Vol. 16 Martie-Aprilie 2009 Nr. 3

O RASĂ DE ROBI

“Ştim, în adevăr, că legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut păcatului.” Romani 7:14.

R 5355 W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 355-356)

Afirmaţia apostolului că suntem vânduţi păcatului implică faptul că noi suntem o rasă de robi. şi astfel, în altă parte se spune că omenirea este roabă Păcatului (Rom. 6:16, 17). Privim în urmă să vedem când am devenit robi şi cum s-a ajuns la această condiţie. Aflăm că Adam s-a vândut pe sine şi în acelaşi timp toată rasa lui. Ce preţ a fost plătit de cumpărător? Ce a primit Adam când s-a vândut pe sine şi pe toţi urmaşii lui pentru a deveni servitorii Păcatului? Răspundem: El a primit propria sa voinţă. A făcut alegerea părtăşiei cu soţia sa pentru un timp în decursul neascultării, respingându-L astfel pe Dumnezeu şi voinţa Sa, legea Sa. Pentru acest preţ, această mulţumire de sine, această măsură de bucurie, s-a vândut Păcatului şi a fost exclus de la starea de fiu al lui Dumnezeu. Atunci el a devenit rob al Păcatului, şi drept rezultat, rob al morţii. Romani 5:12.

Păcatul, marele monarh care stăpâneşte lumea, a înrobit întreaga familie umană. Nimeni nu poate scăpa de această robie, decât într-un singur mod. În această robie a Păcatului ei primesc boală, suferinţă, dezamăgire, moarte. Moartea este marea culme a acestui mare Monarh. Şi astfel citim: ,,Plata păcatului este moartea”. Toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii” (Rom. 6:23; 8:22). Toţi suferă durerile naşterii în această robie, care a fost ilustrată prin asuprirea israeliţilor în Egipt sub Faraon. Întreaga lume este înstrăinată de Dumnezeu, izgonită din favoarea Lui şi de la viaţa veşnică.

Promisiunea lui Dumnezeu a fost că El va da un Preţ de Răscumpărare pentru cumpărarea înapoi a robilor. El a făcut aceasta, la timpul potrivit, dând pe Răscumpărătorul. Tatăl Adam a mers în robie prin propria voinţă. Copiii lui — toată omenirea — s-au născut robi, s-au născut în păcat şi robie, sub pedeapsa morţii. Cristos S-a arătat ca să răscumpere pe cel care a păcătuit — ca să poată da un preţ de Răscumpărare, un preţ corespunzător — propria Sa viaţă pentru viaţa tatălui Adam. Toţi aceşti robi pot fi eliberaţi atunci, pot obţine libertate aboslută, dacă voiesc. Oricine va fi eliberat de Fiul va fi cu adevărat liber.

Eliberarea omului ilustrată în tip

Această eliberare a robilor de Păcat şi Moarte a fost ilustrată în Lege prin eliberarea din al cincizecilea an, anul Jubileu. Când sosea Jubileul, singurii care rămâneau în robie erau cei care aşa preferau (Deut. 15:12-17; Lev. 25:39-41). Astfel Domnia lui Cristos de o mie de ani — Mileniul — va fi timpul marelui Jubileu, în care toţi robii trebuie să fie eliberaţi din robia Păcatului şi din puterea lui Satan, şi trebuie ridicaţi la libertate, dacă voiesc. Dar eliberarea legală a robilor va fi un lucru, şi primirea înapoi a privilegiilor lor va fi cu totul alt lucru. Omenirea va fi liberă din punct de vedere juridic — atunci vor fi fost cu toţii cumpăraţi cu un preţ — luaţi de la supraveghetor, Păcatul, şi puşi sub noul Stăpân, Isus Cristos, marele împărat al Gloriei.

Domnia lui Mesia va fi una în care omenirea va fi ridicată. Toate lucrurile care au fost pierdute vor fi recuperate în timpul miei de ani. şi toţi vor fi eliberaţi, în afară de cei care vor prefera robia — şi aceştia vor merge în cele din urmă în Moartea a Doua, stingere, fără să mai fie treziţi ca să aibă privilegiul de a ajunge la viaţă veşnică, sau de a face parte din familia lui Dumnezeu.

Stăpânul actual al lumii

Păcatul a devenit posesorul rasei noastre prin aceea ca a intrat sub stăpânirea lui — Păcatul fiind personificat alegoric ca un mare monarh care deţine neînduplecat stăpânirea peste omenire. Satan este un alt nume pentru Păcat. Deoarece Domnul nostru l-a numit tatăl minciunilor, şi că ,,de la început a fost ucigaş” (Ioan 8:44), în mod foarte potrivit el este reprezentant al Păcatului, ca reprezentant al întregii nedreptăţi.

