Vol. 15 Martie-Aprilie 2008 Nr. 3

CE ALTA CERE IEHOVA?

„Ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8.

R 5407 W. T. 15 februarie 1914 (pag. 59-60)

Isus căuta să imprime în mintea ascultătorilor Săi că nu era suficient să audă că Împărăţia lui Dumnezeu venea şi că ea va aduce lumii anumite binecuvântări. Nu era suficient să ştie că o clasă a Împărăţiei era în cursul chemării ei afară din lume ca să fie comoştenitori cu Mesia în acea Împărăţie. Era necesară acţiune din partea lor dacă voiau să obţină acest mare privilegiu pe care Dumnezeu li l-a acordat. „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele”, a scris sf. Iacov. Nu înseamnă că vom obţine Împărăţia prin faptele noastre; căci, fiind imperfecţi prin cădere, nu suntem în stare să facem fapte perfecte, acceptabile pentru Dumnezeu. Credinţa noastră în Dumnezeu şi în Domnul Isus este cea care ne va aduce biruinţa, dacă o câştigăm; dar biruinţa va fi socotită numai pentru aceia care vor lucra cu frică şi cutremur la mântuirea lor, după cea mai bună capacitate a lor. Dumnezeu va lucra în aceştia şi prin Cristos îi va scoate biruitori, da, mai mult decât biruitori.

Isus a dat o ilustraţie sau o pildă, declarând că acei care I-au auzit Mesajul şi I-au dat ascultare sunt ca un om înţelept care şi-a zidit casa pe stâncă, unde ploile care cad nu-i vor surpa temelia şi nu-i vor dăuna în nici un fel. Furtunile vieţii sigur vor veni; şi marea criză a vieţii, moartea, sigur va veni. În mijlocul acelor încercări va fi calm, încredere şi siguranţă pentru cei care au acceptat aranjamentul Domnului şi au mers cât au putut mai bine în urmele lui Isus. Pentru ei moartea va fi numai o tranziţie de la starea pământească la cea cerească, prin puterea Primei Învieri — „schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi”; căci „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50-52). Credinţa şi încrederea lor, zidite pe făgăduinţele lui Dumnezeu, nu vor putea să-i părăsească. Pentru aceştia este păstrată o cunună a vieţii, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, le-o va da în ziua aceea. 2 Tim. 4:8.

Pe de altă parte, Isus dă de înţeles că mulţi care I-au auzit cuvintele şi-au exprimat marea apreciere, nu vor reuşi să facă paşii cuveniţi pentru a obţine privilegiile glorioase ale Împărăţiei pe care El le-a prezentat. Ei vor permite ca datina, obiceiul, iubirea plăcerii, iubirea confortului, spiritul lumii să-i împiedice, fie de a se devota în mod cuvenit, deplin lui Dumnezeu, fie să ducă la îndeplinire acel scop. Aceştia de fapt ar putea într-o anumită măsură să se încurajeze cu speranţe ale Împărăţiei care nu vor fi niciodată realizate, fiindcă n-au făcut niciodată paşii potriviţi. Ei nu şi-au zidit credinţa pe temelia potrivită. Poate unii dintre ei au zidit pe Lege şi au gândit că se pot recomanda lui Dumnezeu prin propriile lor străduinţe, fără atribuirea meritului lui Cristos. Aceştia greşesc mult. „Nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care este pusă îde Dumnezeuş şi care este Isus Hristos.” Moartea Lui este preţul nostru de răscumpărare, iar prezentarea Lui în slavă ca Avocatul nostru este să compenseze pentru neajunsurile noastre neintenţionate.

Pentru toţi aceştia, ziua de apăsare şi încercare sigur va veni; şi structura credinţei lor, fiind fără o temelie potrivită, va ceda. Ei vor suferi pierderea tuturor speranţelor. Aceasta însă nu înseamnă, aşa cum mulţi dintre noi am presupus cândva, că ei vor merge în chin veşnic. Evident că aproape toţi creştinii, induşi în eroare de crezurile Veacurilor Întunecate, citesc în ((1054)) Cuvântul lui Dumnezeu multe lucruri pe care acesta nu le conţin deloc.

Să comparăm pilda sf. Pavel

Apostolul Pavel a folosit o ilustraţie asemănătoare spunând: „Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care este pusă şi care este Isus Hristos”. „Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra”; căci Ziua care vine va încerca lucrarea fiecăruia, de ce fel este. Cei care zidesc cu aur, argint şi pietre preţioase de Adevăr Divin, dezvoltându-şi credinţa şi caracterul în armonie cu cerinţele şi aranjamentele divine, nu vor suferi nici o pierdere în marea zi de încercare de la sfârşitul acestui Veac. Dar alţii care zidesc lemnul, fânul şi trestia tradiţiei şi automulţumirii umane, vor găsi că toată structura credinţei din acea zi va fi mistuită, căci focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. 1 Cor. 3:10-15.

Totuşi, apostolul ne spune că chiar şi aceia care vor suferi pierderea structurii credinţei lor, dacă au zidit pe Cristos vor fi mântuiţi, dar ca prin foc. Ei vor fi ceea ce uneori numim o clasă a strâmtorării, descrisă în Apocalipsa 7:14-17: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea Scaunului de Domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său”. Dumnezeu are diferite binecuvântări să le acorde acestora. Acestea vor fi în măsura ascultării, loialităţii şi credinţei lor.

