Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5
VIȚELUL DE AUR
Copilașilor, păziți-vă de idoli!” 1 Ioan 5:21 .
R 5297 W. T. 15 august 1913 (pag. 253-254)
Israeliții au avut o încercare severă a credinței și ascultării la puțin timp după ce au intrat în relație de legământ cu Dumnezeu. În încercarea lor au eșuat total. Legământul a fost călcat. Totuși, după ce i-a pedepsit, Dumnezeu a reînnoit Legământul cu ei. Aceasta a constituit o manifestare nouă a Milei divine.
Circumstanțele acestei încercări sunt o parte din această lecție. Moise, prin îndrumare divină, după ce a făcut Legământul a urcat pe Muntele Sinai, luând cu el pe Iosua ca servitor al său. A fost plecat patruzeci de zile — o perioadă relativ lungă, în acele circumstanțe. Israeliții se simțeau foarte mult asemenea copiilor în mâinile lui Moise. El era pentru ei reprezentantul lui Dumnezeu într-un sens foarte special. Absența lui prelungită a dat loc cultivării credinței, răbdării și încrederii.
Ei și-au amintit încercările grele prin care trecuseră. Egiptenii și robia erau în urma lor; amaleciții, care deja îi atacaseră, erau încă dușmanii lor și puteau să-și reînnoiască atacul. Ce vor face ei în absența lui Moise, ale cărui mâini susținute le adusese favoarea lui Dumnezeu și succes în bătălie?
Aici a intervenit înțelepciunea lumească. Aaron, marele preot, fratele lui Moise și reprezentantul lui la conducere, era dezorientat în privința metodei de a feri poporul de descurajare totală, de frică etc. Păreau să aibă nevoie să ceară un reprezentant al lui Dumnezeu pe care să-l vadă cu ochii. Se pare că n-au fost în stare să se încreadă cu totul în Dumnezeul pe care nu-L puteau vedea, după ce reprezentantul Său special, Moise, nu mai era prezent să-l vadă.
Conducătorii poporului s-au consultat și au hotărât că vor face o reprezentare a lui Iehova — un chip la care poporul se putea uita și îl putea folosi ca instrument de închinare. Nu trebuie să presupunem că israeliții au recunoscut vițelul de aur ca fiind Iehova Dumnezeul lor, ci l-au folosit numai ca un simbol, sau o reprezentare, la fel cum păgânii folosesc idoli ca reprezentări ale dumnezeilor lor, și la fel cum unii creștini consideră potrivit să folosească crucifixul ca reprezentare a lui Cristos — nu să se închine, ci numai să ajute credința și să le rețină atenția.
Lecția de astăzi pare să arate clar faptul că Dumnezeu a fost foarte nemulțumit de reprezentarea simbolică a Lui. Aceasta a fost una din poruncile date israeliților: Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare” a lui Dumnezeu, sau a orice altceva, să îngenunchezi înaintea lui și să i te închini ca unui simbol al lui Dumnezeu.
Facerea vițelului de aur
Nu trebuie să presupunem că vițelul a fost făcut din metal solid. Nu este deloc probabil că toate bijuteriile tuturor israeliților adunate împreună ar fi fost destule pentru a face un vițel de o oarecare mărime din metal solid. Presupunerea este că, după obiceiul acelui timp, vițelul a fost făcut fie din argilă, fie din lemn, și apoi a fost poleit, sau acoperit cu metal topit — aurul provenit din bijuteriile poporului. Acesta la rândul lui a fost fără îndoială cioplit sau dăltuit. După ce a făcut idolul, poporul s-a bucurat de el ca o mărturie a lui Dumnezeu în mijlocul lor. S-au dedat la o perioadă de veselie — cântând, dansând, petrecând.
Aceasta era starea lucrurilor la sfîrșitul celor patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte cu Dumnezeu. Coborând de pe munte cu tablele Legii, a auzit strigătele poporului și apoi i-a văzut închinându-se la vițelul de aur și aducând jertfe și tămâie. Moise a fost mânios. El era mijlocitorul dintre Dumnezeu și Israel — reprezentantul ambilor. Avea dreptul să fie supărat; căci a fost însărcinat de Dumnezeu cu responsabilitatea acelei națiuni, și și-a dat seama că o nelegiuire serioasă împotriva Legământului divin avusese loc în timpul absenței sale.
Moise a spart tablele de piatră — tablele Legii — în bucăți, indicând că Legământul a fost rupt. A coborât la popor, supărat pe ei, ca reprezentant al lui Dumnezeu. Înarmat cu autoritate divină, a lăsat să cadă asupra lor o pedeapsă dreaptă pentru depărtarea lor de Dumnezeu și întoarcerea rapidă la păcat.
