei care urmează să câștige marea înălțare a Primei Învieri trebuie să se aștepte să îndure cerneri, încercări severe — ale iubirii lor pentru Domnul, pentru Adevăr, pentru frați, și ale loialității lor față de acestea.
Să nu uităm niciodată că cernerile sunt permise, nu fiindcă Domnul n-are nici un interes față de noi, ci fiindcă numai cei care pot rezista la cerneri, încercări și probe sunt potriviți pentru locuri în Împărăție.