ÎMPĂRĂŢIA LUI MESIA ESTE INVIZIBILĂ

Luca 17:20-37

„Căci iată, Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru.” Luca 17:21

R 5455 W. T. 1 mai 1914 (pag. 140-142)

Înţelegerea cuvintelor Învăţătorului depinde considerabil de cadrul în care le privim. Ioan Botezătorul a fost înaintea lui Isus şi a propovăduit că Împărăţia lui Dumnezeu era aproape. La timpul potrivit el L-a indicat pe Isus ca Mesia care trebuia să vină, Mielul lui Dumnezeu. După ce a aşteptat luni de zile pentru ca Isus să se instaleze ca rege pământesc, şi constatând în schimb că lucrarea sa se încheia, Ioan a fost întemniţat de Irod. Atunci el a trimis la Isus să-L întrebe dacă El era sau nu acela care trebuia să vină sau trebuia să aştepte pe altul. El a fost dezamăgit nevăzând dovezi ale Împărăţiei, după cum se aşteptase.

Cărturarii şi fariseii au auzit despre pretenţia lui Isus că El era mult promisul Împărat care Îşi va stabili Împărăţia Mesianică şi L-au luat în râs. Ei priveau ceata Sa pestriţă de urmaşi — vameşi şi păcătoşi, precum şi oameni respectabili, dar nici unul de rang, influenţă sau avere deosebită. Ei îl considerau pe Isus un înşelător şi pe urmaşii Săi nişte nătărăi. Lecţia noastră ne spune cum au încercat să demaşte ceea ce presupuneau ei a fi o înşelătorie a lui Isus, îndepărtând astfel înşelarea urmaşilor Săi. De aceea I-au pus în public întrebarea: Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu? Cât timp va dura până când o vei stabili?

((969))

Fără îndoială că ei urmăreau să-L prindă în cursă pe Isus; căci dacă spunea, este mult timp, urmaşii Lui ar fi fost descurajaţi; dacă spunea, este puţin timp, ei ar fi continuat să întrebe, de unde Îţi vei lua armata? Cum Îţi vei plăti soldaţii? Cum îi vei aproviziona cu hrană? Vei merge la Roma să Te baţi cu puterile care sunt, pe care întreaga noastră naţiune nu este în stare să le învingă etc.?

Dar aceşti farisei au ajuns numai până la prima întrebare, pentru că răspunsul le-a arătat netemeinicia ei şi fără îndoială i-a lăsat încurcaţi. Isus a răspuns că Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni să izbească privirile; adică, în momentul când va veni Împărăţia, oamenii nu o vor vedea. Continuând, Isus a explicat mai mult, spunând că atunci când Împărăţia lui Dumnezeu va fi stabilită, oamenii nu vor vedea dacă ea va fi aici sau acolo; căci Împărăţia lui Dumnezeu va fi Puterea lui Dumnezeu exercitată peste tot în mijlocul oamenilor.

Traducerea noastră este greşită, dar evident nu s-a făcut cu intenţie, când spune: „Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este în voi”. Traducătorii, dacă ar fi observat cu atenţie, ar fi fost vigilenţi împotriva exprimării că Împărăţia lui Dumnezeu era în mijlocul acelor farisei pe care Isus îi numise făţarnici, morminte văruite etc. O examinare mai atentă a originalului arătă că textul ar fi fost mai bine tradus: „Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru”.

O împărăţie este întotdeauna reprezentată prin împăratul ei. Isus, ca Împărat, era prezent în mijlocul lor, dar ei nu L-au recunoscut. „În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.” În mod asemănător, de-a lungul Veacului Evanghelic, Biserica lui Cristos, „Corpul” Său, n-a fost discernută de lume. „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” De o mie opt sute de ani încoace aceasta a fost adevărat în acest sens; dar Cristos şi Biserica în carne nu sunt Împărăţia lui Dumnezeu în sensul deplin, cuvenit pe care îl promite Biblia — o Împărăţie de putere şi de glorie mare. Cristos şi Biserica au fost numai Împărăţia incipientă, o Împărăţie embrionară — clasa Împărăţiei, pregătindu-se pentru învestitura autorităţii la timpul potrivit al lui Dumnezeu, despre care noi credem că este aproape.

Împărăţia va fi spirituală şi prin urmare conducătorii ei vor fi invizibili precum sunt îngerii şi Tatăl ceresc. Isus a spus: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea”. Ceea ce a fost adevărat în legătură cu Capul va fi adevărat în legătură cu fiecare membru al Corpului ales al lui Cristos, Biserica. „Schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi”, lumea nu-i va mai vedea; „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu”, şi carnea şi sângele nu pot vedea ceea ce este spiritual.

