Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 3 

A TRĂI POTRIVIT FIRII PĂCĂTOASE

“Căci dacă trăiţi potrivit firii păcătoase, veţi muri.” Romani 8:13 .

R 5269a W. T. 1 iulie 1913 (pag. 201-202)

Aceste cuvinte, adresate de apostol creştinilor consacraţi care locuiau în Roma, sunt la fel de potrivite pentru creştinii care trăiesc de-a lungul Veacului. Condiţiile de-a lungul Dispensaţiei Evanghelice sunt aceleaşi. Ele nu s-au schimbat şi nu se vor schimba. Chemarea este să devină soldaţi ai Domnului Isus Cristos, sub steagul crucii, şi să aibă încercări şi greutăţi în viaţa actuală şi răsplata care va urma. Învoiala consacrării noastre este să facem o deplină predare a eului nostru ca fiinţe umane, să renunţăm la drepturile şi privilegiile noastre pământeşti, aşa cum avem control asupra acestora. Aceasta include mai mult de atât. Include renunţarea la speranţele noastre ca membri ai omenirii.

Prevederea lui Dumnezeu pentru lume este că ea va fi recuperată din păcat şi adusă înapoi la deplina perfecţiune umană pierdută prin neascultarea lui Adam. Noi, care acceptăm oferta acestei Dispensaţii Evanghelice, renunţăm la toate acele privilegii ale Restabilirii pe care moartea lui Isus ni le-ar da. Renunţăm la acestea pentru speranţa care este dată Bisericii, nu speranţa perfecţiunii umane, ci speranţa de a fi socotiţi vrednici să ajungem, împreună cu Învăţătorul, la glorie, onoare şi nemurire — natura divină.

Acestea sunt doar speranţe, doar perspective. Noi nu vedem lucrurile glorioase în sine. Avem doar Cuvântul Domnului în privinţa lor. Renunţăm la speranţa pământească pentru cea cerească. Aceştia concepuţi de Spirit sfânt sunt numiţi Noi Creaturi. Şi aceste Noi Creaturi trebuie să trăiască, nu după carne, ci după Spirit. Adică, ei nu trebuie să se supună dictatelor cărnii, ci acelora ale Spiritului sfânt al lui Dumnezeu.

MIJLOACE DE CREŞTERE SPIRITUALĂ

Acest Spirit sfânt la care ei trebuie să se supună îl primesc în câteva moduri. La început îl primesc prin concepere şi este o influenţă venită direct de la Dumnezeu. Această creatură spirituală, astfel începută, trebuie să crească în har, cunoştinţă şi iubire — să crească în Cristos şi într-o deplină dezvoltare în Corpul lui Cristos. Şi această Nouă Creatură trebuie să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu numai să folosească acest Cuvânt al lui Dumnezeu, ci şi să meargă la Tatăl în rugăciune şi să observe providenţele Sale. Ea poate chiar învăţa unele lucruri din nereuşite şi din disciplinarea ocazionată de aceste nereuşite.

Aceste Noi Creaturi trebuie astfel să-şi demonstreze loialitatea inimii, încrederea în Dumnezeu, în toate aceste chestiuni. Şi dacă ele fac aceasta până la sfârşitul călătoriei, în cele din urmă vor domni în Împărăţia glorioasă a lui Mesia. Şi cei care vor primi răsplata comoştenirii cu Domnul, vor fi cei care îşi vor fi dovedit loialitatea chiar până la moarte.

Marea Căpetenie a Mântuirii noastre a fost Primul căruia I s-a dat această ocazie. El a fost găsit credincios. Şi-a dat viaţa în ascultare de voinţa Tatălui. Experienţele Sale au fost paharul pe care I l-a turnat Tatăl. În toate împrejurările, cuvintele fiinţei Sale interioare au fost: “Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta Dumnezeul meu. Şi legea Ta este înăuntrul inimii mele”. Acesta este cursul care trebuie urmat de către toţi cei care vor ajunge la aceeaşi ţintă ca şi Cristos şi vor fi comoştenitori cu El în Împărăţia Sa.

Un comoştenitor este unul care moşteneşte împreună, are parte de moştenire cu altul. Tatăl Şi-a propus chiar de la început ca acesta să fie, nu numai Capul — Cristos — ci şi Biserica, Corpul Său. “Cel care L-a cunoscut dinainte pe Isus ne-a cunoscut şi pe noi prin Isus.” Apostolul spune că, prin aducerea multor fii la slavă, se cuvenea ca Dumnezeu să desăvârşească pe Căpetenia mântuirii noastre prin suferinţe — prin ceea ce a suferit. Şi acei fii care vor fi asociaţi cu El în acea Împărăţie glorioasă trebuie şi ei să sufere în lucrurile prin care trec. Evrei 2:10; 2 Tim. 2:11, 12.

Printre încercările şi dificultăţile prin care urmaşii Domnului nostru trebuie să treacă sunt atacurile Păcatului şi ale lui Satan, amăgirile lumii şi slăbiciunea naturii umane. Învăţătorul a trecut prin unele din acestea — dar El a fost sfânt, fără vină, nepătat şi separat de păcătoşi. Noi nu suntem în stare să învingem complet, şi astfel avem atribuirea meritului lui Cristos pentru a acoperi lipsurile neintenţionate. Pentru Isus n-a fost o astfel de prevedere. Noi care suntem imperfecţi şi cu neajunsuri avem acest aranjament pentru a putea avea ocazia de a ajunge la această ţintă. Orice imperfecţiune pe care o avem este acoperită prin meritul lui Cristos. Astfel am pornit bine în această alergare.