Isus Cristos a depus preţul de Răscumpărare pentru toţi, pentru ca la timpul potrivit lumea să poată fi răscumpărată din robia Păcatului. Sentinţa divină asupra lui Adam a fost moartea, şi Păcatul a fost agentul sau canalul prin care a venit această condamnare. Cristos a fost ,,făcut păcat pentru noi” (2 Cor. 5:21); adică, El a fost tratat ca păcătosul şi a primit pedeapsa care în mod cuvenit aparţinea păcătosului. El a făcut aceasta ca să ne elibereze din această mare robie. Apostolul Pavel declară că în final toată creaţia va fi eliberată din robia Păcatului şi a Morţii şi toţi vor deveni fii ai lui Dumnezeu. Rom. 8:20, 21.

Când Adam a cedat mulţumirii de sine, el a fost supus acestei pedepse cu moartea. Dumnezeu a impus pedeapsa — pedeapsa lui Dumnezeu trebuia satisfăcută. Pentru ca Cristos să satisfacă această pedeapsă care era peste Adam, a fost necesar ca El să renunţe la toată mulţumirea de Sine şi să fie mort faţă de Sine, pentru a putea face voia Tatălui. şi El cu bucurie a cedat voinţei lui Dumnezeu — tot ce este ,,scris în Carte”.

Noi, care am intrat în relaţie de legământ cu Dumnezeu, am intrat prin Cristos. Devenind servitori voluntari ai Domnului Isus Cristos, suntem încă în robie, dar este o robie faţă de Cristos, în loc de o robie faţă de Păcat. Lumea este robită Păcatului şi nu lui Cristos. Înainte ca Cristos să ne facă liberi de Păcat, Tatăl cere să-I predăm Lui în întregime voinţa. Acest fapt ne face robi în sensul cel mai deplin. Robia cea mai deplină este robia voinţei la voinţa altuia. Robia noastră este de acest fel, dar este una care aduce foloase. Fie că mâncăm, fie că bem, fie ca dormim sau lucrăm — orice facem — trebuie să facem totul în armonie cu voinţa Domnului şi pentru gloria Sa. Da, robia noastră este foarte binecuvântată, şi noi nu ne-am elibera de ea sub nici un motiv.

Vedem că dacă n-am avea această supunere absolută a voinţei noastre lui Dumnezeu, n-am putea fi pregătiţi pentru lucrurile glorioase care vin, de a fi comoştenitori cu Răscumpărătorul nostru în gloria, onoarea şi nemurirea Sa. Am fost deci eliberaţi de serviciul Păcatului ca să putem deveni servitori altuia, tocmai lui Cristos. şi recunoaştem că eliberându-ne de Păcat, suntem cu adevărat liberi. Ioan 8:36.

Este adevărat că suntem încă sub o măsură de robie faţă de Păcat — în corpurile noastre — atâta vreme cât trăim. Dar Apostolul ne îndeamnă: ŞPăcatul să nu domnească în trupul vostru muritor” — nu-i permiteţi să vă domine, refuzaţi să vă supuneţi păcatului (Rom. 6:12). Astfel deci, trebuie să ne străduim. Oricine nu se va strădui va rămâne rob Păcatului. Noi trebuie să ne împotrivim hotărât şi stăruitor încercărilor vechiului stăpân, Păcatul, de a ne aduce din nou în captivitate. Trebuie să ne străduim să ne menţinem libertatea cu care Cristos ne-a făcut liberi (Gal. 5:1). Dacă suntem indiferenţi în această problemă, suntem numai parţial loiali şi nu vom reuşi să câştigăm premiul, dacă nu ne deşteptăm. Dacă suntem pe deplin loiali, harul Său ne este suficient şi El ne compensează cu prososinţă pentru orice negare de sine şi pentru orice sacrificiu ar putea aduce acestă loialitate.

“Păcatul lumii”

Păcatul lumii a fost păcatul lui Adam. Acest păcat originar a fost neascultarea, şi această neascultare include nu numai actul prin care Păcatul a luat în stăpânire lumea şi de atunci o ţine în stăpânire, ci include tot ce este legat de pedeapsa lui. Astfel Isus a venit în lume ca să poată ridica Şpăcatul lumii” (Ioan 1:29). şi El a făcut posibilă eliberarea de Păcat, dându-şi viaţa, dându-şi viaţa ca preţ corespunzător pentru a lui Adam.

Păcatul a pus stăpânire pe Adam chiar în momentul când a păcătuit. El a devenit rob Păcatului de îndată ce i s-a supus. Aici sunt arătate două mari principii — dreptatea şi păcatul. Păcatul a prezentat ispita şi a spus: Ia-o pe această cale; şi imediat ce Adam a cedat sugestiei a devenit robul Păcatului; şi Dumnezeu l-a lăsat în voia pedepsei. Astfel Scripturile arată că Dumnezeu doar şi-a luat mâinile de pe Adam când el a devenit servitorul voluntar al Păcatului.

