Vol. 13 Iulie-August 2006 Nr. 5
VOCEA DIN CER
„Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei!” Apocalipsa 18:4.
R 5478 W. T. 15 iunie 1914 (pag. 179-181)
Contextul din scriptura de mai sus arată că textul nostru se referă la Babilon nu la cetatea literală a Babilonului, ci la cetatea simbolică, descrisă în Cartea Apocalipsei. Termenul Babilon se pare că semnifică o concentrare de diferite erori în sistemele bisericii apostate, personificate în Apocalipsa ca mama și fiicele. „Marele Babilon, mama desfrânatelor” este numele dat de Domnul Sistemului originar, sugerând astfel că întreaga progenitură este nelegitimă în toate sensurile cuvântului. Ea a neglijat pe Mirele ceresc și a amestecat în „paharul” ei o băutură amețitoare care a îmbătat lumea; chiar și sfinții Domnului au fost tulburați. Apocalipsa 17:1-6.
După ce apostolii „au adormit”, poporul lui Dumnezeu a deviat în eroare de doctrină și practică, care a culminat în Veacurile Întunecate. Un mare Sistem s-a dezvoltat și a condus în confuzie și întuneric. Nu trebuie să presupunem că în toate aceste secole oricine era legat de acest Sistem era fățarnic. După cum poporul Israelului natural a fost dus captiv în Babilonul literal, tot așa poporul Israelului spiritual, printre care au fost unii dintre sfinții adevărați ai Domnului, au fost duși captivi în Babilonul Mistic. Unii dintre aceștia ar fi vrut să se elibereze, dar nu știau ce să facă.
Când ajungem la Reformă, vedem că în loc de a se elibera total de Babilon și de erorile lui, diferitele sisteme care s-au format atunci s-au împărtășit în măsură considerabilă de spiritul Sistemului mamă de care se separaseră. Același spirit de persecuție care s-a manifestat în „mamă” s-a manifestat mai mult sau mai puțin și în „fiice”. Puterea înrobitoare s-a extins din timpurile medievale până la Reformă; astfel încât, privind la așa-zisa lume creștină de astăzi, vedem că nu s-ar putea folosi un cuvânt mai bun pentru a ilustra condițiile existente decât cuvântul confuzie.
Totuși există încă unii din poporul adevărat al lui Dumnezeu în acest Sistem babilonic. Dar timpul separării este aici: cei care mai sunt în Babilon trebuie să se grăbească! Faptul că unii dintre copiii lui Dumnezeu au fost în Babilon tot timpul Veacului ne arată de ce Dumnezeu a mai avut o oarecare considerație pentru Babilon; sfinții Săi au fost mai mult sau mai puțin înrobiți acolo timp de secole. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a lucrat cu Babilonul în vreun sens sau grad.
Babilonul aruncat în mare
Textul nostru și contextul său sunt o profeție cum că la sfârșitul Veacului actual va veni un timp când Dumnezeu va respinge complet Babilonul. În ilustrația dată nouă în Apocalipsa despre acest timp, respingerea de către Domnul a sistemelor apostate este declarată în cuvintele: „A căzut, a căzut Babilonul cetatea cea mare!” A fost vărsat din gura Sa și Atotputernicul cheamă acum pe poporul Său adevărat să „iasă din el”. Cei credincioși ies din Babilon în acest timp de Seceriș; lucrarea de separare este aproape terminată. După cum ilustrează Scripturile, curând „marea” anarhiei va înghiți sistemele false. Babilonul trebuie să „fie aruncat în mare ca o piatră mare de moară” (Psalmul 46:2; Ieremia 51:62-64; Apocalipsa 18:21). Noi credem că aceste profeții trebuie să se împlinească întrun viitor foarte apropiat.
Biserica nominală nu mai stă într-o poziție deosebită mai sus de lume. Unii dintre slujitorii ei declară că ei nu cred în Isus ca Mântuitorul lumii ei spun că omul este propriul lui mântuitor. Ei cred în ridicarea socială a omenirii, ((930)) care, conform vederii lor, va veni prin punerea oamenilor potriviți în locuri potrivite, prin acordarea dreptului electoral femeilor și prin alte metode de reformă socială. Ce speranță jalnică!
