Vol. 18, Noiembrie-Decembrie 2010, Nr. 1 

TRECEREA MĂRII ROŞII

Exod 14:19-31

“Înainte de a Mă chema, le voi răspunde.” Isaia 65:24.

R 5277 W. T. 15 iulie 1913 (pag. 216-217)

Istorisirea biblică despre miraculoasa trecere a Mării Roşii de către Israel, care mai târziu a înfrânt armata egipteană, a fost multă vreme pusă la îndoială de către agnostici, care de asemenea au pus la îndoială numărul mare atribuit israeliţilor — 600.000 de bărbaţi, ceea ce implică un total de 2.000.000 sau mai mult. Totuşi, în final Biblia este triumfătoare. Traducerile greşite şi neinterpretarea potrivită a figurilor de stil au fost bazele înţelegerii noastre greşite.

Profesorul Flinders Petrie atrage atenţia asupra faptului că cuvântul ebraic alaf este folosit în Scripturi uneori cu referire la o mie, iar alte ori cu referire la un grup, familii sau corturi, foarte asemănător cu modul în care noi folosim cuvântul regiment cu referire la un grup de o mie de oameni, totuşi adesea cu mult mai mic la număr, în special după o bătălie. Astfel înţeleasă, mărturia “Iuda 74.600” ar însemna “Iuda, şaptezeci şi patru de familii, sau corturi, cu 600 de bărbaţi în total”; “şi astfel au pornit la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui”. Numeri 2:34.

Astfel socotit, întreaga oştire a israeliţilor care au părăsit Egiptul — bărbaţi, femei şi copii, ar putea fi estimată cam la 30.000. Chiar şi aceasta era o oştire considerabilă, ca descendenţi ai lui Iacov în ceva mai puţin de două secole. Faptul că israeliţii erau foarte prolifici a fost dovedit de decretul egiptenilor care a căutat să distrugă pe copiii lor, de teamă că în cele din urmă vor întrece ca număr pe egipteni.

Necesitatea miracolelor

Un miracol nu este îm mod necesar o încălcare a legii Naturii. O minune, o întâmplare neobişnuită, indicând o intervenţie a Puterii divine în afacerile umane, ar fi un miracol, chiar dacă ar fi în conformitate cu legile naturale. Dumnezeu rar face miracole dacă nu există o necesitate.

Trei drumuri ieşeau din Egipt în direcţia Palestinei; dar deoarece un zid militar se întindea de la Marea Mediterană la Marea Roşie pentru a proteja împotriva armatelor invadatoare, aceste drumuri aveau acces în Egipt numai prin porţi de fier puternice şi păzite.

Unul din aceste drumuri ducea prin ţara filistenilor, prin care ar fi fost interzisă trecerea unei trupe aşa de mari de oameni. Al doilea drum ducea printr-un deşert nisipos şi ar fi fost cu totul nepotrivit, neavând nici o sursă de hrană şi apă. Al treilea drum a fost cel pe care au luat-o israeliţii, care ducea prin regiunile muntoase ale Sinaiului, unde au găsit loc de păşune.

După moartea întâilor-născuţi ai Egiptului şi începutul Exodului lui Israel, au trecut câteva zile înainte de a ajunge la Marea Roşie. Între timp, Faraon şi poporul său şi-au revenit în mare măsură din jelirea lor. Faraon a observat că israeliţii, în timp ce le-a fost dată ocazia de a părăsi Egiptul, au rătăcit de parcă erau indecişi pe ce drum s-o ia. El a tras concluzia că ei erau sătui de noua lor libertate şi de călătoria lor, şi că era o problemă uşoară să-i aducă înapoi. A poruncit să se închidă porţile şi câteva sute de căruţe şi pedestraşi au fost trimişi să-i urmărească.

Între timp, israeliţii trecuseră printre două lanţuri muntoase, până lângă braţul de nord al Mării Roşii — Golful Suez. Se pare că israeliţii intraseră într-o îngrăditură de unde nu era scăpare. Providenţa divină a aranjat ca un stâlp greu de nori, sau ceaţă, să planeze deasupra taberei egiptenilor, în timp ce în tabăra israeliţilor era o lumină strălucitoare. Astfel egiptenii au fost în întârziere şi israeliţii au mers înainte până când au ajuns la mare şi au văzut că erau împrejmuiţi. Atunci au strigat către Domnul şi către Moise descurajaţi, cerând să le fie permis să se întoarcă în robia egipteană. Preferau o predare în bune condiţii mai degrabă decât un conflict.

Dar cuvântul Domnului prin Moise a fost ca poporul să se îmbărbăteze şi curând vor vedea că Iehova Dumnezeu le va aduce eliberare de vrăjmaşi în necazurile lor. Între timp, vântul începuse să sufle dinspre nord şi treptat apele s-au retras spre sud, dezvelind o margine şi un banc de nisip, peste care israeliţii au trecut de cealaltă parte. Egiptenii înconjuraţi de ceaţă i-au urmărit, poate fără să-şi dea seama că treceau pe un pământ care de obicei era acoperit de apă.

