Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2
LECȚII ÎNVĂȚATE DE FRAȚII LUI IOSIF
Mărturisiți-vă deci unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați.”
R 5232 W. T. 1 mai 1913 (pag. 138-140)
Lecția de astăzi ne arată că frații lui Iosif nu erau atât de împietriți la inimă cum păreau la început — când și-au propus să-l omoare și apoi l-au lăsat într-o groapă să moară, iar mai târziu l-au vândut ca rob. Învățătura despre degradarea totală, care ne-a fost dată atâtora dintre noi în tinerețea noastră, este tot mereu dovedită neadevărată, nu numai în caracterul nostru, ci și în experiența noastră cu alții. Cel care îi consideră pe toți degradați complet, îi abordează pe semenii săi din punctul greșit de vedere. Căutând degradarea asupra căreia a filosofat, o găsește, și necăutând ceva bun, îi scapă ceea ce este bun.
Declarația scripturală este cea corectă; și anume, că toți oamenii sunt degradați, că nici unul nu este perfect, nu, nici unul; că toți au păcătuit; toți au avut parte de rezultatele păcatului originar și ca atare toți sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, care a fost exemplificată în perfecțiunea tatălui Adam. Ideea scripturală este că Dumnezeu poate accepta părtășia cu El numai a ceea ce este perfect. El poate să dea favoarea Sa și viață veșnică numai celor care sunt în acord deplin cu perfecțiunea Sa. Prin urmare, toți oamenii fiind păcătoși prin cădere, toți au nevoie de răscumpărare, toți au nevoie de împăcare.
Ocazia pentru astfel de împăcare vine în timpul Veacului Evanghelic numai pentru relativ puțini, și pentru aceștia este sub restricție. Ei trebuie să fie perfecți în inimă, în voință, în intenție, și prin credință trebuie să accepte meritul lui Cristos ca acoperire a neajunsurilor lor. Din acest punct de vedere, Dumnezeu îi acceptă ca Noi Creaturi, ignorându-le slăbiciunile neintenționate ale cărnii. Astfel, prin Cristos, numai adevărata Biserică a credincioșilor consacrați este socotită și se lucrează cu ea ca fii ai lui Dumnezeu, au privilegiile fiilor lui Dumnezeu și ale părtășiei cu Tatăl în rugăciune, și au supravegherea divină a intereselor lor, care garantează că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele lor cel mai mare. Dar chiar și aceștia vor avea nevoie să fie desăvârșiți prin puterea primei Învieri înainte de a-L vedea pe Dumnezeu și să fie deplin introduși în lucrurile glorioase pe care El le are în păstrare pentru ei.
Pentru îndreptățirea lumii s-au făcut aranjamente pe linii cu totul diferite. Timpul pentru aceasta, potrivit Scripturilor, va fi Veacul viitor, când Împărăția lui Mesia va lega influența lui Satan, va îndepărta blestemul și va aduce în schimb binecuvântările pentru toată rasa. Dumnezeu nu va lucra atunci cu cei dispuși și ascultători așa cum lucrează cu credincioșii Săi acum. Ei vor fi lăsați în grija marelui Mijlocitor și vor fi îndreptățiți sau făcuți drepți în realitate în timpul celor o mie de ani. Doritorii și ascultătorii, aduși înapoi la perfecțiunea originară a lui Adam și instruiți pe deplin de marele Învățător, vor fi gata, la încheierea mileniului, să fie prezentați Tatălui și să fie acceptați de El ca fii. Dar, între timp, toți cei care nu vor fi dispuși și doritori de împăcare, vor pieri pe cale, în Moartea a Doua.
Punctul pe care vrem să-l accentuăm aici este că Dumnezeu nu spune nicăieri că omul este total degradat, ci spune că nici cel mai mic grad de imperfecțiune nu poate fi tolerat de El. Prin urmare, aranjamentul divin prin Isus, Răscumpărătorul și Restauratorul, este acela că toate lipsurile noastre, toate neajunsurile noastre, puține sau multe, mari sau mici, vor fi completate pentru noi de către marele Răscumpărător, fără de sacrificiul și ajutorul căruia ar fi imposibilă revenirea la perfecțiune și acceptarea în fața Tatălui.
