BOGATUL ÎN IAD — SĂRACUL ÎN CER

Luca 16:19-31

„Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nu va fi auzit nici el când va striga.”

Proverbe 21:13.

R 5444 W. T. 1 aprilie 1914 (pag. 122-124)

A vrut Domnul nostru să spună că toţi oamenii bogaţi şi toate femeile bogate vor petrece eternitatea în suferinţă fiindcă trăiesc luxos în fiecare zi şi se îmbracă în purpură şi in subţire? Poate fi adevărat oare că pentru a ajunge în cer trebuie să fim sărmani cerşetori, acoperiţi de bube pe care să le lingă câinii, şi să mâncăm fărâmituri de la masa unui bogat? Oare caracterul nu are ((987)) nimic de-a face cu răsplăţile şi pedepsele viitoare? Încă ceva, se va întâmpla oare că toată eternitatea bogaţii, chinuiţi în foc, îi vor vedea pe săraci în fericire, iar onoraţii săraci îi vor vedea pe bogaţi în chin veşnic? Poate fi acesta aranjamentul unui Creator atotînţelept, atotiubitor — unul care a ştiut sfârşitul de la început?

Timp de mulţi ani această pildă a cauzat necaz în mintea multora din cei mai evlavioşi din poporul lui Dumnezeu; atât inima cât şi mintea s-au răzvrătit. Ne amintim că Avraam a fost foarte bogat, de asemenea Isaac, Iacov, împăratul David, împăratul Solomon etc. Ne amintim că Însuşi Dumnezeu este foarte bogat. Apoi am căutat subiectul în ebraică şi în greacă şi am găsit că Avraam n-a mers în Gheena, starea fără speranţă, Moartea a Doua, ci în Şeol, Hades, mormânt, starea morţii, unde nu este nici un foc.

Cunoştinţa noastră mai mare a crescut misterul; căci Scripturile declară că Şeolul, Hadesul, mormântul trebuie să fie distruse, că toţi trebuie să fie scoşi din ele prin înviere. Se pare că nici o altă Scriptură nu este în acord cu această pildă. Ea se află într-o categorie aparte, decât dacă am folosi pentru susţinerea ei un text din Apocalipsa care vorbeşte despre o fiară simbolică şi un profet mincinos simbolic aflaţi în chin. Astfel au fost poticniţi şi dezorientaţi oamenii gânditori ai Bisericii de istoria din această lecţie.

Acum totul este limpede, clar

Acum vedem că lecţia noastră este o pildă. Ea nu trebuie luată literal, ca de altfel nici una din celelalte pilde şi cuvinte misterioase ale Mântuitorului nostru; ca de exemplu: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă”; sau: „Dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l...; dacă mâna ta te face să te poticneşti, tai-o”. Într-adevăr, găsim că Isus a vorbit poporului numai în pilde (Matei 13:34). Nimeni nu era pregătit pentru adâncimea învăţăturii Sale până după ce Spiritul sfânt a început să dea pricepere la Cincizecime.

Cât de simplu pare totul acum! Cât de frumos! Mulţi din poporul lui Dumnezeu se bucură că în lumina înţelegerii prezente a Bibliei caracterul divin străluceşte frumos în Dreptatea, Înţelepciunea, Iubirea şi Puterea lui.

Nu este greu să înţelegem că lecţia noastră este o pildă. A o lua literal, după cum am văzut, ar implica absurditatea presupunerii că toţi cerşetorii merg în Cer şi toţi bogaţii merg în Iad; căci pilda nu spune nimic despre caracter — nici că Săracul a fost bun, nici că Bogatul a fost rău. Privită ca pildă, vedem că lucrul despre care se vorbeşte nu este lucrul la care se face referire. Astfel în alte pilde grâul şi oile reprezintă pe copiii lui Dumnezeu; neghina şi caprele reprezintă pe cei dominaţi de Adversar, dumnezeul acestei lumi.

