PILDELE ÎMPĂRĂŢIEI

Luca 13:18-30

„Nu orişicine-Mi zice: ŤDoamne, Doamne!ť va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21.

R 5406 W. T. 15 februarie 1914 (pag. 57-59)

Se pare că puţini au observat faptul că aproape toate învăţăturile lui Isus sunt legate de Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este datorită faptului că Împărăţia lui Dumnezeu este marele remediu divin promis pentru eliberarea omenirii de blestem şi pentru binecuvântarea celor doritori şi ascultători cu o ridicare din stările păcatului şi morţii, o întoarcere la armonie cu Dumnezeu şi la viaţa veşnică pe care Lui Îi place să o dea tuturor celor care-L iubesc. Tot ce a avut loc în lume înainte de venirea lui Isus a fost numai pregătitor. Viaţa şi nemurirea nu fuseseră nici măcar aduse la lumină înainte de Prima Venire. Astfel citim: „Hristos ... a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie”. Au existat aluzii, sugestii şi promisiuni de binecuvântări viitoare; dar modul de a proceda etc., n-a fost adus la lumină.

Jertfele tipice ale lui Israel au învăţat o lecţie mare, şi anume, că trebuiau oferite jertfe mai bune înainte de a putea fi primite binecuvântările. Împărăţia tipică a lui Israel învăţa că Mesia va fi un mare Împărat şi va conduce cu putere mare. Dar când ultimul dintre împăraţii din linia lui David, Zedechia, a fost detronat, Domnul prin profet a declarat: „Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos! Şi nu va mai sta, până ce nu va veni acela a căruia este dreptul; şi acestuia o voi da”. Ezech. 21:25-27. (Partea în cursive este după Biblia de la Iaşi, 1874 — n. t.)

Lucrarea lui Isus la Prima Sa Venire, moartea Lui de sacrificiu ca Ispăşire pentru păcatul omului, a fost necesară ca temelie sau pas preliminar al stabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu pentru eliberarea omului de puterea păcatului şi a morţii. Dar deşi Răscumpărătorul a murit cu o mie opt sute de ani în urmă, Împărăţia nu este încă stabilită. Noi încă ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta”. Totuşi, când suntem luminaţi de cuvintele Domnului nostru şi ale apostolilor, vedem că programul divin nu s-a oprit. Este în curs de a fi căutată o Biserică aleasă, care va fi Mireasa lui Cristos şi comoştenitori cu El în Împărăţia Sa, şi numai când această lucrare mare va fi fost realizată poate veni Împărăţia. După ce numărul deplin al Bisericii Sale alese va fi fost desăvârşit în Prima Înviere, ei vor domni cu El, aşa cum a promis — „o preoţime împărătească”, „împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu”.

N-ar trebui să fie nici o îndoială că aceste aspecte ale planului lui Dumnezeu constituie motive cu totul suficiente pentru care Mântuitorul a propovăduit şi a învăţat atât de mult despre Împărăţie. Diferitele pilde care ilustrează Împărăţia, o tratează din diferite puncte de vedere, întocmai cum am lua diferite fotografii ale unor persoane sau ale unor clădiri, sau ale aceleiaşi persoane sau lucru la vârste sau stadii de dezvoltare diferite, sau din diferite unghiuri. Astfel unele dintre pildele Împărăţiei spun despre persecuţiile care vor veni peste cei care vor fi moştenitorii Împărăţiei. Altele spun că va fi o mare aparenţă exterioară de prosperitate, în timp ce clasa Împărăţiei va fi totuşi o Turmă mică.

O pildă cel puţin spune despre lucrarea viitoare a Împărăţiei, după ce Biserica este completă şi stă cu Cristos pe Tronul Său. Aceasta este Pilda Oilor şi Caprelor, care-şi are împlinirea în mod clar fixată în timp prin expresia: „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre”. Mat. 25:31, 32.

Această despărţire a lumii, a neamurilor, va progresa o mie de ani şi în cele din urmă va face o separare completă, identificând oile care vor fi în favoarea Domnului şi introducându-le în binecuvântările pregătite pentru ele, şi distrugând clasa caprelor ca fiind de fapt servitori ai păcatului şi ai lui Satan. Aceştia vor merge în pedeapsă veşnică, simbolizată prin foc. Pedeapsa va fi veşnică, chiar dacă ei nu vor fi conştienţi; căci „plata păcatului este moartea”, nu chinul. De aceea pedeapsa veşnică va fi o ((1056)) moarte veşnică, din care nu va fi nici o răscumpărare, nici o revenire viitoare.

