Vol. 12 Noiembrie-Decembrie 2004 Nr. 1

UNGEREA BISERICII

„Ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi.” 1 Ioan 2:27.

R5549 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 297-299)

Sub orânduirea divină cu naţiunea lui Israel, marii preoţi ai ei, care au reprezentat întreaga preoţime, erau introduşi în funcţie prin ungerea cu parfum special, tare, numit uleiul sfânt al ungerii. Acest ulei era făcut după prescripţii speciale şi poporului nu-i era permis să-l folosească, fiind pedepsit cu moartea. După ce Israelul a devenit o împărăţie, împăraţii erau şi ei unşi cu acest ulei sfânt.

Aceste două funcţii de preot şi împărat au fost după aceea arătate a fi tipice pentru un serviciu unit, care îşi va găsi antitipul în Cel care trebuia să fie Preot pe Tronul Său — un Preot împărătesc, un Împărat Preot. Scripturile ne dau o ilustraţie a acestei funcţii unite în persoana lui Melhisedec, despre care este scris că a fost împăratul Salemului şi preot al Dumnezeului Celui Preaînalt (Geneza 14:18-20; Evrei 7:1-17). Comparând astfel o scriptură cu altă scriptură, aflăm că Mesia, care va împlini marea lucrare de binecuvântare a lumii, va fi Cel care va combina funcţiile atât de împărat cât şi de preot.

Examinând tipul îndeaproape, găsim că uleiul sfânt al ungerii a fost turnat pe capul marelui preot numai la timpul introducerii lui în funcţie. Turnat din belşug pe capul său, uleiul curgea până la poalele hainelor funcţiei sale preoţeşti. După cum vom vedea mai târziu, şi această împrejurare a fost tipică.

Privind înainte de la tip la antitip, înţelegem că Scripturile învaţă că pe pământ trebuie să fie stabilită o Împărăţie Mesianică mare, care îl va lega pe Satan, va restrânge toate influenţele rele şi va da întregii lumi o ocazie deplină de împăcare cu Dumnezeu. De asemenea înţelegem că va fi realizată o mare lucrare preoţească în legătură cu această Împărăţie. Aceasta va fi de asemenea o parte din marea lucrare a lui Mesia, care este arătată astfel a fi din două părţi; ca Împărat El va guverna omenirea cu un toiag de fier pentru binecuvântarea oamenilor, iar ca Preot va instrui, va ridica, va vindeca bolile lor şi-i va trezi din morţi.

„Hristos în voi nădejdea slavei”

Naţiunea lui Israel a înţeles bine că Mesia al lor trebuia să fie Sămânţa lui Avraam promisă, care trebuia să binecuvânteze toate familiile Pământului; dar până la prima venire a Domnului n-a fost timpul să se înţeleagă că această Sămânţă trebuia să fie compusă din mai mult decât o persoană. Apostolul Pavel ne atrage atenţia asupra acestui fapt şi declară că aceasta a fost Taina ascunsă de dispensaţiile anterioare — că Mesia trebuia să fie, nu o persoană, ci o companie sub o Conducere (Efeseni 3:2-7; Coloseni 1:25-27). Mai mult, acest Mesia nu numai că va fi compus din mai mulţi, ci trebuie să fie adunat dintre multe naţiuni.

Numai puţini pot înţelege această Taină; mulţi încă n-o înţeleg; de fapt, va fi înţeleasă numai de o clasă specială, pentru care este destinată. Scripturile ne arată că Veacul Evanghelic este rezervat pentru alegerea acestui mare Împărat antitipic, mai mare decât Solomon; acest mare Preot Împărătesc antitipic, reprezentat de Melhisedec. Chemarea din acest veac este pentru cei care vor deveni membri ai acestei companii, Preotul şi Împăratul antitipic.

Condiţiile pentru a fi membru

Toţi cei care vreau să devină membri ai acestei clase a Împărăţiei trebuie să privească la Domnul ((810)) nostru Isus ca la Acela prin care trebuie să le vină favoarea lui Dumnezeu. „Căci în nimeni altcineva nu este mântuire; căci nu este nici un alt nume sub cer sau printre oameni prin care trebuie să fim mântuiţi.” De la moartea şi învierea lui Cristos s-a deschis o cale nouă spre viaţă. Cristos va fi Capul Bisericii care este Trupul Său; şi întreaga Biserică va completa pe marele Proroc, Preot şi Împărat — mult aşteptata Sămânţă a lui Avraam. Galateni 3:8, 16, 29.

De aceea, toţi care s-au oferit lui Dumnezeu în consacrare, să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe Învăţător; să ducă o viaţă cât se poate de aproape de viaţa pe care a trăit-o El, mergând în urmele Lui. Deşi noi nu putem fi perfecţi potrivit cărnii, şi deşi Dumnezeu nu poate aproba ceva imperfect, totuşi perfecţiunea noastră trebuie să fie aceea a intenţiei, a voinţei; şi astfel prin Răscumpărătorul vom fi aprobaţi înaintea Lui.

