Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

MILA ESTE MAI BUNĂ DECÂT SACRIFICIUL

Gen. 45:1-46:7

“Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!” Psalmul 133:1 .

R 5234 W. T. 1 mai 1913 (pag. 140-142)

Când Iosif a văzut ce schimbaţi erau fraţii săi, i-a compătimit. Când a văzut că inimile lor s-au întors de la calea lor greşită luată în cazul său şi că şi-au dat seama de dezaprobarea divină şi le-a părut rău, i-a fost milă de ei. Când le-a văzut interesul faţă de tatăl său în vârstă şi faptul că nu voiau să-i grăbească moartea printr-un act sau cuvânt rău, a fost plin de milă. El a dorit totuşi ca egiptenii să nu fie martorii dezvăluirii identităţii sale. Dându-şi seama că emoţiile îl copleşeau, el a strigat în grabă, poruncind ca egiptenii să părăsească încăperea. Apoi li s-a făcut cunoscut, spunând: “Eu sunt, fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să ajungă în Egipt”.

Putem foarte bine să ne imaginăm consternarea fraţilor lui. Li se părea că încercările şi dificultăţile se înmulţeau, şi că într-un fel sau altul toate necazurile lor erau din pricina lui Iosif. Acum, să fie în prezenţa lui, să-l audă vorbindu-le, fără traducător, ci direct în limba lor, spunându-le că el era Iosif, ne putem imagina cum s-au simţit — şocaţi.

Dar Iosif, plin de compătimire adevărată şi milă, s-a grăbit să-i liniştească. El nu i-a ameninţat cu cruzime, nici n-a făcut să fie pedepsiţi pentru răul pe care l-au făcut. Nici măcar nu i-a certat pentru răul făcut. În loc de aceasta, dându-şi seama că păcatul deja le adusese o pedeapsă, Iosif i-a consolat zicând: “Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră … ca să vă păstreze o rămăşiţă pe pământ şi ca să vă ţină în viaţă printr-o mare salvare. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu”.

Ce răzbunare frumoasă! Iosif i-a copleşit pe fraţii lui cu o iertare necerută şi cu expresii de compătimire. Vai, cât de puţini creştini în situaţii similare ar fi atât de nobili! Şi totuşi creştinii au mare avantaj faţă de Iosif în toate modurile, prin aceea că ei au fost concepuţi de Spirit sfânt şi au instrucţiuni din Scripturi. Cât de frumos Iosif a reprezentat în tip pe Cristos şi Spiritul Lui! Cât de evident este cum crezurile noastre din Evul Mediu ne-au indus în eroare când ne-au învăţat să credem că toţi evreii, fraţii lui Cristos, vor fi chinuiţi veşnic din cauză că L-au răstignit pe Isus în loc de a-L accepta şi a deveni ucenicii Lui!

Acum, în lumina mai bună care străluceşte din pagină după pagină a Bibliei, poporul lui Dumnezeu vede că în loc ca Mesia să aibă ca scop chinuirea veşnică a evreilor, El intenţionează contrariul — că ei vor obţine milă şi iertare divină. Această milă le va fi acordată foarte curând, după ce împărăţia lui Mesia va fi fost stabilită, aşa cum arată sf. Pavel în Romani 11:25-33: “Prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare”. Acelaşi gând este exprimat de profet, spunând despre Israel: “Îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge” (Zaharia 12:10). Jalea lor va fi de tristeţe adevărată, când îşi vor da seama de greşeala gravă comisă cu mai mult de optsprezece secole în urmă. Dar în loc să fie pedepsiţi cu o eternitate de chin, Domnul va fi îndurător faţă de ei, după cum declară: “Voi turna peste îeiş … un duh de îndurare şi de rugăciune”. Cât de frumos şi cât de în armonie cu lecţia noastră tipică de astăzi! Cei zece fraţi ai lui Iosif se pare că au simbolizat pe Israel, după cum egiptenii au simbolizat neamurile, după cum Beniamin a simbolizat Mulţimea cea Mare şi după cum Iosif însuşi a simbolizat clasa Mesianică, cei Aleşi, al căror Cap este Isus, şi Biserica învingătoare, membrii Corpului Său.

