PARADOXURI DIVINE

„Fiindcă bunătatea îfavoareaş Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda.” Psalmul 63:3.

R 5475 W. T. 1 iunie 1914 (pag. 173-174)

Există două modalităţi în care poate fi văzut acest text, ambele fiind foarte potrivite. Una este de a-l socoti numai din punctul de vedere al psalmistului şi ce a vrut el să spună. Cealaltă este de a-l socoti din punctul de vedere al profeţiei. Noi înţelegem că profetul David a vrut să spună că a avea favoarea lui Dumnezeu este mai de dorit decât viaţa; adică mai degrabă ar muri decât să trăiască fără favoarea divină. Celălalt mod, de al vedea profetic, este să presupunem că aici, ca şi în multe alte locuri, psalmistul a reprezentat pe Cristosul, Isus Capul şi Biserica membrele Sale.

Consacrarea noastră este până la moarte. Dumnezeu ne-a invitat să ne prezentăm corpurile ca sacrificii vii, sfinte şi plăcute Lui, şi ne-a dat promisiuni nespus de mari şi scumpe pentru viaţa viitoare. De aceea, datorită iubirii noastre pentru El şi pentru principiile dreptăţii pe care El le ((933)) reprezintă, nu numai că suntem dispuşi să ne jertfim viaţa, ci suntem şi bucuroşi să o facem. Ne bucurăm să ne jertfim vieţile umane făcând lucruri care sunt plăcute lui Dumnezeu.

Alt Psalm al lui David ne dă ideea că favoarea lui Dumnezeu este viaţă veşnică (Ps. 30:5). Aceste afirmaţii paradoxale sunt în armonie cu celălalt paradox divin, că „cine îşi va fi pierdut viaţa ... o va găsi”. Cine renunţă la viaţa pământească va câştiga glorie, onoare şi nemurire, natura divină. Suntem bucuroşi că putem aprecia aceste lucruri glorioase reprezentate prin favoarea divină oferită Bisericii şi ne jertfim viaţa cu bucurie. Am ales partea mai bună.

„De aceea buzele mele Te vor lăuda.” Scripturile declară: „Căci cu inima ta crezi şi eşti îndreptăţit şi prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire” (Rom. 10:10). Putem spune că a trăi drept este una din cele mai bune căi de a ne dovedi ascultarea faţă de Domnul. Totuşi, există unii care încearcă din greu să trăiască plăcut Domnului, care ar putea fi reţinuţi de a face o mărturisire a Lui. Există motive pentru binecuvântarea pe care o primim prin mărturisire. Un motiv este acela că este o mărturie pentru lume — vestind virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric; şi al doilea motiv este că această mărturie are un efect bun asupra noastră. Noi ne înrolăm forţele naturale să sprijinim această mărturie şi astfel aducem la unison toate puterile naturii noastre.

Predicarea Evangheliei aduce opoziţie. Dacă Domnul nostru ar fi umblat scoţând demoni, vindecând bolnavi etc., şi n-ar fi spus nimic despre Planul divin, probabil că ar fi fost privit ca un personaj frumos — un om care umbla să facă bine. Dar deoarece El predica diferit de cărturari şi farisei, şi predicarea Adevărului era împotriva învăţăturilor celor din jurul Său, le-a stârnit mânia.

Aşa este şi acum. Toată persecuţia vine din faptul că Adevărul este făcut cunoscut. Acest lucru a fost adevărat în toate timpurile. În Veacurile Întunecate şi de-a lungul Veacului Evanghelic, predicarea Adevărului a adus persecuţii asupra celor care aduceau veşti bune, din partea celor ale căror minţi au fost întunecate de prinţul întunericului. În măsura în care ne deschidem buzele şi vorbim despre Evanghelia Domnului, Satan şi cei care sunt orbiţi de el ni se împotrivesc. Cu buzele cineva ar putea lăuda pe Dumnezeu şi cu buzele ar putea răni pe oameni. Buzele acestei clase consacrate lui Dumnezeu — cei care îşi jertfesc viaţa prezentă în serviciul Său — ar trebui să fie devotate laudei Lui, arătării caracterului glorios şi bunătăţii iubitoare a Dumnezeului nostru şi vorbirii despre minunile Planului divin, care este minunat în ochii noştri.