Vol. 17, Septembrie-Octombrie 2010, Nr. 6 

„DUMNEZEU ARĂTAT ÎN TRUP”

“Mare este taina evlaviei! Cel care S-a arătat în trup, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri.” 1 Tim. 3:16 .

R 5290a W. T. 15 august 1913 (pag. 243-245)

Dumnezeu, marea Origine sau Fântână a Vieţii, are plăcerea să Se manifeste prin diferite creaţii. Toate creaţiile Sale inteligente pe care El le-a recunoscut ca fii, au fost în asemănarea Sa. Logosul, începutul creaţiei lui Dumnezeu, a fost în asemănarea divină. Nu numai că El a fost o fiinţă spirituală (şi Dumnezeu este Spirit), dar, mai mult de atât, El a fost o fiinţă spirituală în asemănarea caracterului Tatălui Său, Creatorul Său.

Mai mult, când Logosul a devenit agentul activ al Tatălui în crearea diferitelor ordine spirituale — îngeri, heruvimi, serafimi — toţi au fost creaţi în chipul Tatălui. Fiii îngereşti ai lui Dumnezeu au cântat împreună şi au strigat de bucurie când au văzut diferitele creaţii. Când a venit timpul să facă încă un ordin de creaturi, diferit, un ordin care nu mai existase înainte, anume, fiinţe umane, Dumnezeu a dus la îndeplinire prin Logos scopul Său de a crea pe om în chipul Său, în asemănarea Sa. Şi Dumnezeu S-a declarat mulţumit de om.

O descriere a primului om este dată în Psalmul 8: “L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele Lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării”. Adam a fost stăpânul sau regele tuturor acestora. El a reprezentat ceva ce îngerii n-au reprezentat; căci nici unul dintre ei n-a fost pus vreodată peste ceva. Dumnezeu este Stăpânul tuturor, iar Adam şi Logosul au fost singurii care în vreun sens al cuvântului au fost puşi peste ceva.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a făcut asemenea Lui în această privinţă — să aibă stăpânire. Când au fost creaţi îngerii, ei erau Dumnezeu manifestat în diferite ordine de fiinţe — heruvimi, serafimi şi grade mai joase de îngeri. Când a ajuns la crearea omului, acesta a fost făcut în chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat în trup. Dar nu putem spune că Dumnezeu este arătat acum în trup decăzut. Asemănarea cu Dumnezeu originară a fost ştearsă prin păcat. Domnia Păcatului şi a Morţii a şters în măsură considerabilă aceste urme ale chipului lui Dumnezeu. Iar Scripturile ne arată clar că noi am pierdut acest chip şi această asemănare a Creatorului.

Adam a fost numit fiu al lui Dumnezeu fiindcă el a fost în relaţie de legământ cu Dumnezeu; dar când a devenit păcătos, el a pierdut această relaţie. Evreii n-au fost fii ai lui Dumnezeu. Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu i-a aprobat pe Avraam, Isaac, Iacov, pe profeţi şi pe alţii din Israel, şi a indicat că vor avea o mare binecuvântare, ei n-au putut fi trataţi ca fii. Dumnezeu a zis, în esenţă, când a vorbit cu Avraam: Prietene, voi face Legământul Meu cu tine. “În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”.

DUMNEZEU ARĂTAT ÎN OMENIREA PERFECTĂ

Dar totul va trebui să aştepte până când va veni acea mare Sămânţă antitipică a lui Avraam. Avem relatarea despre felul cum va veni Cel care va fi Eliberatorul, Sămânţa antitipică a lui Avraam. După ce vorbeşte despre Logos — cum a fost făcut trup şi a locuit printre oameni — sf. Ioan spune că Isus a avut slava Unicului născut al Tatălui, plin de har, plin de adevăr. Acesta este modul, mai presus de toate celelalte, prin care Dumnezeu S-a arătat în trup.

Când animalele inferioare l-au văzut pe Adam, ele au văzut cea mai bună reprezentare a lui Dumnezeu în faţa lor. Nimic mai asemenea lui Dumnezeu nu putea fi făcut în trup. Şi când a venit timpul ca Dumnezeu să-Şi trimită Fiul în lume, El I-a pus în faţă marele privilegiu de a fi Răscumpărătorul omului. Când El a fost făcut trup, toţi cei care L-au privit au văzut slava Unicului născut al Tatălui. Când cineva Îl privea, vedea pe Tatăl în sensul cel mai absolut în care puteau să-L vadă.

