PRIVELIȘTE DIN TURN

R5516 W. T. 15 august 1914 (pag. 243-244)

Mult așteptata clătinare a pământului social este, credem noi, deja în desfășurare. Marele război pentru care Europa și-a instruit trupele, și-a pregătit trezoreriile și armamentele, clatină fiecare națiune din lume, din punct de vedere financiar, social și politic. Oricât de puternice par a se simți națiunile, toate tremură de frică la gândul rezultatelor conflictului care se desfășoară acum. Numai Biblia poate vorbi și de fapt vorbește cu autoritate în ceea ce privește rezultatele. În același timp ea vorbește despre ((864)) dezastru și despre binecuvântări — dezastru pentru națiuni, dar binecuvântări finale pentru popor prin noul Guvern al Împărăției lui Mesia.

Sf. Pavel, referindu-se la zilele noastre și la condițiile actuale, exprimă Mesajul Domnului: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul”. Apostolul ne informează prin inspirație că aceasta va fi ultima mare clătinare pe care o va avea lumea vreodată, pentru că în acest timp tulbure, în zorii timpurii ai Mileniului, tot ce poate fi clătinat va fi clătinat și distrus atât de complet, încât nu va rămâne nimic, decât ceea ce nu se poate clătina — ceea ce va avea pe deplin aprobarea divină. Apostolul spune că singurul lucru care rămâne neclătinat va fi Împărăția lui Dumnezeu în mâinile Cristosului — Cap și corp. Evrei 12:18-27.

Nu trebuie să ne gândim că această clătinare a națiunilor este doar la început, ci mai degrabă că clătinarea care este în desfășurare de câtva timp ajunge acum la stadiul ei violent. De ani de zile Europa tremură de violente șocuri revoluționare ocazionale; dar acum ea se pregătește pentru marele șoc, marele „cutremur de pământ”, cum îl numește Biblia simbolic. Apocalipsa 16:18.

Cunoștința este putere. În special în ultimii cincizeci de ani cunoștința a pregătit masele omenirii și puterea lor a fost în creștere rapidă. Proporțional, erorile, superstițiile și robia trecutului au fost obligate să cedeze. Proporțional a progresat o revoluție socială, diferită în felul ei de oricare alta din trecut. Socialismul este o revoluție bazată pe creșterea cunoștinței, chiar dacă, așa cum vom căuta să demonstrăm, în mare parte raționamentele lui sunt false și mare parte din lucrarea lui din viitor va fi, se pare, îngrozitor de dăunătoare; de fapt, dacă în cele din urmă n-ar fi stăpânită de Împărăția lui Cristos, nimic n-ar scăpa caracterului ei distrugător.

Națiunile se grăbesc spre Armaghedon

Europa este subminată de socialism, care, asemenea drojdiei, fermentează întreaga structură socială. Regii și împărații nu îndrăznesc să i se opună prea deschis, și toate intrigile lor secrete nau reușit să împiedice dezvoltarea lui. Războiul general început acum își trage inspirația din diferite direcții. Politica are de-a face cu el — o dorință de a lărgi granițele naționale. Religia are ceva de-a face cu el — Bisericile Greco și Romano-catolică fiind adversare, simpatiile și prejudecățile poporului sunt îndreptate în consecință.

Dar noi credem că Socialismul este factorul principal în războiul care vuiește acum și care va fi cel mai mare și cel mai îngrozitor de pe Pământ — și probabil ultimul. Socialismul este legat de război prin faptul că regii și împărații speră că patriotismul și autoapărarea vor cimenta interesele și simpatiile popoarelor lor, care acum tind să se dezintegreze sub influența Socialismului. Ei ar risca mai degrabă un război general decât să se confrunte cu o revoluție socială.

Deja rapoartele presei ne spun că în Rusia entuziasmul patriotic vindecă disensiunile. Ele ne spun că diferențele dintre naționaliștii și ulsteriții din Irlanda sunt uitate în prezența crizei războiului care a cuprins Marea Britanie. Fără îndoială că același lucru este adevărat și în Germania într-o măsură considerabilă. Diferitele facțiuni politice ignoră diferențele lor în prezența unui pericol național. Austro-Ungaria, patru popoare distincte cu diferite interese și cu tendințe centrifuge fără îndoială că se vor suda împreună în autoapărare. În mod asemănător, atenția celor nemulțumiți din Franța și Italia le este distrasă pentru un timp. Pentru un timp cel puțin, propaganda de pace și hotărârea internaționalilor de a se opune războiului este înăbușită de sentimentul public.

