Vol. 16 Ianuarie-Februarie 2009 Nr. 2


ISUS ȘI COPIII

„Și toți, unii față de alții, să fiți împodobiți cu smerenie, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.” 1 Petru 5:5.

R 5361 W. T. 1 decembrie 1913 (pag. 363-364)

Învățătorul știa că timpul morții Sale se apropie. El dorea să dea această informație preaiubiților Săi ucenici într-un mod delicat. De aceea a trecut în grabă prin Galileea, spre Capernaum, după cum afirmă lecția noastră, încercând mai degrabă să evite pe curioși. El dorea această ocazie să le dea ucenicilor știrea despre sacrificiul Său care se va completa curând. În timp ce declarase anterior că nimeni nu se putea atinge de El pentru că ceasul Lui nu venise încă, acum a spus ca va fi dat în mâinile oamenilor și că ei Îl vor omorî și a treia zi va învia din morți.

Dar ucenicii n-au înțeles și le-a fost frică să ceară explicații. Ei erau doar oameni naturali; căci nici unul nu era conceput de Spiritul sfânt până la Cincizecime (Ioan 7:39; Fapt. 1:8). Ca evrei, Împărăția mesianică avea prioritate în mintea lor. Isus îi autorizase să predice Împărăția care era aproape și le promisese o parte în Împărăție. Până acum ei nu erau pregătiți pentru informația în plus că națiunea evreiască nu-L va accepta și că astfel binecuvântările Împărăției vor fi amânate cu secole.

Apostolii Îl auziseră pe Isus rostind de atâtea ori „cuvinte misterioase” și pilde, încât erau nedumeriți și se întrebau ce interpretare să dea acestor cuvinte despre moartea și învierea Sa. Dar în mod natural mințile lor se îndreptau spre marile speranțe care le stăteau în față — că Isus va fi în curând Împărat și că ei vor fi în poziții onorate ca asociați ai Lui în Împărăție. Ei au mers chiar mai departe și și-au disputat pozițiile onorabile pe care le vor ocupa și care dintre ei să fie mai mare — primul ministru al Domnului. Atât de puțin au înțeles ei din marile încercări și dezamăgiri care erau doar la câteva zile distanță!

Isus i-a adunat în jurul Lui și i-a întrebat cu privire la disputa lor; dar lor le era rușine să spună subiectul. Apoi le-a dat sfatul cu privire la faptul că ambițioșii egoiști care vor căuta onoare mai degrabă decât serviciu vor fi dezamăgiți. În Împărăția Sa egoiștii vor avea locul cel mai jos. Ca ilustrare a acestui lucru, a luat un copil și la pus în mijlocul lor, spunând: „Oricine va primi pe unul din acești copilași în Numele meu, Mă primește pe Mine, și oricine Mă va primi pe Mine nu Mă primește înumaiș pe Mine, ci pe cel care M-a trimis”.

Prin aceasta Învățătorul a căutat să le arate ucenicilor că nu importanța lor trebuia luată în considerare, ci favoarea lui Dumnezeu. Cel mai umil dintre ei, dacă este favorizat de Dumnezeu, va avea o poziție înaltă. Ei trebuiau să aibă spiritul simpatiei și al aprecierii lucrării harului divin în ceilalți. Ei trebuiau să se primească unul pe altul ca reprezentanți ai lui Isus; și mai mult, ca reprezentanți ai Tatălui. Dacă nutreau astfel de vederi unul despre altul, în mod sigur că vor fi blânzi și gentili cu toți și vor căuta să fie de ajutor — „dând întâietate altuia”. Rom. 12:10

Binecuvântarea copiilor

A doua parte a lecției noastre relatează faptul că marele Învățător a iubit copiii chiar dacă, potrivit mărturiei, în general nu le-a acordat din timpul Său. Când părinții iubitori își aduceau copiii, dorind să-i binecuvânteze, ucenicii îi mustrau, simțind că timpul Domnului era prea prețios pentru a fi folosit astfel. Dar Isus foarte serios a cerut să fie lăsați copiii să vină la El. Ia luat în brațe, a pus mâinile peste ei și i-a binecuvântat, demonstrând astfel iubirea Sa compătimitoare și umilința inimii. El a putut predica unei femei samaritene lângă fântână, sau a putut să-Și facă timp să dezmierde copiii, în ciuda greutății lucrării care era asupra Lui și a faptului că acest curs al Său era aproape terminat.

