Vol. 18, Noiembrie-Decembrie 2010, Nr. 1 

DOCTRINE MAI MULT SAU MAI PUŢIN IMPORTANTE

R 5284-b W. T. 1 august 1913 (pag. 231-232)

Există anumite aspecte ale doctrinei lui Cristos care sunt fundamentale şi absolut necesare, şi fără de care nimeni nu ar fi recunoscut de Domnul ca unul dintre urmaşii Săi. Există şi alte aspecte care ar părea să fie folositoare, ajutătoare, binecuvântate, dar nu fundamentale, nu esenţiale pentru a fi membru în Corpul lui Cristos. De aspectele fundamentale s-au bucurat cei buni, cei evlavioşi din ziua Cincizecimii până acum.

Noi, aceeaşi clasă de acum, avem aceleaşi aspecte fundamentale şi ne este permis să avem şi alte privilegii, adevăruri, “hrană la timpul potrivit” pentru întărirea noastră. Acestea din urmă nu sunt neapărat esenţiale pentru a fi membri în Corpul lui Cristos; altfel strămoşii noştri care nu le-au avut n-ar fi fost membri ai lui Cristos şi n-ar fi existat Corp al lui Cristos timp de secole.

 Teoria fundamentală a Ispăşirii este după cum urmează:

(1) Toţi oamenii — toţi copiii lui Adam — sunt păcătoşi.

(2) Nimeni nu poate fi împăcat cu Dumnezeu fără sacrificiul Răscumpărătorului.

(3) Isus a venit în lume ca să fie acel sacrificiu — şi mai târziu să aplice acel preţ de Răscumpărare pentru păcatele lumii.

(4) Pe baza credinţei în lucrarea Răscumpărătorului, credinciosul se poate consacra serviciului divin, prin acceptarea invitaţiei divine, “Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie”.

(5) Astfel procedând, credinciosul poate — până la timpul completării numărului ales — să exercite o deplină siguranţă a credinţei că sacrificiul Său va fi acceptat de Tatăl; şi că el va primi o parte din ungerea Spiritului sfânt — conceperea.

(6) Cei care îndeplinesc aceste condiţii trebuie să fie acceptaţi ca fraţi în cel mai înalt sens al cuvântului. Atâta ar părea să fi fost necesar întotdeauna, şi mai mult de atât credem că nu este necesar nici astăzi. Dar, dacă datorită zilei noastre favorabile avem mai multă cunoştinţă, putem avea şi încercări corespunzătoare, pe care cunoştinţa noastră mai mare le va compensa.

Sfatul nostru pentru poporul drag al Domnului de pretutindeni este ca ei să nu pună nici un jug unul asupra altuia, în afară de aspectele fundamentale specificate mai sus — ca altfel să stea liberi şi să se lase unul pe altul liberi, să aibă părtăşie şi să fie de acord unul cu altul cât pot.

Dacă există o dispoziţie de a se presa unul pe altul peste această credinţă de bază şi dacă este considerat necesar să se separe pentru progresul vreuneia dintre părţi, atunci fără îndoială o separare ar fi cursul înţelept, mai degrabă decât o luptă continuă.

Noi nu criticăm vederile nimănui. Fiecare are dreptul perfect de a susţine orice crede el că învaţă Biblia, şi vederile noastre sunt fără îndoială bine cunoscute de către toţi cititorii noştri. Afirmate pe scurt, ele sunt după cum urmează:

(1) Că acel care a păcătuit a fost Adam, şi că el şi toţi urmaşii lui au fost implicaţi.

(2) Că a fost nevoie de un Răscumpărător, că Isus a devenit acel Răscumpărător şi “S-a dat pe Sine ca preţ de Răscumpărare pentru toţi”.

(3) Că Dumnezeu a invitat pe unii dintre păcătoşii răscumpăraţi — nu să fie preţ de Răscumpărare, nici să răscumpere pe nimeni altcineva, ci — să fie asociaţii Răscumpărătorului, membrii Corpului Său, Mireasa Sa.

(4) Termenii şi condiţiile în care aceştia pot avea părtăşie sunt că Isus ca marele Avocat îi va accepta ca membrii Săi — carnea lor drept carnea Sa — şi că El le va atribui partea din meritul Său care le-ar reveni ca membri ai rasei adamice. Atunci ei sunt îndreptăţiţi legal de toate neajunsurile, slăbiciunile şi imperfecţiunile moştenite de ei; şi voinţa lor şi toate puterile şi talanţii care le rămân fiind consacrate, sacrificiul lor poate fi plăcut lui Dumnezeu — ca parte din Jertfa pentru Păcat a Marelui Preot.

(5) Împărtăşindu-se astfel în moartea Răscumpărătorului, aceştia sunt privilegiaţi să aibă parte în viaţa Sa, prin prima Înviere. Răscumpărătorul nu aplică acum meritul Său lumii, în afara membrilor nou-acceptaţi şi adăugaţi. El va îndeplini Programul divin şi îi va sacrifica pe toţi membrii Săi, înainte de a prezenta, la sfârşitul Veacului, meritul sacrificiului Său pentru păcatele întregii lumi, şi prin aceasta va pecetlui Noul Legământ pentru lume.

După judecata noastră, mulţi greşesc în faptul că ataşează o valoare prea mare sacrificiului Bisericii; în timp ce alţi fraţi dragi greşesc, credem noi, în aceea că nu văd nici o valoare în sacrificiul Bisericii, nici că ei îi este permis să aibă vreo participare în sacrificiul Învăţătorului. Aceasta ni se pare ca balansul pendulei de la o extremă la cealaltă; în timp ce vederea noastră este în centru, după cum am declarat chestiunea.

Dacă, după ce s-a gândit la aceste chestiuni, o adunare găseşte că nu se poate pune de acord şi că ar face mai mult progres ca două adunări, noi am accepta acea concluzie ca fiind înţeleaptă, oricât de mult am deplânge necesitatea unei divizări. O astfel de separare nu ar înstrăina neapărat pe vreuna dintre acele adunări de poporul Domnului, nici de Societate, pentru că ambele recunosc pe Isus ca Răscumpărătorul lor şi ambele recunosc că sângele Lui este eficace înainte de orice.