FRAȚII LUI IOSIF, SENSIBILI
Lecția noastră arată că experiențele lui Iosif, combinate cu credință din partea lui, au produs în el un caracter mare, plin de compătimire și deplin supus lui Dumnezeu. Dar printr-un proces diferit, cei zece frați ai lui Iosif au fost pregătiți prin remușcări și au devenit mai compătimitori, mai amabili ca frați, mai loiali față de tatăl lor, Iacov. Răsplățile tuturor experiențelor vieții — cele amare și cele dulci, ceea ce am făcut corect și ceea ce am făcut greșit — sunt intenționate, sub supraveghere divină, să fie corective și să ne ajute. Încrederea în Dumnezeu însă este necesară ca bază pentru orice astfel de binecuvântare. Am văzut încrederea lui Iosif; și lecția de astăzi ne arată că frații lui Iosif, deși de un caracter diferit, L-au recunoscut totuși pe Atotputernicul, au avut respect față de El și și-au dat seama că se puteau aștepta de la El să dea o răsplătire dreaptă pentru fiecare faptă rea.
Lecția noastră ne spune că după ospățul dat de Iosif și în care Beniamin a primit cinci porții, cei unsprezece frați au pornit spre casă, încântați de eperiențele și de favoarea lor la conducătorul egiptean. Înainte de plecarea lor, Iosif, dorind să probeze pe frații săi în privința simpatiei față de tatăl lor și a interesului lor iubitor față de fratele mai mic, a cerut ca paharul său de argint să fie pus la gura sacului de grâu al lui Beniamin. După ce au pornit în călătoria spre casă în Canaan, Iosif a trimis după ei servitori din casa sa să le spună: Pentru ce ați fost așa de lipsiți de recunoștință față de binefăcătorul vostru? De ce ați luat paharul lui de argint? Ce oameni înșelători sunteți!” Ei au protestat că sunt nevinovați și au spus că dacă paharul se va găsi în posesia lor, erau dispuși să devină robi. Căutarea paharului, potrivit îndrumării lui Iosif, a început cu fratele mai mare și s-a terminat cu sacul lui Beniamin. Acolo a fost găsit. În mare supărare, toată ceata s-a întors la palat.
Din nou Iosif a fost aspru și i-a mustrat, ca să le dea ocazia să-și arate egoismul și să-l abandoneze pe Beniamin. Iarăși au protestat că sunt nevinovați, totuși au declarat că erau dispuși să devină robii lui Iosif. Dar el a răspuns: Departe de mine să fac așa ceva! Numai cel care a fost vinovat — Beniamin — va fi robul meu. Întoarceți-vă la familia voastră, la tatăl vostru cu hrană și continuați să vă bucurați de favorurile Egiptului”.
El știa că această propunere îi va încerca. Vor fi ei bucuroși să scape de servitute personală și să se întoarcă la familiile lor, lăsându-l pe Beniamin ca rob? Aveau ei aceeași inimă rece de piatră, pe care o arătaseră în cazul său când l-au vândut în robie? Vor nesocoti ei în mod asemănător interesele și fericirea sărmanului lor tată în vârstă?
Atunci Iuda, care îi garantase tatălui lor că Beniamin se va întoarce în siguranță, i-a făcut o cerere lui Iosif. El a povestit împrejurările venirii cu Beniamin — cum bătrânul lor tată își legase inima de Beniamin și cum el garantase întoarcerea băiatului. El a sfârșit printr-o pledoarie elocventă, implorând să fie reținut el ca rob, iar fratele său Beniamin să fie eliberat: Îngăduie, dar, te rog robului tău, să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu frații săi. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! Să nu văd nenorocirea care ar atinge pe tatăl meu!”