Dar pentru că subiectul împărăției era cel mai important, în învățăturile Lui și în mințile ucenicilor, El a profitat de o altă ocazie pentru a le da o învățătură. Probabil că ei erau prea siguri că vor fi membri ai clasei Împărăției. Încă nu învățaseră ce încercări importante le vor fi aplicate acelora care vor fi socotiți vrednici să stea cu Răscumpărătorul pe Tronul Său mesianic al gloriei și să participe cu El la binecuvântarea tuturor familiilor Pământului. Prin urmare a spus: „Lăsați copilașii să vină la Mine, căci împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei”.

Nu trebuie să înțelegem prin aceste cuvinte că Învățătorul a vrut să spună că ucenicii Lui, cei cărora li se adresa în mod obișnuit în discursurile Sale, nu vor fi în Împărăție și că toți din Împărăție vor fi copilași. Chiar dimpotrivă. În Împărăție nu vor fi deloc copilași. Numai caractere dezvoltate, încercate, desăvârșite vor constitui învingătorii care vor sta cu Învățătorul pe Tronul Său.

Ideea pe care Domnul a vrut s-o întipărească aici, așa cum este exprimată în altă parte, este aceea că nici cei doisprezece apostoli nu vor fi în Împărăție dacă nu vor deveni asemenea copiilor, capabili de a învăța, maleabili și plini de încredere. Copilul bun, nerăsfățat de cei mai mari decât el, este dispus să fie foarte încrezător; și până când nu este înșelat este dispus să creadă orice cuvânt al părintelui și să se încreadă implicit în înțelepciunea și puterea părintelui. Toți cei care devin copii ai lui Dumnezeu trebuie să ajungă la această stare a inimii în privința Tatălui ceresc. Oricine nu ajunge la această stare nu va fi potrivit pentru Împărăție.

Continuând să învețe subiectul, Marele Profesor a spus: „Oricine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea”. Această expresie clarifică subiectul. Urmașii lui Isus nu trebuie să fie copii mici, ci trebuie să fie asemenea copiilor, pentru că numai ((1128 )) urmașii asemănători copiilor vor participa la Împărăție. Primirea Împărăției menționată înseamnă evident primirea Mesajului Împărăției; căci este evident că nimeni nu poate primi o împărăție până când vine sau este oferită acea împărăție.

Așa este și cu națiunea iudee: Oferta Împărăției a venit la sfârșitul misiunii lui Isus, când, după obiceiul împăraților lui Israel, El a intrat în Ierusalim călare pe un asin, oferindu-Se astfel ca Împăratul lor. Cărturarii și Fariseii lumești au fost prea înțelepți ca să-L primească pe Isus și au complotat pentru a-L omorî. Ucenicii Lui au fost încrezători precum copilașii și au crezut pe deplin Mesajul Cuvântului lui Dumnezeu că va fi o Împărăție, și în plus Mesajul că Isus era Împăratul stabilit, care la timpul potrivit Își va lua puterea și va domni pentru binecuvântarea lumii.

Acest fapt a fost ilustrat când Isus a stat călare pe asin. Mulțimea, strigând: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!”, L-a tratat ca pe Împăratul lor. Ucenicii, consimțind pe deplin, precum copilașii, nu s-au îndoit de nimic. Pe de altă parte, cărturarii și fariseii „înțelepți” au strigat că mulțimea trebuia să fie oprită. Trebuia să li se spună că Isus nu era Mesia, că erau înșelați. Dar Isus a răspuns numai că cele la care asistau ei fuseseră prezise de profetul (Zaharia 9:9) — că trebuia să se strige. Și Domnul a spus că dacă oamenii nu vor striga, pietrele vor fi obligate să strige, pentru ca profeția să poată fi împlinită. Luca 19:40.

