Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 3 

“ACESTE LUCRURI AU FOST TIPURI”

“Şi aceste lucruri li s-au întâmplat ca exemple [în greacă tupos — tipuri] pentru noi, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit şi aceia [Israelul tipic] … Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple [în greacă tupos — tipuri] şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, deci, cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” 1 Cor. 10:6-12 .

R 5267 W. T. iulie 1913 (pag. 198-200)

Cuvintele sf. Pavel au o mare greutate pentru fiecare cititor al acestei reviste. Textul de mai sus, chiar şi în Versiunea noastră Comună, este foarte tare, plin de forţă, dar forţa lui creşte când observăm că în limba greacă este folosit cuvântul tip; căci un tip este un model foarte exact al antitipului, care este pe o scară mai largă.

Forţa afirmaţiei este şi mai intensificată când observăm că se referă la Sfârşiturile sau Secerişurile Veacurilor. Apostolul a trăit în Secerişul Veacului Iudeu; şi noi credem că trăim în antitipul acestuia, Secerişul acestui Veac Evanghelic. Mai mult, cuvintele apostolului în greacă implică o presiune sau probare specială legată de aceste Secerişuri — chiar o astfel de presiune şi probare cum ştim că au fost peste naţiunea iudee în zilele lui Pavel, şi chiar astfel de presiune şi probare cum sunt peste creştinătate în zilele noastre — Secerişul sau Sfârşitul acestui Veac Evanghelic.

Literal, sf. Pavel a spus: “Ele sunt scrise pentru învăţătura noastră, pe care ne presează sfârşiturile veacurilor”. În altă parte acelaşi apostol îndeamnă în privinţa acestui timp, că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie îmbrăcat cu “toată armătura lui Dumnezeu” în aceast㠓zi rea”, pentru a putea rămâne în picioare (Efes. 6:13). Aici el sugerează că în acest timp de Seceriş unii dintre noi ne-am putea simţi prea încrezători în noi înşine şi prin urmare insuficient de veghetori, de atenţi. El îndeamnă: “Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă”. Cuvântul astfel din versetul 12 leagă acest pericol de căderea prin acele poticniri şi  căderi ale lui Israel care, spune apostolul, sunt “tipuri pentru noi”.

Sugestiile altora

Un frate drag în adevăr ne scrie pe larg privitor la cele cinci experienţe diferite la care se referă apostolul ca “tipuri pentru noi”. Studiindu-le pe acestea cu mare grijă, fratele gândeşte că el vede dublă împlinire a acestor tipuri în acest timp de Seceriş. El observă invazia Darvinismului printre poporul lui Dumnezeu, corespunzând cu invazia prepeliţelor printre israeliţii care pofteau după carne mai mult decât după mană. Învăţăturile Evoluţiei ignoră afirmaţia Bibliei despre căderea omului, despre lucrarea răscumpărătoare a lui Isus şi despre binecuvântarea finală a lumii prin Împărăţia Sa, şi dă poporului în locul lor doctrine lumeşti ca hrană religioasă; în special ideea că omul a evoluat din animale inferioare prin forţe naturale inerente. Această ispită peste creştinătate a condus la mari devieri, şi prin aceasta mulţi şi-au pierdut speranţele spirituale, dacă nu chiar viaţa spirituală.

A doua ispită, ilustrată prin închinarea la viţelul de aur, fratele o înţelege a fi închinarea la sine şi la lucrările proprii, în special eviden­ţiindu-se prin mişcarea Criticii Radicale, în care conducătorii religioşi, se pare iubindu-se pe ei înşişi, prezintă oamenilor produsul intelectului lor ca obiecte de închinare, în loc să-L ţină pe Iehova, care este prezentat în Planul Scripturii ca perfect în Înţelepciune, Dreptate, Iubire şi Putere, ca Acela la care trebuie să se închine. Închinarea la bani, de asemenea, el gândeşte că este însoţită de declinul închinării la adevăratul Dumnezeu. Această ispită a dus de asemenea la mult rău spiritual şi la moarte spirituală.

