Vol. 16 Ianuarie-Februarie 2009 Nr. 2

EDITORUL LA CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL PURITĂŢII

R 5360 W. T. 1 decembrie 1913 (pag. 361-362)

Cu câteva săptămâni în urmă, guvernatorul Statului New York, Glynn, a numit pe editorul Turnului de Veghere ca delegat pentru a reprezenta Statul New York la al şaptelea Congres Internaţional al Purităţii, care urma să se ţină la Minneapolis, Minn., între 7 şi 12 noiembrie.

((1129))

Am participat la Congresul Purităţii şi acolo am întâlnit mai mulţi bărbaţi şi femei nobili, care luptă vitejeşte să curme diferitele forme de boală şi viciu care se abat peste omenire cu rapiditate alarmantă.

Duminică, 9 noiembrie, am fost numiţi de către Comitetul de Organizare a Congresului Purităţii să vorbim la Teatrul Schubert din Minneapolis, sub auspiciile adunării locale a AsociaŢiei InternaŢionale a StudenŢilor Bibliei. Sala a fost plină. Subiectul nostru a fost „Plata pĂcatului Şi rĂsplĂŢile puritĂŢii”, din textul: „Plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru”. Rom. 6:23.

Numai Dumnezeu poate da biruinţa

N-am intrat în statistici ca să dovedim că păcatul este în lume şi se manifestă în multe forme — în corupţie politică, în corupţie fizică sau boală, corupţie morală sau necurăţie, şi în diferitele lor ramificaţii. Ne-am străduit să intrăm mai adânc, să arătăm de ce fiinţele umane s-au născut în lume cu înclinaţii sau tendinţe păcătoase. După ce am găsit cauza, sursa păcatului, am discutat remediul şi am arătat de ce toţi oamenii buni ar trebui să se unească în împotrivirea lor la păcat şi în străduinţa de a-l curma; deşi experienţa a dovedit că nici un mijloc din lume nu-l va vindeca.

Omenirea trebuie să-l combată continuu, nu numai să constate că păcatul, impuritatea izbucneşte în alte locuri sau în alte forme. Este ca lupta cu focul sau cu o boală molipsitoare. A înceta înseamnă a fi biruit. Totuşi, în mijlocul bătăliei pentru puritate, în timp ce suntem convinşi că este necesară vigilenţă continuă, şi atunci numai parţial eficientă, este interesant să ştim că toţi care sunt de partea purităţii luptă de partea lui Dumnezeu, şi că la timpul şi în felul Său, El va veni în ajutorul nostru şi ne va da o biruinţă completă. Atât de completă va fi biruinţa, încât nu va mai fi suspin şi plâns şi moarte; nu va mai fi tristeţe sau durere, fiindcă nu va mai fi păcat, nu va mai fi impuritate. Condiţiile cereşti vor fi venit pe pământ, care atunci va fi un Paradis peste tot. Isa. 35.

Noi admitem că această vedere a situaţiei este tocmai inversul teoriei populare a evoluţiei. Oamenii gânditori îşi dau seama tot mai mult că minunatele binecuvântări ale zilelor noastre, materiale şi intelectuale, nu susţin teoria supravieţuirii celui mai potrivit şi a progresului general, fizic şi intelectual. Tendinţa este coborâtoare. Debilitatea mintală, alienarea mintală şi degenerarea morală sunt în creştere, şi se manifestă în general în familiile celor bogaţi şi educaţi. Progresul zilelor noastre trebuie pus pe seama lui Dumnezeu şi trebuie considerat ca o inaugurare a Erei noi, Împărăţia Mesianică, de mult promisă.

Dumnezeu nu este răspunzător

Numai Biblia explică situaţia actuală. Numai ea ne spune de ce atât de mulţi se rătăcesc. Copiii se nasc cu instincte rele, imorale, împotriva cărora ei şi societatea trebuie să ducă o luptă continuă. În Psalmul 51:5 citim: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea”. Aici este explicaţia. Noi moştenim tendinţa spre păcat şi unii moştenesc mai mult din ea decât alţii. Puţini îşi dau seama de caracterul sacru şi de responsabilitatea părintească. Puţini părinţi îşi dau seama ce mult au ei de-a face cu starea morală şi fizică a copiilor lor, nu numai în creşterea lor după ce s-au născut, ci şi în calităţile care li se transmit când sunt concepuţi şi în timpul perioadei de gestaţie.