Totuși, ca reprezentant al poporului, Moise a fost un patriot de cel mai înalt grad. El a mers la Dumnezeu în rugăciune și s-a rugat stăruitor ca, dacă pedeapsa pentru acest păcat era lepădarea poporului, era mai bine să fie el ucis. Aceasta a fost ca răspuns la declarația lui Dumnezeu că Moise era singurul care părea a fi loial, și că Dumnezeu va face din el o națiune care să moștenească promisiunile făcute lui Israel. Un astfel de patriotism cum a arătat Moise aici, în mod sigur nu adesea a fost egalat. A însemnat loialitate față de lucrarea sa ca reprezentant și mijlocitor al lui Israel, și în același timp loialitate față de Dumnezeu, pe care de asemenea L-a reprezentat.
Păziți-vă de idoli”
Să aplicăm acum lecția la Israelul spiritual. După ce creștinul a părăsit lumea, robia, păcatul, după ce a trecut prin experiențele amare de la Mara, după ce a avut manifestările favorii divine, după ce s-a împărtășit din Pâinea din ceruri, după ce a intrat deplin în relație de Legământ cu Dumnezeu — vine o vreme când trebuie să umble prin credință, nu prin vedere. El este încercat de Domnul. Dacă nu reușește în această lecție, cum au făcut israeliții tipici, va fi o chestiune serioasă pentru el.
Nu vrem să sugerăm că vreun creștin va fi predispus să facă un vițel de aur în mod literal. Vrem să spunem însă că această chestiune de a face chipuri și de a le permite să abată și să absoarbă închinarea noastră lui Dumnezeu este una din cele mai mari încercări și probe care vin asupra israeliților spirituali. Vițelul de aur pe care unii îl stabilesc ca să se închine sunt afacerile. Ei se dăruiesc lor pe deplin, sacrificându-și timpul și energia. Le tratează ca pe un dumnezeu. Iubirea de bani și de lucruri pe care banii le pot procura duce la idolatrie, și prin aceasta rup legământul lor cu Domnul.
Alții idolatrizează sexul opus și dau tot ce au pentru favoarea și părtășia lui. Ei se închină creaturii mai mult decât Creatorului, după cum explică apostolul. Ei fac o mare greșeală. Isus a declarat aceasta spunând: Cine iubește pe tatăl, sau pe mama, sau pe copii, sau pe sine sau orice altă creatură mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Mai trebuie observat încă un idol — idolul sectarismului. Sf. Pavel a avertizat împotriva acestui idol spunând: Unul zice: Eu sunt al lui Pavel!” și altul Eu al lui Apolo!” iar altul Eu sunt al lui Chifa” (1 Cor. 1:12; 3:4). Apoi El întreabă: Nu este această reverență față de oameni o formă de idolatrie? Adică, Nu sunteți voi carnali?” Același principiu ni-l putem aplica nouă astăzi, și să ne păzim de închinarea sectară. Dacă unul spune, Eu sunt al lui Calvin”; altul, Eu sunt al lui Luther”; altul Eu sunt al lui Wesley” etc., nu sunt acestea dovezi de carnalitate? Și mai rău decât aceasta, nu există oare pericolul închinării la instituțiile omenești care poartă aceste nume omenești, și astfel să fie ceva care să intervină între sufletul creștinului și Dumnezeul său? Noi credem că există un pericol serios pe această linie. îndemnăm pe israeliții spirituali să înceteze a se închina idolilor crezuri, și ca toți copiii lui Dumnezeu să se întoarcă de la idolii de orice fel, și să se închine și să aibă reverență numai față de Dumnezeu.
Tendința de a formula și a avea reverență față de crezuri în locul Bibliei se manifestă de când a fost întocmit primul crez — Crezul Niceean — în 325 d. Cr. Fiecare crez tinde să ia locul Bibliei, întocmai cum face Talmudul cu evreii. Isus a vorbit împotriva acestui lucru spunând: Ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră”.
Crezurile creștinătății sunt tradițiile noastre creștine în ceea ce privește Adevărul. Evident că intenția lui Dumnezeu a fost ca poporul Său să nu aibă alt crez în afară de Biblie în întregimea ei. Ei trebuie să creadă tot Cuvântul lui Dumnezeu și să cerceteze Scripturile zilnic, pentru a se convinge de învățăturile ei. Astfel poporul lui Dumnezeu trebuie să crească în har și în cunoștință, așa cum n-ar fi posibil dacă idolii crezuri ar fi stabiliți și ar abate atenția poporului Domnului în diferite direcții.