În timpul Mileniului, autoritatea Împărăţiei şi puterea lui Dumnezeu prin Cristos şi prin Biserică vor fi exercitate printre oameni; şi totuşi ei nu o vor vedea cu ochii naturali, ci numai cu ochii înţelegerii. Toţi ochii orbi vor fi deschişi. Astfel fiecare ochi va vedea că Împărăţia este stabilită; şi fiecare va înţelege că Cel care a suferit a intrat în gloria Sa, că Biserica, Mireasa Sa, este cu El în glorie şi că binecuvântările Mileniului pleacă de la ei. Apocalipsa 20:6.

„Zilele Fiului Omului”

Întorcându-Se de la fariseii reduşi la tăcere spre ucenicii Săi, Isus a spus: „Vor veni zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului şi n-o veţi vedea”. Aceasta era o ştire uimitoare pentru cei credincioşi. Totuşi ei erau obişnuiţi să audă de la Învăţătorul lucruri pe care nu le puteau înţelege; cum ar fi acela că ei trebuiau să mănânce carnea Sa şi să bea sângele Său, că El trebuia să fie răstignit etc. Ei luau toate aceste lucruri la modul figurat şi se întrebau care putea fi interpretarea corectă. Cum putea fi Isus marele Împărat, după cum se aşteptaseră ei, şi totuşi să nu-L vadă pe El şi zilele Lui?

Isus a continuat să discute enigma, spunând: „Vi se va zice: ŤIată-L aiciť, Ťiată-L acolo!ť Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi”. Într-un cuvânt, să nu credeţi pe nimeni care vă va spune despre a doua Mea venire; să nu fiţi înşelaţi ca să credeţi că voi veni în vreun astfel de mod. Vă voi spune cum voi veni: „Căci, după cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa”.

Această afirmaţie uimitoare este mai bine înţeleasă când traducem substantivul grecesc astrape ca „cel strălucitor” în loc de „fulger”; pentru că este clar că se referă la Soare, care răsare la est şi apune la vest, luminând de la capăt al cerului până la celălalt. Dar cum va reprezenta aceasta pe Fiul Omului în Ziua Sa? Cum va fi El ca Soarele? Răspundem că Ziua lui Cristos este o Zi de o mie de ani, Mileniul; şi afirmaţia Domnului nostru a fost una dintre „cuvintele tainice” despre care Isus a spus: „Am încă să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta”, şi a promis că la vremea potrivită Spiritul sfânt le va acorda iluminare, pentru ca toate cuvintele Sale să poată fi clar înţelese. Această parte, acum potrivit să fie înţeleasă, devine clară, prin urmare, pentru cei care au discernământ spiritual.

Apoi, pentru ca ei să poată înţelege progresiv că aceste lucruri aparţin unui timp îndepărtat, Isus a explicat că mai întâi El trebuie să sufere multe lucruri şi să fie respins de acel popor. Întorcându-Se la explicaţia despre semnele prezenţei Sale, ca răspuns la întrebarea lor aşa cum este consemnată în Matei 24, El a declarat: „Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului”.

Aici avem ceva definit, concret. Ştim ce să căutăm când va fi timpul să se stabilească Împărăţia — timpul când Soarele Dreptăţii va începe să strălucească de la un capăt al cerului până la celălalt. Semnele timpului nu vor fi în starea exterioară a lumii; căci dimpotrivă, totul se va petrece într-un mod la fel de liniştit şi în ordine ca mai înainte, întocmai ca în zilele lui Noe, întocmai ca înainte de a veni Potopul şi întocmai ca în zilele lui Lot, înainte de distrugerea Sodomei — mâncau, beau, se căsătoreau, construiau, cumpărau, semănau şi plantau, ca de obicei. Aceste lucruri nu sunt semne de răutate, ci sunt menţionate pentru a ne arăta că nu va fi nici un semn exterior care să arate lumii timpul Prezenţei a doua a lui Cristos, când El va începe să lucreze cu lumea şi să-Şi stabilească Împărăţia.

((970))

Potopul Şi distrugerea Sodomei

De ce se introduc aceste două ilustraţii — Potopul şi distrugerea Sodomei — în legătură una cu alta, în timp ce se vorbeşte despre stabilirea Împărăţiei lui Mesia, care va binecuvânta lumea? Răspunsul este că Biblia prezice peste tot că deşi Împărăţia lui Mesia este marea prevedere a lui Dumnezeu care va ridica blestemul şi va aduce binecuvântări în toată lumea, cu toate acestea ea se va stabili pe ruina instituţiilor noastre actuale. Şi această ruină a instituţiilor sociale, financiare, politice şi religioase ale timpului de acum a ilustrat-o Isus prin Potop şi prin distrugerea Sodomei. Şi prezenţa Sa care precede acest Timp de Strâmtorare trebuie să fie nevăzută de lume, necunoscută de lume, nebănuită, necrezută, până când cataclismul strâmtorării se va precipita brusc.

