Vol. 18, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

ISRAELUL CRUŢAT SAU OCOLIT

Exodul 12:21-31

“După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Matei 20:28 .

R 5272 W. T. 1 iulie 1913 (pag. 205-206)

Creştinii vorbesc despre Paştele evreiesc ca despre o instituire, ca despre o amintire a trecutului, în care ei nu au un interes special. Aceasta este din cauză că însemnătatea Paştelui nu este în general înţeleasă. În realitate creştinul este mai interesat de Paşte decât evreul. Dar există un sens în care întreaga lume este interesată de el, după cum vom vedea în studiul de astăzi.

A zecea plagă, trimisă peste egipteni ca o pedeapsă pentru nedreptatea lor stăruitoare faţă de evrei, a fost moartea întâilor-născuţi ai lor. În fiecare casă din Egipt exista moarte, şi chiar a florii familiilor lor, întâiul-născut — fiu sau fiică. Teroarea unei astfel de nopţi poate fi mai bine imaginată decât exprimată.

Moartea este întotdeauna prezentată în Scripturi ca fiind duşmanul omului — pedeapsa păcatului. Sentinţa cu moartea a căzut asupra primilor noştri părinţi din cauza păcatului; şi prin ei, prin legile eredităţii, a trecut asupra tuturor copiilor lor ­— familia umană. Noi cu toţii murim; şi Biblia spune că singura speranţă de recuperare din moarte constă în faptul că Dumnezeu vrea aceasta şi a făcut pregătiri pentru satisfacerea Dreptăţii Sale prin moartea lui Isus, “Cel drept pentru cei nedrepţi”. Ea ne spune de asemenea că marele remediu atât pentru păcat cât şi pentru moarte va fi aplicat în scurtă vreme omenirii. În timpul Domniei lui Mesia, sentinţa cu moartea va fi abolită, blestemul va fi îndepărtat, nu va mai exista suspin, plânset sau moarte.

Din contră, îndepărtarea blestemului, moartea, va însemna introducerea binecuvântării vieţii prin Răscumpărătorul glorificat. Atunci El va deveni Dătătorul de viaţă pentru toţi cei care, atunci când vor fi luminaţi pe deplin, vor accepta favoarea divină de la El. Procesul învierii va începe pentru deplina recuperare a tuturor celor doritori şi ascultători din omenire, la perfecţiunea glorioasă a Tatălui Adam şi la privilegiul vieţii veşnice.

Ceea ce Dumnezeu a adus peste egipteni în acea noapte a fost, prin urmare, doar aceeaşi pedeapsă care a fost împotriva întregii omeniri timp de şase mii de ani. Pedeapsa nu a constat atât de mult în moarte, cât în caracterul ei neaşteptat. Întâii-născuţi, care au mers la culcare sănătoşi, au fost cadavre înainte de a veni dimineaţa, sentinţa morţii venind peste ei mai brusc decât ar fi venit altfel. Ei au adormit.

Această plagă n-a atins casele israeliţilor. Întâii lor născuţi au fost ocoliţi, cruţaţi, protejaţi de către Cel Atotputernic; de aceea este numele de Paşte (în limba engleză Passover — pass over = a trece peste, n. t.). Prin poruncă divină, israeliţii au făcut din acest eveniment o aniversare istorică. Fiecare israelit, când celebrează Paştele, îşi arată credinţa în Dumnezeu şi încrederea în această relatare a eliberării divine a strămoşilor lor — sau altfel comite o fraudă; căci nu are altă semnificaţie.

ADEVĂRATA ÎNSEMNĂTATE A PAŞTELUI

Experienţele lui Israel în cruţarea lor sunt alegorice. Ca tip, ele reprezintă experienţele Aleşilor lui Dumnezeu — Israelul spiritual. Şi să observăm că Israelul spiritual este o companie de oameni evlavioşi ai lui Dumnezeu, adunaţi dintre toate naţiunile şi dintre toate denominaţiile — evrei, romani, francezi, britanici — “din orice seminţie, de orice limbă, din orice popor şi din orice neam”. Membrii principali ai Israelului spiritual provin din Israelul natural, dar nici o naţiune nu poate avea pretenţii exclusive. Este o clasă aleasă, aleasă nu pe linii naţionale, nici pe alte linii preferenţiale, decât cele ale caracterului.