Dumnezeu i-a zis lui Moise: “Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască”. Saul din Tars a văzut numai o sclipire a lui Isus Cel slăvit, dar slava a fost atât de mare încât dacă ar fi văzut-o cu totul, n-ar mai fi trăit. Isus a fost însuşi chipul Tatălui. Isus este chipul exact al Tatălui. Şi dacă nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu şi să trăiască, atunci nu poate vedea nici pe Isus şi să trăiască.

DUMNEZEU ARĂTAT ÎN PRINŢI

Dumnezeu a făcut o pregătire în sensul că atunci când Împărăţia lui Cristos se va stabili printre oameni, vor exista reprezentanţi pământeşti prin care Mesia va guverna şi va ridica omenirea în timpul miei de ani. Dumnezeu are tocmai o astfel de clasă gata pregătită pentru această lucrare — Avraam, Isaac, Iacov şi ceilalţi Vrednici din Vechime. Aceştia vor fi socotiţi vrednici de o trezire instantanee la perfecţiune umană. Ei nu vor avea o schimbare de natură la învierea lor, fiindcă n-au fost concepuţi de Spirit. Nimeni n-a fost conceput de Spirit până la Cincizecime, în afară de Domnul nostru la Iordan. “Duhul sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu  fusese încă slăvit.” De aceea, aceşti Vrednici din Vechime au avut numai mărturia că au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Datorită loialităţii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile dreptăţii, unii dintre aceşti Vrednici din Vechime “au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, ispitiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capră, lipsiţi de toate, prigoniţi, primiţi rău, ei, de care lumea nu era vrednică”. Evr. 11:37-40.

Aceştia, măcar că au primit Făgăduinţa lui Dumnezeu, n-au primit lucrurile făgăduite lor. De exemplu, Dumnezeu i-a promis lui Avraam: “Toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie”. Avraam trebuie să vină la înviere pentru a se adeveri Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să primească ţara. Dar nici o sugestie nu s-a făcut că Avraam va avea glorie, onoare şi nemurire — nici o sugestie că va deveni părtaş naturii divine şi moştenitor împreună cu Isus. Vezi Fapt. 7:5; Evr. 11:8-10, 17, 39, 40.

Aceasta a început cu Isus. Cristos le-a adus oamenilor nu numai cunoştinţa vieţii şi a nemuririi, dar şi faptul că există un privilegiu de a câştiga această viaţă împreună cu El: “O mântuire aşa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o” (Evr. 2:3). Dar Vrednicii din Vechime au avut credinţa să-L creadă pe Dumnezeu, să aibă încredere în Făgăduinţa Sa şi să aştepte împlinirea acelei Făgăduinţe. Ei au avut numai aluzia că Dumnezeu va îndepărta blestemul. Iar Sămânţa lui Avraam trebuia să fie mijlocul glorios al binecuvântării lui Dumnezeu — “În tine şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Astfel sf. Pavel ne spune că ei n-au primit lucrurile făgăduite, “pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi îBiserica evanghelicăş, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”. Evr. 11:40.

Vrednicii din Vechime nu-şi pot primi binecuvântările înainte de a le primi noi pe ale noastre. Mireasa trebuie să fie glorificată, apoi credincioşii din trecut pot veni şi pot primi binecuvântarea lor. Atunci imediat Împărăţia va fi stabilită. Şi Avraam, Isaac, Iacov şi toţi ceilalţi Vrednici vor fi primii copii ai lui Cristos. În loc să fie părinţi, ei vor fi copii şi El îi va face prinţi, conducători pe pământ (Ps. 45:16). Fiind înviaţi oameni perfecţi, ei vor fi chipul perfect al lui Dumnezeu. În fiecare din aceşti Vrednici din Vechime, Dumnezeu va fi arătat în trup. Ei vor fi atunci prinţi şi vor conduce pământul, sub Împărăţia lui Cristos.

Isus a confirmat acest gând când a spus: “Veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 13:28). Despre Sine a zis: “Încă puţin, şi lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Dacă n-am fi schimbaţi la stările spirituale prin puterea învierii, nici noi nu L-am mai vedea, ca şi alţii care vor rămâne pe planul uman. Cei care au murit în Cristos şi “cei vii care rămân”, la arătarea Sa vor fi făcuţi ca El, vor fi “schimbaţi într-un moment, într-o clipeală din ochi”. La momentul schimbării noastre vom vedea nu numai pe Domnul nostru, ci şi pe toţi sfinţii îngeri — toţi de pe planul spiritual, care acum sunt invizibili pentru noi. Ei pot vedea pe oameni, dar oamenii nu-i pot vedea.

