Vol. 16 Martie-Aprilie 2009 Nr. 3

LOGOSUL FĂCUT TRUP

Ioan 1:1-8 “Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi.” Vers. 14.

R 5351 W. T. 15 noiembrie 1913 (pag. 346-347)

Studiul nostru de Crăciun este unul dintre cele mai frumoase din toată Biblia. Geneza merge înapoi la începutul lucrurilor pământeşti; dar această lecţie merge înapoi la începutul tuturor începuturilor, când Dumnezeu era singur. Chiar începutul lucrării divine a fost Logosul — ”începutul creaţiei lui Dumnezeu”, ”Cel întâi-născut peste toată creaţia”. Apoc. 3:14; Col. 1:15.

Logos înseamnă purtător de cuvânt, sau mesager special. Nu numai atât — Logosul n-a fost numai începutul sau Alfa — ci El a fost şi sfârşitul, Omega, creaţiei divine, după cum El însuşi ne informează (Apoc. 1:11; 21:6). Primului şi singurului Fiu conceput al lui Iehova I s-a dat un loc exclusiv, aşa încât Ştoate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără el” (vers. 3). Atât de mult L-a onorat Tatăl ca agentul Său în lucrarea de creare, atât în privinţa îngerilor, cât şi a heruvimilor şi a oamenilor.

Textul grecesc nu este pe deplin reprezentat în traducerea noastră comună. Tradus corect acesta spune: “Logosul a fost cu Dumnezeu şi Logosul a fost un dumnezeu; acesta a fost la început cu Dumnezeu”. Aici este prezentată pe deplin maiestatea Răscumpărătorului nostru în starea Sa preumană, şi El este arătat în mod clar a fi Fiul, nu Tatăl — a fi un dumnezeu, nu Dumnezeu.

Cuvântul dumnezeu înseamnă puternic; dar există numai un Dumnezeu al cărui nume este Atotputernicul. Sf. Pavel afirmă acest mare adevăr zicând: ŞPentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate şi prin El şi noi” (1 Cor. 8:6). Apostolul mai scrie: “Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos” (1 Cor. 11:3). Acest lucru l-a pretins Isus — nu că El era Tatăl sau Iehova, ci că El era Fiul lui Dumnezeu, care a venit să facă voia Tatălui Său din cer.

Aşa-zisa doctrină a Treimii, pusă în Crezul Niceean de împăratul Constantin, în anul 325 d. Cr., a fost cauza a mare parte din confuzia noastră când am studiat Biblia, care nu conţine nici cuvântul treime, nici vreo aluzie la ea, cu excepţia unui pasaj, pe care toţi cercetătorii îl recunosc a fi nelegitim, şi anume, 1 Ioan 5:7. Acest pasaj nu se găseşte în nici unul din manuscrisele greceşti vechi.

Răscumpărătorul n-a fost prefăcut când S-a rugat Tatălui cu strigăte mari şi cu lacrimi: “Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu!” N-a fost prefăcut nici când i-a spus Mariei după învierea Sa: ”Nu M-am suit la … Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”. El şi-a declarat unitatea cu Tatăl şi a dorit ca printre urmaşii Săi să predomine o unitate asemănătoare — unitate de spirit, de scop. De aceea S-a rugat pentru Biserica Sa: ”Ca toţi să fie una … cum şi Noi suntem una”. Ioan 17:21-23.

