Vol. 16 Iulie-August 2009 Nr. 5

Aurora dimineţii

”Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm frumos ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii.” Rom. 13:12, 13.

R 5338 W. T. 1 noiembrie 1913 (pag. 323-326)

De multă vreme lumea este mai mult sau mai puţin în întuneric, în păcat, în ignoranţă, în superstiţie. Păcatul a intrat în lume prin neascultarea unui om. Acest întuneric continuă încă. Şîntunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele.” Biblia justifică această stare de lucruri explicând că omul prin ereditate este născut în păcat, şi că pe lângă aceasta Satan profită de situaţie cu scopul de a înstrăina mai departe omenirea de marele Creator, şi astfel, dacă este posibil, să împiedice orice reconciliere care ar putea fi întreprinsă vreodată.

Satan este numit Prinţul întunericului şi el lucrează în fiii neacultării. Fiii neascultării fiind mult mai numeroşi decât fiii ascultării, înseamnă că prezentul este un timp întunecat. Biblia ne spune că Dumnezeu nu va lăsa omenirea totdeauna în întuneric, ci blestemul va fi îndepărtat şi tot întunericul va fi risipit, şi în locul lui va veni binecuvântarea Sa, lumina Sa. Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu va acoperi pământul, aşa cum apele acoperă marele adânc (Isa. 11:9; Hab. 2:14). Pregătirea pentru această recuperare a fost făcută în Planul divin înainte de întemeierea lumii.

Lumina lumii

Cam cu o mie nouă sute de ani în urmă, Dumnezeu a început să facă paşi pentru a realiza lucrurile pe care le promisese. Primul pas a fost trimiterea Fiului Său, ca să fie Răscumpărătorul omului. Despre Domnul nostru se spune că este o Lumină mare, în acelaşi sens în care Tatăl ceresc este numit Tatăl Luminilor. Isus a spus: ”Eu sunt Lumina lumii”. Omenirea, sub influenţa lui Satan şi a propriilor lor judecăţi imperfecte, a ajuns să aibă o minte distorsionată şi este într-o stare de întuneric, aşa încât nu poate judeca corect. Majoritatea nu este în stare să vadă că Adevărul este de dorit, aşa că trăieşte în întuneric — Şîntunericul acoperă pământul”.

Totuşi, avem toate motivele să credem că sunt câţiva puţini aleşi în lume, care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea. şi Dumnezeu doreşte să scoată această clasă mai întâi. Alegerea acestei clase a fost în desfăşurare în tot Veacul Evanghelic. Majoritatea din lume ar prefera fără îndoială dreptatea mai degrabă decât nedreptatea dacă toate condiţiile ar fi favorabile. Dacă ar putea fi aşa de confortabili din punct de vedere financiar, aşa de populari din punct de vedere social etc. prin servirea dreptăţii ca prin servirea nedreptăţii, ar prefera mai mult să servească dreptatea.

Aceştia sunt într-adevăr oameni buni. Ei preferă dreptatea. Sunt foarte morali, foarte drepţi. şi totuşi preferinţa lor pentru dreptate nu este atât de puternică încât să fie dispuşi să-şi dea viaţa pentru dreptate. Un lucru este să zici, iubesc cauza lui Dumnezeu, şi alt lucru este să zici, îmi voi devota timpul, puterea, averea, totul, pentru ea.

Dar numai pe aceştia din urmă îi cheamă Dumnezeu acum — cei care sunt dispuşi să-şi ia crucea în intersul Adevărului şi dreptăţii. şi pe aceştia Dumnezeu îi încurajează, asigu­rându-i că apreciază iubirea lor faţă de dreptate; şi dacă persistă în calea credincioşiei, vor fi făcuţi asociaţi cu Cristos în împărăţia Sa. Le spune că El caută tocmai astfel de clasă. şi aceştia sunt încurajaţi şi inspiraţi să continue, deoarece Dumnezeu pune în faţa lor glorioasa speranţă a Evangheliei — natura şi gloria divină.