Această companie a israeliţilor spirituali a fost reprezentată prin întâii-născuţi ai lui Israel, ai Israelului trupesc care a fost ocolit în acea noapte. În dimineaţa următoare, toate oştirile lui Israel au ieşit sub conducerea întâilor-născuţi, care ulterior au fost reprezentaţi prin seminţia preoţească, simbolizând Preoţimea împărătească al cărei Mare Preot împărătesc este Mesia cel glorificat. Curând, El şi “Biserica celor Întâi- născuţi” (Evrei 12:23), glorificaţi prin participarea la învierea Sa, Învierea dintâi sau principală, vor fi instalaţi în gloria şi puterea Împărăţiei mesianice, pentru binecuvântarea tuturor celor care vor dori să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu.

În trecut, studenţii Bibliei au fost greoi la înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Treptat, în lumina privilegiilor actuale, ei ajung să aprecieze faptul că acesta prezintă lungimile, lăţimile, înălţimile şi adâncimile Iubirii, Înţelepciunii şi Puterii divine, aşa cum n-au visat niciodată înainte. Acum ei văd că atunci când Domnul vorbeşte despre Biserica Întâilor-născuţi, El sugerează că intenţionează să aibă şi alţi fii, şi că aceştia sunt doar primii. După cum întâii-născuţi ai lui Israel, care au fost cruţaţi, n-au fost singurii salvaţi din robia egipteană, tot aşa Biserica Întâilor-născuţi nu vor fi singurii salvaţi din robia păcatului şi a morţii, simbolizată prin acea robie egipteană. Dimpotrivă, ocrotirea Întâilor-născuţi implică eliberarea celor rămaşi.

Cuvintele noapte şi dimineaţă au o semnificaţie şi în antitip. Biblia prezintă faptul că cei şase mii de ani în care Păcatul şi Moartea au avut stăpânire şi au înrobit pe mulţi care au dorit să fie corecţi cu Dumnezeu este un timp de noapte. În timpul acestei nopţi poporul lui Dumnezeu a fost tot mai mult oprimat de Satan şi de servitorii lui, simbolizaţi prin Faraon şi egipteni. A fost o noapte lungă, de şase mii de ani, despre care profetul declară: “Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia.” Psalmul 30:5.

Dimineaţa la care se referă vor fi zorile marelui Sabat antitipic, a şaptea Zi de o mie de ani. Atunci Mesia şi Biserica Sa a Întâilor-născuţi, trecuţi peste moarte la viaţă prin Putere divină, vor fi instalaţi în gloria Împărăţiei şi vor începe marea lucrare de binecuvântare a tuturor celor care vor dori să vină în armonie cu Dumnezeu.

Acea Nouă Dispensaţie va fi atât de diferită de cea actuală, încât este la modul figurat numită Zi, în contrast cu întunericul timpului prezent, reprezentat ca noapte. În acea Zi a Împărăţiei lui Mesia, El va fi marele Împărat — Prinţul Luminii. Atunci Prinţul întunericului va fi legat. În timpul acelei epoci glorioase de o mie de ani, oştirile omenirii care vor dori să vină în armonie cu Dumnezeu vor deveni cu toţii israeliţi, şi treptat vor fi conduşi de antitipicul Moise la perfecţiunea Paradisului restaurat. Numai cei care nu vor dori şi nu vor asculta nu vor ajunge la recuperarea totală a tot ceea ce a fost pierdut în Adam prin neascultarea din Eden, şi răscumpărat prin moartea lui Isus pe Calvar.