“Logosul a devenit trup”

Sf. Pavel ne spune cum Cel care a fost bogat pe planul spiritual, pentru noi S-a făcut sărac, lăsând comodităţile cereşti pentru scenele din această lume, întunecate de păcat şi moarte (2 Cor. 8:9). Aşa ne spune şi lecţia noastră (Vers. 14). ”şi Logosul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr.” Sf. Pavel întăreşte aceasta, declarând că Domnul nostru S-a aplecat de la poziţia Sa înaltă, a luat chip de rob şi a fost găsit la înfăţişare ca om, din sămânţa lui Avraam (Fil. 2:7, 8; Evr. 2:16). Dar ca nu cumva să înţelegem greşit, că El a devenit om păcătos, suntem feriţi prin asigurarea că El a fost Şsfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evr. 7:26). De asemenea suntem asiguraţi că trupul Lui a fost în mod special pregătit, separat şi diferit de alţii din rasa noastră, care erau toţi din tulpina adamică şi toţi pătaţi de păcat şi de seminţele morţii. Evr. 10:5-9.

Dar, pe de altă parte, trebuie să ne păzim împotriva ideii că Logosul a rămas fiinţă spirituală şi doar S-a materializat, sau S-a arătat în formă de om. Această idee nescripturală este susţinută de mulţi şi este numită încarnare. îngerii s-au încarnat sau au luat un trup, când s-au materializat din când în când, cum arată Scripturile Vechiului Testament. însuşi Domnul nostru S-a încarnat, sau S-a arătat în trup lui Avraam, împreună cu alţii; şi a vorbit cu Avraam, care nu ştia că a primit fiinţe cereşti, luându-i drept oameni, drumeţi.

La fel Isus după înviere, S-a arătat în diferite forme în carne. Adică, S-a materializat sau S-a încarnat, cu scopul de a-i învăţa pe ucenici anumite lecţii, fiindcă după înviere a fost fiinţă spirituală, aşa cum a fost înainte de a fi făcut trup. Ca fiinţă spirituală a apărut şi a dispărut, uşa fiind închisă. Astfel i-a învăţat pe ucenici o lecţie dublă:

1) Că nu mai era mort, ci înviat

2) Că nu mai era fiinţă umană, ci spirituală — Şomorât în trup, dar făcut viu în duh”. 1 Pet. 3:18.

O răscumpărare, sau un preţ corespunzător

Ca studenţi ai Bibliei, învăţăm că trebuie să ne străduim, mai serios decât am făcut-o, să stăm aproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Omul perfect Adam a păcătuit şi a fost condamnat la moarte, şi sub legea divină a putut fi răscumpărat numai prin sacrificiul unui om perfect. Legea declară: ”Viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Ca atare, sângele viţeilor şi al ţapilor nu putea face ispăşire pentru păcatul lui Adam, căci ele nu corespundeau. Nu un viţel sau un ţap a păcătuit şi trebuia să fie răscumpărat, ci un om perfect.

Fiindcă toţi din familia umană au fost copii ai lui Adam şi părtaşi la sentinţa morţii sale, de aceea Şnici un om nu poate să răscumpere pe fratele său” (Ps. 49:7). Dumnezeu aşa a fixat chestiunea încât Adam şi rasa lui nu puteau fi răscumpăraţi decât prin găsirea unui om perfect care să fie dispus să moară voluntar pentru ei. Fiindcă n-a existat un astfel de om, Dumnezeu a aranjat cu Logosul, singurul Său conceput, ca El să devină om şi să fie Răscumpărătorul rasei — al lui Adam şi al tuturor copiilor săi.

Dar nici chiar aceasta nu-I putea fi cerut Logosului. De aceea, Tatăl ceresc, după cum arată sf. Pavel, a pus înaintea Fiului Său, Logosul, o mare propunere, şi anume, dacă-şi va demonstra credinţa şi loialitatea până la măsura de a deveni Răscumpărătorul omului, Tatăl îl va înălţa mai mult şi-L va face părtaş naturii divine, mult deasupra îngerilor şi a oricărui nume care se poate numi (Evr. 12:2; Filip. 2:5-11). Logosul, plin de credinţă şi de ascultare, a acceptat propunerea din inimă, a fost făcut trup, şi-a consacrat viaţa, n-a reţinut nimic, a terminat lucrarea la Calvar şi a fost înviat din morţi de Tatăl, la natură, glorie şi onoare cerească.

