Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

Ungerea “picioarelor” lui Cristos

“Ea a făcut ce a putut.” Marcu 14:8

R 5230 W. T. 1 mai 1913 (pag. 134-135)

Nu ne putem gândi la un elogiu mai mare care să vină de pe buzele Învăţătorului la adresa vreunuia dintre urmaşii Săi. Această expresie a lui Isus deci, ar trebui să fie o întărire specială, mai ales pentru surorile din Biserică. Nu toate au ocaziile pe care le au fraţii în serviciul Adevărului. Există anumite limitări în privinţa sexului, şi acestea desigur erau şi pentru Maria. Ea n-a avut privilegiul să umble cu Isus, să-I asculte toate învăţăturile şi să coopereze cu El în acel mod, nici să fie unul dintre cei şaptezeci, trimişi să facă lucrări mari, să vestească Împărăţia.

Dar fără să fie descurajată de aceste limitări, Maria a fost foarte atentă să folosească toate ocaziile pe care le-a avut. Ea şi familia ei au fost prieteni speciali ai lui Isus — de cât timp nu ştim. Dar ştim că El mergea adesea în casa lor; şi Scripturile dau mărturie c㠓Isus iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr”. Ioan 11:5.

Când Lazăr a căzut bolnav, surorile I-au trimis vorbă: “Acela pe care-l iubeşti este bolnav”. Ele şi-au manifestat credinţa şi supunerea în privinţa răspunsului care venea — dacă numai va trimite vorbă, sau va binecuvânta un şervet, sau altceva. Simţeau că El Se va îngriji — fiind un prieten special al familiei.

Trebuie să fi fost o mare încercare a credinţei lor când Domnul nostru a rămas unde era când a murit Lazăr, când a avut loc înmormântarea. În a patra zi Isus a venit în Betania — prea târziu să facă vreun bine! Ne amintim că atunci Maria, care stătuse la picioarele lui Isus să înveţe de la El, a fost atât de copleşită fiindcă El n-a trimis un ajutor în cazul fratelui ei, încât a simţit că nici măcar nu dorea să-L vadă pe Domnul. N-a dorit să-L onoreze. Astfel când a auzit că venise, ea a rămas totuşi în casă şi n-a mers să-L salute. Desigur, după ce Lazăr a fost chemat afară din mormânt, credinţa, iubirea şi zelul ei s-au reînsufleţit şi s-au intensificat. Credinţa ei fusese aspru încercată şi probată şi în final a triumfat.

Cu această ocazie, când Isus S-a suit la Ierusalim, înainte de răstignire, El a mers la casa lor ca de obicei. Atunci Lazăr, Marta şi Maria au făcut un ospăţ mare, la care au fost prezenţi unii dintre fariseii din cetatea Ierusalimului. După acest ospăţ, Isus a intrat călare în Ierusalim şi a fost proclamat Împărat de către o mulţime de ucenici. Părea ca şi cum lucrurile erau foarte favorabile şi ca şi cum foarte curând oamenii Îl vor primi ca Împărat. Luca 19:37-40.

Înainte de aceasta unii stătuseră pe gânduri, iar alţii stăruiseră în credinţă. Aceştia au gândit că acum era momentul glorificării lui Isus şi se simţeau siguri că aceasta însemna şi glorificarea lor. Când a intrat în Ierusalim, El a scos afară pe schimbătorii de bani din Templu şi toate lucrurile păreau prielnice. Mai târziu, unii dintre cărturari şi farisei au încercat să arate falsitatea învăţăturilor Lui şi toţi au plecat, aşa încât le era frică să-L mai întrebe fiindcă le făcea mai mult rău decât bine. Luca 20:40.

GĂSIREA DE GREŞELI ESTE ÎMPOTRIVA IUBIRII

Oamenii obişnuiţi erau mulţumiţi de Isus, dar conducătorii erau tare nemulţumiţi. Ei au zis: “Romanii ne vor trata rău şi nu ne vor da nici o libertate, dacă îngăduim să continue lucrul acesta. Aceasta ne va duce pe toţi în dizgraţie”. Aşa că marele preot a zis: “Este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară tot poporul” (Ioan 11:50). Dar această hotărâre trebuia ţinută în tăcere. Marele preot şi conducătorii au lucrat deci în secret.

Chiar înaintea zilei răstignirii, Isus a fost din nou în casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei. Cu această ocazie Maria s-a folosit de ocazie ca să spargă un vas cu untdelemn şi să-l toarne pe capul lui Isus. Acesta nu era un ulei aşa cum obişnuim astăzi, ci un parfum foarte scump. Ambalajul de alabastru în care fusese pus era se pare un vas mic.