Trebuie nu numai să ne opunem păcatului, dar şi să ne depunem drepturile. Trebuie să socotim răpirea bunurilor noastre ca o bucurie, ştiind că încercările noastre, primite corect, lucrează pentru noi o greutate nespus de mare şi veşnică de slavă. Dacă cineva ar fi intimidat de pierderea numelui sau faimei sau a câte altele, el n-ar avea un spirit corect şi n-ar putea fi clasificat ca învingător.

DOUĂ CLASE DE NECREDINCIOŞI

I-am descris pe cei credincioşi — cei care umblă în urmele Răscumpărătorului până la sfârşit. Dar mai sunt încă două clase. O clasă se întoarce în păcat din nou — după cum spune sf. Petru, ca “scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă” (2 Petru 2:22). Pentru aceştia nu este prevăzut nimic. Ei au întors în mod clar spatele Legământului lor, şi apostolul ne arată că n-a mai rămas nimic pentru aceştia decât “negura întunericului”.

Apoi există o altă clasă, care nu s-ar gândi să se întoarcă şi să trăiască în acest mod, asemenea porcului, să se tăvălească în păcat. Dar ei sunt reţinuţi prin frica morţii şi tot timpul vieţii sunt supuşi robiei (Evrei 2:15). Le este frică de moartea de sacrificiu. Nu vor exercita suficientă credinţă şi curaj. Nu vor face parte din clasa favorizată, pentru că nu au o îndestulare din caracterul Învăţătorului. Şi totuşi ei nu sunt răi. Ei au o loialitate a inimii. Dacă n-ar fi aşa, s-ar întoarce înapoi să se tăvălească în mocirlă, la fel ca cealaltă clasă descrisă.

Domnul vede că aceştia Îl iubesc şi că în condiţii favorabile ar fi foarte bucuroşi să trăiască pentru El. Dar ei trăiesc într-un timp nefavorabil. Şi Domnul în marea Sa compasiune nu permite ca ei să piardă totul, ci prevede pentru ei o cale de scăpare. Astfel El permite să vină asupra lor încercări — providenţa lui Dumnezeu este cea care face aceasta. După cum spune apostolul, îi dă pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii, pentru ca duhul să poată fi mântuit în Ziua Domnului Isus. Dacă profită astfel de experienţele lor, ei pot ajunge în clasa Mulţimii Mari şi să aibă natură spirituală. Dar nu vor fi socotiţi vrednici de a fi părtaşi la cea mai înaltă binecuvântare, natura divină.

La un loc în fiecare din aceste două clase nu se ajunge, de obicei, imediat. Oricine este conceput de Spirit sfânt la un moment dat, n-ar putea muri în următorul moment în Moartea a Doua. Există o prea mare diferenţă între conceperea de spirit şi starea păcatului cu voia, ca noi să ne imaginăm că ele ar putea urma strâns una după alta. Ele sunt opuse. Ar fi imposibil să se treacă imediat de la o stare la cealaltă. Astfel, pentru un timp, această clasă prosperă, dar pe măsură ce încercările, dificultăţile şi persecuţiile care însoţesc viaţa creştinului vin, ei se depărtează treptat.

CAUZELE EŞECULUI

La aceste clase există un eşec în a trăi conform standardului. În ambele cazuri există o tendinţă de a merge pe o cale de mijloc — nici să trăiască aproape de Domnul şi de cerinţele Lui, nici să se depărteze de El. După cum spune apostolul, dacă continuăm să trăim după trup, dacă apucăm pe acea cale a vieţii care îi place naturii noastre vechi, putem şti că aceea este calea lată care duce la distrugere. Şi astfel, dacă trăim după trup şi continuăm să trăim aşa, sfârşitul va fi moartea.

Învăţăm din Scripturi că Domnul nu va permite ca vreunul care Îl iubeşte cu adevărat, care este loial în inimă şi care doar a făcut un pas greşit, să meargă în Moartea a Doua. Apostolul Ioan spune: “Dar dacă cineva îîn Cristosş a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos Cel drept” (1 Ioan 2:1). Acesta să meargă la Tronul Harului, pentru a putea obţine milă şi ajutor la timp de nevoie. Dar orice pas greşit ar tinde să ne conducă tot mai departe de ţel. Întotdeauna trebuie să ne străduim. Moartea celor care trăiesc conform cărnii va fi Moartea a Doua; căci aceste Noi Creaturi au trecut deja de prima moarte. Apostolul spune că noi am trecut din moarte la viaţă.

Noi, această clasă la care se face referire în text, am primit partea noastră din Sacrificiul lui Cristos, şi primind partea noastră n-ar mai rămâne nimic pentru noi, dacă am pierde-o. Şi dacă vreunul dintre aceştia îşi foloseşte greşit partea, orice moarte de care ar muri ar fi Moartea a Doua. Există doar o singură moarte pentru Noua Creatură; căci ea nu mai poate fi răscumpărată. Orice prevedere este făcută pentru a o ajuta, dar nu este nici o prevedere dacă ia poziţia unui păcătos cu voia.

Apostolul spune: “Vă îndemn dar, fraţilor, … să aduceţi corpurile voastre ca o jertfă vie”. Şi aceasta fac cei credincioşi — îşi dau viaţa. Şi aceasta este condiţia pe baza căreia ei vor obţine marea răsplată a naturii divine!