Bogatul din pildă

În pilda despre care vorbim, Bogatul reprezintă o clasă, iar Săracul, Lazăr, altă clasă. Să vedem: Bogatul a fost naţiunea iudee, care fusese în favoarea lui Dumnezeu mai bine de 1600 de ani. Evreilor le fuseseră date promisiunile, profeţii, binecuvântările şi privilegiile Legământului Legii. Simbolic acestea erau purpura, inul subţire şi masa lor îmbelşugată. Inul subţire a simbolizat îndreptăţirea lor tipică prin sacrificiile tipice. Îmbrăcămintea de purpură a simbolizat regalitatea; căci ei au fost Împărăţia tipică. Hrana îmbelşugată a reprezentat promisiunile divine, după cum sugerează cuvintele sf. Pavel. Romani 11:9.

În zilele lui Isus favoarea evreilor a început să scadă. Ei au fost complet îndepărtaţi în anul 70 d. Cr., după cum vor admite toţi evreii. În timpul celor patruzeci de ani, Bogatul, naţiunea iudee, s-a îmbolnăvit, a murit şi a fost îngropat. Din punct de vedere naţional, ei au mers în Hades, în mormânt; şi învierea lor încă nu s-a îndeplinit, deşi Sionismul este începutul ei.

Dar deşi din punct de vedere naţional au fost morţi şi îngropaţi, evreii ca indivizi au fost vii în timpul ultimelor nouăsprezece secole. Inima lor a fost tristă, deoarece au fost persecutaţi — uneori, vai! din partea celor care pretind numele lui Isus, dar care Îl leapădă în practicile lor. În toate aceste secole evreii au strigat către Dumnezeu, care în pildă este reprezentat prin Avraam, tatăl Credincioşilor. Singurul răspuns pe care l-au primit a fost că există o prăpastie de separare între ei şi Dumnezeu. Mulţumim lui Dumnezeu că această stare nu poate dura mult! Noua Dispensaţie se iveşte, în care Bogatul se va întoarce din Hades. Israel va fi reabilitat din punct de vedere naţional şi favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la cei care vor învăţa lecţiile necesare.

Săracul din pildă

Săracul din pildă reprezintă o clasă proscrisă. Ea includea pe vameşi şi pe păcătoşi, care se înstrăinaseră singuri de favoarea lui Dumnezeu. De asemenea includea pe neamuri, la care favoarea divină nu se extinsese — „fără drept de cetăţenie în Israel” (Efeseni 2:12). Aceştia nu au avut inul subţire al îndreptăţirii tipice şi nici purpura, reprezentând o parte din favoarea lui Dumnezeu, ca parte a Împărăţiei Sale. Nici una dintre promisiuni nu leau aparţinut. Lor le-au rămas numai fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului.

Scripturile ilustrează două astfel de fărâmituri date acestei clase de către Isus. Când a vindecat pe robul sutaşului roman, aceasta a fost o concesie la cererea evreilor, care au declarat că acest om era un prieten şi le făcuse bine, construind o sinagogă etc. Vindecarea acestui servitor a fost o fărâmitură. În mod asemănător, femeia siro-feniciană a primit o fărâmitură când a venit la Isus implorându-L să-i vindece fiica, aceasta fiind posedată de un demon. Învăţătorul a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. Aici el a folosit expresiile evreieşti obişnuite cu privire la neamuri — câini de neamuri. Femeia siro-feniciană nu era evreică şi nu avea pretenţie la favoarea lui Dumnezeu, dar ea a răspuns: „Într-adevăr, Domnul meu, totuşi şi căţeii mănâncă din fărâmiturile care cad de pe masa copiilor”. Isus a remarcat credinţa ei şi i-a dat fărâmitura pe care şi-a dorit-o.