Maria a spart vasul — probabil l-a destupat — ca să poată turna untdelemnul. În acest fel ea şi-a manifestat aprecierea pentru prezenţa Lui ca Oaspete în casa lor. Pentru Maria, Domnul nostru n-a fost numai un mare om. Pentru ea a fost mai mult, a fost Mesia. În măsura în care a înţeles, ea L-a adorat, L-a respectat ca Domnul ei şi s-a folosit de acea ocazie pentru a-I arăta devotamentul, turnând pe El parfumul preţios.

Unul dintre ucenici, Iuda, a mustrat pe femeie zicând: “Aceasta este o risipă de bani ruşinoasă, acest ulei era valoros”. Astfel de uleiuri erau mult mai scumpe atunci decât acum. Pe cale sintetică se poate produce acum aproape orice miros fără a se folosi nici măcar o floare. Dar procesul folosit mai demult făcea ca acestea să fie mult mai scumpe.

Când Iuda a mustrat-o pe Maria, Isus l-a oprit, zicând: “Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine … Ea a făcut ce a putut”. Ea şi-a arătat iubirea, devotamentul. Ea nu M-a urmat cum M-aţi urmat voi, ucenicii. Ea are restricţii legate de sex. Dar acesta este un lucru pe care-l poate face şi l-a făcut. Apreciez ceea ce a făcut. M-a uns pentru îngroparea Mea. Marcu 14:6-8.

TRIBUTUL DE APROBARE AL ÎNVĂŢĂTORULUI

Am putea presupune că acestea au fost cuvinte foarte stranii din partea Învăţătorului: “M-a uns mai dinainte pentru îngroparea Mea”. Ucenicii gândeau că El nu va muri. Dar Isus avea aşa un obicei să spună lucruri ciudate, încât dacă s-ar fi certat în legătură cu ele, s-ar fi depărtat de El. Într-o împrejurare a spus: “Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (Ioan 6:53). Aceste cuvinte i-a nedumerit mult. Când a zis că va fi răstignit nu peste mult, ei au gândit: Cum poate folosi cuvinte atât de neadevărate? Şi când sf. Petru a zis, “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Isus l-a mustrat. Mat. 16:22, 23.

Aceste cuvinte, aceste lucruri şi le-au amintit în zilele care au urmat; şi astfel credinţa, speranţa şi încrederea s-au intensificat mult şi le-au devenit mai scumpe. Astfel s-a întărit şi credinţa noastră.

Aplicând la noi cuvintele lui Isus către Maria, putem vedea că nimeni nu poate primi un tribut mai înalt de pe buzele Învăţătorului decât aprobarea dată faptei Mariei. Evident au însemnat: Ea nu poate face mai mult — ea a făcut tot ce a putut. Este o încurajare în aceste cuvinte pentru noi toţi. Oricât ne-ar critica fraţii, dacă suntem siguri că am fost loiali Domnului, putem fi siguri că El va spune despre noi compătimitor: “Nu mare lucru pot ei face, dar fac ce pot”. Când Tatăl ceresc Se uită la noi, El vede că facem foarte puţin. Este însă o mângâiere pentru noi să ştim că Tatăl ceresc Se uită cu plăcere la noi şi vede că încercăm să facem ce putem.

Acest text ar trebui să fie încurajare specială pentru surori. Ele au ocazii speciale, într-o manieră mai privată, de a sluji Trupul lui Cristos. Desigur, aceasta nu înseamnă că fraţii nu trebuie să slujească Trupul lui Cristos — să-şi spele picioarele unul altuia etc. — dar indică în special privilegiul surorilor, ungerea Capului şi a picioarelor.

Parfum antitipic Şi picioare antitipice

Noi cei de astăzi suntem în sens foarte special membrele picioare. Această expresie este în mod special aplicabilă la cei care trăiesc acum — ultimii membri ai Corpului lui Cristos, Biserica. Expresia “ungerea picioarelor” pare să atragă atenţia asupra faptului că orice serviciu făcut unui membru al Corpului lui Cristos va fi apreciat ca serviciu făcut Lui. El le va spune tuturor celor care astfel Îl servesc pe El că au făcut ce au putut.

Purtarea Mariei în acest caz şi smerenia ei adâncă sunt în contrast ciudat cu aceea a apostolilor în ziua următoare. Când s-au adunat pentru cina de Paşti, ei şi-au simţit atât de mult importanţa încât n-au fost dispuşi să fie servitori unul altuia. Voiau să fie împăraţi pe Tron. De aceea nu-şi vor spăla picioarele unul altuia; şi nu numai atât, dar nu vor spăla nici picioarele Învăţătorului. Atunci Învăţătorul le-a spălat picioarele şi le-a dat un exemplu.

Acesta este un timp special de a căuta să ne onorăm unul pe altul, să ne servim unul pe altul şi să ne întărim reciproc inimile. Parfumul în sine este o imagine frumoasă a iubirii şi devotării, şi ilustrează maniera în care putem turna parfum unul pe altul, vorbind graţios unul cu altul şi căutând să vedem ce este mai bun în alţii. “Urmaţi, deci, exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi. Umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.” Efes. 5:1, 2.