Vol. 14 Martie-Aprilie 2007 Nr. 3

„ACUM MÂNTUIREA ESTE MAI APROAPE”

R 5450 W. T. 1 mai 1914 (pag. 134-135)

Sf. Pavel a scris: „Acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11). Poporul lui Dumnezeu de astăzi cu siguranţă este justificat să exprime aceleaşi sentimente. Mântuirea Bisericii prin „schimbarea” glorioasă a Primei Învieri se apropie în fiecare zi, suntem siguri, chiar dacă nu ştim cu exactitate câte zile mai rămân până la acel glorios final. La fel şi mântuirea lumii — salvarea lumii de Satan, de păcat şi de moarte — se apropie în fiecare zi, în pofida faptului că nu putem spune sigur în ce zi sau oră Satan va fi complet legat pentru o mie de ani şi binecuvântările mesianice vor începe să înlocuiască şi să îndepărteze blestemul care timp de şase mii de ani a zăcut ca un mare linţoliu peste omenire — o noapte întunecată, care în curând va da loc glorioasei Zile Milenare şi strălucirii Împărăţiei lui Mesia.

Nimic nu poate clătina credinţa noastră în Planul Divin al Veacurilor rezumat în marele Legământ asigurat prin Jurământul lui Dumnezeu, făcut cu Avraam, confirmat lui Isaac, Iacov şi Israel. Nu există absolut nici un motiv de îndoială că toate familiile Pământului vor fi în cele din urmă binecuvântate. Nu există loc de îndoială că Dumnezeu a pus o temelie solidă pentru acea binecuvântare prin trimiterea Fiului Său, care a devenit Răscumpărătorul omului. Nu există nici un motiv de îndoială asupra faptului că Biserica de mai bine de optsprezece secole a fost chemată din lume ca să fie părtaşă cu Domnul ei la suferinţele acestui timp de acum şi la gloriile care vor urma.

Nu există absolut nici o îndoială asupra faptului că „Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”. Avem făgăduinţa Lui că „dacă suntem copii, atunci suntem şi moştenitori — moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus Hristos” Domnul nostru. Avem Cuvântul divin că Isus Capul şi Biserica Corpul Său, Isus Mirele şi Biserica Mireasa Sa, constituie Sămânţa Spirituală antitipică a lui Avraam, prin care, atunci când va fi glorificată, binecuvântarea lui Dumnezeu va fi turnată peste omenire. „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi Ťsămânţať lui Avraam, moştenitori potrivit Făgăduinţei” (Galateni 3:29), făgăduinţă care spune: „Şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta”. Geneza 12:3; 28:14.

Nu există absolut nici un motiv pentru cei care studiază Biblia să pună la îndoială că sfârşitul acestui Veac Evanghelic este acum chiar la uşă şi că se va sfârşi aşa cum prezic Scripturile, printrun mare Timp de Strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele. Vedem participanţii la această mare criză coalizându-se sub conducerea Capitalului şi a Trusturilor, a Uniunilor şi Sindicatelor Muncitoreşti. Marea criză, marea ciocnire, reprezentată simbolic ca un foc, care va mistui cerurile eclesiastice şi pământul social, este foarte aproape.

Dar când am spus aceasta am spus cam tot ce este în siguranţă sau potrivit să spunem. Niciodată nu am pretins inspiraţie şi viziune profetică. Tot ce am pretins vreodată este că „în Biblie vedem lucruri minunate” şi că cea mai dragă este iubirea Tatălui ceresc şi a Domnului nostru Isus ceresc şi că timpul stabilirii Împărăţiei este foarte aproape.

Cronologia bazată pe credinţă

Amintim aici cititorilor noştri că în aceste coloane şi în cele şase volume de Studii În Scripturi am prezentat tot ce este legat de timpuri şi perioade sub forma unei tentative; adică, nu cu siguranţa, nu cu pretenţia că am ştiut, ci numai cu sugestia că „astfel şi aşa” pare să fie învăţătura Bibliei. Lecţiile Bereene sunt prezentate acum în Volumul II al Studiilor În Scripturi pentru ca toţi cititorii noştri să aibă proaspătă în minte cronologia Bibliei aşa cum este dată acolo în capitolul 2. Am arătat că cronologia este baza aproape a tuturor sugestiilor de interpretare profetică prezentată în Studii În Scripturi. Am ((978)) arătat acolo că cronologia Bibliei nu este declarată cu mare claritate, că fracţiuni de ani sunt ignoraţi şi că există anumite întreruperi în ea.