Responsabilitatea proporţională cu lumina

Dar totul se desfăşoară în timpul nopţii; căci, deşi Isus a venit în lume şi trebuie să fie Lumina lumii, această Lumină încă n-a luminat omenirea, nici n-a risipit întunericul. Poporul evreu a avut lumina Lunii, în sensul că Legământul Legii şi făgăduinţele lui au fost ca Luna, care străluceşte cu lumina reflectată de Soare, nu a sa proprie. Au avut lumina Lunii, dacă doreau să umble în lumină. Dar adesea au ieşit din lumina Legii şi au umblat în umbre. Evreii au avut şi stele — Avraam, David şi profeţii. Aceştia au fost luminători care au aruncat mai multă sau mai puţină lumină pe cărarea lor.

Dar când a venit Isus, El a fost marea Lumină a lumii; adică, a fost Cel ales de Dumnezeu să fie Lumina lumii. Dar Isus ca om n-a fost pentru toţi această Lumină. Lumina care a strălucit de la El pe când era în trup a fost numai pe un plan foarte local. şi chiar pentru mulţi din cei asupra cărora a strălucit, lumina Lui a fost obscură, din pricina ignoranţei lor, a orbirii lor. Isus a sugerat că unii au putut vedea lumina, alţii n-au putut-o vedea. ”Ferice de ochii voştri că văd” (Mat. 13:16). De asemenea a sugerat că unii dintre conducătorii evrei au văzut într-o anumită măsură şi au fost răspunzători pentru cât au văzut.

Domnul nostru le-a prezentat adevărata lumină. Ei speraseră să obţină binecuvântarea pe care a promis-o Dumnezeu în Legământul Său cu Avraam. Ei ştiau din învăţăturile Legii că trebuiau să fie sfinţi. Dar nu şi-au dat seama cât de înalt este standardul adevărat. Prin urmare au gândit că puteau ţine un anumit standard de conduită exterioară şi astfel să devină Sămânţa lui Avraam. şi când Isus le-a zis: Sunteţi atât de grijulii să ţineţi litera Legii încât aţi strecura ţânţarul din băutură şi aţi înghiţi cămila, El le-a dat de înţeles că erau foarte grijulii cu lucrurile mărunte şi lăsau lucrurile mari, importante să treacă!

Isus le-a spus că devorau casele văduvelor; adică, profitau de punctele tehnice ale Legii ca să pună stăpânire pe averea văduvelor. şi făcând astfel, încălcau Legea lui Dumnezeu, care este o lege de dreptate, iubire şi milă. De aceea, numai puţini erau israeliţi cu adevărat. şi aceştia ar fi adevărata Sămânţă a lui Avraam — puţinii aleşi din acea naţiune. Rom. 9:6; Gal. 3:16, 29.

Adevăraţii purtători de lumină

Astfel a continuat alegerea, şi cei credincioşi, având spirit corect, la fel cum a avut Cristos — iubire pentru dreptate, iubire pentru Dumnezeu şi pentru Legea Lui — au fost selecţionaţi — Aleşi din acel popor. Aceştia nefiind suficienţi, Dumnezeu a continuat să aleagă pe alţii din diferite naţiuni. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ”Aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor”; şi: Nu puneţi lumina voastră sub baniţă, ci puneţi-o în sfeşnic, să poată fi văzută de alţii. şi astfel tot poporul Domnului au fost lumini. Cei care au Spiritul sfânt sunt singurii purtători de lumină în lume. Alţii pot avea diferite lumini — ştiinţă, geologie, chimie — dar mare parte din lumina lor este întuneric. Domnul nostru însă S-a referit numai la lumina asupra Planului lui Dumnezeu.

Unii care au lumină asupra moralităţii spun că ei nu se vor îmbăta, nu vor folosi vulgarităţi etc. Ei pot avea lumină în aceste direcţii, dar aceasta nu este lumina adevărată. Mare parte din lumina adevărată n-a fost sesizată de toată lumea, deşi ceva din lumina iniţială le-a rămas, cum este dovedit prin conştiinţa şi simţul moral al omului. Saul din Tars a avut ceva din această lumină şi totuşi a persecutat Biserica. Conştiinţa nu este un îndrumător suficient. Noi avem nevoie de lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Spiritul sfânt este lumina Bisericii, prin care suntem în mod special îndrumaţi în Adevăr. Sf. Petru ne spune că avem Cuvântul prorociei mai sigur, la care bine facem dacă luăm aminte ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos (2 Pet. 1:19). Lumina de pe cărarea celui drept Şmerge mereu crescând până la miezul zilei”. Noi suntem încă în locul întunecos, şi vom fi până când întunericul cedează şi soseşte Ziua. şi astfel sf. Petru spune că avem nevoie de Cuvântul prorociei până Şse va crăpa de Ziuă”. Astfel aflăm că o scriptură ne ajută să o elucidăm pe alta.