Întorcându-ne la ilustraţia tipică a ungerii marelui preot evreu la timpul introducerii sale în funcţie şi comparând-o cu antitipul, înţelegem că marele Preot antitipic a fost uns la Iordan. Acolo Domnul nostru Isus, Capul companiei Cristosului, a primit Spiritul sfânt fără măsură. La Cincizecime, uleiul de ungere antitipic a început să curgă peste Biserică. După cum în tip uleiul turnat pe capul marelui preot a curs până la poala hainei, tot aşa Spiritul sfânt a coborât de pe Capul Bisericii chiar până la ultimele membre ale Corpului uns al lui Cristos. Psalmul 133:1-3.

Întreaga companie a lui Cristos unsă

Noi primim această ungere de la Tatăl prin Domnul nostru Isus Cristos. Toate lucrurile sunt de la Tatăl şi toate lucrurile sunt prin Fiul (1 Corinteni 8:6). Tatăl a acordat Spiritul sfânt Fiului şi L-a autorizat să-l acorde Corpului Său. Această acordare a Spiritului sfânt a fost intenţionată a fi o ungere a întregului Corp; căci Tatăl a recunoscut Corpul când a recunoscut Capul. Când Cristos a atribuit meritul Său ca să acopere neajunsurile Bisericii, El ne-a făcut acceptabili pentru Tatăl; şi această acceptare a fost manifestată prin limbile de foc etc., care au venit peste apostoli la Cincizecime. Această manifestare exterioară n-a fost cel mai important lucru însă; căci apostolii puteau să fi primit Spiritul sfânt fără nici o manifestare specială a Puterii divine.

Limbile de foc care au coborât la Cincizecime, asemenea porumbelului care a coborât deasupra Domnului nostru la botezul Său, n-au continuat să fie văzute. Atât porumbelul cât şi flacăra de lumină au fost doar reprezentări exterioare cu scopul de a convinge pe martori că binecuvântarea şi puterea promise veniseră.

Când Corneliu, primul convertit dintre neamuri, a fost primit în compania unsă, a fost încă o manifestare a faptului că Spiritul sfânt fusese dat urmaşilor lui Isus. Aşa că ar putea fi multe manifestări ale unui fapt. Chiar şi acum Dumnezeu ar putea da o manifestare ca să arate că El a acordat Spiritul sfânt; dar făcând astfel, El ar indica numai acel fapt — Spiritul sfânt fiind deja acolo. Ungerea pe care a primito Biserica la Cincizecime a fost aprobarea divină, recunoaşterea divină a celor consacraţi să urmeze în paşii Domnului nostru. Astfel Dumnezeu a demonstrat vizibil faptul că urma să fie o Biserică.

De la Cincizecime aceeaşi chemare evanghelică a mers în toată lumea — către toţi aceia pe care-i cheamă Domnul Dumnezeul nostru (Fapt. 2:39). Cei care acceptă termenii şi condiţiile acelei chemări intră în compania unsă. Când intrăm în Cristos, intrăm în această ungere. Nu intrăm în Corpul lui Isus, ci intrăm în acest Corp simbolic al Celui Uns — Cristosul. Intrăm în această stare în care suntem „moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos” Isus Domnul nostru. De-a lungul acestui Veac Evanghelic această ungere a continuat în Biserică. „Ungerea pe care aţi primito rămâne în voi”; continuă în voi. Cei care nu intră niciodată în această ungere nu vor face parte niciodată din Biserică.

Ungerea şi conceperea

Cum putem şti că am fost concepuţi este o altă latură a chestiunii. La Cincizecime când a început Biserica, au fost semne exterioare prin care a fost demonstrată această ungere — darurile Spiritului, darurile limbilor etc. Acestea au fost numai daruri exterioare, ne spune apostolul, şi n-ar putea însemna nimic mai mult decât simboluri zăngănitoare şi alamă sunătoare (1 Corinteni 13:1-3). S-ar putea ca acei care au darurile să fi venit în relaţie cu Dumnezeu întrun mod exterior, formal, şi n-au făcut nici un progres real în lucrurile spirituale.

Aranjamentul lui Dumnezeu pare să fie că după ce am intrat în această companie unsă şi astfel putem vorbi şi gândi de la bun început despre noi ca despre clasa unsă, vom avea curând o manifestare că am intrat într-adevăr în această clasă. Această dovadă nu va fi prin aceea că vom vorbi în limbi etc., ci prin apariţia roadelor şi harurilor Spiritului sfânt — smerenie, răbdare, blândeţe, îndelungă răbdare, amabilitate frăţească, dragoste. Manifestarea acestor roade ar părea să însemne că suntem din ce în ce mai activaţi de Spiritul lui Cristos.