Pare remarcabil că după tot ce a spus Biblia în privința Împărăției lui Mesia și a lucrării pe care aceasta o va împlini în binecuvântarea lui Israel și a tuturor familiilor Pământului, atât de puțini par să creadă Mesajul, atât de puțini par dispuși să-l primească precum copilașii. Majoritatea astăzi, asemenea cărturarilor și fariseilor din vechime, sunt prea „înțelepți” să creadă în posibilitatea stabilirii Împărăției lui Mesia. Ei își dau seama de nevoia Împărăției, dar au anumite teorii ale lor care îi orbesc față de Adevăr.

Unii susțin în mod greșit că Împărăția lui Cristos a fost stabilită la Cincizecime și de atunci încoace El domnește, cucerind lumea. Vai, cât de irațional pare aceasta, când știm că până și în cele mai favorabile condiții numărul păgânilor din lume se dublează în fiecare secol! Cât de ciudat că unii creștini s-au rugat atât de mult să vină Împărăția lui Dumnezeu, să guverneze lumea și să doboare pe cei răi și să-i înalțe pe cei ascultători, până când în final voința divină va fi făcută pe Pământ așa cum se face acum în cer — și toate acestea fără a crede cu adevărat și potrivit că Împărăția care a fost oferită lui Israel, și pe care ei au refuzat-o, va fi în mod evident stabilită — la a doua Venire a lui Isus și la schimbarea învierii Bisericii Sale!

Un alt corp mare de frați creștini, romano-catolicii, susțin o altă teorie; și anume, că Domnia de o mie de ani a lui Mesia a început în zilele Papei Leon al III-lea, anul 800 d. Cr.; și că de atunci El domnește în lume. Această vedere susține că a fost foarte necesar ca Isus să vină a doua oară să-Și stabilească Împărăția; dar că în anul 800 d. Cr., Isus Și-a stabilit urmașii în putere împărătească, și l-a făcut pe papa de la Roma reprezentantul și locțiitorul Său. Cuvântul „locțiitor”, după cum știm cu toții, înseamnă cineva care domnește în locul altuia. Pretenția este că Cristos domnește de acum 1113 ani, pe deplin și oficial reprezentat de papa.

Nici una din aceste vederi nu este satisfăcătoare, și nu este nici scripturală. În mod sigur cucerirea lumii nu a continuat în acești 1100 de ani, cum am fi putut spera, dacă ar fi venit timpul lui Dumnezeu ca Mesia să-Și ia Împărăția de mult promisă. În mod sigur ce a spus sf. Pavel despre ziua lui este și acum adevărat: „Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși” — „fiii neascultării” — pentru a împiedica lumina Evangheliei glorioase a lui Cristos!

Evanghelia glorioasă a lui Cristos este: „Voi veni din nou și vă voi lua din lume”. Mesajul Său glorios mai departe este că Biserica Sa va sta cu El pe Tron, o Preoțime împărătească; și atunci, în ziua Sa, cel drept va înflori și toți răufăcătorii vor fi distruși în Moartea a doua. Bine ne-a avertizat apostolul să nu ne depărtăm de „credința dată odată sfinților”. Bine ni s-a spus că mulți se vor depărta de acea credință, acordând atenție spiritelor care îi vor duce în rătăcire și doctrinelor demonilor (1 Timotei 4:1), total diferit de Evanghelia glorioasă, iubitoare a Dragostei lui Dumnezeu și a Milei Sale care ține veșnic!

Textul nostru de bază ne asigură că Biserica, chemată acum să stea cu Cristos pe Tronul Său la timpul potrivit, trebuie să fie încinsă cu umilință, ca servitori unul altuia; căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri dar celor smeriți le dă har. De aceea numai cei smeriți vor primi marele dar al onorurilor și ocaziilor Împărăției.