Se pare că mulţi dintre prietenii noştri creştini au ideea că apostolul a vrut să spună că Domnul ar putea veni la orice ceas în orice zi. Dar când ajungem să înţelegem Scripturile şi ştim că Dumnezeu are timpuri şi perioade fixe, şi când aflăm mai mult despre Planul lui Dumnezeu, vedem ce a descoperit El în privinţa lungimii nopţii şi a timpului zorilor dimineţii. Apostolul a avut suficientă cunoştinţă ca să-şi dea seama că dimineaţa va veni şi atunci noaptea se va sfârşi. El ştia că Cristos la a Doua Sa Venire va fi Soarele Dreptăţii. Noi de asemenea ştim aceasta. El ştia că Cristos va fi Lumina lumii. Noi de asemenea ştim aceasta, şi că Biserica glorificată va fi cu Isus, Soarele Dreptăţii, care va răsări cu vindecare în razele Sale, va lumina lumea şi o va ridica şi binecuvânta.

Semnele zorilor

Ştim ceva despre timpurile şi perioadele lui Dumnezeu. Este însă o mare deosebire între a şti ziua şi ora, şi a şti timpurile şi perioadele. Voi aţi putea şti că pastorul vostru avea intenţia să plece cândva în această perioadă în Marea Britanie. Când ar sosi perioada aţi putea spune: Ei bine, aceasta este perioada. Da, dar n-aţi şti ce vapor va lua. Veţi zice: ştim timpul când va ajunge la Londra, dar nu ştim exact ziua în care pleacă vaporul. şi astfel Domnul ne-a garantat că poporul Său nu va fi lăsat în întuneric — că vom avea lumină şi cunoştinţă suficiente — că nu vom fi în întuneric cu lumea.

După cum este sigur că facem parte dintre fraţi, tot aşa de sigur este că Ziua nu va veni peste noi ca un hoţ. Vom şti cum s-o aşteptăm. Vom cunoaşte timpul. Cei care gândesc că apostolul n-a avut cunoştinţă de acest lucru, şi-au format o părere superficială despre unele dintre scripturi, credem noi. Să luăm de exemplu textul care este în discuţie: ”Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua”. Ei au gândit că această Zi ar putea răsări chiar în acel an, sau în anul următor.

Sf. Pavel a avut informaţii speciale

Apostolul evident n-a avut o astfel de idee; căci el continuă şi explică, într-una din epistolele sale, cum va veni acea Zi şi că va fi un timp de necaz, şi că Domnul va permite o amăgire mare; că mai întâi trebuie să se descopere omul Păcatului. El a asigurat Biserica de faptul că ziua nu va veni până când mai întâi va fi o mare depărtare de la credinţă. El le aminteşte: Vi s-a spus despre un sistem rău care se ridică. Acuma ştiţi că această Zi a Domnului nu poate veni până se va stabili Urâciunea Pustiirii, aşa cum este arătat în profeţia lui Daniel. şi el îi previne: ”Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel”. 2 Tes. 2 — tot capitolul.

Într-una din epistolele sale către biserica din Corint, sf. Pavel a spus: ”Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi” (1 Cor. 15:51, 52). Biserica timpurie a gândit că sf. Pavel voia să spună că ei nu vor adormi. Dar sf. Pavel se referea la Biserică în ansamblu — informându-i că unii din Biserică vor rămâne până în Ziua lui Cristos. Sf. Pavel şi sf. Petru, au sugerat că ei nu erau dintre cei care vor rămâne să fie schimbaţi într-o clipă de la corpul pământesc la cel ceresc.