Dumnezeu a fost arătat în trup; întâi, în cazul lui Adam, apoi, în cazul lui Isus, şi apoi, El va fi arătat în trup prin acei Vrednici din Vechime care vor fi socotiţi că merită o înviere mai bună decât restul lumii.

FRUMUSEŢEA SFINŢENIEI DOMNULUI NOSTRU

Când soldaţii au pus în derâdere pe capul Domnului nostru o coroană de spini, L-au îmbrăcat într-o mantie de purpură şi L-au dus în sala de judecată, Pilat s-a uitat la El cu admiraţie şi a exclamat: “Iată Omul!” sau “Iată înfăţişarea!”. Eu sunt dintre neamuri şi nu sunt din neamul vostru, dar voi mi-aţi trimis să condamn pe cel mai glorios evreu de pe pământ! Nimeni nu poate avea un caracter cu adevărat frumos fără ca frumuseţea interioară să i se reflecte pe faţă. Dacă un om are caracter rău, el nu-l poate ascunde să nu se vadă pe trăsăturile sale. Dacă are o dispoziţie iubitoare, se va vedea pe faţa sa. Ce putem gândi atunci despre Domnul nostru! Faţa Lui trebuie să fi fost de o frumuseţe minunată! Nu-i de mirare că oamenii se îngrămădeau să-L vadă datorită harului vorbirii Sale şi a frumuseţii Sale minunate — chipul lui Dumnezeu!

Psalmistul întreabă: “Ce este omul, ca să te gândeşti la el şi fiul omului ca să-l bagi în seamă îsă ai grijă de elş? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste” (Ps. 8:4, 5). Dar omul a căzut în păcat, înstrăinare, întuneric! Influenţa satanică duce la păcat şi a determinat căderea omului de la chipul Creatorului său. Marele scop al lui Dumnezeu este să aducă omenirea înapoi din păcat şi imperfecţiune. El va ridica pe toţi aceia care vor dori să fie drepţi.

“Îl vedem pe Isus, care a fost făcut “pentru puţin timp mai prejos decât îngerii”, încununat cu slavă şi cu cinste “perfecţiunea naturii umane”, din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Evr. 2:9). Vedem baza largă a Planului lui Dumnezeu aşezată în lucrarea răscumpărătoare de la Calvar. Vedem că viaţa Răscumpărătorului trebuie să fie preţul răscumpărării umane. “Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui. Hristos îclasa Unsului, Mesiaş este cel dintâi rod; apoi, la Venirea Lui îîn greacă, în timpul prezenţei Saleş cei care sunt ai Lui” (1 Cor. 15:21-23). Isus spune: “Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia înviere”. Aceştia vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El o mie de ani. Apoc. 20:6.

Astfel deci, “Dumnezeu arătat în trup” a fost clar dovedit în Omul Isus Cristos în perfecţiunea Sa. Dar Dumnezeu a fost în mod special şi mai cu seamă arătat în trupul lui Isus când El S-a prezentat lui Ioan la Iordan, când a ajuns la vârsta de treizeci de ani şi acolo S-a dat ca sacrificiu. “Iată-mă, vin; — în sulul cărţii este scris despre mine — desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu.” Acolo S-a oferit pe Sine fără pată, în armonie cu voia lui Dumnezeu. Şi acceptarea divină a fost indicată sub forma unui porumbel venind deasupra Lui — nu înseamnă că Spiritul sfânt este ca un porumbel, ci Dumnezeu a dat manifestarea aceasta exterioară aşa încât Ioan să aibă un mijloc de identificare a lui Mesia, aşa încât a putut spune: “Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel; şi a rămas peste El”.

De la botezul lui Isus, Dumnezeu a rămas în El într-o manieră deosebită; cum spune apostolul Ioan despre Biserică: Dumnezeu rămâne în noi şi noi în Dumnezeu (1 Ioan 4:14). Tatăl Şi-a făcut locuinţa în Isus şi L-a calificat ca să facă cunoscut Planul Divin. Domnul nostru a spus: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Luca 4:16-21, Isa. 61:1-3.

Ispitirea Domnului nostru În pustie

Citim că după primirea Spiritului sfânt, lui Isus I s-au descoperit lucrurile cereşti. Pentru că, aşa cum spune apostolul, “Omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … şi nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte”. Prin urmare, când Isus a primit conceperea Spiritului sfânt, El a primit discernământ spiritual. A ajuns să vadă cum I se potrivesc tipurile Vechiului Testament. A văzut că şarpele din pustie L-a reprezentat pe El.