“ISRAEL, ÎNTÂIUL MEU NĂSCUT”

Deoarece orice binecuvântare, orice eliberare din puterea Păcatului şi a Morţii, a fost prin harul lui Dumnezeu şi nu o obligaţie a Dreptăţii, El a avut în mod perfect dreptul de a stabili cu mult timp înainte ca binecuvântările pe care intenţiona să le trimită, să ajungă la omenire prin Sămânţa sau copiii lui Avraam. Aceasta El a declarat-o clar, dar într-un mod indirect. Neobservat de evrei, Domnul a arătat că Avraam va avea două seminţe diferite, una cerească, cealaltă pământească. Astfel El a spus: “Sămânţa ta va fi (1) ca stelele cerului, şi (2) ca nisipul de pe ţărmul mării”.

Dumnezeu nu i-a explicat aceasta lui Avraam, dar noi vedem acum însemnătatea acelui aspect al Promisiunii. Stelele reprezintă Sămânţa cerească a lui Avraam — Mesia şi Biserica Sa, în mod simbolic numită Mireasa Sa. Nisipul de pe ţărmul mării — nenumărat — reprezintă vasta mulţime a celor care în cele din urmă vor fi salvaţi din păcat şi moarte şi recuperaţi la favoare divină şi viaţă veşnică, în Împărăţia Mesianică a Seminţei spirituale, “Biserica Întâilor-născuţi”. Dumnezeu n-a uitat nici nu Şi-a retras favoarea faţă de sămânţa naturală a lui Avraam prin alegerea Seminţei spirituale, căci pentru ei a venit primul privilegiu sau ocazie şi dintre ei au fost adunaţi primii membri ai acestui Israel spiritual — Sămânţa spirituală a lui Avraam. Despre ei sf. Pavel spune: “Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei” — Promisiunea făcută lui Avraam că în aceasta, în Sămânţa sa spirituală, toată omenirea va primi binecuvântarea divină — îndepărtarea blestemului păcatului şi a morţii. Galateni 3:29; Apocalipsa 21:4, 5; 22:3.

Mai mult, Scripturile arată că după ce Israelul spiritual va fi fost completat prin schimbarea de la natură pământească la natură cerească, binecuvântările lui Dumnezeu vor începe să vină încă o dată la sămânţa naturală a lui Avraam. Astfel providenţele lui Dumnezeu au fost pentru evreu mai întâi în privinţa privilegiilor spirituale, şi vor fi pentru evreu mai întâi în privinţa privilegiilor pământeşti — Restabilirea la perfecţiune umană. Romani 11:25-33; Fapte 3:19-21.

ÎNTÂII-NĂSCUŢI PROTEJAŢI PRIN SÂNGE

Să nu neglijăm a observa că favoarea divină faţă de întâii-născuţi ai lui Israel n-a fost fără sânge. Într-adevăr, după cum arată sf. Pavel, toată învăţătura Scripturilor Vechiului Testament este c㠓Fără vărsare de sânge nu este iertare”. Prin poruncă divină, israeliţii şi-au arătat credinţa în Domnul prin faptul că au luat un miel de un an fără defect, ucigându-l şi stropind sângele pe stâlpii uşii şi pe pragul de sus al caselor şi mâncând carnea în casă.

După cum Paştele a fost tipic, tot aşa a fost şi mielul şi sângele stropit. Mielul L-a reprezentat pe Isus, Mielul lui Dumnezeu — fără pată, curat, sfânt, fără vină, nepângărit. Moartea Lui n-a fost pentru păcatele Sale, ci pentru păcatele omenirii. Este la fel de important de observat că Cristos a murit nu numai pentru Biserică, ci, după cum declară Scripturile, pentru păcatele întregii lumi. Biserica a constituit numai o mică parte din lume, şi anume, partea Întâilor-născuţi. După cum declară sf. Iacov (1:18), noi suntem un fel de prim-rod dintre creaturile Sale pentru Dumnezeu. Biserica este cruţată noaptea; special salvată înaintea celorlalţi; dar nimeni nu este cruţat decât prin meritul Sângelui. Că Sângele acoperă mai mult decât pe Întâii-născuţi este arătat prin faptul că în tip a fost stropit nu numai peste întâii-născuţi, ci peste toată casa, ceea ce indică a fi Casa Credinţei.