Astfel, întorcându-ne la textul nostru, trebuie să recunoaştem că apostolul Pavel a avut informaţie specială de la Domnul. El ne spune aceasta. El zice că a avut viziuni şi revelaţii mai mult decât ceilalţi apostoli. şi declară că Domnul i-a descoperit lucruri care nu era potrivit a fi rostite la vremea aceea. Nu trebuia să explice aceste viziuni; înţelesul lor era un secret încredinţat lui (2 Cor. 12:4). Mintea apostolului fiind astfel luminată, el a putut scrie cu mare inteligenţă, claritate şi putere, aşa încât noi, cu lumina crescută asupra Sfintelor Scripturi cuvenită acum, să putem vedea o adâncime în scrierile sale şi să înţelegem Adevărul, nefiind altfel cu putinţă. Aşa facem. Aproape toată cunoştinţa despre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu vine din epistolele sf. Pavel, fiindcă el a avut această lumină şi ea a pătruns tot ce a scris. Astfel că noi acum putem explora şi înţelege multe lucruri care au fost taine, cunoscute numai de apostolul Pavel în zilele lui.

”Ziua de pe urmă”

Ziua despre care se vorbeşte în textul nostru este Ziua de pe urmă. Marta a spus despre Lazăr: Şştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă” (Ioan 11:24). Care este Ziua de pe urmă? Este marea Zi a şaptea. Această Zi nu va fi un timp de întuneric, ci un timp de lumină ca ziua. Astfel fiind, celelalte şase Zile reprezintă noaptea de întuneric şi păcat. în dimineaţa Zilei noi, domnia prinţului întunericului va fi răsturnată de Prinţul Luminii; şi astfel va fi introdusă Ziua. Din acest punct de vedere al celor şase Zile mari de câte o mie de ani fiecare, trebuie să ne amintim că apostolul şi Biserica timpurie au trăit în a cincea Zi — mai era numai o zi până la a şaptea zi, şi atunci era timpul marii străluciri a slavei Domnului. Din acest punct de vedere, cuvintele apostolului sunt clare.

În Veacurile întunecate, poporului Domnului i-a fost îngăduit să aibă numai o măsură de lumină, o măsură de cunoştinţă. Totuşi ei au avut anumite puncte de reper. şi astfel, când s-a dezvoltat papalitatea, poporul lui Dumnezeu a zis: Acesta este Omul Păcatului — aceasta este lepădarea de credinţă care a fost prezisă. Astfel ei se pot localiza în timp. Vedem că în Veacurile întunecate a fost o bună înţelegere că papalitatea este Omul Păcatului. Totuşi n-a fost intenţia lui Dumnezeu să îndrume Biserica în plinătatea Adevărului până la timpul cuvenit. şi noi nu pretindem acum că ştim ziua (ziua în sensul ei mai scurt) şi ora stabilirii împărăţiei. Dar nu suntem în necunoştinţă de timpuri şi perioade.

”SĂ lepădăm deci faptele întunericului”

Având în vedere această cunoştinţă de Ziua minunată pe cale să răsară, cum ne vom purta acum noi care sperăm să fim din clasa împărăţiei din acea Zi? Cum vom trăi? O, zice apostolul, dacă suntem Şfii ai Zilei”, trebuie s-o arătăm. Noi suntem reprezentanţi şi ambasadori ai lui Dumnezeu. Trebuie să le spunem oamenilor despre lumina, cunoştinţa şi gloria lui Dumnezeu care va veni curând, care va umple curând tot pământul. Trebuie să-i ajutăm să compare prezentul cu condiţiile glorioase care vor exista atunci, aşa încât toţi cei care iubesc lumina să poată da atenţie Cuvântului lui Dumnezeu şi să se pregătească să fie membri ai acelei clase a împărăţiei.

Ce trebuie să facem? Trebuie să lepădăm faptele întunericului, tot ce este egoist şi păcătos — căci ceea este egoist este păcătos şi ceea ce este păcătos este egoist. Trebuie să ne dezbrăcăm de acestea fiindcă aparţinem noii ordini de lucruri. Faptele întunericului ar fi orice fapte care n-ar rezista celei mai depline cercetări; care n-ar sta în picioare aprobate în lumina Noii Dispensaţii, dacă aceasta ar fi complet introdusă. Să ne amintim că noi aparţinem Noii Dispensaţii şi nu celei vechi. şi de aceea ar trebui să trăim în acord cu cetăţenia noastră şi cu responsabilităţile faţă de Prinţul Luminii, şi în opoziţie cu prinţul întunericului, cu faptele şi căile lui.

