Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 4 

“CU CE JUDECATĂ JUDECAŢI”

R 5260 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 187-188)

Recent am primit o copie a unei scrisori trimise Reverendului Moorehead. N-am aflat dacă el a răspuns la ea. Spiritul scrisorii este blând şi moderat, ca atare o publicăm. Este în contrast marcant cu diferitele atacuri defăimătoare la adresa editorului Turnului de Veghere. Câteva publicaţii religioase ale diferitelor denominaţii îl atacă pe fr. Russell prin defăimare şi abuz, şi o astfel de manifestare alarmantă şi răuvoitoare sugerează că ei sunt îngroziţi şi plini de teamă că toată onoarea lor în faţa oamenilor şi titlurile şi educaţia şi crezurile lor învechite vor fi împrăştiate ca pleava din arie vara.

Avem încredere că prietenii fratelui Russell, precum şi inamicii, recunosc ce diferită este atitudinea lui. El atacă într-adevăr necruţător doctrinele false, dar niciodată, în predicile sau în vreuna din scrierile sale, nu se coboară la atacuri la persoană. Fiindcă crezurile conflictuale nu pot fi susţinute de adepţii lor, de aceea aceştia din urmă îşi manifestă neplăcerea prin atacarea pastorului Russell.

Urmează scrisoarea:

Reverendului William G. Moorehead, Doctor în Teologie

Dragă Dr. Moorehead:

Am citit cu câtva timp în urmă articolul d-voastră din volumul al şaptelea al publicaţiei Lucruri Esenţiale despre “Zorile Mileniului”, învăţăturile d-lui C. T. Russell. M-am gândit să vă scriu atunci, dar n-am făcut-o. Recent am citit rezumatul articolului d-voastră într-una din publicaţiile religioase şi mi s-a întărit ideea de a vă scrie. Am o ezitare să fac aceasta, din pricina aprecierii înalte pe care o am pentru d-voastră, ca unul dintre învăţătorii mei de acum douăzeci de ani, precum şi din pricina stimei mari cu care sunteţi privit printre comentatorii Bibliei şi printre lucrătorii creştini în general. Simt totuşi că în interesul adevărului şi al corectitudinii, articolului d-voastră trebuie să i se dea atenţie.

Eu cred că acest articol este nedemn de un om ca d-voastră. Nu pot înţelege de ce un student atât de atent ca d-voastră ar face declaraţii cum sunt acelea pe care le faceţi în acest articol, când sunt atât de vizibil şi de mult eronate.

Pe lângă citirea cu atenţie a cinci dintre “Zorile Mileniului” şi al şaselea în parte, am citit multe alte broşuri, articole din revistă şi predici scrise de pastorul Russell, precum şi orice critică pe care am putut-o găsi sau de care am putut auzi, contrare învăţăturilor lui. Eu am fost unul dintre criticii lui timp de cam cincisprezece ani, şi mi-am bazat criticile pe citirea cam a unei jumătăţi dintr-un capitol al uneia din cărţile sale. Acum câţiva ani m-am gândit că poate nu înţeleg ideea lui completă, aşa că mi-am făcut timp să mă informez asupra subiectului pe care-l criticam, şi când am obţinut mai multă informaţie, am devenit un admirator al lucrării sale, deşi nu sunt de acord cu el în toate concluziile lui. În privinţa autorilor criticilor pe care le-am citit, am ajuns la concluzia că ei nu ştiu mai mult despre învăţăturile pastorului Russell decât am ştiut eu în zilele când eram aşa de generos în a-l condamna. Toţi îmi amintesc de cei doi martori care au dat mărturie înaintea consiliului evreiesc atunci când Isus a fost judecat. Ei au spus: “L-am auzit zicând: “Eu voi dărâma templul acesta, făcut de mâini şi … voi clădi un altul, care nu va fi făcut de mâini””. Ei bine, Isus a spus ceva asemănător — dar în esenţă diferit. Aceşti critici par să fi citit lucrările pastorului Russell prin aceleaşi metode şi cu aceleaşi motive cu care Thomas Paine, Robert Ingersoll şi alţii din clasa lor au citit Scripturile şi le-au criticat. Lucrul acesta pare foarte nefericit, fiindcă a fost făcut de către oameni eminenţi în privinţa caracterului creştin şi lideri ai gândirii creştine.

Venim acum la articolul d-voastră: Nu pot menţiona toate greşelile pe care le-aţi făcut în el, dar mă voi limita la ceea ce este mai la suprafaţă. În propoziţia de la început, ne asiguraţi că seria Zorile Mileniului conţine “şase volume destul de mari, care cuprind în total aproape două mii de pagini”. La pagina 123, vorbiţi despre “o citire atentă a acestor volume, aşa că tragem concluzia că le-aţi citit pe toate cu atenţie. (Acesta ar fi trebuit să faceţi înainte de a le critica public.) Observ că în referirile la ele şi în citatele din aceste cărţi vă limitaţi la primele trei volume, şi mai ales la primele două. Observ de asemenea că citaţi o singură propoziţie, sau o parte dintr-un paragraf, dând numai o prezentare parţială a gândului autorului, iar apoi începeţi să-l criticaţi. Este o metodă foarte incorectă. Îmi aminteşte de un articol pe care l-am citit acum câţiva ani în care scriitorul se împotrivea învăţăturii despre degradarea totală a omului, şi ca dovadă dădea textul din Ioan 9:3: “N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui”, şi zicea că Isus învăţa că aici erau cel puţin trei persoane care n-au păcătuit niciodată. Metoda d-voastră cu pastorul Russell este identică.

