LUÂND PARTEA LA SUFERINŢĂ CA BUNI OSTAŞI

„Ia-ţi partea ta la suferinţă, ca un bun ostaş al lui Hristos Isus.” 2 Tim. 2:3.

R 5403 W. T. 15 februarie 1914 (pag. 54-55)

În Biblie se folosesc multe ilustraţii şi toate sunt foarte pline de forţă. Cea care îl reprezintă pe creştin ca ostaş are multă semnificaţie. Nu trebuie să presupunem că îngerii din cer sunt ostaşi, nici că acest termen s-ar aplica la ei. În cer nu este război, dar este război pe pământ.

Cu şase mii de ani în urmă, primii noştri părinţi au fost prinşi în capcană şi toată rasa a fost vândută sub Păcat — au devenit servitorii Păcatului şi ai lui Satan. Această influenţă a predominat tot mai mult — nu înseamnă că toţi se predau de bună voie lui Satan, dar el pune întunericul în locul luminii şi lumina în locul întunericului, şi astfel înşeală pe oameni şi-i face captivi voinţei sale.

Toţi cei care doresc să fie în armonie cu Dumnezeu vor fi în dezarmonie cu Satan şi cu păcatul. Şi uneori s-ar putea ca ei să se fi împotrivit acestora şi să fi încercat să facă voia lui Dumnezeu. Dar n-a existat o acţiune organizată pentru răsturnarea Păcatului până când a venit Isus. Misiunea Sa a fost să-l biruie pe Satan, să biruie Păcatul şi să aducă totul în armonie cu aranjamentul lui Dumnezeu. Pământul, această provincie a marelui Imperiu al lui Dumnezeu, fiind într-o stare răzvrătită, trebuia cucerit şi restaurat, şi Isus a întreprins această lucrare cu sprijinul divin.

Primul pas a fost depunerea vieţii Sale ca preţ de Răscumpărare pentru păcatul întregii lumi, şi astfel să acopere încălcarea originară. Dar înainte de a-Şi lua puterea şi de a o exercita ca să-l răstoarne pe Satan şi Păcatul, Isus, potrivit voinţei Tatălui, a început alegerea unei clase a Bisericii, numită în diferite feluri: Corpul lui Cristos, Mireasa Lui, asociaţii şi fraţii Lui în Împărăţie, Preoţimea Sa Împărătească, subordonată Lui ca marele Preot Împărătesc. Toţi cei care au auzit mesajul şi ale căror inimi au răspuns, care au recunoscut condiţiile rele care predomină aici şi au avut compătimire pentru rasa care este vândută ca robi ai Păcatului şi Morţii — toţi aceştia au fost invitaţi să devină membri ai acestei clase alese.

Termenii luptei declaraţi la început

Aceştia au fost informaţi chiar la început că vor trebui să lupte o luptă bună. Ei au fost invitaţi să se înroleze în armată ca să lupte împotriva lui Satan, şi au fost informaţi să aibă deplină încredere că credinţa finală va avea biruinţa ei. Li s-a spus de asemenea că trebuie să sufere, dându-şi viaţa aşa cum Capul şi Înaintemergătorul lor Şi-a dat-o pe a Sa — netrăind pentru lume, ci din contră, acceptând aranjamentul Său şi trăind cu totul pentru scopul împlinirii consacrării lor faţă de El.

Onoarea finală la care i-a invitat Dumnezeu este să aibă o parte în marea Sa Împărăţie, cu Fiul Său. Aceasta implică o schimbare de natură pentru toţi cei care au devenit soldaţi ai Crucii, urmaşi ai Mielului; căci „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu”. Aceştia sunt chemaţi să renunţe la drepturile şi privilegiile din prezent şi prin viaţa lor să lase un semn, ca mărturie pentru lume, pentru folosul lumii, şi în special pentru slava lui Dumnezeu şi pentru chemarea altora care ar putea dori în mod asemănător să meargă pe calea îngustă.