Marginea argintie a norului războiului

Dar după șocul bătăliei — ce urmează? Un astfel de război ca acela care se desfășoară acum în mod sigur nu va aduce mare victorie nici unei națiuni sau nici unei combinații de națiuni. Câștigătorii războiului în mod sigur vor plăti un preț mare pentru fiecare victorie. Civilizația, numită greșit creștinătate (Împărăția lui Cristos), scăldată în sânge și îngrozitor de sărăcită la sfârșitul războiului, va fi fost numai parțial clătinată. Marea bătălie a Armaghedonului din Scripturi va fi fost luptată numai parțial. Rămășițele armatelor, întorcându-se acasă amărâți și descurajați de înfrângere sau de victorie costisitoare, vor fi sătui de război și întărâtați împotriva liderilor care i-au condus la masacru. Atunci poate fi așteptat marele Armaghedon din Biblie. Mâna fiecărui om se va ridica împotriva aproapelui său. Diferitele facțiuni și partide vor arăta leacuri universale și se vor strădui să le impună publicului. Drept rezultat, prezis în profeție, „va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Daniel 12:1.

Procesul de clătinare va continua, ne spune apostolul, până când Împărăția lui Mesia care nu se poate clătina se va afirma cu putere și va prelua controlul afacerilor lumii. Domnul prin profetul Hagai ne spune aceasta, zicând: „Voi clătina toate popoarele; și va veni comoara tuturor neamurilor” (capitolul 2:7). Toți oamenii doresc cu adevărat pace, bucurie, fericire, binecuvântare, așa cum intenționează Dumnezeu să dea prin Împărăția lui Mesia. Lumea dorește de fapt ceea ce intenționează Dumnezeu să-i dea; dar oamenii nu-și înțeleg nevoile, și sunt în mod serios induși în eroare în privința metodelor prin care ele ar putea fi satisfăcute.

Noi, ca Studenți ai Bibliei, ajungem tot mai mult să apreciem faptul că Planul Divin prezentat în Biblie este minunat în simplitatea și caracterul lui cuprinzător. Tot mai mult ajungem să vedem că eroarea noastră din trecut a fost că n-am studiat Biblia, ci crezurile — și în consecință am avut întuneric în loc de lumină.

Clătinarea și arderea simbolice

Observați din nou citarea de către sf. Pavel a cuvintelor Domnului: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul” (Evrei 12:26). Am văzut ce înseamnă clătinarea Pământului în privința societății, a guvernelor, a ordinii sociale. În același limbaj simbolic al profeției, cerurile reprezintă sistemele eclesiastice, după cum pământul le reprezintă pe cele sociale. Însemnătatea cuvintelor Domnului este deci clară; necazul care vine nu va fi ((865)) numai peste omenire, ci într-un sens foarte special va însemna o clătinare a Bisericii — puterile eclesiastice sau spirituale sau cerești.

Fără îndoială că există sfinți în fiecare biserică, în fiecare sectă, în fiecare partid. Și numai aceștia constituie adevărata Biserică, sfinții lui Dumnezeu — „Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” (Evrei 12:23). Masele de creștini din toate denominațiile, conform acestei profeții, vor fi clătinate — clătinate în credință, scuturate de mândria, superstițiile și bigotismele lor. Numai Biserica adevărată, numai cei care sunt în unire vitală cu Cristos, numai sfinții vor rămânea neclătinați în furtuna intensă descrisă de apostol.

În timp ce Socialismul a clătinat pământul politic în ultimii treizeci de ani, alte forțe au clătinat cu mare asprime cerurile eclesiastice. Oriunde am întreba, aflăm că nu numai ignoranța și superstiția și-au slăbit strânsoarea asupra tuturor creștinilor, ci în plus, mulți din poporul declarat al lui Dumnezeu au fost zdruncinați din credința lor în Revelația Divină — mulți au fost zdruncinați chiar din credința într-un Dumnezeu personal. Într-adevăr, slujitorii creștini au obiceiul să se laude printre ei că și-au pierdut credința în Biblie — sub influența a ceea ce se cunoaște a fi Critica Radicală, mai înainte numită necredință.

