Vol. 19, Noiembrie-Decembrie 2010, Nr. 1 

FURTUNI PE MAREA VIEŢII

“A oprit furtuna.” Psalmul 107:29

R 5239 W. T. 15 mai 1913 (pag. 150-151)

Dacă există ceva în lume care-l face pe un om să-şi vadă micimea, aceea este o furtună pe mare. Călătorii îşi dau seama că nici un braţ omenesc nu poate calma furtuna. Textul se referă deci la Cel Atotputernic, Tatăl nostru ceresc. Totuşi, Tatăl nostru ceresc întotdeauna foloseşte instrumente. Scripturile ne spun că după ce a creat o fiinţă importantă, S-a odihnit. Acesta a fost Logosul, Singurul conceput de Tatăl, Întâiul-născut din toată creaţia (Colos. 1:15; Apoc. 3:14). De atunci toată puterea Tatălui s-a exercitat prin Domnul nostru Isus.

Poate că pasajul din Scripturi folosit de noi ca text n-a fost înţeles pe deplin de către psalmist, de cel care a rostit această profeţie. Ca şi multe alte scripturi, el are o aplicare specială la Biserica lui Cristos. Apostolul Pavel ne spune că aceste lucruri au fost scrise mai înainte pentru sfătuirea, învăţătura noastră (1 Cor. 10:11). Noi credem că aproape toate profeţiile recunosc pe Domnul şi Corpul Său mai întâi. Au fost permise de Domnul multe furtuni să vină peste mica ceată a urmaşilor Lui. Uneori întreaga călătorie a vieţii este furtunoasă. Cântăm uneori: “Când ne înspăimântă viaţa”. În epistolele sale, apostolul sugerează că acelora care nu au furtuni, încercări şi dificultăţi, le lipseşte dovada că sunt copii ai lui Dumnezeu; căci Dumnezeu n-ar lucra cu ei în calitate de copiii ai Săi. Evrei 12:7, 8.

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, avem nevoie de încercări şi probe, pentru ca acestea să ne facă potriviţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină (Colos. 1:12). În toate aceste experienţe, tendinţa încercării este să ne ducă mai aproape de Domnul, să ne facă să simţim că avem nevoie de scutul şi grija divină. Astfel, din aceste furtuni rezultă o binecuvântare. Nu trebuie să gândim că Dumnezeu produce aceste furtuni, fie literale fie figurative. Satan este marele inamic. Deşi furtunile literale se produc prin legi naturale, totuşi aparent, ar putea fi o putere exercitată de fiinţe spirituale care să le producă. În timpul misiunii Domnului nostru, o furtună de acest fel s-a ridicat pe Marea Galileii. Furtuna a fost atât de neaşteptată şi atât de mare, încât, deşi lacul nu este foarte mare, barca părea în pericol de scufundare, şi ucenicii, deşi pescari cu experienţă, erau îngroziţi. Isus dormea la capătul bărcii. Ei au venit la El şi au spus: “Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”

FURTUNILE SUNT O PROBĂ DE CREDINŢĂ

Satan ştia că Isus şi ucenicii erau în barcă pe mare. Probabil a gândit că provocând această furtună L-ar putea ucide pe Isus şi strica planul Tatălui. Isus a mustrat furtuna. Presupunem că n-ar fi făcut aceasta dacă furtuna ar fi fost provocată de Tatăl. Apoi a aplicat lecţia la ucenici, spunând: “Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de n-aveţi credinţă?”

Intenţia evidentă a Domnului în faptul că a lăsat furtuna să se dezlănţuie până la acel grad a fost ca să probeze credinţa ucenicilor, şi să dea o lecţie aşa cum acest text ne dă nouă acum. Îi va face să-şi amintească în anii următori, în toate dificultăţile lor, fie din cauza imperfecţiu­nilor lor, fie din cauza imperfecţiunilor altora, sau ca rezultat al lucrării îngerilor căzuţi, că toate lucrurile erau sub supraveghere divină. Să amintim şi aceea că noi avem asigurarea că toate aceste lucruri vor lucra împreună spre binele nostru şi că odată cu ispita dă şi o cale de scăpare, pentru a o putea suporta. 1 Cor. 10:13.