Am sugerat că în mod obişnuit cronologia ar fi insuficientă ca dovadă şi că acceptarea ei de către noi este bazată pe credinţă — pe presupunerea că Dumnezeu a dorit să ne dea o cronologie, a dorit ca noi să avem o oarecare cunoştinţă a timpurilor şi a perioadelor, şi totuşi a dorit să fie atât de neclară şi nedefinită încât să ceară credinţă din partea poporului Său. Am arătat mai departe că n-am putea exercita acea credinţă dacă n-ar fi faptul că această cronologie pare să fie întreţesută şi împletită cu numeroase profeţii — şi aceste profeţii, la rândul lor, întreţesute şi împletite cu alte profeţii şi împliniri care nu depind de cronologie. Expunând astfel problema în faţa cititorilor noştri, am cerut ca fiecare să judece pentru sine în privinţa credinţei pe care şi-o va pune în cronologie şi în aplicarea profeţiilor legate de ea. Am anunţat că pentru noi pare raţional să acceptăm cronologia şi profeţiile din acest punct de vedere.

După ce am pus această temelie largă, după ce am atras atenţia tuturor cititorilor noştri să-şi folosească propria judecată, am continuat să folosim această cronologie în legătură cu diferite profeţii, scoţând diferite ipoteze şi concluzii. În orice caz, nam mai amintit cititorului că toate aceste concluzii au fost bazate pe cronologie şi că se admite că cronologia este sprijinită de credinţă. Am presupus că toţi cititorii inteligenţi şi-au dat seama de aceasta şi că toţi aceştia şi-au folosit judecata lor, nu a noastră, în privinţa cronologiei şi în privinţa aplicării profeţiilor în legătură cu cronologia. Vă cerem tuturor să faceţi acest lucru mai departe.

Cronologia pare să fie pentru editor la fel de puternică. El nu vede nimic de modificat sau de îmbunătăţit. Cu toate acestea, editorul doreşte să anunţe pe toţi cititorii Turnului de Veghere, aşa cum a făcut deja de două ori în acest an, că după judecata sa pare acum lipsit de logică să aşteptăm în anul curent tot ceea ce el anticipase, după cum am sugerat anterior. El nu vede nici o posibilitate ca Federaţia Bisericilor să ajungă la punctul culminant al organizării şi puterii ei, şi apoi să ajungă la cădere în cele câteva luni care au rămas din acest an. Şi desigur că el aşteaptă să aibă loc aceasta înainte de sfârşitul deplin al acestui Veac Evanghelic şi de glorificarea ultimilor membri ai Bisericii, care este Corpul lui Cristos.

Aceasta nu dovedeşte că cronologia este greşită, nici nu dovedeşte că Timpurile Neamurilor nu se sfârşesc în acest an. Se poate ca Timpurile Neamurilor să se sfârşească înainte ca oligarhia eclesiastică să obţină putere sacerdotală. Trebuie să aşteptăm şi să vedem. Domnul este încă Păstorul nostru. Nici un lucru bun nu va fi reţinut de la cei care Îl urmează pe El ca oile Sale, ascultând Vocea Sa şi ignorând vocea străinilor. Promisiunile Sale vor sta ferm, şi acestea, ca şi toate celelalte lucruri, vor lucra împreună spre binele celor care Îl iubesc — al celor chemaţi potrivit scopului Său. Romani 8:28.

O scriptură care trebuie să se împlinească

Domnul declară prin profetul David (Psalmul 149:5-9): „Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să cânte de bucurie în aşternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mâna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi să pedepsească popoarele, ca să lege pe împăraţii lor cu lanţuri şi pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi”. Până acum n-am pus în discuţie că această descriere a gloriei sfinţilor se aplică la cei de dincolo de văl — după completarea Primei Învieri. Dar o cercetare mai atentă a cuvintelor ne previne că nu putem fi prea siguri de o astfel de presupunere. Sugerăm doar ca o mică posibilitate că ar putea veni un timp când o parte dintre sfinţi vor fi în glorie dincolo de văl, şi când cei de această parte a vălului în trup vor intra pe deplin în bucuriile Domnului lor şi în participare la lucrarea Sa.