După cum evreii au murit în privinţa favorii lor, tot aşa proscrişii vameşi, păcătoşii şi neamurile ((988)) au murit în privinţa dizgraţiei lor; aceia dintre ei care au dorit favorurile lui Dumnezeu, flămânzind şi însetând după Cuvântul promisiunii Sale, au fost primiţi de El. Biserica timpurie a fost constituită din această clasă Lazăr, respinsă de farisei ca fiind vameşi, păcătoşi şi neamuri. În loc să mai fie înstrăinaţi de Dumnezeu, aceştia au devenit copiii lui Dumnezeu şi moştenitori ai promisiunii Sale. În pildă ei sunt reprezentaţi ca copii ai lui Avraam — în braţele lui. În tip Isaac a fost preaiubitul fiu al promisiunii pentru Avraam cel literal. În antitip, Isus şi urmaşii Lui sunt Sămânţa spirituală a lui Avraam, primiţi la sânul şi în favoarea lui Dumnezeu. Astfel sf. Pavel scrie: „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi Ťsămânţať lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei” — făcute lui Avraam. Galateni 3:29.

„O mare prăpastie stabilită”

Marea prăpastie dintre Iudaism şi Creştinism a fost stabilită cu mai bine de 18 secole în urmă. În toată această perioadă nici unui evreu nu i-a fost permis să se apropie de Dumnezeu, şi nici unuia dintre neamuri nu i-a fost permis să ia poziţia anterioară a evreului, sau în vreun fel să pretindă favoare fără Cristos. În planul divin prăpastia a fost fixată invariabil. „Nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mânuiţi” — prin care să putem intra în relaţie de inimă cu Dumnezeu. Această prăpastie datează de când a venit Cristos şi S-a oferit lui Israel, şi a fost respins şi răstignit.

Mulţumim lui Dumnezeu, Cuvântul Său ne arată o altă schimbare de Dispensaţie la a Doua Venire a lui Cristos! Apoi clasa Lazăr, acum copii ai lui Dumnezeu prin credinţă, vor fi făcuţi în realitate şi glorios copiii Săi dincolo de văl. În asociere cu Isus Domnul lor, ei vor prelua controlul lumii; căci ei vor fi Mireasa Sa şi Comoştenitori în Împărăţie. Ce se va întâmpla atunci cu Bogatul? O, el trebuie să învie din Hades!

În timp ce Împărăţia lui Dumnezeu va fi reprezentată pe planul spiritual de clasa Lazăr, pe planul pământesc ea va fi reprezentată de altă clasă, care va fi evreiască. Evreii care L-au răstignit pe Isus nu vor fi făcuţi prinţi pe Pământ în asociere cu Imperiul spiritual al lui Mesia, dar unii dintre fraţii lor vor fi — o clasă pe care ei au fost obişnuiţi s-o numească „părinţi” vor fi făcuţi prinţi. Aceştia din punct de vedere scriptural sunt cunoscuţi ca fiind „Avraam, Isaac, Iacov şi toţi profeţii”, şi toţi cei care în timpul epocii iudee s-au dovedit loiali şi credincioşi lui Dumnezeu, după cum a descris sf. Pavel în Evrei 11:32-40.

Sf. Pavel se referă în Romani 11:25-33 la această revenire a evreilor în favoare divină. El arată acolo că după cum noi care suntem acum poporul lui Dumnezeu nu am fost întotdeauna aşa, ci am fost primiţi în favoare divină când Israelul a fost rupt de la favoarea lui Dumnezeu, tot aşa la timpul potrivit acei israeliţi tăiaţi de la favoarea lui Dumnezeu vor primi favoare prin favoarea noastră. Cu alte cuvinte, când Biserica va primi premiul gloriei, onoarei şi nemuririi, ca Israel spiritual, atunci prăpastia care separă Israelul natural de favoarea lui Dumnezeu va fi fost trecută. Atunci favoarea se va întoarce la Israelul natural. Această favoare, ajungând la ei prin intermediul Israelului spiritual glorificat, se va extinde prin ei la toate naţiunile, popoarele, neamurile şi limbile omenirii, în timpul Veacului Milenar.