Dovada unei schimbări de inimă a fost satisfăcătoare pentru Iosif, și așa este pentru noi toți. Toți cei care iubesc dreptatea se bucură în dreptate, după cum cei care iubesc păcatul se bucură în el. Când observăm o schimbare atât de marcată în acei oameni, ne bucurăm nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru lecțiile generale pe care ni le dau experiențele lor. Ajungem la convingerea că mare parte din păcatul, din josnicia, din cruzimea din vremea de acum poate fi atribuită slăbiciunilor moștenite și experienței insuficiente. Ne spunem nouă înșine: Ce schimbare mare s-ar face, poate, printr-o cunoștință de noi înșine și de alții mai mare, mai largă, mai adâncă!”
Și experiențele zilnice ale vieții, nu lucrează ele spre a ne lărgi compătimirea și dezvoltarea caracterului? Credem că acest lucru este adevărat. Fără îndoială, sunt excepții de la fiecare regulă, dar convingerea noastră este că în fiecare membru al rasei noastre a rămas suficient din asemănarea cu Dumnezeu, ca să-i permită uneori să aprecieze ce este bine, adevărat, nobil, curat. Fiindcă este înconjurat de păcat și egoism, aceste sentimente asemenea lui Dumnezeu sunt atât de rar folosite sau puse în aplicare.
Pare rațional să prespunem că dacă fiecare ființă umană ar fi să aibă o sută de ani de experiență în condițiile actuale, apoi să înceapă de la capăt, aproape toți ar profita mult de acele experiențe și ar trăi o viață mai echilibrată și mai rațională. Aproape toți ar fi mai generoși, precum și mai drepți. Admitem că sunt excepții. Ne simțim liberi să mărturisim că aranjamentul divin care limitează viața umană în condițiile din prezent este foarte înțelept.
Unii membri ai familiei umane par să cultive numai înclinațiile egoiste, și rareori să-și folosească sentimentele benefice. Pentru asemenea persoane, să trăiască mai mult de un secol ar însemna să li se dea cu atât mai multe ocazii să înrobească în mod egoist pe semenii lor. Dumnezeu are însă atât Înțelepciunea cât și Puterea ca în cele din urmă să dea fiecărui membru al rasei noastre lecții valoroase în privința celor spuse de înțelept: Dreptatea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor”. Prov. 14:34.
CÂND VOR BENEFICIA OAMENII?
Dar va spune cineva: Admițând premisa că încercările și loviturile vieții — loviturile providențiale — îi învață pe oameni despre păcătoșenia păcatului și despre înțelepciunea dreptății, admițând că în timp toți oamenii vor învăța ceva în privința acestei mari lecții, întocmai ca frații lui Iosif, unde ar fi folosul unei astfel de învățături, dacă numai cei evlavioși, care merg în urmele lui Isus sub legământul de jertfire de sine, vor avea parte de răsplata glorioasă, Împărăția? Cum va profita restul neamului omenesc de experiențele lor, dacă moartea sfârșește orice speranță? La ce le-ar folosi lecțiile vieții celor care nu-și completează acele lecții înainte de a muri, sau care nu devin sfinți — care nu sunt potriviți pentru Împărăția lui Dumnezeu?
Răspunsul este că noi toți am greșit în privința învățăturilor Bibliei. Biblia nu spune nicăieri că orice speranță de mântuire se sfârșește când adormim în moarte. În privința clasei Bisericii este adevărat că moartea sfârșește prioada lor de încercare. Dar nu este așa în privința lumii. Apostolul arată că Biserica este o clasă specială, care este chemată afară din lume și căreia i se dă o încercare de viață veșnică sau moarte veșnică înaintea omenirii în general. Aceștia, dacă sunt credincioși, nu numai că vor câștiga viață veșnică, dar o vor avea pe un plan mai înalt decât cel uman. Ca ființe spirituale, ei vor ajunge la acea perfecțiune la Înviere.
Pentru clasa Bisericii apostolul arată că, dacă comit păcat cu voia, moartea va sfârși totul, zicând: Dacă trăiți potrivit firii păcătoase, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. Cuvântul veți, în ambele cazuri se referă la Biserică, nu la lume. Rom. 8:13.