”Să ne îmbrăcăm cu armele luminii”

Noi ne-am înrolat cu Cristos şi vom lupta împotriva vrăjmaşilor naturii noastre noi. Vom fi copii vrednici ai lui Dumnezeu şi ne vom strădui serios, ca să putem fi asociaţi cu Domnul în împărăţia Sa de Dreptate. şi când ne dezbrăcăm de întuneric ce trebuie să facem? Trebuie să îmbrăcăm armătura luminii. Ce este armătura luminii? Este armătura care ne protejează de săgeţile Adversarului, incluzând coiful mântuirii — protecţia intelectului printr-o cunoştinţă a Adevărului, de atacurile marelui nostru vrăjmaş.

Cum îndeamnă apostolul, să stăm ”tari, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe lângă toate acestea luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6:14-17). Aceasta este armătura cu care trebuie să ne împotrivim atacurilor care apelează la tendinţele rele ale naturii decăzute, ca să putem ieşi Şmai mult decât biruitori” prin Cristos, ca să putem fi din acea ceată glorioasă de biruitori care vor fi făcuţi împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu în acea Zi glorioasă — în zorii Dimineţii.

Lumina manifestată în puritatea intenţiei

Apostolul continuă figura de stil referitoare la Ziua care acum este în venire, în contrast cu noaptea de tristeţe, păcat şi moarte, când răul şi păcatul au predominat. Scripturile declară că răufăcătorii preferă să fie întuneric, pentru ca scopurile şi obiectivele lor reale să nu fie cunoscute; pentru că ei fac în secret ceea ce n-ar vrea să fie cunoscut la lumină şi deschis pentru public în general.

Apoi apostolul spune care trebuie să fie atitudinea Bisericii. ”Să umblăm frumos ca în timpul Zilei” — onest, în sensul de conştiincios, deschis — neavând nimic de ascuns, de nimeni din lume, dacă ar putea să ne înţeleagă motivele. Ei ar şti că nu avem scopuri rele, ci numai intenţii curate, oneste. Domnul nostru a fost marea Lumină a lumii. Dar El a fost răstălmăcit şi prezentat într-o lumină falsă. Aşa că toţi urmaşii Săi, în măsura în care sunt purtători de lumină, vor fi supuşi atacurilor din partea lui Satan, care caută se continue stăpânirea sa peste omenire.

Cu toate acestea, fie că ne costă mult sau puţin, tot cursul vieţii noastre trebuie să fie onest, integru. Vieţile noastre trebuie să fie devotate cauzei dreptăţii — trebuie să căutăm să nu facem nimic contrar principiilor dreptăţii. Sinceritatea, onestitatea scopului trebuie să ne facă toată viaţa deschisă ca Ziua, când tot ce-i rău trebuie dezvăluit. Arătând ce este corect şi expunând faptele greşite, astfel făcând cunoscut caracterul lor, Domnul va pune pe oameni la probă ca să se vadă pe care le iubesc.

Căci acei care iubesc răul, răutatea, după ce îl văd în adevăratele lui culori, după ce văd unde duce şi ce consecinţe are, şi vor fi avut deplină ocazie să cunoască şi să aleagă între corect şi greşit, între lumină şi întuneric — partea lui Dumnezeu pentru aceştia va fi moartea — Moartea a Doua. Singura răsplată şi pedeapsă finală pentru rău este nimicirea. ”Dumnezeu va nimici pe toţi cei răi.”

Astfel, în timpul Zilei Milenare, Ziua lui Cristos, Ziua Domnului în sensul cel mai larg, lumina va predomina şi toate lucrurile ascunse ale întunericului vor fi expuse. Cei care iubesc aceste lucruri vor avea dezavantaj; în timp ce toţi care iubesc lumina vor fi binecuvântaţi şi vor face progres spre perfecţiune umană.

Cum să biruim slăbiciunile cărnii

Purtarea celor din Biserică — a celor care speră să fie împăraţi şi preoţi, să domnească cu Cristos şi să fie judecători ai lumii — trebuie să fie pe cât posibil în acord cu standardul lui Dumnezeu. Totul trebuie să fie deschis, onest, supus cercetării Domnului sau a oricui. Trăind astfel, ne vom dovedi credincioşia faţă de Domnul. Trebuie să ne demonstrăm loialitatea faţă de El prin aceea că vom fi dispuşi să suferim respingeri şi adversitate. Trebuie să ne străduim foarte serios să biruim slăbiciunile şi imperfecţiunile umane şi astfel să ne manifestăm iubirea pentru dreptate şi pentru Dumnezeu. Vedem că Domnul nostru Isus este întruchiparea acestor principii glorioase pe care le reprezintă Dumnezeu; şi noi trebuie să fim ca El, care este modelul nostru.