Clasa pe care apostolul o menţionează că zideşte cu aur, argint şi pietre scumpe va fi o Turmă Mică, o Preoţime Împărătească ce va sta pe Tron, purtând coroane, şi vor fi comoştenitori cu Isus în Împărăţie. Dar clasa care zideşte pe Stâncă fără materiale potrivite, dar mântuită ca prin foc, va fi clasa Mulţimii Mari, antitipul Leviţilor, care, în loc să fie pe Tron, vor servi înaintea Tronului, pe acei de pe Tron; în loc să poarte coroane, li se vor da ramuri de palmier, indicând o biruinţă de un tip inferior. Clasa preoţească va fi Templul antitipic al lui Dumnezeu; clasa Leviţilor, Mulţimea cea Mare, va servi pe Dumnezeu în şi prin clasa Templu.

Aceasta nu este toată mântuirea pe care a intenţionat-o Dumnezeu. Aceste două clase cuprind numai pe cei concepuţi de Spirit în acest Veac Evanghelic. Vrednicii din Vechime vor constitui o altă clasă a celor mântuiţi — mântuiţi la perfecţiune pământească, să fie prinţi peste tot pământul, reprezentanţi glorioşi ai clasei Împărăţiei cereşti, invizibile, spirituale. Apoi în final va veni binecuvântarea tuturor familiilor pământului care se vor dovedi doritori şi ascultători în timpul miei de ani de Domnie a Împărăţiei, şi care vor fi ridicaţi treptat, tot mai sus, afară din păcat şi degradare prin puterea învierii, înapoi la tot ce a fost pierdut în Adam şi răscumpărat prin sângele preţios al lui Isus. Pe de altă parte, toţi împotrivitorii lui Dumnezeu şi ai dreptăţii, cu bună ştiinţă, cu voia, după o anumită perioadă de ocazie, vor fi distruşi în Moartea a Doua — fie că ei aparţin clasei care este acum în încercare, o clasă a celor concepuţi de spirit, sau clasei care va fi în încercare în perioada Domniei lui Mesia. „Domnul ... nimiceşte pe toţi cei răi.”

Oamenii au fost uimiţi

Nu este de mirare că oamenii au fost uimiţi de asemenea învăţături prezentate de Isus, chiar dacă le-au înţeles numai imperfect, căci nimeni nu putea înţelege perfect decât prin influenţa luminătoare a Spiritului sfânt, care nu era încă dat pentru că Isus nu era încă glorificat (Ioan 7:39). Învăţăturile lui Isus aveau un caracter ferm, care se deosebeau de diferitele speculaţii şi presupuneri ale cărturarilor. Aşa este întotdeauna cu Adevărul. Ori de câte ori este confuzie şi misticism, putem fi siguri că există eroare şi ignoranţă. De aici vine necesitatea ca toţi cei care-L predică pe Cristos să aibă ungerea sau rânduirea de a predica, pe care numai Dumnezeu o dă prin conceperea Spiritului sfânt.

Textul nostru de bază

„Ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşi mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” La început cineva ar putea fi înclinat să spună: Ei bine, aceasta este diferit! Nu este nimic în textul acesta de Scriptură care să spună că, pentru a fi moştenitor al Împărăţiei, persoana trebuie să-şi ia crucea, să se lepede de sine şi să urmeze în urmele lui Isus, în sacrificiu de sine!

Este adevărat acest lucru; dar să observăm că unul este o cerinţă iar celălalt este un privilegiu. Dumnezeu nu cere sacrificiu. Ceea ce cere este loialitate şi ascultare, dar nu sacrificiu. Orice sacrificiu este mai mult decât cere Legea divină. Astfel în cazul lui Isus legea divină nu-I putea cere să facă mai mult decât să asculte de ea — să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, mintea sufletul şi puterea, şi să iubească pe aproapele Său ca pe Sine. Dar toate acestea nu puteau fi făcute de Isus fără să-Şi dea viaţa? Desigur! Ca atare Scripturile arată că atunci când Isus S-a prezentat la Iordan, a consacrat tot ce avea pentru a face voia Tatălui, chiar până la moarte — nu numai să ţină Legea. Lui I-a plăcut să facă voia Tatălui, chiar peste ceea ce Îi cerea Tatăl în Lege (Evr. 10:5-7). Şi aşa trebuie să fie cu toţi cei care vreau să fie urmaşi acceptabili în urmele lui Isus şi să ajungă la glorie, onoare şi nemurire cu El pe planul divin.

Profetul Mica s-a adresat evreilor şi mesajul său a fost din punctul de vedere al Legii. El îi încuraja pe evrei să facă tot ce puteau ca să-i împlinească cerinţele. Totuşi, ştim că nici un evreu n-a împlinit vreodată Legea în afară de Isus, fiindcă toţi în afară de El erau decăzuţi, imperfecţi. Numai El a fost „sfânt, nevinovat, nepătat şi despărţit de păcătoşi”.

((1055))

În timpul Împărăţiei Milenare a lui Mesia, aceeaşi Lege a lui Dumnezeu, dată evreilor prin Moise, va fi dată întregii lumi prin Mesia. Cerinţele vor fi să facă dreptate, să iubească mila şi să umble smerit cu Dumnezeu. Motivul pentru care administrarea Legii de către Mesia va fi un succes, în timp ce adminstrarea ei de către Moise a fost un eşec, în ceea ce priveşte aducerea cuiva la perfecţiune, este că Împărăţia lui Mesia va fi pe deplin pregătită şi autorizată să ierte pe păcătoşi şi să-i ajute să iasă din imperfecţiunile lor — înapoi la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum au fost iniţial reprezentate în Tatăl Adam.

Privilegiul şi dreptul de a ierta astfel păcatele şi a ridica pe păcătos din degradare îi aparţin lui Mesia, în virtutea sacrificiului Său pentru păcate pe care l-a sfârşit pe Calvar. El va fi pregătit să dea omenirii în timpul Mileniului dreptul la viaţă pe care l-a depus acolo, fără săl piardă; şi numai cei care-l vor respinge cu voia vor pieri în Moartea a Doua.