SĂRBĂTORIREA CINEI DE AMINTIRE ÎN 10 APRILIE

R 5420 W. T. 15 martie 1914 (pag. 83-84)

Vom sărbători cina de amintire vineri seara, în 10 aprilie. Avem încredere că toți cei care sunt poporul consacrat al Domnului de pretutindeni se vor folosi de privilegiul lor de a sărbători moartea Răscumpărătorului nostru pentru păcatele noastre și — așa cum arată apostolul — participarea noastră împreună cu Răscumpărătorul în suferințele și moartea Sa față de condițiile umane. Așa cum Domnul nostru și apostolii s-au întâlnit și au simbolizat moartea Sa înaintea evenimentului, tot așa este potrivit pentru noi să ne întâlnim la aniversare ca să sărbătorim jertfa Sa.

Făcând aceasta anual, în armonie cu scopul evident al Domnului de a stabili această Cină de Amintire în locul Paștilor evreiești, face ocazia foarte impresionantă, cu mult mai impresionantă decât o sărbătorire care ignoră aspectul aniversar și se face ocazional — lunar, săptămânal, trimestrial etc. Să nu-i învinuim pe alții care fac diferit; dar, după cum avem ocazia, să-i informăm despre motivele noastre pentru care respectăm acest mare eveniment la aniversarea lui.

De câte ori facem aceasta (anual) vestim moartea Domnului până vine El. Deși credem ((1032)) că Domnul este prezent de mai mulți ani — în timpul Secerișului — aceasta nu ne împiedică de a continua binecuvântata Amintire a morții Sale. Gândul nostru este că Domnul a vrut să spună că noi trebuie să continuăm să sărbătorim moartea Sa până când, la a Doua Sa Venire, toată lucrarea de Seceriș a Veacului se va fi terminat și tot Corpul lui Cristos, Biserica, va fi primit în slavă. Atunci, așa cum a declarat El, vom bea din Paharul Nou cu El.

În timp ce noi bem acum din Paharul Lui de suferință, rușine, înjosire, ocară, râs și împotrivire din partea lumii, Paharul Lui cel nou va fi un Pahar de bucurie, binecuvântare, slavă onoare, nemurire — natura divină. Tatăl, care a turnat pentru Domnul nostru Paharul de suferință, a turnat deja pentru El Paharul de binecuvântare și glorie. După cum noi suntem privilegiați să ne împărtășim cu El din acest Pahar al suferinței, tot așa, la „schimbarea” învierii vom fi privilegiați să ne împărtășim cu El din Paharul slavei și binecuvântării. Da, Paharul nostru este amestecat acum, dulce- amar; căci prin credință ne bucurăm deja de multe lucruri pe care El le are în păstrare pentru cei care-L iubesc.

În aranjamentul Domnului, Luna simbolizează perspectivele evreiești, în timp ce Soarele simbolizează perspectivele Veacului Evanghelic. Dispensația Legii a fost o umbră sau o reflexie a lucrurilor viitoare, după cum Luna reflectă razele Soarelui. Suntem aproape de răsăritul Soarelui Dreptății cu vindecare în razele sale pentru a inunda lumea cu lumina cunoștinței lui Dumnezeu. Văzând aceasta, ne ridicăm capetele și ne bucurăm, așa cum ne-a îndrumat Învățătorul. Deoarece toți membrii învingători ai Bisericii sunt incluși în acel Soare al Dreptății, potrivit pildei Domnului nostru (Mat. 13:43), rezultă că Biserica Aleasă trebuie să fie toată adunată și glorificarea ei trebuie să fie completată, înainte ca lumina deplină a gloriei Milenare să strălucească peste lume.

Luând parte la Cina de Amintire, putem privi cu ochiul credinței spre răsăritul Soarelui Dreptății, în contrast cu condițiile care existau când s-a ținut prima Cină de Amintire. Atunci Luna (Legământul Legii) a fost plină; și imediat după respingerea lui Isus și răstignirea Sa, organizarea statală evreiască a început să intre în declin. Este vrednic de remarcat că exact în ziua în care Isus a fost răstignit, Luna a fost plină și imediat a început să descrească. Tot așa în acest an, luna va fi plină în 11 aprilie și apoi va începe să descrească. De aceea, data de 11 corespunde zilei în care a fost răstignit Domnul nostru; și seara de 10 aprilie corespunde cu prima Cină de Amintire.

A mânca și a bea în chip nevrednic

După cum dintr-o apreciere inteligentă a ceea ce simbolizează Cina de Amintire vine o mare binecuvântare și o bucurie proporțională cu credința și ascultarea participantului, tot așa, de o împărtășire din Cină în chip nevrednic, nepotrivit, se leagă o condamnare. Nimeni nu trebuie să se împărtășească decât aceia care au venit în relație cu Domnul printr-o consacrare a inimii lor — a tot ce au — Lui și slujirii Sale.