Când a văzut lucrurile acestea, ne amintim că era în pustie. El avea toate Scripturile în minte. Din copilărie avea obiceiul să frecventeze sinagoga, şi cu mintea Sa perfectă, Scripturile I s-au întipărit cu amănunţime. Putea cita orice scriptură în voie. Şi când Satan a citat scripturi, Isus le-a înţeles.

La sfârşitul celor patruzeci de zile, când Isus era slab din cauza postului, a fost timpul cel mai favorabil pentru Adversar ca să-L ispitească. Când cineva ar avea în minte gândul la toată ruşinea şi înjosirea legată de moartea de sacrificiu, ar fi destul ca inima să-i fie cuprinsă de frică! Momentul în care Şi-a dat seama că va fi socotit ca hulitor şi contrar lui Dumnezeu, a fost cel mai potrivit moment pentru Satan. Şi Tatăl a permis să fie ispitit — i-a permis Adversarului să-L ispitească în timpul acela anumit.

Atunci Satan s-a adresat minţii Domnului nostru: Te cunosc foarte bine. Ne cunoaştem de multă vreme din trecut şi cunosc misiunea pentru care ai venit. Tu nu-Ţi dai seama, ştiu, de puterea care a venit peste Tine când ai fost botezat. Am privit cum a venit puterea lui Dumnezeu peste Tine. Trebuie doar să porunceşti acestor pietre să se facă pâine. Îmi dau seama că poţi face o lucrare mare şi mi-ar plăcea să mă unesc cu Tine în aceasta. Dar întâi de toate ar trebui să mănânci ceva.

Isus îl cunoştea pe Satan — ştia că Satan a fost Lucifer, care se răzvrătise împotriva guvernării divine şi care a fost întemniţat pe această planetă. Când Satan I s-a înfăţişat lui Isus, putem fi siguri că a încercat să apară ca înger de lumină şi să pretindă că dorea să fie de partea lui Dumnezeu, şi că acum dorea să coopereze cu Dumnezeu. Dar Isus ştia că puterea nu-I fusese dată cu scopul menţinerii vieţii Sale şi n-a cedat ispitei.

De aceea Satan L-a luat apoi pe un munte înalt — aceasta a fost în duhul minţii lor — şi I-a arătat cum el — Satan — era “prinţul acestei lumi” şi a tuturor împărăţiilor ei. Şi I-a zis: Vezi, dar, eu am putere să Te ajut. Îţi poţi permite să fii fără astfel de ajutor? Eu sunt în armonie cu Tine. Tu vei salva omenirea şi o vei elibera de moarte. În loc să trebuiască să suferi, cum este Planul lui Dumnezeu, noi vom lucra împreună şi nu va trebui să suferi. Trebuie numai să mă recunoşti pe mine. Aşa am început şi eu. Am vrut să arăt ce fel de împărăţie aş putea stabili. Am zis: “Mă voi sui până la ceruri, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de scaunul lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării, în adâncimile miazănoaptei; mă voi ridica mai sus de vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt”. Voi avea imperiul meu propriu. Te sfătuiesc să vii să ai parte cu mine. Eu Îţi voi da toată slava pe care ai putea-o cere. Intenţionez să fiu prinţul acestei lumi. Nu vezi că totul este în mâinile mele?

Dar în aceste ispite Isus a biruit. Şi biruinţa a fost atât de completă încât Satan a gândit că nu merită să-L ispitească iarăşi! A gândit că dacă nu L-a putut clinti pe Isus când era la limita înfometării, nu avea rost să mai încerce. Astfel că n-a mai făcut altă încercare, după cât arată relatarea.

TEORIA ÎNCARNĂRII NU ESTE SCRIPTURALĂ

După aceea, în timp ce Isus umbla şi făcea bine, vindeca bolnavi şi propovăduia poporului, totul a fost în conformitate cu voia Tatălui. Dacă Tatăl ar fi fost încarnat într-un trup de carne, n-ar fi putut face mai perfect propria Sa voie. Dar Isus n-a fost încarnat. Încarnarea Domnului nostru este numai o teorie inventată în Veacurile Întunecate. El S-a smerit ca să devină om şi “S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri şi de pe pământ … şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus Hristos este Domn”. Filip. 2:8-11.