Trebuie să iubim atât de mult caracterul graţios al lui Dumnezeu şi metodele lui Dumnezeu, încât să preferăm să fim de partea Lui, sub stindardul luminii, mai degrabă decât să fim copii ai întunericului, oricare ar fi răsplata lui actuală. Să umblăm deci ca nişte copii ai luminii — copii ai Zilei, şi astfel vom aduna comori sus şi ne vom pregăti pentru lucrurile glorioase pe care Domnul le are în păstrare pentru cei care-L iubesc — pentru cei care caută să umble în urmele învăţătorului.

”El nu ne va lăsa, El nu ne va părăsi;

Legământul Său veşnic nu-l va rupe;

Odihnind pe făgăduinţa Sa, de ce ne-am teme?

Pentru anul ce vine Dumnezeu este îndestulare.

înainte mergeţi deci, şi nu vă temeţi copii ai Zilei,

Căci al Său Cuvânt, niciodată, niciodată nu va trece.”

Forme grosolane de chefuri şi beţie

Folosirea de către apostol a persoanei întâi — noi, al nostru, ne — în versetele care preced textul nostru, ar părea să indice foarte clar că el vorbeşte Bisericii, incluzându-se pe sine. într-adevăr, introducerea la epistolă arată că aşa este. Sf. Pavel arată aici care trebuie să fie cursul Bisericii, în contrast cu atitudinea lumii. Când zice: ”Să umblăm”, vrea să spună: Să înaintăm zilnic — să nu umblăm pe linia chefurilor şi a beţiei. El nu zice că poporul Domnului nu poate fi prins ocazional în vreo greşeală. Dar dacă sunt astfel surprinşi, ei trebuie să ştie că atunci nu merg în urmele lui Isus, ci atunci merg în direcţie opusă.

Trebuie să ne amintim că acei din Biserică sunt acum imperfecţi, în stare embrionară — nedezvoltaţi deplin. Noua Creatură nu are încă un corp al său, ci numai i se dă în stăpânire acest corp pământesc, care este un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Noua Creatură este obligată să folosească acest mijloc. Ca Nouă Creatură va fi judecat în cele din urmă, nu potrivit cărnii, ci potrivit spiritului, căci Domnul va compensa pentru neajunsurile neintenţionate. Dar aceste corpuri care sunt instrumente ale păcatului, trebuie să fie puse în serviciul dreptăţii. Toate experienţele noastre actuale trebuie să fie în trup, fiindcă nu avem alt instrument pentru serviciu.

Şi acum apostolul zice să fim atenţi la chefuri şi beţii, fiindcă toate excesele sunt de la lume. Trăim într-un timp când orgiile dezmăţate din vechime sunt dezaprobate de comunitate în ge­neral. Poate că mulţi continuă să practice unele dintre acestea în secret, dar ei gândesc că nu este înţelept să lase în vreun fel să fie publice. şi cei care sunt în armonie cu interesele băuturilor, berarii, cârciumarii etc., îşi dau seama că nu mai pot face ca înainte — nu mai pot continua să vândă băutură unei persoane până când aceasta ajunge la starea de beţie animalică. Toate aceste rele vor fi interzise când noua împărăţie va avea stăpânire.

Spiritul Domnului, un spirit de minte trează

Adevăratul creştin are mintea Domnului şi mintea Domnului este total în opoziţie cu orice este de natura beţiei de vreun fel. Spiritul Domnului dă o minte trează, o minte serioasă, o minte raţională. Chefurile şi beţia sunt rezultatele îmbătării, făcând mintea confuză. Nu trebuie să presupunem că o Nouă Creatură ar fi în armonie cu ceva de felul acesta. Sugestia apostolului nu este că unele Creaturi Noi cred că acesta este cursul potrivit, ci că unele Creaturi Noi pot deveni neglijente în mersul lor. Pe măsură ce Creatura Nouă creşte şi are mai multă experienţă, ea trebuie să înveţe că singura cale potrivită este să evite toate locurile şi condiţiile care tind spre exces şi spre lumesc. Acesta să studieze ca să aibă noi preocupări pentru mintea sa, să studieze cum să-şi îndrepte mintea în direcţie nouă, spre lucruri cereşti.