Unii ar putea întreba: Cum putem recunoaște Vocea lui Dumnezeu care cheamă pe poporul Său să iasă din biserici acum? În ce mod Îi vom auzi vocea? Noi răspundem că Dumnezeu invită pe poporul Său să se separe de orice păcat și condiții păcătoase. Strămoșii noștri nu au auzit această Voce, nu au văzut această stare de păcat. Vocea nu vorbise atunci. Nici chiar în timpul Reformei aceste încurcături ale erorii nu au fost clar discernute. Dar acum, în acest timp de Seceriș, putem vedea clar că învățăturile bisericilor nominale au fost în mare eroare au denaturat mult Scopul divin și Caracterul divin. Acum observăm că Babilonul este plin de eroare și de stricăciune a doctrinei și plin de spiritul lumii.
Cunoștința aduce răspundere
Mai mult, timpurile și perioadele planului lui Dumnezeu sunt acum clarificate. Ni se arată că acum trăim în timpul prezis, când aceste sisteme ale erorii trebuie să fie respinse de Domnul. Să nu părăsim noi oare aceste sisteme când vedem toate acestea? Aceasta este vocea lui Dumnezeu să „ieșim afară din el”. Noi auzim această Voce vorbind acum; vedem că această profeție din Apocalipsa este acum în curs de împlinire. Dacă cineva protestează: Dar, Doamne, noi avem prieteni dragi în Babilon și nu ne place să-i părăsim. Am încercat să le arătăm ce este Babilonul, dar n-au dat atenție. Va fi o mare pierdere pentru noi să-i părăsim pe toți și să luăm poziție împotriva lor. Trebuie să ieșim din el? Prietenii ne vor crede nebuni! Domnul răspunde: „Ieșiți afară din el” sau „veți primi din pedepsele lui”.
Nu sunteți părtași la păcatele lui atâta timp cât nu înțelegeți. V-ați născut în Babilon. Domnul nu vă face răspunzători pentru ceea ce n-ați înțeles. Dar cu cât înțelegeți mai bine, cu atât aveți o responsabilitate mai mare. Dacă, atunci când vedeți ce este Adevărul și ce este neadevărul, rămâneți în Babilon și îl sprijiniți cu influența și cu banii voștri, veți fi foarte vinovați. Dacă neglijați să ieșiți din el când auziți Vocea Domnului, va însemna că nu sunteți complet loiali Lui. Puteți fi copiii Lui, dar dacă nu vă supuneți Domnului datorită fricii de pierdere pământească, se va dovedi că aceste lucruri sunt mult mai prețioase pentru voi decât favoarea Sa, și El vă va trata cum îi tratează pe fățarnici: veți avea parte de experiențele lor.
Dacă aprobați păcatele sistemelor vărsate din gură susținându-le și acordându-le influența voastră, în mod sigur veți avea parte de pedepsele Babilonului. Aceasta este o avertizare justă. Noi înțelegem că este de datoria fiecărui creștin să rupă orice legătură oricât de tandră, dacă este necesar, și să fie loial lui Dumnezeu, să se elibereze de eroare și de păcatele Babilonului. Timpul judecății lui a sosit.
Plăgile care vin peste Babilon sunt necazuri dureroase care vor avea ca rezultat răsturnarea completă a ordinii actuale de lucruri politice, sociale, financiare și religioase. Această ordine de lucruri în diferitele ei faze este o singură Cauză sub diferite uniforme; toate aceste interese sunt unite într-o politică mare. Prinții și regii Pământului și susținătorii lor sunt marea armată a Babilonului, și desfășurată împotriva ei se află o altă armată mare, compusă din masele poporului. Conflictul dintre aceste două armate mari va precipita curând ordinea actuală de lucruri a lumii în anarhie.
Vocea adevărului prezent
Devine deci o chestiune importantă: Au auzit toți oamenii lui Dumnezeu această Voce? Răspundem că noi credem că n-au auzit toți încă; prin urmare trebuie să mai existe unii creștini în Babilon, părtași la păcatele lui, dar încurcați din cauza ignoranței, din cauza lipsei de cunoștință. S-ar putea pune întrebarea: Să mergem și să facem din această chemare un mesaj special? Răspundem: Nu este acesta gândul nostru. Gândul nostru este că acolo unde acesta este făcut un mesaj special, rezultatul este de obicei diferit de ceea ce se intenționează: îi înfurie pe mulți. Ei spun: Prin ce autoritate ne numiți Babilon și prin ce autoritate ne chemați să „ieșim din el”?