Dar chiar şi aici trebuie să distingem între dispoziţia naturală şi cea dobândită prin creşterea în har. De exemplu, există unii care au multă răbdare — de fapt prea multă; ei sunt indolenţi. Răbdarea lor, prin urmare, nu este rodul Spiritului. Pentru a distinge între trăsăturile naturale şi harurile dobândite trebuie să comparăm dispoziţia naturală a persoanei cu creşterea sa în har şi în roadele Spiritului.

((811))

Ungerea Spiritului nu este chiar aceeaşi cu conceperea Spiritului. Ungerea este legată numai de recunoaşterea ca membru al unei clase chemate la o lucrare specială în Împărăţia Mesianică. Când ajungem să fim înrudiţi cu Dumnezeu prin Cristos, devenim membri ai companiei unse. Dar în timp ce ungerea este reprezentată de întreaga Biserică în mod colectiv, conceperea de Spirit sfânt este o chestiune individuală. Scripturile ne explică în diferite moduri că suntem concepuţi de Spiritul sfânt de către şi prin Cuvântul Adevărului.

Sfinţiţi prin cuvântul adevărului

Cu alte cuvinte, nimeni nu poate primi Spiritul sfânt decât dacă a primit Adevărul. Ca ilustrare, Corneliu a fost un om bun, care s-a rugat mult şi a făcut milostenii din belşug; toate acestea însă nu i-au dat Spiritul sfânt. Dar când a venit timpul potrivit — sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni de favoare al evreilor — Corneliu a fost îndrumat la unul care să-i spună ce trebuia să facă. El a fost instruit de un înger sfânt să cheme pe sf. Petru să vină la el acasă şi să-i spună anumite cuvinte (Fapt. 10:22). Cuvintele erau necesare.

Pentru a deveni membri ai Bisericii lui Cristos, trebuie să fie o acţiune inteligentă din partea noastră — nu este ceva de hocus-pocus. Putem şti deci, că nici un păgân, oricât de nobil prin natură, n-ar putea fi din clasa Bisericii; şi acelaşi lucru este adevărat şi despre oamenii care sunt civilizaţi. Oricine va fi din compania unsă trebuie să aibă o cunoştinţă despre privilegiul intrării în relaţie cu Dumnezeu prin Cristos. Dacă cineva nu are această informaţie, nu poate face parte din clasa Bisericii.

Cuvântul lui Dumnezeu, Mesajul Evangheliei, este acela care va aduce pe oameni în relaţie cu Dumnezeu. Astfel, oricine va primi Spiritul sfânt trebuie să primească mai întâi cunoştinţa Adevărului; apoi acest Adevăr va lucra asupra lui. Întâi el trebuie să ia poziţie pentru dreptate; apoi trebuie să-L primească pe Cristos ca Răscumpărătorul său. Apoi, după ce L-a acceptat pe Cristos ca Mântuitorul Său, acesta trebuie să înainteze şi să se consacre pentru a umbla în paşii Domnului nostru Isus. Dacă el a înţeles numai că aceasta este voia lui Dumnezeu, noi credem că va fi primit de Domnul — conceput de Spiritul sfânt. Apoi va fi rândul lui Dumnezeu ca acea persoană să primească mai multe instrucţiuni, pentru că până acolo a făcut paşii potriviţi.

Scopul ungerii

Cât din aceasta se face automat noi nu putem şti sigur. După cum fiinţa umană pricepută operează în mare măsură pe linie automată, tot aşa marele Creator lucrează pe linie automată; şi un pas va duce la un rezultat, iar altul la alt rezultat etc. Presupunerea noastră este că Dumnezeu are un principiu mare care operează automat, prin care, sub Cristos, toţi cei pe care îi va accepta vor primi individual anumite binecuvântări. De îndată ce individul va face paşii ceruţi, el îşi va da seama de binecuvântarea şi îndrumarea divină în afacerile sale.

Toţi cei unşi au mintea marelui Cap al Bisericii. Astfel noi trebuie să căutăm să rămânem în Cristos atât individual cât şi colectiv; căci, după cum am intrat în clasa unsă, tot aşa este posibil şi să ieşim din acea clasă. Pentru a rămâne în Cristos, trebuie, ca Noi Creaturi, să creştem în har, în cunoştinţă şi în iubire; căci, ca Noi Creaturi, dacă vom fi credincioşi până la sfârşitul căii noastre, vom fi desăvârşiţi prin Întâia Înviere şi vom sta pe Tron cu Domnul şi Împăratul nostru. Apocalipsa 3:21.