Lupta pe care aceştia sunt chemaţi să o ducă este o luptă împotriva păcatului şi a puterilor întunericului (Efes. 6:11). Ei sunt angajaţi în faţa Domnului pentru dreptate, adevăr, bunătate. Ei trebuie astfel să lupte lupta cea bună. Aceşti soldaţi vor afla de asemenea că unele dintre cele mai mari dificultăţi ale lor sunt chiar în persoana lor. Ei au tendinţe spre păcat, fiindcă sunt membri ai familiei umane, copii ai mâniei, întocmai ca ceilalţi. Relaţia lor cu Domnul este ca Noi Creaturi.

((1061))

Eul, duşmanul nostru special

Noua Creatură este obligată să lupte împotriva cărnii şi să o stăpânească. Aceasta este o luptă mare pe care fiecare o duce pentru sine. Fiecare soldat poate ajuta mai mult sau mai puţin şi să fie un exemplu pentru ceilalţi soldaţi, dar lupta principală este cu sine. Este un conflict corp la corp. Deşi se aşteaptă de la el întotdeauna să fie treaz împotriva uneltirilor lui Satan şi a lumii, totuşi lupta sa specială este cu vrăjmaşii din propria sa carne. Sf. Pavel îşi luase scutul credinţei — cu care să stingă săgeţile înfocate ale celui rău — şi coiful mântuirii şi Sabia spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Timotei era un soldat tânăr şi apostolul îl încuraja cu sfaturi. El intrase deja în compania Domnului, sub stindardul Domnului.

Calităţile unui soldat bun

Sf. Pavel dă de înţeles că oricare dintre noi poate fi soldat bun, sau din contră, soldat rău, soldat slab. Ne putem imagina unii soldaţi care ar fi foarte nepăsători la ordine, n-ar fi prompţi să se supună la comanda Conducătorului. Putem vedea că un soldat bun este (1) unul care este foarte mult în armonie cu Căpetenia Mântuirii lui. El este un soldat inteligent şi caută să fie îmbrăcat cu armătura potrivită, să o poarte în mod potrivit şi să o folosească cât se poate de bine. El caută să aibă o ţinută soldăţească în mersul său, ca un reprezentant potrivit al Împăratului şi al marii Împărăţii acum atât de aproape.

(2) El nu se ruşinează de steagul său, nici de haina dreptăţii lui Cristos. El trebuie să ridice stindardul dreptăţii pretutindeni. El se înrolează în această luptă, ştiind că înseamnă moartea sa, moartea cărnii, a naturii umane. El trebuie să fie un soldat bun — loial nu numai pe dinafară, nu numai să poarte uniforma, ci să aibă spiritul deplin al Cauzei. Aceasta înseamnă că orice experienţe ar avea, el le-ar primi cu mulţumire şi ar fi bucuros să aibă privilegiul de a îndura ceva pentru Căpitanul său şi în interesele Împărăţiei căreia i-a jurat supunere.

Ideea pe care o fixează apostolul este aceea că toţi soldaţii buni trebuie să sufere greutăţi — condiţii grele, apăsătoare, împrejurări neplăcute, dificile. Soldaţii pământeşti sunt obligaţi să calce prin apă şi noroi, îndurând marşuri lungi, obositoare. Uneori ei sunt lipsiţi de mâncare, uneori sunt obligaţi să doarmă pe pământ. Uneori duc luptele în faţa unei mari împotriviri.

Astfel, soldatul lui Cristos trebuie să îndure orice experienţe ar veni peste el, sub conducerea Căpitanului lui, nu numai de bunăvoie, ci şi cu bucurie, bucurându-se că i s-a permis să intre în această armată a Domnului, ştiind că aceste experienţe lucrează pentru el „mai presus de orice măsură, o greutate veşnică de slavă”. Aceste diferite experienţe ale creştinului sunt menite să lucreze spre binele lui, pentru ca el să poată „apuca viaţa veşnică” şi să câştige o parte în Împărăţie cu Răscumpărătorul său.