Noi gândim că Domnul este cel care cheamă pe poporul Său afară din Babilon; chemarea trebuie recunoscută în mod special ca o Voce din cer. Ce este această Voce din cer? Se pare că Vocea este Adevărul prezent o prezentare a doctrinelor Scripturilor, cu timpurile și perioadele lor arătarea faptului că deși a existat confuzie și eroare în tot timpul Veacului, acum suntem în timpul Secerișului, când Adevărul este mai clar decât oricând înainte. Această Voce a Adevărului ne spune dacă trebuie sau nu să sprijinim un sistem care este plin de eroare, plin de confuzie.
În ce mod trebuie să dăm Mesajul lui Dumnezeu de a ieși din Babilon? Noi trebuie să le arătăm Lumina, Adevărul; trebuie să le punem în față ocazia de investigare și să-i încurajăm să verifice aceste lucruri pentru ei înșiși. Pe măsură ce vor vedea Adevărul și robia în care au fost, ei vor fi bucuroși să stea liberi în Cristos, rupând aceste cătușe. Aceasta va fi deci Vocea care va arăta tuturor celor din poporul Domnului care sunt întro atitudine dreaptă a inimii că trebuie să stea liberi, că trebuie să iasă din Sectarism, că nu trebuie să-L prezinte pe Domnul într-o lumină falsă pretinzând că ei sunt din Babilon când nu sunt, ci să ia o poziție pentru Dumnezeu.
Proba loialității față de adevăr
Această poziție va însemna prezentarea Planului divin al Veacurilor, Adevărul. Dacă, după ce cineva a văzut caracterul adevărat al Babilonului și știe unde se află în general, iar apoi rămâne acolo, aceasta ar putea fi numai prin ((931)) compromiterea Adevărului. Fiind înțelept în felul lumii ar putea rămâne și să continue un timp să aibă popularitate și onoarea oamenilor. Dar dacă, după ce a văzut Adevărul, după ce l-a înțeles, ar continua să rămână în Babilon, acela ar fi desigur un păcătos mai mare decât unul care n-a fost așa de luminat.
Noi nu gândim că ar trebui să evităm a ne face datoria în vestirea Adevărului, ci că ar trebui să evităm a stârni antagonism fără să fie necesar; căci oamenilor care sunt în eroare nu le place să se vorbească cu ușurință despre ea. Ei trebuie să fie într-o stare potrivită înainte ca cineva chiar să le și șoptească „ieșiți din el”. Chiar dacă ei ne întreabă, noi să nu vorbim prea categoric; ci să spunem: Acum, dragul meu frate (sau soră), dacă ai auzit Vocea lui Dumnezeu, dacă îți dai seama că diferitele denominații sunt în eroare, în mod evident vei vedea care este datoria ta. Odată ai spus că ești de-al lor; dacă acum vezi că nu ești de-al lor, ar trebui să le-o spui. Dar când vei vedea și când vei auzi, nu altul trebuie să-ți spună. Dacă, atunci când ai auzit și ai crezut Adevărul vei rămâne în Babilon, vei fi părtaș la păcatele lui și mai vinovat decât unul mediu dintre ei. Când vei putea auzi tu însuți această Voce această Voce care-ți va arăta ce este corect și greșit, Adevăr și eroare fără îndoială vei avea tăria să „ieși din el”.
Atitudinea Babilonului față de adevăr
Dar cei care aud Vocea Adevărului prezent și ascultă chemarea să iasă din Babilon, sunt de obicei supuși persecuției. În zilele Domnului nostru, când credincioșii erau dintre evrei, unii erau scoși afară din sinagogi. Ne amintim un exemplu special din timpul misiunii Domnului nostru. Un om care se născuse orb a cerut să i se redea vederea; și când i s-a plâns lui Isus, conducătorii sinagogii l-au dat afară (Ioan 9:22, 34). Același spirit, aceeași situație se pare că a urmat cu apostolii.
Tot timpul Veacurilor Întunecate cei care au fost credincioși Luminii au fost ținuți în afara bisericilor. Crezurile și practicile bisericii au fost bariere pentru conștiință, ca să-i țină pe purtătorii Luminii afară; cei credincioși Adevărului au fost excomunicați sau dați la moarte ca eretici. Această stare a continuat într-o oarecare măsură chiar și după Reformă. Servetus, un frate creștin, a cărui moarte îngrozitoare prin ardere pe rug a fost cauzată de Calvin, este un caz la obiect. Isus a spus: „Vă vor da afară din sinagogi; da, vine timpul când oricine vă va omorî va crede că face voia lui Dumnezeu”. Executarea lui Servetus a fost un exemplu de împlinire literală a cuvintelor Domnului nostru.