În timp ce înaintau prin nisipul ud, egiptenii aveau dificultăţi noi. Roţile carelor se afundau, caii mergeau mai încet; s-au oprit şi apoi roţile s-au sfărâmat etc., până când egiptenii au început să-şi dea seama ce se întâmplă şi au hotărât că, în limbajul figurativ al acelui timp, Dumnezeu îi privea cu ochi răi din stâlpul de nor. Probabil că a fost ceva manifestare, cum ar fi sclipirea unui fulger. Ei au hotărât să se întoarcă şi să renunţe la urmărire. Între timp, direcţia vântului s-a schimbat şi acum venea dinspre sud. Înainte de a se putea salva, apa a venit peste ei; erau într-o mlaştină şi repede au fost înfrânţi.

Nu există nimic în această relatare care să zdruncine credinţa. Rapoartele Guvernului Statelor Unite arată că apele Lacului Erie au avut o variaţie de cam 4,5 m la Toledo, din cauza schimbării vântului şi fără vreun uragan special. Lucrul care ne-a zdruncinat credinţa în trecut a fost afirmaţia că Marea a constituit un zid de fiecare parte a israeliţilor în timp ce treceau. Dar cuvântul zid în sensul său cel mai larg înseamnă numai baricadă. În acelaşi sens am putea spune că Statele Unite au Oceanul Atlantic ca un zid protector de o parte şi Oceanul Pacific de cealaltă.

Astfel vedem că dacă Biblia este interpretată cu cât de cât bun simţ, ea este cu totul raţională. Tot mai mulţi studenţi ai Bibliei află nu numai despre caracterul ei raţional, dar şi despre comoara ei de bogăţie în cunoştinţa şi înţelepciunea de Sus.

Îngerul Domnului

Stâlpul de nor, sau ceaţă, care dădea lumină pentru israeliţi noaptea, dar întuneric pentru egipteni, se spune că era Îngerul Domnului, sau ca şi cum Îngerul Domnului ar fi fost în el. Trebuie să avem în minte sensul larg al cuvântului înger. Înseamnă mesager. În general fiinţele spirituale sunt mesagerii lui Iehova în rânduielile omeneşti. Câteodată însă fiinţele umane sunt mesagerii Lui, ca, de exemplu, apostolul declară că toţi cei din poporul consacrat al lui Dumnezeu sunt ambasadorii, slujitorii, servitorii lui Dumnezeu.

Dar cuvântul înger este folosit din punct de vedere scriptural într-un sens încă şi mai larg — semnificând exercitarea Puterii divine în legătură cu rânduielile omeneşti. Astfel sf. Pavel scrie că Dumnezeu “face îngerii Săi vânturi şi slujitorii Săi o flacără de foc” (Evrei 1:7). Astfel, de exemplu, mesagerul Domnului a lovit armata lui Sanherib cu moartea, aşa cum această lecţie relatează că a fost lovită armata lui Faraon.

Puţin contează dacă Scripturile se referă la forţele folosite ca fiind îngerul Domnului, sau dacă ele vreau să spună că îngerul Domnului a supervegheat şi a folosit forţele care au acţionat. Efectul ar fi acelaşi în fiecare caz. Puterea lui Dumnezeu ar fi la fel manifestată, fie direct prin elementele naturii, fie prin intermediul unei fiinţe spirituale, comandând forţele naturii în numele şi puterea lui Iehova.

Există lecţii valoroase pentru creştin în legătură cu manifestările Puterii divine în interesul Israelului tipic. Aceste lecţii sugerează că acelaşi Dumnezeu nu este mai puţin dispus şi mai puţin capabil să elibereze pe israeliţii spirituali din robia lor sub păcat şi sub Satan, şi nu este mai puţin capabil de a le da o cale de scăpare, chiar prin mările sângeroase ale greutăţilor.

Există de asemenea o lecţie pentru noi în ceea ce priveşte interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu. Deoarece vedem că acesta începe să ni se deschidă tot mai mult, cu claritate, simplitate, frumuseţe, să ne crească credinţa în Dumnezeu şi în revelaţiile pe care El le-a făcut prin profeţii din vechime, ca şi prin cuvintele lui Isus şi ale apostolilor inspiraţi.

După cum Dumnezeu aranjase deja afacerile Israelului înainte ca ei să-şi cunoască greutăţile şi să înţeleagă că erau împrejmuiţi din toate părţile, tot aşa, acelaşi Dumnezeu a ştiut dinainte toate greutăţile noastre şi a făcut aranjamente pentru uşurarea şi eliberarea noastră, şi El aşteaptă de la noi numai să apreciem situaţia şi să-L chemăm prin credinţă. “Înainte de a Mă chema, le voi răspunde.” Alt gând este că uneori ajungem la capătul tuturor posibilităţilor omeneşti. Atunci, şi nu mai înainte, ar trebui să ne aplicăm nouă înşine cuvintele lui Moise: “Staţi pe loc şi veţi vedea eliberarea pe care v-o va da Iehova”.