Un grăunte de muştar

În această lecţie survin două ilustraţii ale Împărăţiei. În una Domnul aseamănă Împărăţia cu un grăunte de muştar, care de la un mic început devine un arbust mare şi păsările cerului se adăpostesc în ramurile lui. Aceasta în mod evident a fost intenţionată ca o ilustraţie a aparenţei exterioare a Bisericii — foarte prosperă, atât de prosperă încât invită păsările. În altă parte Isus a declarat că păsările îl reprezintă pe Cel Rău şi pe agenţii lui, gata întotdeauna să ia sămânţa Adevărului şi să lucreze contrar în privinţa programului Evangheliei (Mat. 13:4, 19). Şi în Apocalipsa marele Învăţător spune că Biserica a devenit Babilon, confuzie, „o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâcioase” (Apoc. 18:2). Imaginea se potriveşte.

Învăţătorul iarăşi a ilustrat experienţele Bisericii Sale ca o Împărăţie embrionară. A doua pildă a Sa ne spune despre o femeie care a ascuns nişte aluat în trei măsuri de făină până a dospit toată plămădeala. Studenţii Bibliei au ajuns să înţeleagă că aceasta înseamnă o stricare a Mesajului divin — Hrana spirituală pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru Biserică. O femeie în limbaj simbolic reprezintă un sistem bisericesc; şi Învăţătorul ne spune că un astfel de sistem bisericesc va amesteca aluatul sau fermentul în hrana familiei lui Dumnezeu până când toată cantitatea se va strica. Căci să se observe că aluatul în Biblie este întotdeauna folosit ca un simbol al stricăciunii, al păcatului. Aceasta arată că credinţa care a fost dată sfinţilor o dată se va pierde, va fi viciată, amestecată cu eroare, până când nu va mai fi hrănitoare pentru familie. Sf. Pavel ilustrează acelaşi lucru, spunând că „în timpurile din urmă unii se vor îndepărta de credinţă, dându-şi mintea unor duhuri înşelătoare şi unor învăţături ale demonilor”. 1 Tim. 4:1.

Aceste învăţături false sunt cele care tulbură pe poporul lui Dumnezeu astăzi. Inimile noastre sunt mai bune decât capetele noastre; pentru că inimile consacraţilor sunt în armonie cu Cel Infinit, în timp ce crezurile Veacurilor Întunecate sunt cu totul în dezarmonie. Binecuvântările care vin recent pentru studenţii Bibliei sunt în mare măsură rezultatul desprinderii de crezurile formulate în Veacurile Întunecate, şi ale întoarcerii la învăţăturile lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor — singurele autorităţi inspirate. Numai cuvintele lor constituie hrana potrivită prin care trebuie să fim hrăniţi. Cuvântul lui Dumnezeu este suficient, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie bine pregătit. 2 Tim. 3:16, 17.

Unii creştini dragi, privind lucrurile în mod evident dintr-un unghi greşit, sunt încă înşelaţi să creadă că este posibil ca Biserica, în calitate de Împărăţie a lui Dumnezeu în stare embrionară, să facă lucrarea pe care Dumnezeu a destinat-o acelei Biserici în starea ei viitoare, glorificată, desăvârşită. Aceştia îşi închid ochii la faptul că numărul păgânilor în raport cu numărul creştinilor se dublează în fiecare secol. Aceştia încearcă să numere creştinii cu sutele de milioane, nesocotind faptul că Isus a declarat că Biserica Evengheliei, Aleşii, care umblă pe urmele Lui, vor fi cu totul numai o Turmă mică. Luca 11:32.

Cei chemaţi, mântuiţ

Binecuvântarea păgânilor nu este numai pentru cei care sunt acum în viaţă, ci pentru toţi cei care au trăit vreodată. Împărăţia lui Mesia va triumfa glorios la timpul cuvenit al Domnului. Cunoştinţa slavei lui Dumnezeu va umple tot pământul (Isa. 11:9), până când nimeni nu va trebui să-i spună aproapelui sau fratelui său, cunoaşte pe Domnul; căci toţi Îl vor cunoaşte (Ier. 31:31-34). Pentru ca toţi să poată veni la cunoştinţa Adevărului, Dumnezeu a promis că „va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi”; că „toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi din ele”. Puţinii credincioşi vor veni la glorie, onoare şi nemurire şi la o parte în Împărăţie; şi cei mulţi care n-au venit la împăcare vor ieşi mai târziu, pentru a li se da mărturie despre Iubirea lui Dumnezeu, iar ei să aibă ocazia răsplăţilor şi corectărilor Împărăţiei, ca să-i ajute să se întoarcă la tot ce a fost pierdut în Adam şi a fost răscumpărat la Calvar.