Nimeni să nu înţeleagă din ceea ce am spus că un copil se poate naşte perfect, fizic, mintal sau moral. Seminţele păcatului şi ale degenerării au fost implantate cu mult înaintea părinţilor noştri direcţi. După cum asemănarea fizică persistă de la bunic la nepot, tot aşa persistă şi trăsăturile şi tendinţele morale, impurităţile sângelui şi ale idealurilor. Biblia ne duce înapoi până la primul bărbat şi la prima femeie, spune istoria neascultării lor de Dumnezeu, şi spune că atunci când Adam şi Eva au păcătuit, s-au despărţit de părtăşia cu Dumnezeu şi au intrat sub sentinţa „Veţi muri negreşit”. Atunci a început tendinţa coborâtoare, care a crescut cu avânt de atunci încoace.

Biblia ne asigură că Dumnezeu l-a creat pe om perfect, în chipul şi asemănarea Sa, şi vedem peste tot o confirmare a acestui fapt. În aproape fiecare fiinţă umană mai persistă încă o anumită măsură de caracter moral, în pofida celor 6.000 de ani de la cădere. Asemănarea de caracter a Creatorului se poate observa în unii mai mult, în alţii mai puţin; dar toţi sunt păcătoşi, nici unul nu ajunge la slava lui Dumnezeu — nu ajunge la asemănarea divină acordată iniţial rasei noastre. Dumnezeu nu este răspunzător; fiindcă, aşa cum declară Scripturile, toată lucrarea Sa este perfectă (Deut. 32:4). El a fost pe deplin îndreptăţit să-i separe de Sine pe primii noştri părinţi neascultători şi să-i condamne ca nevrednici de favoarea Sa şi de viaţă veşnică, sub sentinţa „Veţi muri negreşit”.

De atunci rasa a fost sub domnia Păcatului şi a Morţii. Păcatul a câştigat tot mai mult control. Şi tendinţa naturală a păcatului este spre moarte. N-a fost nepotrivit ca omenirea să caute prin medicamente şi chirurgie şi în orice alt mod imaginabil să se uşureze de poverile Păcatului şi ale Morţii. Efortul acesta a dezvoltat caractere nobile în lume.

Lupta împotriva Păcatului şi a Morţii se duce încă. Totuşi, medicii noştri îşi dau seama că bolile mintale şi fizice ale rasei sunt în creştere, înmulţire, şi că studiul, cunoştinţa şi îndemânarea lor nu sunt capabile să ţină pasul. ((1130)) Acest Congres al Purităţii ne asigură de aceleaşi lucruri în privinţa imoralităţii. Nu trebuie să slăbim eforturile nici o clipă. Fiecare bărbat şi fiecare femeie buni trebuie să fie treji să contracareze cât se poate de înţelept şi plin de forţă influenţa acestei domnii a Păcatului şi a Morţii. Privind lucrarea care se face în această direcţie, ne bucurăm să vedem o armată atât de nobilă luptând pentru binele general. Admirăm pe toţi lucrătorii sinceri pentru reformă în toate direcţiile.

Nu-L interesează pe Dumnezeu?

Aşa cum noi ne dăm seama de interesul nostru adânc faţă de binele omenirii, ar fi ciudat dacă pe Atotputernicul Creator nu L-ar interesa rasa pe care creat-o şi pe care a condamnat-o pe drept la moarte. Biblia arată că Dumnezeu iubeşte şi acum lumea şi că El are un plan mare pentru recuperarea omului din păcat, necaz şi moarte. Confuzia creştinilor din trecut s-a ivit din faptul că n-au avut o vedere suficient de largă a caracterului şi planului divin. Odată neam întrebat de ce Dumnezeu n-a binecuvântat în mod special pe reformatori şi să-Şi folosească puterea ca să distrugă elementele vicioase şi corupătoare ale societăţii. Dar acum lumina Dimineţii Milenare răsare. Biblia explică de ce a permis Dumnezeu domnia Păcatului şi a Morţii; şi înţelegerea acestei taine este o binecuvântare.