Nimeni nu poate intra în această stare de consacrare decât dacă s-a recunoscut ca păcătos și L-a recunoscut pe Mântuitorul ca Răscumpărătorul lui din păcat, al cărui merit este suficient ca să compenseze pentru deficiențele tuturor celor care vin la Tatăl prin El. Toți aceștia trebuie să se împărtășească foarte bucuroși. Amintindu-și suferințele Învățătorului, ei trebuie să se bucure în acele suferințe și în binecuvântările pe care acestea le-au adus în inimile și viețile lor. Nimeni nu trebuie să bea din rodul viței în astfel de ocazii decât aceia care și-au însușit meritul jertfei lui Cristos și care își dau seama pe deplin că toate binecuvântările sunt prin El. Nimeni nu trebuie să bea din Pahar decât aceia care și-au predat Domnului tot ce este al lor, pentru că aceasta semnifică Paharul — este Paharul suferinței, Paharul morții — o supunere deplină la voința lui Dumnezeu. „Voia Ta, Dumnezeule, nu a Mea, să se facă”, a fost rugăciunea Învățătorului și trebuie să fie sentimentul și rugăciunea celor care se împărtășesc din Cina de Amintire.

Participarea altora la această Cină de Amintire ar fi o farsă, ar fi greșit și ar aduce mai multă sau mai puțină condamnare, dezaprobare din partea lui Dumnezeu și din partea propriei lor conștiințe — și aceasta în măsura în care își dau seama de cursul lor greșit.

Dar nimeni să nu se gândească la faptul că ar trebui să stea deoparte la Cina de Amintire din cauza imperfecțiunilor cărnii. Pentru mulți aceasta este o mare piatră de poticnire. Atât timp cât suntem în carne, este posibilă imperfecțiunea în cuvânt, gând și faptă — ba chiar inevitabilă. Sf. Pavel spune că nu putem face lucrurile pe care le-am vrea. Fiindcă avem nevoie de harul divin ca să ne ierte greșelile zilnice, neintenționate, fără voie, toți cei ale căror păcate au fost iertate și care au fost acceptați în părtășie cu Cristos sunt încurajați să vină în rugăciune la Tronul Harului ceresc. Apostolul spune: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de Scaunul Harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit” (Evrei 4:16). Pentru nevoile noastre Dumnezeu a deschis calea și a făcut acest aranjament pentru noi.

Prin pregătirea lui Dumnezeu în vederea iertării păcatelor noastre, de care ne-am pocăit și pentru care am cerut iertare în numele lui Isus, putem să ne considerăm ca nemaifiind păcătoși sub condamnare, ci îmbrăcați cu haina dreptății lui Cristos. Acesta este gândul din expresia sf. Pavel, care se aplică în fiecare zi: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o ((1033)) jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă”. Romani 12:1.

Toți creștinii ar trebui să-și țină socotelile rezolvate cu Domnul. Dacă greșesc, să nu piardă timp în a-și pune în ordine socotelile, în a obține iertare prin meritul jertfei Mântuitorului. Astfel de socoteli cu Domnul să fie rezolvate cu promptitudine, atunci când se întâmplă, sau nu mai târziu de ziua când s-au întâmplat. Nu trebuie lăsate să se adune; pentru că se vor ridica asemenea unui zid între suflet și Tatăl ceresc. Dar oricare a fost starea în trecut, timpul Cinei, mai mult decât altele, este timpul când să ne asigurăm că nici un nor nu rămâne între Domnul și noi, ca să ne ascundă de ochii Săi.

Astfel iertați, astfel curățiți de orice pată murdară de pe haina dreptății lui Cristos, să ținem sărbătoarea — Amintirea morții Domnului. În aceasta să recunoaștem din nou și să ne imprimăm în minte importanța meritului jertfei și morții Sale și cum ea reprezintă harul lui Dumnezeu pentru noi, după cum în curând va reprezenta același har care se va extinde pe parcursul Împărăției Milenare asupra lumii întregi. Să ne amintim de asemenea dedicarea noastră, consacrarea noastră de a fi morți împreună cu Domnul nostru, de a fi frânți ca membri ai Trupului Său, părți din aceeași Pâine, și de a participa la băutul din Paharul Său al suferinței, rușinii și morții. „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El.” 2 Timotei 2:12.

Avem încredere că sărbătorirea Cinei de Amintire în acest an ne va produce o impresie profundă, va fi o ocazie de binecuvântare bogată pentru tot poporul consacrat al Domnului de pretutindeni. „Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit. De aceea să luăm parte la sărbătoare.” 1 Corinteni 5:7, 8.

Avem încredere că fiecare mică adunare sau grup de studenți ai Bibliei care vor sărbători împreună Cina, vor desemna un secretar ca să scrie o carte poștală la biroul Turnului de Veghere, declarând pe scurt faptele interesante legate de sărbătoare, numărul celor prezenți și numărul celor care se vor împărtăși, în măsura în care se poate estima în mod rezonabil.