A treia ispită de asemenea o interpretează simbolic, înţelegând-o că înseamnă combinaţii nepotrivite între lucrurile spirituale şi lucrurile naturale, şi între lucrurile adevărate şi lucrurile false, reprezentate prin tendinţa de a amesteca religia cu plăcerea şi cu obţinerea banilor, şi de asemenea dispoziţia de a combina diferite religii cu politica. Şi aceasta, sugerează el, a cauzat distrugerea considerabilă a spiritualităţii în creştinătate.

Proba a patra, numită de apostol “ispitirea lui Cristos”, a fost o răzvrătire împotriva lui Moise, care L-a simbolizat pe Cristos. Poporul a dorit să o ia pe scurtătură prin ţara lui Edom, intrând astfel în Ţara Promisă, câtă vreme Moise i-a îndrumat pe o cale mai ocolită prin pustie. Fratele nostru vede în aceasta un tip, cum în zilele noastre se ridică în toate bisericile nominale o opoziţie faţă de cărarea îngustă a sacrificiului de sine — călătoria prin pustie spre Canaanul de Odihnă — o dorinţă de a face o scurtătură, luând parte la plăcerile acestei vieţi de acum şi la părtăşia lumii. Această ispitire este reprezentată prin îndepărtarea oficială a restricţiilor asupra conduitei creştinului, prin care a devenit popular pentru creştini să meargă la teatru, să citească romane, să practice jocuri, să fie oameni de societate şi reformatori sociali şi politici, cel mai înalt tip de lucrători creştini, se presupune.

Există un murmur împotriva “cărării înguste” a uceniciei — un murmur împotriva glasului Domnului prin Scripturi, şi împotriva tuturor celor care merg pe acea cale de pustie în urmele lui Isus şi care îi învaţă pe alţii să facă astfel. Şerpii înfocaţi au muşcat pe mulţi din aceşti murmurători. Mulţi sunt bolnavi din cauza acestor muşcături şi numai o recunoaştere a eficacităţii sângelui Răscumpărătorului îi poate salva spre viaţă veşnică. Mulţumită lui Dumnezeu, pentru mulţi dintre ei va exista o altă ocazie pentru a privi la Isus, decât aceea care le-a fost dată în viaţa prezentă!

Împlinirea celui de-al cincilea din aceste tipuri de încercări şi probe din această perioadă de Seceriş, fratele nostru crede că este chiar asupra noastră şi va fi de departe cea mai severă probă, şi va însemna moartea spirituală a unui mare număr. El înclină să lege împlinirea ei de publicaţiile Turnului de veghere şi murmurele larg răspândite împotriva lor — ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu.

În toate aceste “tipuri pentru noi”, fratele crede că găseşte că este implicată nu numai creştinătatea nominală, ci într-un sens special şi aceia din poporul lui Dumnezeu care văd şi apreciază timpul în care trăim ca un timp de Seceriş şi care se bucură de “hrana la timp potrivit” furnizată acum Casei Credinţei. Nu este necesar să dezvoltăm aplicarea fratelui a primelor patru din aceste ispite, probe, cum şi-au avut ele împlinirea în legătură cu lucrarea de Seceriş şi cu publicaţiile Turnului de veghere. Ne vom mulţumi deci să dezvoltăm puţin vederea sa în cea de-a cincea din aceste încercări care aparţin timpului de Seceriş şi care sunt scrise pentru prevenirea noastră, ca “tipuri pentru noi”.

“Angajamentul” reprezentat prin ciucuri

În Numeri 16, avem scris cu multe detalii al cincilea dintre “aceste lucruri scrise pentru învăţătura noastră”, ca “tipuri pentru noi”. Fratele nostru susţine că relatarea începe de fapt cu ultimele patru versete din Numeri 15. Acolo Domnul l-a îndrumat pe Moise spunând: “Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din generaţie în generaţie, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor. Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi spre desfrânare. Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru”. Num. 15:38-40.

Fratele arată că aici cuvântul redat ciucure este tsitsith în limba ebraică şi înseamnă franj. Evreii încă urmează această poruncă. Pe piele ei poartă o haină sfântă, lungă de câţiva ţoli, pe piept şi pe spate, cu o gaură în centru pentru cap, foarte asemănătoare unei haine purtate de preoţi. La colţurile veşmântului sfânt ei prind ciucuri fixaţi cu panglică albastră. Simbolismul este “Sfinţenie Domnului”.