Lucrul aceasta a fost ilustrat prin furtuna pe mare şi în actul Domnului de mustrare a furtunii. Deci, dacă avem încercări şi dificultăţi, să strigăm către Domnul — să exercităm destulă credinţă pentru a striga către El. Să nu fie acea credinţă oarbă care ar spune: “Orice mi-a rânduit soarta, aceea este partea mea; şi nu există scăpare”. Aceasta din urmă este starea păgânilor, dar nu este aşa cu noi. Domnul permite furtunilor să ne apese tot mai mult, astfel încât să strigăm către El. Atunci El ne va asculta şi ne va da eliberarea necesară. Poate nu va da întotdeauna o eliberare rapidă, dar va da o cale de scăpare pentru noi. Trebuie să ne amintim de asemenea că El lucrează cu Noua Creatură. Aceste furtuni pot fi chiar înăuntru, în propria noastră persoană — furtuni de patimă, de mânie, de resentimente. Pe acestea nu trebuie să le permitem să continue; ci trebuie să strigăm după ajutorul Domnului, pentru a putea ieşi învingători din aceste furtuni — încercări.

O MARE FURTUNĂ DE MÂNIE VINE

Această întâmplare de pe Marea Galileii ilustrează ceea ce face Domnul pentru Biserică acum şi ce va face în viitor pentru lume. El intenţionează să elibereze întreaga lume din păcat şi moarte, care au avut o lungă domnie, de şase mii de ani. Această perioadă a fost o furtună continuă, ocazional cu momente scurte de linişte. Între timp lumea primeşte anumite lecţii mari în privinţa nevoii de armonie cu Dumnezeu. Curând vor ajunge să înţeleagă şi vor aprecia mult importanţa de a fi în deplin acord cu Dumnezeu şi foarte ascultători de conducerea divină. Astfel se pune o piatră de temelie în educaţia lor pentru Veacul viitor.

În fine, această furtună de pe Galileea pare să ilustreze foarte clar marele timp de strâmtorare cu care se va sfârşi acest Veac. Atunci domnia lui Satan va înceta şi domnia lui Mesia va începe. Nu trebuie să gândim că Împărăţia lui Isus face să se întâmple marele timp de strâmtorare. Ideea scripturală pare mai degrabă a fi că Cristos în prezent lucrează cu Biserica, şi că odată cu completarea Bisericii, odată cu glorificarea ei, Împărăţia lui Cristos va fi stabilită. Această Zi de Necaz va fi în mod mai special Ziua lui Iehova. În aceasta va fi implicată Dreptatea divină.

Nu vrem să spunem însă că este exclus Domnul Isus, căci El este factorul principal în tot ce face Dumnezeu. Dar când va veni Împărăţia lui Mesia, ea va exercita putere restrictivă — va înjosi pe cei trufaşi, va face ca mânia omului să-L laude pe Dumnezeu. Această mânie a omului va aduce “un timp de strâmtorare cum n-a fost de când sunt popoarele”. În unele ilustraţii scripturale aceasta este reprezentată ca un vârtej de vânt, iar în altele este reprezentată ca un mare val distrugător — marea şi valurile vor urla. Apoi, în mijlocul unei mari furtuni, care va fi suficientă pentru a distruge toată structura umană, Împărăţia lui Mesia va fi instaurată. Ea va face să înceteze războaiele. Satan va fi legat. Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu va umple pământul. “Şi va veni comoara tuturor neamurilor”, şi aceasta se va recunoaşte prin faptul că furtuna se va linişti, prin această Împărăţie a lui Mesia. Hagai 2:7.