Probabil că nu mai mult de unul la zece din toți slujitorii protestanți din lume ar recunoaște astăzi că încă își menține tare credința și încrederea în Biblie ca fiind Mesajul inspirat al lui Dumnezeu. Ceilalți nouă zecimi, dacă ar fi întrebați, ar admite în particular că și-au pierdut încrederea, sau au fost zdruncinați, și probabil că se vor lăuda cu aceasta chiar în public. Alții, de frica pierderii prestigiului sau salariului, vor încerca să evite întrebarea și vor da răspunsuri evazive.

Clătinarea a început de la cler și de la colegii, prin profesori și manuale, până la licee și într-o oarecare măsură la clasele elementare ale școlilor publice. Pare să fie în acțiune tot ce ar putea clătina credința poporului în privința inspirației Bibliei, și se constată că extrem de puțini își ridică vocile și penițele în apărarea Revelației Divine și a unui Dumnezeu personal.

Nimeni să nu creadă că clătinarea cerurilor eclesiastice s-a sfârșit. Biblia ilustrează punctul culminant ca o catastrofă neașteptată care va trezi și va elibera din Babilon pe toți care sunt poporul Domnului — „Israeliți cu adevărat”, fără viclenie. Ioan 1:47.

„Dorința tuturor neamurilor”

Clătinarea cerurilor și a Pământului menționată de sf. Pavel, care corespunde cu clătinarea menționată de profetul Hagai (2:7), este arătată printr-o altă ilustrație în scrierile sf. Petru. Urmând stilul unor scriitori de astăzi, care ne spun despre o conflagrație europeană generală, sf. Petru descrie sfârșitul sistemelor Bisericii nominale din zilele noastre sub ilustrația unui foc. Cerurile fiind în foc, vor trece cu zgomot mare — dispută mare, confuzie etc.; „pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse”, scrie sf. Petru (2 Petru 3:10). „Focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”, scrie sf. Pavel. 1 Corinteni 3:13.

Cei care au construit cu aurul, argintul și pietrele scumpe date de Mesajul Divin și de promisiunile lui, vor supraviețui conflagrației, pentru că credința, speranța și relația lor cu Dumnezeu sunt indestructibile. Dar toți cei care au construit cu lemnul, fânul și trestia tradiției umane și bisericismului își vor găsi lucrarea complet distrusă în focul acelei Zile. Toate speranțele, toate anticipările lor vor dispărea complet. „Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (1 Corinteni 3:11-15). Apoi el spune că Dumnezeu va salva această clasă pentru că ea a fost formată din creștini consacrați cu adevărat, care și-au construit speranțele lor false și așteptările lor greșite pe o temelie sigură — Cristos și lucrarea Sa răscumpărătoare.

Trecerea cerurilor simbolice actuale, sau a puterilor eclesiastice, va lăsa locul de control spiritual „cerurilor noi” — Biserica în Glorie. Trecerea pământului social actual va da loc noii ordini de lucruri numită „un pământ nou, în care locuiește dreptatea” (2 Petru 3:13). Noul pământ va fi aceeași planetă, dar sub condiții noi, sub aranjamente sociale noi, date de Împărăția Mesianică. Atunci va începe să se împlinească profeția din Hagai — partea care declară că „va veni dorința tuturor neamurilor”. Acea stare a noului pământ este ilustrată de sf. Petru, spunând:

„Pentru ca timpurile de înviorare să poată veni prin prezența Domnului și să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească îsăL reținăș până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime.” Fapt. 3:19-23.

„În curând gloria restabilirii
Va aduce pe pământ o fericită odihnă;
Iar cel sărac și slab și ostenit
Va fi ridicat și binecuvântat.

Chiar după necazul ce vine
Vezi pe Prințul Păcii domnind!
Iată! Împărăția lui Dumnezeu acum vine,
Și asuprirea încetează curând.

Spune cum floarea și frumusețea Edenului
Vor fi iar restaurate,
Făcând toată stăpânirea omului
Ca Grădina Domnului.

El își strânge acum nestematele,
Cei care vor domni cu El în curând;
Plânsul pământesc și despărțirile triste
Se vor schimba în bucuros cânt.”