Sub titlul “A noua eroare”, din articolul d-voastră, spuneţi: “Una dintre acestea, a noua eroare, esenţială şi fundamentală în creştinătate, este persoana şi lucrarea Spiritului sfânt. Există o linişte ciudată şi prevestitoare de rău în privinţa acestui subiect foarte important, care este vizibilă în scrierile pastorului Russell. La o citire atentă a acestor volume, care cuprind mai mult de o mie de pagini, s-a descoperit numai o singură referire la Spirit; este o menţionare întâmplătoare a Spiritului în legătură cu Ziua Cincizecimii. Declaraţia este făcută numai ca un fapt istoric, sau mai degrabă ca un eveniment care marchează o etapă în dezvoltarea bisericii creştine. Scriitorul îdr. Moorehead — n. t.ş n-a găsit în Zorile Mileniului nici un cuvânt de învăţătură în privinţa Spiritului ca persoană distinctă, sau în privinţa mijlocirii supreme a lui în salvarea păcătoşilor”.

Acum trebuie să spun deschis, dar amabil, că nu pot înţelege cum, sau de ce, un om cunoscut pentru acurateţea sa, a putut fi atât de neglijent sau lipsit de onestie încât să facă asemenea declaraţie. În declaraţia de la început spuneţi: “sunt şase volume având două mii de pagini”, iar aici spuneţi că aţi citit cu atenţie aceste vo­lume şi aţi numărat numai o mie de pagini, apoi faceţi o declaraţie îndrăzneaţă şi eronată — că autorul ignoră Spiritul sfânt. Un judecător nu s-ar gândi să dea un verdict cu numai jumătate de dovezi, dar d-voastră vorbiţi cu îndrăzneală în condamnarea pastorului Russell când aţi citit numai jumătate din cărţile lui. Dacă aţi fi “citit cu atenţie” aceste volume, nu văd cum v-a scăpat volumul 5, de la pagina 163 la 300, unde autorul dedică o sutĂ treizeci Şi cinci de pagini prezentării depline persoanei şi lucrării Spiritului sfânt, în legătură cu răscumpărarea rasei omului. Cum puteţi explica aceasta?

Este adevărat că pastorul Russell învaţă în legătură cu Spiritul sfânt unele lucruri cu care nu veţi fi de acord, dar el nu ignoră Spiritul, aşa cum ziceţi. Este evident că aţi fost foarte neglijent, ca să nu zicem mai mult, când aţi făcut această critică, şi aceasta ar trebui să-i facă pe aceia care caută Adevărul să fie foarte precauţi în legătură cu acceptarea declaraţiilor d-voastră fără o verificare deplină.

Altă greşeală evidentă în articolul d-voastră se găseşte la pagina 125, unde spuneţi cu privire la prelegerea pastorului Russell asupra subiectului “În iad şi înapoi din el”: “Mulţimile au ascultat cu mare satisfacţie afirmaţia că nu exi­stă iad, nu există pedeapsă eternă, că după moarte există speranţă”. Ei bine, eu n-am auzit niciodată pe pastorul Russell vorbind, nici n-am citit această anume prelegere, dar dacă el în acestă prelegere învaţă că nu există iad şi nici o pedeapsă pentru cei care în final nu se vor pocăi, atunci în această prelegere contrazice cu totul ceea ce este foarte clar în toate scrierile lui. N-am auzit niciodată vreun vorbitor care să vorbească cu mai multă claritate şi seriozitate despre pedeapsa veşnică ce se va da celor care nu se vor pocăi în final. Este adevărat că el nu crede într-un iaz literal de foc arzând cu pucioasă, şi că oamenii vor fi chinuiţi literal în acesta, dar în aceasta el nu este în dezarmonie cu alte mii de învăţători buni, ortodocşi.

Sper să nu gândiţi că sunt impertinent dacă eu, ca unul dintre foştii studenţi ai d-voastră, vă pun o întrebare aici, aşa cum aveam privilegiul să vă punem în clasă. În acest articol al d-voastră, Lucruri esenţiale, spuneţi la pagina 126: “Citim în Apocalipsa 19:20; 20:10, că după o mie de ani în iazul de foc, Fiara şi Prorocul Mincinos sunt încă tot acolo nedistruşi”. M-am uitat în câteva traduceri pe care le am în bibliotecă şi n-am găsit în nici una din ele acel cuvânt “nedistruşi”. În ce traducere o pot găsi şi care este autoritatea pentru punerea lui în acel pasaj? Eu caut Adevărul întreg, şi dacă este vreo autoritate pentru a fi pus în acel pasaj aş vrea să ştiu, căci este important.

Acum la încheiere vreau să spun că nu trebuie să vă preocupe faptul că unul dintre elevii d-voastră îl urmează pe pastorul Russell. Am cărţile lui în bibliotecă şi le consult fără rezerve, aşa cum le consult pe ale oricărui alt comentator bun, pe care le găsesc şi-mi permit să le cumpăr. Am depăşit etapa timpurie a ucenicilor care voiau să interzică unora să înveţe sau să scoată afară demoni fiindc㠓nu NE urmează”. Am primit ajutor nelimitat de la d-voastră şi de asemenea de la pastorul Russell. Nu simt că aş zice împreună cu d-voastră că el “este folosit de cel rău ca să submineze adevărul lui Dumnezeu”. Oficialii bisericii mele încă mă privesc suficient de ortodox ca să poată merge la culcare liniştiţi şi să mă lase să continuu propovăduirea în adunare.

Cu cele mai amabile salutări şi cu cea mai înaltă apreciere a ajutorului pe care l-am primit de la d-voastră.

Al d-voastră în serviciul Lui,

T. S. Thompson, North Dakota