În timp ce este adevărat că există mai puţine orgii de felul celor din vechime, este adevărat şi că lumea de astăzi are un fel mai rafinat de chefuri şi beţie. Sunt activităţi sociale care ar putea fi numite chefuri, în sensul că sunt iraţionale şi dezordonate. Această critică ar putea fi aplicată şi la creştinătatea nominală. în Apocalipsa este menţionat un anumit fel de chefuire. Citim că marele Babilon a îmbătat pe locuitorii pământului cu vinul ei. în unele cazuri aceasta ar putea fi o buimăcire a minţii; în alte cazuri o condiţie înnebunitoare.

Odată am crezut multe lucruri fără vreun temei real ca să le credem. De exemplu, am crezut în diavoli care sunt rezistenţi la foc, în flăcări veşnice, în arderea omenirii etc. Acum aflăm că aveam numai gogoriţe de coşmar. Dumnezeu nu-şi foloseşte marea putere pentru a dăuna şi a-şi tortura inutil creaturile. Am aflat că eram foarte serios îmbătaţi cu vinul doctrinei false. Acum ne-am trezit. Oamenii încep să clipească din ochi şi să încerce să biruie efectele băuturii buimăcitoare a erorii.

Unii au ieşit din aceste erori. Dar mai sunt încă unii care au un fel de turbare a minţii şi unii dintre aceştia ne atacă. Ei se aruncă înainte ca şi cum ar vrea să ne dărâme, şi se luptă pentru eroare ca şi cum ar fi Adevărul. în lupta lor folosesc armele defăimării, răutăţii, urii, conflictului, şi alte fapte ale cărnii şi ale diavolului. Alegerea armelor este o dovadă că sunt sub o înşelare, care-i orbeşte prin doctrina falsă.

Îmbătarea religioasă

Există uneori un dezmăţ, chiar până la măsura unei purtări care provoacă râs în adunări. Am fost odată la o adunare religioasă, unde erau tot felul de dezmăţuri, spirite rele şi demonism. Totuşi oamenii păreau a fi sinceri şi oneşti. Aceasta a avut loc cu câţiva ani în urmă. Predicatorul bătea în amvon, în timp ce doi sau trei încercau să se roage etc. Era o adevărată zarvă. Tinerii mergeau acolo şi mâncau arahide şi chicoteau şi se hlizeau, părând a considera serviciul un fel de circ. Aceşti oameni erau evident ”beţi”— chiar de un fel rău de ”băutură”.

Acest principiu s-ar putea aplica şi la unii din cei care s-au eliberat de erorile trecutului. Este un spirit de anarhie, lipsa unui comportament ordonat la unii din cei care au venit în Adevăr. Uneori acesta se va manifesta în adunare la unul care va încerca să facă în felul său şi să stăpânească peste restul. Acesta face pur şi simplu dezordine; n-a scăpat de spiritul greşit; nu aplică principiul dreptăţii — Spiritul Domnului, spiritul minţii sănătoase — la purtarea sa.

Apoi uneori un conducător al adunării arată un spirit dezordonat. Scripturile arată foarte clar ce ar fi potrivit în astfel de caz. Fiecare are în mod desăvărşit dreptul la opinia sa în orice subiect, dar nimeni nu are dreptul să stăpânească peste alţii şi să încerce să-şi forţeze opinia asupra lor. A face aşa este contrar Spiritului Domnului. Noi să nu umblăm în felul acela. Să umblăm serios şi atent pe linia Regulii de Aur, făcând altora ceea ce am vrea să ne facă ei nouă.

Să umblăm cum le stă bine unor sfinţi, vestind tot mai mult ”virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

”Pază spune zori mai fi-vor

şi peste Sion raze?

Arată-se semne bune

Peste a Ta cărare?

Da, pribeagule, te uită,

Strălucirea sus pe cer!

Ia-ţi hainele de mireasă,

Fie-ţi sufletul vesel.