Interpretând aceasta, fratele sugerează că a fost o poruncă nouă sau sfat dat de Moise ca purtător de cuvânt al Domnului, şi că acesta a dus la răzvrătirea lui Core, Datan, Abiram şi On, cu două sute cincizeci dintre oamenii de frunte ai lui Israel. La suprafaţă răzvrătirea lor n-a fost împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva lui Moise; dar de fapt a fost împotriva lui Dumnezeu, deoarece Moise acţiona numai ca purtătorul Său de cuvânt.

Aplicând aceste lucruri, fratele sugerează c㠓Angajamentul făcut Domnului”, sugerat în coloanele Turnului de Veghere ca un ajutor spre sfinţenie mai mare şi un ajutor pentru amintirea poruncilor Domnului, a fost prezentat poporului Domnului în 1908. Adevărat, angajamentul n-a fost prezentat ca o poruncă de la Dumnezeu, ci numai ca o sugestie care să ajute pe israeliţii spirituali în străduinţa lor de a creşte în har, cunoştinţă şi iubire, în sfinţenie şi în părtăşie compătimitoare unul cu altul, amintindu-şi unii de alţii şi toate interesele Lucrării zilnic la Tronul Harului ceresc. S-a aşteptat ca această sugestie a ceva spre avantajul lor spiritual şi spre protejarea lor în aceast㠓zi rea”, când se pune problema “cine va putea sta în picioare”, să aducă un răspuns inimos din partea tuturor celor care sunt “israeliţi cu adevărat”.

După ce Moise a dat intrucţiunile de la Domnul în privinţa ciucurilor etc., spre surprinderea multora, a urmat imediat o revoltă printre leviţi — printre consacraţi — sub conducerea lui Core. Se pare că revolta a avut ca motiv chestiunea sfinţeniei. “S-au răsculat … două sute cincizeci de bărbaţi dintre fiii lui Israel, dintre căpeteniile adunării, dintre cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau bărbaţi cu renume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi le-au zis: “Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”” Num. 16:2, 3.

Aplicarea sugerată a acestui tip este aceea că, în calitate de “tip pentru noi”, “ciucurele” legat cu panglică albastră (Num. 15:38) reprezintă Angajamentul, noi privindu-l ca un mijloc al harului, ca un ajutor pentru a ne aminti toate poruncile Domnului ca să le facem, şi ca “să nu vorbiţi după inima voastră şi după mintea voastră”. Angajamentul este o sugestie să ne amintim poruncile lui Dumnezeu şi să nu vorbim după inima noastră de carne, după înţelepciunea noastră, ci să ne amintim şi să facem toată voia şi cerinţele lui Dumnezeu, şi să slăvim pe Dumnezeul nostru. Revolta lui Core, Datan, Abiram şi On, împreună cu două sute cincizeci dintre bărbaţii mai însemnaţi ai adunării, a reprezentat în tip împotrivirea stârnită la lucrarea de Seceriş a Domnului, care se realizează acum prin această revistă şi prin Societatea Turnul de Veghere, şi care a luat ca text al ei, în opoziţie cu Angajamentul sugerat, “Destul, căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi”. De ce ridicaţi un standard al Domnului aşa de înalt? De ce ridicaţi aşa de înalt un standard al străduinţei drepte a gândului, cuvântului şi faptei?

Moise a protestat în zadar

Cum a implorat şi a protestat Moise şi cum a fost insultat, este descris în Numeri 16:4-35, de asemenea şi rezultatul final — cum Core, Datan, Abiram şi familiile lor au fost înghiţite prin deschiderea pământului şi grupul celor două sute cincizeci de oameni a fost distrus prin foc. Aceasta este interpretat că semnifică faptul că răzvrătiţii care s-au arătat a fi atât de sfinţi au fost dezaprobaţi de Domnul, şi într-un anume mod, în antitip, ei îşi vor pierde viaţa spirituală — posibil fiind înghiţiţi sau mistuiţi de spiritul lumesc, de afaceri etc. Cel care astfel interpretează, sugerează că luarea cădelniţelor şi oferirea tămâii de către aceşti oameni, ilustrează producerea multor pliante şi broşuri ca jertfe de tămâie lui Dumnezeu de către cei care ni se opun.