Cei care conduceau sinagogile nu erau întotdeauna oameni răi, ci erau greșiți. Așa a fost cu Saul din Tars când i-a pus pe creștini în închisoare și a aprobat moartea sf. Ștefan. Așa este și cu bisericile din zilele noastre când cineva devine luminat și își lasă lumina să strălucească. Acest lucru este adevărat, cum a fost întotdeauna; și anume, „Întunericul urăște lumina”. Ei spun: Dacă stai cu noi nu vei prezenta aceste lucruri. Astfel că cei care sunt loiali lui Dumnezeu sunt astfel forțați să părăsească sinagogile; într-adevăr, cei loiali sunt acum chemați „să iasă”.
„Frații voștri care vă urăsc”
Dar zilele noastre au o caracteristică pe care alte zile nu au avut-o. Planul divin este acum atât de frumos încât putem vedea că alții sunt în întuneric, și această Voce îmbolditoare a Adevărului este Vocea lui Dumnezeu, Vocea conștiinței, Vocea iluminării, chemând-ne afară din Babilon, care prezintă într-o lumină falsă pe Dumnezeu, caracterul Său, planul și Cuvântul Său. Noi nu știm, dar ei pot merge până la extremă în zilele noastre să ucidă din punct de vedere social, eclesiastic, poate fizic. Aproape toate persecuțiile care au venit asupra poporului lui Dumnezeu au venit de la creștinii pretinși, de la semenii credincioși. „Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din cauza Numelui Meu: «Domnul să fie slăvit și să vă vedem bucuria!» Dar ei vor rămâne de rușine!” Isaia 66:5.
Noi ne bucurăm că într-o zi, nu peste multă vreme, credem noi, aceștia își vor vedea greșeala. În loc să simțim că ne-am răzbuna împotriva dușmanilor noștri, ar trebui să avem simpatie nu cu ei, ci pentru ei. Ar trebui să ne dăm seama că la fel este cu ei cum a fost cu evreii de pe vremea Domnului: acei evrei și conducătorii lor nu știau ce fac, altfel s-ar fi rușinat. Și se vor rușina când vor învia și își vor da seama de ceea ce au făcut după cum Saul din Tars s-a rușinat când și-a dat seama ce făcuse. Și așa este și cu cei orbi de astăzi: „Unii vor învia la rușine și ocară veșnică”. Această ocară va ține până când va fi o căință potrivită pentru partea lor în persecuțiile Domnului și ale credincioșilor Săi.
Suma de cunoștință necesară
Desigur că noi apreciem foarte mult valoarea cunoștinței, dar ne amintim și adevărul declarației sf. Pavel, că „cunoștința îsingurăș îngâmfă, pe când dragostea zidește”. Totuși cunoștința este necesară pentru creșterea în har. Numai când înțelegem frumusețea caracterului divin putem să-L apreciem pe Dumnezeul nostru. De aceea ne bucurăm că El ridică vălul și Se dezvăluie tot mai mult ochilor înțelegerii noastre.
Putem vedea că nu toți au aceeași capacitate mintală. Unii pot primi o măsură mare de Adevăr, pe când alții pot asimila doar puțin. Nimeni nu are nevoie de mai multă cunoștință decât este capabil să primească. Dumnezeu judecă pe poporul Său potrivit asemănării în caracter cu fiul Său, Domnul nostru, nu potrivit cu ceea ce știu ei. Deși cunoștința este foarte importantă, foarte necesară, totuși nimeni nu are monopolul înțelegerii nimeni nu are cunoștință perfectă în viața actuală; și dacă destinul nostru etern ar depinde de cunoștință, nici unul n-am reuși. Cu toate acestea, credem că toți cei care sunt ai Domnului vor fi ((932)) aduși în atingere cu Adevărul prezent și vor fi judecați de el. Cei care obțin cunoștința și apoi arată o dispoziție de a se retrage de la responsabilitatea legată de ea, sau de a nega Adevărul sau a trăi neevlavios după ce au văzut Lumina, își demonstrează astfel nevrednicia.