Principiile binelui şi răului sunt veşnice

Marile principii ale binelui şi răului au existat întotdeauna, fie că ele au acţionat fie că nu. Dreptatea a existat întotdeauna. Întotdeauna a existat un principiu al dreptăţii şi întotdeauna a existat un principiu al nedreptăţii. De când a început crearea fiinţelor în asemănarea lui Dumnezeu, cursul răului a fost întotdeauna deschis. Satan poate să fi ales acel curs greşit cu mult înainte de a-l urma. Oamenii vor avea întotdeauna deschisă posibilitatea de a păcătui, dacă aşa vor alege. Dar Dumnezeu va da o lecţie atât de completă despre ceea ce constituie plata Păcatului, încât omenirea şi toate fiinţele inteligenţe create vor învăţa acea lecţie pe deplin. Nu o vor lua pe calea greşită — nici n-o vor iubi — vor şti că aceea ar însemna sinucidere. Ei nu vor alege răul, după cum nici Dumnezeu nu ar alege răul. Cu toţii vor fi învăţat Şsă iubească dreptatea şi să urască nedreptatea”.

Dar aceste două principii vor continua să existe. Dacă este corect să faci un lucru, este greşit să faci lucrul opus. Aranjamentul just al lui Dumnezeu este ca toţi cei care se vor supune principiului dreptăţii să trăiască veşnic. Dreptatea se asigură că oricine se rătăceşte de la calea dreaptă să plătească pedeapsa. Consecinţa sigură a păcatului vă cădea asupra păcătosului. Acesta este un principiu larg — Şplata păcatului este moartea” şi plata dreptăţii este viaţa veşnică. Strict vorbind însă, viaţa veşnică este un dar, nimeni n-ar putea-o câştiga prin sine: ŞDarul lui Dumnezeu este viaţa veşnică, prin Isus Cristos Domnul nostru”.

Preţul de vânzare — Preţul de cumpărare

Când Adam a păcătuit, el şi-a vândut viaţa, şi, după cum ne spune apostolul Pavel, Adam nu a fost luat pe nepregătite de acest păcat. El ştia că pedeapsa era moartea dacă păcătuia; prin urmare, când a mâncat din fructul oprit el a ştiut că îşi vinde viaţa. Cu alte cuvinte, el şi-a dat viaţa pentru un măr — sau mai degrabă pentru femeia pentru care a mâncat mărul. Prin urmare, mulţumirea de sine l-a costat viaţa. El a intrat voluntar sub pedeapsa cu moartea, în robia Păcatului ca rezultat al mâncării acelui măr — căci el cunoştea pedeapsa. Vedem că preţul vânzării a fost un măr. Preţul cumpărării, preţul corespunzător, a fost darea vieţii umane.

Planul divin este ca o clădire mare care poate fi privită din diferite unghiuri. Am putea lua alte ilustraţii decât cea a cumpărării şi vânzării. Dar pentru mintea noastră această ilustraţie se potriveşte şi se îmbină.

Răscumpărărea este temelia acestui Plan. Nu există nici o altă fază a Planului divin care să fie mai exact arătată în Scripturi, şi nici o fază mai combătută — fie în mod deschis fie în mod subtil — decât este Răscumpărarea. Preţul de răscumpărare pentru Adam trebuie plătit Dreptăţii. Dreptatea a cerut ca omenirea să fie condamnată la moarte. Însuşi Isus a mulţumit această cerere. Dreptatea spune: Dă-mi preţul şi omenirea va fi eliberată. Dreptatea rămâne cu mâinile pline tot timpul. Ea nu lasă niciodată ce are. Pedeapsa rămâne în picioare până când este plătit preţul.

Păcatul nu este o persoană. Este numai principiul răului personificat şi uneori este folosit ca sinonim al lui Satan, care este o persoană. Omul s-a vândut Păcatului — nu Dreptatea l-a vândut. Dar Dreptatea a recunoscut tranzacţia, vânzarea — astfel încât, sub condamnare, Păcatul poate avea stăpânire asupra omului. Dar Iubirea divină a intervenit şi a dat preţul de cumpărare pentru păcătos. Toţi cei vânduţi sub Păcat vor fi răscumpăraţi, sau cumpăraţi înapoi din Păcat şi Moarte. Acest transfer poate fi făcut numai prin Cristos. El este Cumpărătorul şi Mijlocitorul care, la timpul potrivit, va ridica pe toţi cei care voiesc să iasă afară de sub condamnarea Păcatului şi a Morţii, şi-i va pune în sfera dreptăţii şi a vieţii. şi Dreptatea va sta alături şi va aproba ca Isus să fie privilegiat să restaureze omenirea la viaţă, prin meritul sacrificiului Său.

“Salutăm pe Unsului Domnului,

Binecuvântatul Fiu al lui Iehova!

Salutăm la timpul hotărât,

Domnia Sa începută pe Pământ!

El vine să sfărâme asuprirea,

Pe robi să-i elibereze,

Să îndepărteze păcatul

şi să domnească cu dreptate.”