“VORBIŢI INIMII IERUSALIMULUI”

Tot timpul, mărturia Bibliei este consecventă cu ea însăşi şi cu caracterul divin. Necazul nostru a apărut din faptul că am dat atenţie crezurilor Veacurilor Întunecate. Biblia de fapt spune că nimeni nu poate deveni membru al Israelului spiritual dacă nu crede în Isus ca Fiul lui Dumnezeu şi dacă nu devine asociat cu El în lepădarea de sine şi în suferinţele timpului prezent, pentru a putea fi comoştenitor în Împărăţia care vine. Greşeala noastră a fost în faptul că am adăugat la acest Mesaj simplu şi am spus lumii, inclusiv evreilor, că soarta tuturor celorlalţi este chinul veşnic.

Contrar acesteia, acum vedem că ceea ce câştigă Israelul spiritual este Împărăţia, şi că Israelul natural şi lumea pierd, în sensul că nu obţin aceasta, cea mai înaltă glorie şi binecuvântare. Dar vedem de asemenea că obiectivul lui Dumnezeu în pregătirea unei astfel de Împărăţii este ca aceasta să poată acorda binecuvântările necesare Israelului natural şi prin el în cele din urmă tuturor oamenilor.

Aceasta este lecţia generală pe care o învăţăm din iertarea completă a fraţilor lui Iosif. Asigurarea dată lor, că ei numai au împlinit programul divin, corespunde foarte bine cu mesajul care în cele din urmă va ajunge la evrei; cu alte cuvinte, că răstignirea lui Mesia a fost numai împlinirea scopului divin, prin care binecuvântarea lui Dumnezeu este făcută disponibilă pentru toate familiile Pământului. Cu aceasta sunt de acord cuvintele sf. Petru la Cincizecime. Adresându-li-se unora dintre evreii pocăiţi, el a explicat această chestiune pe deplin, spunând: “Ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri” (Fapt. 3:17). Sf. Pavel spune: “Căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. 1 Cor. 2:8.

Atitudinea lui Dumnezeu faţă de evrei, fraţii lui Iosif în antitip, este clar prezentată în profeţia lui Isaia (40:1, 2). Această profeţie este în mod special localizată la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Noi credem că acesta este mesajul cuvenit evreilor în prezent. Nu spune nici un cuvânt despre chinuirea lor veşnică, ci dimpotrivă, este în deplin acord cu afirmaţia sf. Pavel, că odată cu sfârşitul acestui Veac favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei şi ei vor obţine milă prin Israelul spiritual — Corpul Mesianic, al cărui Cap este Isus. Citim: “Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi inimii Ierusalimului şi strigaţi-i că timpul lui de suferinţă s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este iertată; căci a primit din mâna Domnului de două ori îporţiunea a douaş cât toate păcatele lui”.

Israelul într-adevăr a fost obligat să bea paharul umilinţei, ruşinii şi suferinţei, timp de aproape nouăsprezece secole de când L-au vândut pe Răscumpărătorul lor romanilor, ca să fie omorât. Ne pare rău că atât de multă suferinţă a venit asupra lor de la cei care în mod greşit au pretins a fi urmaşii lui Isus! Ne pare rău că evreii au avut aşa mare motiv să nu înţeleagă Spiritul lui Cristos! Ei pot să înţeleagă numai amintindu-şi că aşa cum există evrei adevăraţi şi evrei falşi, tot aşa există şi creştini adevăraţi şi creştini falşi. “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

IOSIF A FOST MULTĂ VREME GREŞIT ÎNŢELES

Fraţii lui Iosif nu l-au înţeles — atât de mare a fost deosebirea între caracterul lor şi al lui. Chiar şi după ce au devenit mai compătimitori şi mai blânzi, ei au mai avut încă destulă amărăciune a spiritului şi duşmănie, încât, dacă ar fi fost în locul lui Iosif, ar fi aranjat ca într-un fel sau altul să le fie măsurate pedepse viitoare. De aceea au fost surprinşi de cuvintele lui Iosif, de bunătate frăţească şi simpatie, şi n-au fost în stare să creadă că tocmai aşa era. Au tras concluzia că el proceda cu îndurare faţă de ei, de dragul tatălui său Iacov.