Învăţătura Bibliei în privinţa pedepsei păcatului nu este ceea ce am fost învăţaţi în crezurile Veacurilor Întunecate. Învăţătura Bibliei arată că este într-adevăr o pedeapsă îngrozitoare pentru păcat, dar nu pedeapsa chinului veşnic, aşa cum am presupus odată. Plata păcatului este moartea, iar viaţa veşnică este un dar de la Dumnezeu, care va fi acordat numai celor care cred, prin Cristos. Ca atare, cei răi nu pot primi viaţă veşnică. „Ei vor pieri”; „Nimiceşte pe toţi cei răi.” Dar câţi sunt de fapt răi, este întrebarea. Câţi preferă păcatul în locul dreptăţii? Câţi ar prefera să fie drepţi, mai degrabă decât nedrepţi, dacă n-ar fi tendinţa depravată care predomină în ei şi influenţa din partea altora la care ei sunt vulnerabili?

Satan, păcatul şi moartea vor fi distruse

Prin elaborare considerabilă asupra Scripturilor, am arătat că Dumnezeu Îşi iubeşte adânc creaturile, nu numai Biserica, ci şi lumea. El a iubit omenirea „pe când eram noi încă păcătoşi”. Dumnezeu desfăşoară un mare plan de Mântuire care va ajunge la fiecare membru al rasei şi va aduce fiecăruia ocazia recuperării depline din păcat şi moarte — fie în viaţa aceasta fie în cea viitoare. În acest scop Cristos a murit pentru toţi. Începând cu Cincizecimea, lucrarea lui Dumnezeu a fost să cheme, să încerce, să probeze o clasă aleasă, o clasă foarte loială şi foarte credincioasă, ca să fie comoştenitori cu Isus în Împărăţia glorioasă a Dreptăţii. Această Împărăţie va fi stabilită pe pământ, şi nu numai că va înlătura pe Satan, Păcatul şi Moartea, ci şi va restabili la perfecţiune umană pe toţi cei care se vor dovedi voitori şi ascultători, sub lumina şi ocazia acordate lor atunci.

Între timp, domnia Păcatului şi a Morţii n-a fost lipsită de valoare. Ea a dat lecţii foarte instructive, atât îngerilor cât şi oamenilor, în privinţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi a caracterului raţional al cerinţelor Lui. A demonstrat că toate creaturile lui Dumnezeu trebuie să fie sfinte, pure, pentru a se bucura de binecuvântările Sale, pe care El nu le dă altora. Cei care au ceva cunoştinţă şi apreciere a dreptăţii să fie treji să servească dreptăţii, purităţii, Adevărului, în măsura în care îşi dau seama de acestea şi văd groaznicele rezultate ale păcatului şi ale impurităţii. Toată lumea ar trebui să ştie că numai urmaşii serioşi ai lui Cristos vor câştiga marele premiu al comoştenirii cu El în Împărăţie. Totuşi, este adevărat în privinţa întregii lumi că ceea „ce seamănă omul aceea va şi secera”.

Cu alte cuvinte, cei care servesc păcatul şi se depravează pe ei şi pe alţii, se degradează în măsura cunoştinţei şi voinţei lor în privinţa aceasta. Şi în măsura în care caută să trăiască drept, curat, sobru, în acelaşi grad sunt folositori altora şi se pregătesc pentru o stare mai favorabilă la Înviere. Deşi toţi adorm în moarte, fiecare va veni afară în marea Zi a Învierii, care va dura o mie de ani. Ei vor veni în stări mai favorabile sau mai puţin favorabile, la mai multă sau mai puţină ruşine şi dispreţ, ca să primească puţine sau multe lovituri, sau pedepse, şi după măsura cunoaşterii sau necunoaşterii voii Stăpânului — calea dreptăţii.

Îndemn la străduinţă în studiul Bibliei

Dacă ar fi mai bine înţeleasă relatarea Bibliei, caracterul ei raţional ar atrage un număr mai mare şi influenţa ei ar fi o binecuvântare, fizic, moral, în toate felurile. Să ne dăm silinţa în studiul Bibliei, pe linii nesectare. A ne apropia de Dumnezeu înseamnă a veni în legătură cu puterea lui Dumnezeu, care dă biruinţă asupra păcatului în inimă şi care va potrivi şi pregăti creştini adevăraţi pentru marea lucrare a viitorului, când vor fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus Cristos, Domnul lor, în acea Împărăţie care va binecuvânta toată omenirea, şi pentru care ne rugăm: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ”.

Între timp, cei care se pregătesc pentru lucrarea viitoare şi cooperează cu Dumnezeu în lucrarea harului în inimile lor în prezent, să fie bucuroşi să participe potrivit ocaziilor la toate reformele morale din prezent, sau cel puţin din solidaritate să sprijine mâinile celor care sunt angajaţi în aceste reforme; ca, de exemplu, Federaţia Internaţională a Purităţii.