Aceasta este promisiunea divină: „În tine şi în sămânţa ta se vor binecuvânta toate familiile Pământului”. Sămânţa spirituală a lui Avraam, Biserica, primeşte prima parte din această Promisiune, iar sămânţa naturală a lui Avraam primeşte a doua parte; dar ambele vor fi folosite de Domnul la îndepărtarea blestemului şi la revărsarea în schimb a favorurilor şi binecuvântărilor peste omenire, peste oricine le va accepta.

Cei cinci fraţi ai bogatului

Pilda îl reprezintă pe Bogat rugându-se pentru o picătură de apă să-şi răcorească limba uscată. Din punct de vedere simbolic, parabolic, aceasta reprezintă poporul evreu în mare suferinţă, cerându-i lui Dumnezeu să le permită creştinilor să le dea ceva ajutor în necazurile lor. Au apelat vreodată evreii la Dumnezeu pentru ajutor? S-au rugat ei pentru a fi eliberaţi de persecuţiile care au venit asupra lor în trecut şi care într-o oarecare măsură mai continuă în Rusia? Sigur că da! Mai mult, ei au apelat la reprezentanţii clasei Lazăr — reprezentanţii creştinismului — dorind ca eliberarea şi uşurarea lor să vină prin ei.

O ilustraţie a acestei rugăciuni pentru uşurare în zilele noastre a fost dată prin apelul evreilor la Preşedintele Roosevelt pentru ca el să-şi folosească influenţa la guvernul Rusiei pentru ameliorarea persecuţiei evreilor. Au primit ei această picătură de apă? Nu! D-nul Roosevelt a răspuns că buna înţelegere dintre naţiuni nu ar permite un astfel de mijloc de comunicare din partea unei ţări prietene.

Pilda merge mai departe şi dezvoltă faptul că Bogatul avea cinci fraţi în pericol de a ajunge cu el în necazul care era peste el. Cine erau cei cinci fraţi ai săi? Noi răspundem că evreii din Palestina din zilele lui Isus au reprezentat mai ales seminţiile lui Beniamin şi a lui Iuda, în timp ce majoritatea celorlalte zece seminţii a fost împrăştiată în diferite ţări. Întrebarea care se ridică este: Această experienţă grea i-a afectat numai pe evreii din Palestina, care se bucuraseră cel mai mult de favoarea lui Dumnezeu, sau a inclus şi pe evreii împrăştiaţi departe? Răspunsul este dat în pildă: „Ei îl au pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei”. Aceasta dovedeşte că numai la evrei s-a făcut referire; căci nimeni dintre neamuri nu-i aveau pe Moise şi pe profeţi. Numărul cinci este de asemenea în deplin acord. După cum două seminţii, Iuda şi Beniamin, au fost reprezentate de acel singur Bogat, tot aşa, proporţional, celelalte zece seminţii ar fi reprezentate prin cei cinci fraţi.

Şi aşa a fost. Mesajul Evangheliei, care a început cu evreii din Palestina, s-a extins la fiecare ţară; şi apostolul Pavel, când a mers în vreo cetate printre neamuri, le-a predicat întâi evreilor, spunând: Este potrivit ca Evanghelia să vă fie predicată prima dată vouă; dar văzând că voi respingeţi harul lui Dumnezeu, iată, ne întoarcem către neamuri (Fapt. 13:46, 47). Cu alte cuvinte, proba asupra tuturor israeliţilor a fost aceeaşi.

((989))

Astfel găsim o adâncime a înţelepciunii în învăţăturile lui Isus, mai presus de orice am fi putut visa vreodată. Aflăm de asemenea că doctrinele de coşmar ale Veacurilor Întunecate neau otrăvit judecata, ne-au deformat vederea spirituală şi ne-au împiedicat de a vedea frumuseţea Cuvântului Domnului. Mulţumim lui Dumnezeu pentru Ziua cea nouă şi pentru lumina pe care ea o revarsă peste Biblie!