Aceasta nu este o ilustraţie încântătoare. Suntem bucuroşi că ne putem întoarce de la ea şi putem observa marginea argintie a norilor, şi binecuvântările glorioase care vor urma cu repeziciune după stabilirea Împărăţiei pe ruinele eşecului nostru uman.

Accentuând caracterul brusc al venirii calamităţii peste lume, Isus a spus că în ziua în care Lot a ieşit din Sodoma, a plouat din cer cu foc şi pucioasă; şi a declarat că aşa va fi şi în Ziua când Fiul Omului Se va descoperi. Textul grecesc arată o deosebire între Parousia sau prezenţa lui Cristos înainte de Timpul de Strâmtorare, şi Epifania sau descoperirea Sa mai târzie.

Descrierea descoperirii lui Cristos este redată prin cuvintele: El Se va descoperi într-o flacără de foc (2 Tes. 1:7, 8). De fapt, Timpul de Strâmtorare este adesea descris în mod simbolic în Biblie ca arderea lumii — în aşa măsură încât toate crezurile creştinătăţii exprimă ideea că Pământul va fi „ars”. Ei trec cu vederea că şi cerurile vor fi „arse”.

În uzanţa simbolică a Bibliei, pământul reprezintă ordinea socială a afacerilor umane; marea, masele agitate şi nemulţumite; cerurile, puterile eclesiastice. Sf. Petru ne spune că toate acestea vor trece cu mare confuzie, şi că în locul lor vor veni cerurile noi şi pământul nou pe care le-a promis Dumnezeu (2 Pet. 3:10-13). Cerurile noi vor fi noua societate eclesiastică — Biserica în glorie, comoştenitorii cu Cristos în Împărăţia Sa. Pământul nou va fi noua ordine socială pe care o va stabili Împărăţia lui Mesia.

Sfinţii de pe acoperişul casei

Revenind iarăşi la perioada în care El va fi prezent înainte de a Se descoperi „într-o flacără de foc”, Domnul pare să ne asigure că toţi credincioşii Săi vor muri şi vor fi schimbaţi în momentul morţii, înainte ca marea strâmtorare, focul simbolic, să mistuie instituţiile prezente. În limbaj figurat, El spune că Ziua aceea (a Parousei, prezenţei Sale, înainte de Epifania, descoperirea Sa), cei de pe acoperişul casei, cu lucrurile lor în casă, să nu plece să le scoată. Ce vrea să spună aici?

Pe scurt, noi credem că această casă reprezintă Casa lui Dumnezeu, iar cei de pe acoperişul casei reprezintă pe cei mai evlavioşi din poporul lui Dumnezeu. În acel timp aceştia îşi vor da seama de necesitatea fugii; şi se va ridica întrebarea: Cât de multe din lucrurile lor, din obiectele lor de valoare, vor căuta să salveze? Ei sunt avertizaţi să nu caute să salveze nimic din lucrurile lor — aprecierea privilegiilor sociale, onoarea oamenilor, uneori titluri de mici funcţii, cum ar fi cele de epitrop, diacon, bătrân de adunare, slujitor bisericesc etc. O încercare de a salva unele din aceste lucruri va însemna dezamăgire. Totul trebuie părăsit, altfel proba acelui timp nu va fi trecută cu succes.

În mod asemănător, oricine este în câmp nu trebuie să se întoarcă. Câmpul reprezintă lumea. Şi acei din poporul Domnului care au părăsit lumea — care au părăsit biserica nominală — nu trebuie să se întoarcă; ci aflând adevărul situaţiei, trebuie să fugă din câmp la Domnul.

Relatarea sf. Matei vorbeşte de necazuri speciale în acel timp, asupra celor cu copii şi care alăptează, ceea ce noi credem de asemenea că este simbolic şi se referă la creştinii care caută să convertească lumea şi să înveţe pe începători. Aceştia vor fi întro durere specială a sufletului, din cauza schimbării dispensaţiei şi a chemării „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”. Pentru aceştia va fi în mod deosebit greu să audă şi să se supună acestei chemări.

În fuga din Sodoma, Lot şi familia sa au fost preveniţi să se grăbească, şi nici măcar să nu privească înapoi la lucrurile care urmau să fie distruse. Tot aşa şi poporul Domnului, nu trebuie să se uite înapoi la lucrurile care vor fi distruse. Nu vă gândiţi la ele. „Fugiţi din Babilon!” „Fiecare să-şi scape viaţa!” Soţia lui Lot, neascultând, s-a uitat înapoi cu părere de rău după lucrurile sortite nimicirii şi n-a scăpat. Domnul aplică această ilustraţie la poporul Său şi îndeamnă ca fuga lor să fie cu o renunţare deplină la lucrurile timpului de acum. Oricine va căuta să-şi salveze viaţa, o va pierde. Oricine îşi va pierde viaţa, prin aceasta o va păstra — câştigând viaţa veşnică.