Iarăși apostolul declară: Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare sigură și înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici”, care ne-ar distruge ca adversari ai lui Dumnezeu. Căci este cu neputință ca cei care au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și care au căzut, să fie reînnoiți spre pocăință.” Evr. 6:4-6.
Ambele aceste scripturi se aplică însă exclusiv la Biserică, fiindcă numai Biserica este în încercare în prezent. Timpul de încercare sau probare a lumii va fi Veacul viitor. Domnia de o mie de ani a lui Cristos va fi marea Zi de Judecată de o mie de ani a lumii. În ea va fi determinată vrednicia sau nevrednicia de viață veșnică a întregii omeniri. Toți cei care vor fi găsiți vrednici vor fi în cele din urmă desăvârșiți și li se va acorda binecuvântarea divină a vieții veșnice. Toți care vor fi găsiți nevdrednici în acea Zi de încercare a lumii vor fi condamnați ca nevdrednici de viață, condamnați la Moartea a Doua.
Experiențele din viața de acum, bune și rele, vor avea legătura lor cu încercarea viitoare a lumii, dar nu vor decide cazul nimănui. Din cauza folosirii greșite a ocaziilor și a cunoștinței de acum, unii vor intra în viața viitoare și în judecata ei proporțional dezavantajați. Acele dezavantaje vor fi loviturile lor, biciuirile lor, corecțiile lor, pentru eșecurile de acum. Alții, bine pregătiți prin încercările și dificultățile vieții, vor fi făcuți prin ele mai blânzi, mai compătimitori, mai drepți, mai iubitori, cum a fost cu frații lui Iosif. Astfel vor fi cu atât mai pregătiți pentru o bună intrare în încercările marii Zile de Judecată a Împărăției Mesianice.
Și, așa cum Iosif pe care l-au vândut în robie a fost judecătorul fraților săi, tot așa Cristosul, Isus și Biserica, vor fi Judecătorii lumii. După cum spune apostolul: Nu știți că sfinții vor judeca lumea?” 1 Cor. 6:2.
După cum Iosif n-a judecat pe frații săi potrivit cu cele ce i-au făcut lui în trecut, ci potrivit atitudinii de atunci a inimii lor, tot așa în judecata viitoare a lumii se va lua cunoștință de starea de atunci a inimii oamenilor, mai degrabă decât de starea greșită de dinainte. Cu toate acestea, principiul dreptății operează continuu; cel care păcătuiește va suferi. Frații lui Iosif au suferit pentru răul făcut lui, și ei au identificat necazurile prin care au trecut cu marele păcat din anii care trecuseră. Așa va fi și cu omenirea în general. Fiecare păcat, fiecare încălcare, va primi o răsplătire dreaptă, nu una nedreaptă — nu chin veșnic.
Faptele bune și faptele rele au fiecare o influență asupra mentalității și caracterului, iar mentalitatea și caracterul nu se pierd în somnul morții. Va fi o înviere a tuturor celor care sunt în morminte. Toți vor auzi glasul Fiului Omului și vor ieși din ele, fiecare la rândul lui. Cei evlavioși vor ieși la perfecțiunea vieții la începutul Veacului, ca să fie judecătorii lumii. Cei neevlavioși vor veni și ei, ca să poată fi aduși la cunoștința Adevărului. Toți vor avea ocazia să profite de faptele lor din trecut, prin lecțiile învățate și prin lumina glorioasă a Împărăției lui Mesia, care va fi atunci pretutindeni și care va risipi ignoranța, superstiția și întunericul, și va lumina calea întoarcerii la părtășie cu Dumnezeu și la viață veșnică.
Unii presupun că textul nostru de bază se referă la vindecarea fizică, dar alții înțeleg aceste cuvinte că se aplică în mod special la vindecarea spirituală, cu mult mai importantă. Despre aceste vindecări spirituale psalmistul spune: El îți iartă toate fărădelegile tale; El îți vindecă toate bolile tale; El îți răscumpără viața din groapă; El te încununează cu bunătate și cu îndurări” (Ps. 103:2, 3). Cei care își ascund păcatele de ei înșiși și care se gândesc să le ascundă și de Domnul, greșesc mult și nu vor face nici un progres.