Dacă interpretăm declaraţia „să cânte de bucurie în aşternutul lor” în armonie cu semnificaţia declaraţiilor asemănătoare din alte părţi ale Scripturilor, expresia ar însemna că sfinţii în glorie vor spune veştile bune de mare bucurie — cântând, prezentând în cadenţe melodioase mesajele pe care nimeni nu le poate învăţa decât cei o sută patruzeci şi patru de mii. Dar cuvântul aşternutul de aici, în armonie cu folosirea lui în altă parte în Biblie, ar însemna o odihnă a credinţei — că aceşti sfinţi ar fi liniştiţi în mijlocul condiţiilor adverse. Aceasta nu s-ar putea spune despre cei care au avut „schimbarea” Primei Învieri. Odihna lor nu va fi o odihnă a credinţei, ci o intrare absolută în odihnă.

Iarăşi, în timp ce laudele lui Dumnezeu sunt în gura lor, ei au o sabie cu două tăişuri în mâna lor, conform profeţiei. Această „sabie cu două tăişuri” este evident, ca şi în altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu. Nu prea ne putem imagina pe sfinţii de dincolo de văl mânuind Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, aceasta pare a implica faptul că sfinţii descrişi sunt de această parte a vălului, folosind sabia Spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, în legătură cu aducerea laudei lui Dumnezeu — curăţind numele Său de dezonoarea atribuită lui prin ignoranţă, superstiţie şi crezurile Veacurilor Întunecate.

Următoarea declaraţie, că aceşti sfinţi vor folosi „sabia” să facă răzbunare asupra neamurilor şi pedepse asupra poporului (lui Israel) pare să implice că aceşti sfinţi, oricare ar fi starea lor, vor avea autoritate; căci îndemnul scriptural pentru ei în altă parte este să „nu judece nimic înainte de timp”. Acest psalm, prin urmare, descrie timpul când ei trebuie să facă o lucrare de judecată în privinţa lumii în general, precum şi în privinţa Israelului, poporul lui Dumnezeu.

O scriptură oarecum asemănătoare

O descriere oarecum asemănătoare a Cristosului în glorie ne este dată în Apocalipsa 19:11, unde Cel care este numit „Credincios şi Adevărat” înaintează în dreptate ca să judece şi să facă război. Armatele cereşti Îl urmează (vers. 14) şi din gura Lui iese o sabie ascuţită pentru ((979)) a lovi popoarele cu ea. Vers. 15.

Nu ştim de ce această profeţie vorbeşte despre armate cereşti — la plural. Sugerăm numai că armata cerească poate fi în două diviziuni — una de această parte a vălului, şi altă de cealaltă parte a vălului. Aşteptăm să vedem, şi veghind numai în timp ce aşteptăm şi observând cu mai mare grijă, dacă este posibil, Cuvântul Tatălui nostru. Putem fi siguri că dacă poporului Domnului i s-ar da vreo însărcinare să facă judecată de această parte a vălului, aceasta ar fi atât de clară încât să nu lase loc de îndoială, amintindu-ne că cerinţa divină de-a lungul veacului a fost ca sfinţii lui Dumnezeu să fie supuşi puterilor care sunt. Orice schimbare de la această ordine, în sensul că noi vom executa judecăţi asupra lor, va trebui să fie în mod foarte hotărât şi foarte clar înţeleasă înainte de a fi executată.

Exact cum vor fi legaţi regii şi nobilii — financiari, politici şi sociali — şi exact ce feluri de lanţuri de putere vor fi folosite, nu putem şti până când vom fi calificaţi; dar realizarea tuturor acestora va fi, după cum este exprimat în Psalmul 149:9, „ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi”. Dacă participăm la această lucrare de această parte a vălului sau de cealaltă parte, nu are importanţă pentru noi. În orice caz, orice vom face, oricând, sub îndrumarea Spiritului sfânt al Domnului, va fi în armonie cu dreptatea şi tot timpul în combinaţie cu iubirea compătimitoare. Nimănui în afară de aceia care posedă şi sunt stăpâniţi de acesta, de Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, nu i se va permite vreodată să participe la gloriile şi la puterea Împărăţiei.

„Fii răbdător şi supus — este dată putere
Pentru fiecare pas de-a lungul căii obositoare.
Şi pentru ea vei da laudă cerului,
Când noaptea mohorâtă va da locul Zilei
Perfecte.
Da, Ziua Perfectă, ziua Dumnezeului veşnic,
Când nici o umbră nu va trece peste scenă,
Pe acel tărâm frumos unde totul este strălucitor
şi primăvăratic,
Şi unde vom fi cu Cristos, fără nimic între noi.

Aşteaptă deci, inimă dragă; stăpâneşte-ţi
emoţia tristă;
Dumnezeu va supune orice vânt mânios şi
orice val;
Şi când călătoria peste oceanul vieţii se va sfârşi
În limanul dulcei odihne ne va salva.”