Astfel găsim că la ani de zile după aceea, când Iacov a murit, aceşti zece fraţi erau în mare agitaţie ca nu cumva Iosif să se răzbune pe ei. Ei au mers din nou la el, cerând o continuare a iertării. Dar Iosif le-a zis: ““Fiţi fără teamă; sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, să scape viaţa unui popor în mare număr. Şi acum fiţi fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi el i-a mângâiat şi le-a vorbit inimii.” Geneza 50:19-21.

IOSIF A FOST ÎNVĂŢAT DE DUMNEZEU

Oricum a învăţat el lecţia, este foarte clar că Iosif a fost învăţat de Dumnezeu. Gând de răzbunare împotriva fraţilor săi n-a avut deloc. Orice pedeapsă ar fi venit asupra lor pentru păcat, nu era pentru el să o aplice, ci pentru Dumnezeu. Şi acea pedeapsă au primit-o prin chinul mental, frica şi prevestirile rele timp de mai mulţi ani. Iosif n-a avut nimic de-a face cu reglarea aranjamentelor divine prin care Dreptatea împarte totdeauna pedeapsa pentru orice greşeală. În ceea ce-l privea, el trebuia să fie generos, iubitor, bun, o ilustraţie a marelui Răscumpărător şi a Împărăţiei Sale Mesianice.

La fel a fost şi în privinţa propriei sale experienţe. Observăm cu uimire că un om cu atât de puţine ocazii a avut o înţelegere atât de cuprinzătoare a Spiritului Adevărului, Spiritul lui Cristos. Noi care am fost concepuţi de Spirit sfânt şi care avem exemplul cuvintelor lui Isus, ale apostolilor şi istoria tuturor veacurilor trecute, putem sta încă la picioarele lui Iosif şi putem fi uimiţi să observăm cât de amănunţit a fost el învăţat de Dumnezeu, şi putem să aplicăm lecţii similare la noi înşine. Niciodată vreun murmur, niciodată vreo plângere împotriva sorţii amare pe care a avut-o! În fiecare cuvânt, în totul, el mărturiseşte pentru Bunătatea, Înţelepciunea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu. El şi-a dat seama că, să fi făcut o singură schimbare sau modificare în experienţele pe care le-a avut, ar fi însemnat să aducă daună Planului în ansamblu, şi n-ar fi reuşit să înveţe unele din lecţiile vieţii de care a avut nevoie.

O, cât de multă nevoie au toţi urmaşii lui Isus să privească la Domnul în legătură cu toate experienţele grele! Cât de mare necesitate este să avem şi să exercităm credinţă în Dumnezeu — că El ştie, El vede şi este în stare şi doritor să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, pentru că noi Îl iubim, pentru că am fost chemaţi potrivit Scopului Său, pentru că noi căutăm să ne întărim acea chemare şi acea alegere prin dezvoltarea unui caracter care ne va face “învredniciţi să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină” şi pentru comoştenire cu Răscumpărătorul nostru!

Iacov În Egipt

Iosif a plănuit ca pentru cei cinci ani de foamete rămaşi, cel puţin, tatăl său Iacov şi de fapt întreaga familie să vină în Egipt. El a gândit că districtul numit Gosen era foarte potrivit pentru scopurile lor, fiind un loc de păscut vitele. Faraon, cu dragă inimă de acord cu Iosif, primul său ministru, şi mulţumit de prosperitatea afacerilor sale sub conducerea lui, i-a dat consimţământ deplin şi a sugerat să fie trimise care egiptene să-l aducă pe bătrânul Iacov cu femeile şi copiii, care nu erau atât de în stare să călărească pe măgari, pe cămile etc. Iosif a pregătit delicatese pentru călătorie şi mici daruri, arătând iubirea sa. A trimis un mesaj special tatălui său: “Spuneţi-i tatălui meu toată măreţia pe care o am în Egipt şi tot ceea ce aţi văzut; şi coborâţi aici cât mai curând pe tatăl meu”. Apoi i-a sărutat de bun rămas, spunând:

“SĂ NU VĂ CERTAŢI PE DRUM.”