”Lumina lumii”

Logosul a devenit Isus. Lucrarea lui Isus în trup nu este însă completarea Planului divin, ci numai începutul ei. Moartea Lui constituie baza tuturor binecuvântărilor viitoare pentru Biserică şi pentru lume. Potrivit Planului Tatălui, o clasă aleasă urma să fie adunată din Israel şi din fiecare naţiune ca să fie Biserica lui Cristos, Mireasa Lui, asociaţi cu El la Tronul, gloria şi lucrarea Lui.

Cu completarea Aleşilor, împărăţia pentru care ne rugăm, ŞVie împărăţia Ta”, va fi stabilită. Satan va fi legat, se va pune capăt la tot ce este rău, orice influenţă bună şi iluminare se vor revărsa, şi Cel care a murit pentru lume va deveni Lumina lumii. El n-a fost încă Lumina lumii, ci numai Lumină pentru poporul Său. După cum a declarat sf. Ioan, lumina Lui a strălucit în întuneric şi întunericul n-a apreciat-o. La fel lumina Adevărului susţinută de Biserica Sa consacrată nu va fi apreciată, atât de tari sunt puterile Prinţului întunericului care influenţează minţile lumii, care zace încă în Cel Rău. 1 Ioan 5:19.

Dar Prinţul Vieţii şi împărăţia Lui vor face ca lumina cunoştinţei slavei Lui Dumnezeu să umple tot pământul, după cum apele acoperă marele adânc (Hab. 2:14), aşa încât nici unul nu va trebui să-i spună fratelui său, cunoaşte pe Domnul, căci toţi îl vor cunoaşte de la cel mai mic până la cel mai mare (Ier. 31:34). Astfel, potrivit promisiunii Sale, Isus va fi în cele din urmă Şadevărata Lumină … care, venind în lume, luminează pe orice om” (vers. 9). Marea masă a omenirii nici n-a văzut şi nici n-a auzit despre această Lumină adevărată — nu numai milioanele de păgâni, ci şi masele din ţările civilizate.

Învierea celor drepţi va fi necesară ca să aducă Biserica la glorie şi comoştenire cu Domnul ei. Dar învierea celor neîndreptăţiţi, care include practic toată omenirea, va fi tocmai cu scopul de a le permite să vadă Lumina adevărată, pe care Dumnezeu a dat-o prin singurul Său Fiu şi care va fi revărsată larg în timpul împărăţiei Milenare. Numai cei care vor refuza lumina, preferând întunericul, vor muri în Moartea a Doua.

”Puterea de a deveni fii”

Ioan Botezătorul a fost un mesager trimis să atragă atenţia asupra Luminii, dar nu el a fost Lumina. El n-a fost nici măcar unul din clasa Bisericii, despre care Isus a spus: ”Voi sunteţi lumina lumii”; căci Ioan Botezătorul n-a continuat să trăiască până la timpul conceperii de Spirit, după sacrificiul Domnului nostru.

Lumea nu L-a recunoscut pe Acela mare care era în mijlocul ei, Logosul prin care a fost făcută lumea. Naţiunea Lui nu L-a recunoscut, ci L-a răstignit. Totuşi, unii atunci şi de atunci încoace L-au primit, şi acestora le-a dat puterea, dreptul, libertatea, privilegiul să devină copii ai lui Dumnezeu. Nici un astfel de privilegiu nu le-a fost dat evreilor, nici altcuiva din rasa căzută, până la Cincizecime — după ce Isus S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca să facă ispăşire pentru păcatele noastre.

Toţi aceşti fii sunt concepuţi de Spiritul sfânt. Ei nu sunt fii trupeşti. Naşterea lor din Spirit va fi schimbarea învierii, când vor fi făcuţi asemenea învăţătorului lor, îl vor vedea aşa cum este şi vor împărtăşi slava Lui.