Vol. 16 Noiembrie-Decembrie 2008 Nr. 1


VA FI ARS PĂMÂNTUL?

R 5363 W. T. 1 decembrie 1913 (pag. 365-366)

Noi suntem obligați să ne opunem nu numai vederilor adventiștilor, ci și tuturor crezurilor ortodoxe ale creștinătății când declarăm că după Biblie lumea noastră nu va fi arsă niciodată — decât doar în sens figurat, simbolic. Biblia învață că la sfârșitul acestui veac se va precipita un mare necaz, care va distruge, va mistui sau va arde în mod figurat instituțiile actuale — eclesiastice, religioase și sociale. Focul furios va fi anarhia; și rezultatul ei neplăcut va fi, conform Bibliei, cenușa instituțiilor actuale.

Timp de șase mii de ani lumea a avut urcușurile și coborâșurile ei, individual și național. Creștinismul a influențat pe unii, iar bisericismul a influențat pe mai mulți. Creștinismul adevărat a produs sfinți adevărați care au urmat în urmele Învățătorului și, asemenea Lui, au fost tratați ca gunoiul și murdăria Pământului — în timpul vieții lor — ca după moarte să fie onorați ca sfinți și eroi. Bisericismul are o formă de evlavie fără puterea ei. Forma a ajutat în multe privințe spre influență și putere în lume, ducând adesea la săvârșirea de crime oribile în numele lui Cristos și al Bisericii Sale.

Acum, deoarece Veacul Evanghelic se încheie și Veacul Mesianic răsare, ridicarea cortinei Noii Dispensații produce rezultate minunate printre oameni. Întunericul, ignoranța, superstiția se spulberă în fața luminii zilei noi. Lumea se trezește pentru că este Dimineață. Mintea omului se trezește; și minunatele invenții ale zilelor noastre — puterea aburului și electricitatea — duc gândurile oamenilor unul către altul în lumea întreagă. Tiparul și poșta sunt factori puternici în trezire. Cunoștința umple Pământul, cum a declarat Domnul prin profeții Săi că se va întâmpla în acest timp. Isa. 11:9; Hab. 2:14; Dan. 12:4.

Dar această cunoștință ajunge la oameni care nu au o inimă pregătită pentru ea. Mâinile celor ignoranți și neînvățați sunt întinse să apuce mecanismul de accelerație al puterii — politice, sociale, religioase și financiare. Greșelile sunt recunoscute; dar cei care caută să le remedieze nu vor face decât să înrăutățească situația. Toți trebuie să învețe încă faptul că singura speranță a lumii stă în prevederea lui Dumnezeu — împărăția lui Mesia.

Dar înainte de a învăța această lecție, spiritul nemulțumirii stârnit de cunoștință se va folosi de ocazii și fără să știe, neintenționat, va produce marea ruină a insituțiilor actuale, sociale, religioase, politice și financiare, printr-un „timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele” — „și nici nu va mai fi”. Dan. 12:1; Mat. 24:21.

Acest mare cataclism de necaz, pe care toți oamenii inteligenți îl percep cu mai multă sau mai puțină claritate, este descris în Biblie prin diferiți termeni simbolici. Uneori este descris ca un vârtej de vânt; alteori descrierea este cea a unei furtuni; iar alteori al unui val seismic — marea (reprezentând mesele) va înghiți munții (reprezentând împărățiile) (Ps. 46:2, 3). Mai este descris ca un foc, care va mistui tot Pământul (Țef. 1:18; 3:8). Totuși, în fiecare caz este legat de simbol ceva care să arate că este numai un simbol și că nu este intenționată distrugerea totală a omenirii. Cum, de exemplu, după descrierea furtunii Domnul prin profet declară că va porunci popoarelor să stea liniștite și săL recunoască pe El ca Dumnezeu, și că rezultatul va fi o mare liniște (Ps. 46:8-10). În cazul focului, citim că după ce acesta va fi mistuit tot Pământul (structura socială), atunci Domnul va da oamenilor buze curate, un Mesaj curat, pentru ca toți să cheme numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând. Țef. 3:9.

Evident, focul care va mistui Pământul trebuie să fie un foc simbolic al necazului, mistuind pământul simbolic, sau condițiile sociale, pentru că oamenii rămân și trebuie să primească ((1124)) binecuvântarea Domnului. Mesajul curat care va fi dat atunci lumii va fi în contrast puternic cu mesajele confuze ale crezurilor contradictorii care au fost date lumii timp de secole, și pe care multe minți gânditoare ale lumii nu au fost în stare să le aprecieze sau să le primească, și care au dezorientat mintea creștină.

Haideți deci să luăm Cuvântul Domnului și să respingem mesajele tuturor crezurilor creștinătății. Să nu gândim nici un moment că Pământul literal va fi ars la a Doua Venire a lui Isus; ci chiar din contră, să credem afirmația sf. Petru, că atunci vor începe „timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:19-21). Să ne amintim declarația Scripturii că „pământul rămâne pentru totdeauna” (Ecles. 1:4); că „Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci la întocmit ca să fie locuit”. Isa. 45:18.

Să ne amintim că lumea n-a fost încă locuită complet. Vaste teritorii n-au fost încă explorate de om. Să ne amintim că promisiunea lui Dumnezeu în privința Pământului este că, după cum cerul este tronul Său, tot așa „Pământul este așternutul picioarelor Sale” și în mod sigur El va face locul picioarelor Sale glorios (Isa. 66:1; 60:13). Împărăția lui Mesia nu numai va ridica omenirea, ci și va aduce binecuvântările perfecțiunii pe Pământ. În cele din urmă Edenul va fi peste tot. „Pustiul se va bucura și va înflori ca trandafirul.”