Evident Iosif a fost un observator profund al naturii umane. Mulţi s-ar gândi că nu era necesar să-i prevină pe fraţi împotriva disputelor, date fiind împrejurările. Mulţi ar spune: “Ei vor fi atât de plini de bucurie de binecuvântările lui Dumnezeu în rezultatul experienţei lor, încât dragostea va birui şi nu disputele”. Contrariul este însă adeseori adevărat. Când intervine prosperitatea, există posibilitatea certei asupra prăzilor, de a simţi mai multă sau mai puţină invidie şi egoism.

În condiţiile anterioare, fraţii s-ar fi putut simţi geloşi pe Beniamin, din cauza atenţiei mai mari pe care a primit-o de la Iosif şi din cauza darului de trei sute de monede de argint date lui. Ar fi putut să se îndoiască în legătură cu libertatea pe care o vor avea în ţinutul Gosen. La unii dintre ei le-ar fi putut veni sugestia că vor fi sub călcâiul lui Iosif şi că el îl va favoriza pe Beniamin etc. Evident că avertismentul lui Iosif “Să nu vă certaţi pe drum”, a fost potrivit.

Cunoaştem chestiuni care au mers la fel şi cu fraţii Domnului. Când au fost în strâmtorare inima lor a strigat către Domnul, dar în prosperitate au fost dispuşi să cârtească unul împotriva altuia şi să fie invidioşi şi geloşi pe ocaziile, binecuvântările şi privilegiile altuia. Ce mare greşeală! Fiecare să-şi aducă aminte că ochiul Stăpânului observă progresul lui în asemănarea cu Cristos. Fiecare să-şi aducă aminte că iubirea frăţească este una din probele de caracter.

Aceasta este cu atât mai adevărat cu cât uneori fraţii în Cristos ne pot produce mai mult necaz decât oricare alţii. Chiar relaţia noastră apropiată, chiar cunoştinţa unuia despre altul, ne dau fiecăruia ocazie de a critica şi de a presupune răul, care ar putea să nu apară în ceea ce-i priveşte pe alţii. Bine este ca tot poporul lui Dumnezeu să accepte cuvintele lui Iosif: “Aveţi grijă să nu vă certaţi unul cu altul pe drum”. Aceasta este calea plănuită pentru noi de către Domnul. Este o cale îngustă şi grea, plină de împotrivire pentru carne şi de încercări şi probe pentru spirit. În aceeaşi măsură ar trebui să fie iubire şi compătimire, cooperare şi ajutorare. Cuvintele psalmistului, folosite ca Text de Bază pentru această lecţie, evident au fost scrise profetic în ceea ce priveşte Biserica, fraţii Domnului: “Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate”.

Psalmistul continuă să compare această unitate a fraţilor, a Bisericii, cu untdelemnul preţios turnat pe capul împăratului şi al marelui preot la instalarea lor în funcţie. Semnificaţia ilustraţiei, evident, este că uleiul ungerii a simbolizat Spiritul sfânt, şi că în timp ce curgea pe barba marelui preot, chiar până la poalele veşmântului, acesta ungea întregul corp al preotului. Acest preot îl simbolizează pe Melhisedec, Preotul împărătesc — Isus Capul şi Biserica Trupul Său. De-a lungul acestui Veac Evanghelic ungerea cu Spirit sfânt, care a venit peste Biserică, Trupul lui Cristos, la Cincizecime, a continuat şi dă o ungere sau învestire tuturor membrilor Săi adevăraţi. Şi prin această ungere aceşti membri pot fi recunoscuţi ca fiind una cu Cristos, “Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup”. 1 Corinteni 12:13.