Apostolul, vorbindu-le credincioșilor în Cristos, spune: „Voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii”. El vrea să sugereze că adevăratul popor al Domnului va ajunge la o cunoștință a Adevărului. Aceasta nu înseamnă în mod necesar tot Adevărul, dar destul pentru a sfinți. Unul cu putere intelectuală mare ar cere și ar putea asimila o mare măsură de cunoștință; unul cu capacitate mintală mică ar avea nevoie de mai puțină.
Există anumite principii de bază pe care poporul Domnului le-a înțeles în toate timpurile; de exemplu, că există doar un Dumnezeu. Chiar și cei care susțin doctrina „treimii” declară că există doar un singur Dumnezeu. Astfel ei au o măsură de Adevăr, deși se contrazic. La fel este în privința pedepsei pentru păcat. Strămoșii noștri au dorit să fie drepți când s-au gândit la chinul veșnic ca pedeapsă pentru păcat; și l-au numit pedeapsă dreaptă în străduința lor de a fi drepți. Dar cu aceste principii de bază este amestecată o mare măsură de eroare. Întreaga lume este sub înșelare; și noi care acum ne trezim suntem cu adevărat surprinși să vedem cât de puțin am știut de fapt cât de ignoranți am fost în privința unor mesaje prețioase pe care ni le-a dat Dumnezeu.
„Plânsul și scrâșnirea dinților”
Dar după cum noi am fost copii ai lui Dumnezeu înainte de a primi o cunoștință deplină, tot așa credem că este posibil ca și alții să fie copii ai lui Dumnezeu fără a avea cunoștință deplină. Trăim în Secerișul Veacului Evanghelic, când Dumnezeu face ca această cunoștință a Adevărului să înconjoare Pământul. În același timp Adversarul face tot ce poate să împiedice pe oameni să studieze Mesajul divin ridicând un nor de praf al defăimării ca să orbească ochii celor imprudenți.
Fiindcă credem că există copii ai lui Dumnezeu care încearcă să trăiască cu coji și cu laptele smântânit al tradiției umane frați în Cristos care flămânzesc după hrana curată oferită în Cuvântul lui Dumnezeu noi încercăm să ajungem la ei și să-i ajutăm. Altfel am abandona toate eforturile speciale de propagandă; pentru că noi știm că imediat ce Împărăția Mesianică va fi fost stabilită, condițiile vor fi favorabile pentru toți ca să vină la cunoștința Adevărului așa cum este conținut în Biblie.
Zilele care sunt aproape asupra noastră vor aduce cu siguranță „plânsul și scrâșnirea dinților” pentru mulți din poporul Domnului; căci oricine apără eroarea va fi în opoziție cu Dumnezeu. Ei sunt pe cale să intre în marele Timp de Strâmtorare și numai din vina lor. Unii dintre noi am auzit Vocea lui Dumnezeu devreme în Seceriș și prin urmare am avut responsabilitate mai devreme; alții au auzit mai târziu. Unii aud acum despre păcatele Babilonului că aceste păcate sunt pe cale de a fi pedepsite și că ei ar trebui să iasă și să fie de partea lui Dumnezeu, dacă doresc să aibă favoarea divină. Dorința de a vesti mai departe acest Mesaj actual ne-a condus la realizarea Fotodramei Creației pentru ca acei care nu citesc să poată vedea. În măsura în care ea ajută pe fiecare dintre copiii lui Dumnezeu încă legați să-și recunoască responsabilitatea proprie, în acea măsură ea reprezintă Vocea lui Dumnezeu, spunându-le care este datoria lor actuală ca creștini.
„Când Mă auzi că am sosit, poți să te
ridici,
Cu bucuria inimii izvorându-ți în ochi?
Poți ieși să Mă întâmpini oricare ar fi prețul,
Chiar dacă vii pe valurile înfuriate ale mării?
„Când Eu te chem, poți să te întorci și cu bucurie
«să ieși»
Din casa copilăriei tale, de la prietenii inimii tale?
Fără nimic, doar în baza promisiunii Mele,
Poți să te întinzi și să mori departe de iubirea lor?”
„Da, vom lua Crucea și cu credință Te vom urma,
Și ca să-Ți fim ucenici vom purta rușinea Ta.
Binecuvântat Mântuitor, după curaj spre Tine
vom zbura;
Căci să ne dai abundentă rezervă de har, ai făcut
făgăduința.”