Unii L-au întrebat pe Domnul: Oare numai puţini vor fi mântuiţi? Isus n-a dat un răspuns direct la întrebare, fără îndoială pentru două motive: (1) Spiritul sfânt nu venise încă şi urmaşii Săi nu puteau fi pregătiţi să înţeleagă Planul lui Dumnezeu în amănunt. (2) Nu era timpul potrivit să explice toate amănuntele mântuirii spirituale a Bisericii, ca să fie asemenea Domnului ei, şi mai târziu Restabilirea umană a lumii la chipul şi asemănarea primului Adam. Isus a aplicat chestiunea la ascultătorii Săi personal, zicând: „Luptaţi-vă să intraţi îîn Împărăţieş pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Îndată ce Stăpânul casei Se va scula şi va închide uşa şi voi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: ŤDoamne, deschide-ne!ť, El vă va răspunde şi va zice: ŤNu vă ştiu de unde sunteţiť.”

O anumită perioadă de timp, uşa pentru Chemarea de Sus a Bisericii stă întredeschisă. Isus a deschis această cale nouă a vieţii prin văl; adică prin trupul Său — sacrificiul Său (Evr. 10:19, 20). Posibilităţile intrării pe această cale le-au fost prezentate mai întâi evreilor; şi după ce au fost găsiţi cei potriviţi din acel popor, Dumnezeu a trimis Mesajul în toate părţile printre neamuri pe parcursul a mai bine de optsprezece secole. Se pare că adunarea Aleşilor ((1057)) este aproape completă. Imediat ce ultimul care să completeze numărul va fi fost calificat pentru glorie şi va fi intrat pe uşă, aceasta va fi închisă.

Cam în acel timp, o mare trezire a gândirii religioase va veni pentru lume în mijlocul unui mare Timp de Necaz. Atunci mulţi vor începe să spună că au neglijat marele Premiu, că n-au reuşit să cumpere mărgăritarul de mare preţ în condiţiile avantajoase în care le-a fost oferit — cu puţinul pe care-l aveau. Atunci va fi o mare jelire printre această clasă şi o strigare: Doamne, Doamne, noi nu vom fi din clasa Miresei? Dar Domnul nu-i va recunoaşte ca fiind din ceata Miresei. Atunci vor fi în mare regret. Va predomina plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Aceasta nu va fi întrun loc de chin veşnic îndepărtat, aşa cum am presupus odată, ci, aşa cum dă de înţeles relatarea, va fi chiar aici pe pământ, dintr-o clasă care au neglijat privilegiile Chemării de Sus când au ştiut despre ea.

Aducând chestiunea la nivelul ascultătorilor Săi, dar lăsând-o totuşi aplicabilă la toţi care au auzit Mesajul de-a lungul Veacului Evanghelic, Domnul dă de înţeles că unii dintre aceştia au fost în strâns contact cu El şi cu urmaşii Săi. Ei au avut o formă de evlavie şi au pretins că au făcut multe lucrări minunate, totuşi Domnul nui va recunoaşte în privinţa vreunui privilegiu al Împărăţiei. Ei nu vor avea o parte nici măcar în Împărăţia pământească. Aceasta va fi dată Vrednicilor din trecut, care au trăit şi au murit înainte de a se deschide Chemarea de Sus.

Avraam, Isaac, Iacov şi toţi profeţii şi credincioşii din trecut vor fi Prinţi peste tot pământul, reprezentanţii vizibili ai lui Mesia cel invizibil şi ai Bisericii Sale în slavă. Moştenitorii Împărăţiei nu vor fi în întregime evrei, fiindcă evreii ca popor n-au fost destul de sfinţi şi fiindcă Domnul nu putea accepta decât pe sfinţi. Când chemarea la comoştenire în Împărăţie avea să treacă la neamuri, unii aveau să vină de la răsărit, de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi să aibă parte de Împărăţie. Evreii au fost primii în favoarea lui Dumnezeu, iar neamurile ultimii; totuşi unii dintre primii în privilegii şi ocazii vor eşua.