Aaron a stat în picioare în mijlocul celor care aduceau jertfă cu cădelniţa şi tămâia lui, şi numai jertfa lui a fost acceptată. Fratele ne atrage de asemenea atenţia asupra urmării acestui lucru, pe care el o crede că poate fi într-o măsură în viitor.

Copiii lui Israel, în loc să recunoască Dreptatea Domnului în procedura Sa cu acei care s-au răzvrătit împotriva aranjamentelor Sale divine, i-au condamnat pe Moise şi pe Aaron pentru moartea lui Core, Datan şi Abiram şi a celor două sute cincizeci de infractori, ignorând legătura Domnului cu toată acea chestiune (versetul 41). O oştire dintre ei s-a adunat împotriva lui Moise şi a lui Aaron, şi a murmurat zicând: “Aţi omorât pe poporul Domnului!” Rezultatul a fost că mânia Domnului s-a aprins împotriva murmurătorilor. Între ei a izbucnit un prăpad, astfel încât drept rezultat au murit paisprezece mii şapte sute. Şi cei care au rămas au fost cruţaţi datorită grabei lui Aaron de a alerga în mijlocul poporului năpăstuit, cu tămâie sfântă şi plăcută. Fratele sugerează că aceasta a fost a doua ca efect distrugător dintre cele cinci pedepse, şi că aceasta este partea pe care apostolul o accentuează în mod special când spune: “Aceste lucruri sunt tipuri pentru noi”. “Să nu murmuraţi, cum au murmurat unii dintre ei şi au fost nimiciţi de Nimicitorul.”

LECŢII SIGURE PE CARE LE PUTEM ÎNVĂŢA

Fără a aproba pe deplin fiecare punct din cele anterioare, trebuie să spunem că unele aspecte ale acestor “tipuri pentru noi” se potrivesc destul de rezonabil cu interpretările sugerate. Totuşi, cu totul aparte de aceste tipuri, cu totul aparte de această interpretare sau de oricare altă interpretare a lor, ştim că trăim în “ceasul ispitei” (Apoc. 3:10), în “ziua cea rea” în care acest veac va intra în Noua Dispensaţie. Ştim cu siguranţă c㠓Judecata începe cu casa lui Dumnezeu”. Ştim sigur că aceasta se va extinde în cele din urmă la toată creştinătatea. Dacă Judecata, sau încercarea, sau proba de foc a lumii va însemna pentru ei “un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”, va însemna desigur un timp de încercare înfocată pentru Casa Credinţei, cu care începe judecata. Întrebarea este: “Cine va putea sta în picioare?” Răspunsul este: cei sfinţi — cei sfinţiţi în Isus Cristos.

Spiritul de răzvrătire împotriva tuturor legilor, regulilor, reglementărilor umane şi divine, pare să fie în însuşi aerul pe care îl respirăm. Este deci pentru copilul lui Dumnezeu un timp să caute pacea şi să o urmărească tot mai mult, pe cât este posibil cu toţi, acţionând ca făcători de pace şi nu ca stârnitori de conflict. Este un timp când mulţi par îndemnaţi să ofere tămâie pe care Domnul nu i-a împuternicit s-o ofere. Spiritul ambiţiei, rivalităţii şi dorinţei de a fi cei mai mari printre poporul Domnului este unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai Bisericii, nu numai pentru cei pe care ei îi conduc, ci şi pentru cei care vor fi conducători şi învăţători. Lecţia pentru fiecare dintre noi este: “Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca la timpul potrivit El să vă înalţe”.

Altă lecţie este aceea a loialităţii faţă de Dumnezeu, care înseamnă că ne vom aminti că El a întreprins supravegherea afacerilor Bisericii Sale şi este competent în tot ceea ce a întreprins. În consecinţă, cei loiali şi ascultători trebuie să fie atenţi în ceea ce întreprind a fi şi a face, a realiza sau a strica, orice este legat de lucrarea Domnului. Ei trebuie să aştepte şi să caute tot mai mult îndrumările divine în toate afacerile lor, şi la fel în afacerile Bisericii lui Cristos.